Observațiile noastre în legătură cu precedentul volum de eseuri al autorului (Involuția: generația telecomenzii, 2022) sunt valabile și în privința cărții de față. Cititorul este invitat să le revadă. Una dintre aceste constatări este în mod special potrivită și se referă la postura de personaj a autorului, capabilă să-l ferească de orice critică la adresa discursului său. Unui eseist putem să-i reproșăm validitatea științifică a afirmațiilor sale, unui personaj de roman, ba.
Personajul autorului nostru este un pesimist, dezamăgit de semenii săi. Mentori, nu știm în ce măsură frecventați, i-ar putea fi Schopenhauer, Nietzsche, moraliștii francezi, filozofii existențialiști, E. M. Cioran. Amintindu-ne de ideile acestora, personajul practică o critică a moravurilor contemporane, fără să precizeze (cu o excepție) la ce populații se referă. Ca și în cartea precedentă, marele defect al lumii de azi este considerat a fi viteza dezvoltării și abandonarea valorilor tradiționale.
Un anume paseism este datorat poate unei mentalități aduse de vârsta autorului. Acesta este proaspăt pensionar și pare a trăi o oarecare nostalgie a tinereții sale, a anilor când dezvoltarea tehnolologiei era departe de nivelul actual.
Cel mai reușit capitol al cărții este format din fragmente aforistice, adesea memorabile. Iată un exemplu. ”Dacă vom continua cu acest ritm amețitor, vom deveni cele mai neadaptate ființe de pe planetă.” O afirmație discutabilă, dar în același timp imposibil de contestat în totalitate. Scenariul unei umanități dependente până la sclavaj de tehnologie poate fi argumentat.
Idei interesante sunt cele referitore la societatea de consum. Personajul nu merge însă până la contestarea capitalismului de liberă inițiativă, ca sistem, deși neajunsurile detectate sunt efecte ale acestuia. La fel ca în volumul anterior, pasul către marxism nu este făcut. Ar fi fost și dificilă o asemenea performanță, cunoscând faptul că autorul a trăit personal experimentul comunist din România. Deocamdată, varianta capitalismului pare a fi cea mai bună, iar bunăstarea și comoditatea par a fi scopurile ultime ale oamenilor. Ca și în alte privințe însă efectele neașteptate apar. Unul dintre acestea este ”paradoxul abundenței”, amplificarea nemulțumirii sociale pe măsură ce nivelul de trai crește. Menționându-l, autorul, prin personajul său, sugerează că realitatea socială este contradictorie. Titlul volumului, oximoronic, deosebit de reușit, are aceeași semnificație.
Relativ paradoxale sunt și referirile la situația românilor de azi. După ce afirmă că patriotismul este o atitudine depășită de vremuri, personajul se ocupă de românii lumii de azi și îi critică pentru că sunt nemulțumiți de nivelul lor de trai și doresc tot mai multă bunăstare. Are loc astfel o aliniere la o mentalitate trendy. Din nou, se manifestă ezitarea față de o atitudine tranșantă față de capitalism.
Personajul din cartea de față este o voce foarte interesantă. El invită cititorul să opereze conceptualizările, nu este apodictic, adptând astfel atitudine preferabilă, din punct de vedere literar. Cititorul urmează să decidă dacă hedonismul și narcisismul detectabile în lumea occidentală de azi sunt neajunsuri tranzitorii sau cusururi iremediabile.