Niciun comentariu

Șerban Dinger, Involuția: generația telecomenzii (2022)

  de

Autorul cărții de față este un inginer cu preocupări umaniste, iar elaborarea sa are originalitatea textelor scrise de autodidacți. Este discutată lumea de azi, cu realizările și neajunsurile ei. Autorul nu adoptă stilul academic, cu precizarea riguroasă a conceptelor și menționarea surselor, ci mai degrabă maniera jurnalistică, unde primează formulările frapante și generalizările rapid obținute. Observațiile sale eminamente empirice privesc întreaga umanitate contemporană. Unele dintre acestea sunt pătrunzătoare sau, oricum, plauzibile. Pentru a adopta cu dezinvoltură o asemenea abordare, fără teama că vei indispune comunitatea științifică, ai nevoie de dezinhibarea unui autodidact plasat într-o enclavă culturală.
Un filozof notoriu sau un economist emerit, precum Jacques Attali, pot scrie o carte despre avatarurile omului de azi, fără să citeze autori omologați academic. Nimeni nu le-o va reproșa. În schimb, textul semnat de un amator necunoscut va fi privit cu o oarecare mefiență.
Așa stând lucrurile, vom considera eseul lui Șerban Dinger un roman cu un singur personaj și vom privi afirmațiile acestui personaj drept elemente ale unei partituri narative, indiferent dacă acestea sunt pertinente, hazardate sau subiective. Cât de interesant este textul ca literatură de ficțiune, iată ce ne va interesa. Vom numi personajul respectiv naratorul și vom conveni că nu este unul și același cu autorul. Această procedare ne va scuti de o abordare științifică, oricum inaccesibilă unui recenzent fără acces la concluziile unui institut serios de cercetare sociologică, capabil să obțină informații relevante din toate părțile lumii.
Naratorul nostru este un pesimist, iar tonul spuselor sale este al unui moralist dezamăgit de semenii săi și de proiectele de viitor ale acestora. În calitate de amator dotat, interesat de antropologia filozofică, el consideră că dezvoltarea galopantă a tehnologiei este mai degrabă o pacoste, iar înmulțirea înlesnirilor oferite de diversele aparate produce niște oameni atinși de involuție. De fapt, consideră naratorul, progresul și dezvoltarea nu mai sunt OK și ar trebui oprite înainte de a deveni și mai nocive decât sunt în prezent. Rezolvările propuse sunt alegerea recesiunii economice controlate și abandonarea nomadismului specific omului de azi. O soluție SF, în contradicție cu spiritul capitalismului, dar una capabilă să te pună pe gânduri și părând a decurge din marxism. Discursul naratorului ar putea fi atribuit și unui predicator, promotor al unei noi varietăți de neoprotestantism.
Pământenii de azi au construit cea mai bună dintre lumile posibile, prin excelență perfectibilă? Sau lumea de azi trebuie reformată în esența ei? Naratorul sugerează o soluție de bun simț a acestei dileme. Oamenii ar trebui să devină mai inteligenți decât cei de azi. Doar astfel vor reuși să adopte un comportament favorabil planetei noastre, pe termen lung.
Cartea este bine scrisă. Numeroasele citate în limbi europene de circulație sunt agreabile, dar împrumută textului un neașteptat aer de veselie involuntară, probabil puțin compatibil cu seriozitatea temelor abordate. Ne așteptăm ca autorul, după ce va fi consultat abundenta bibliografie a temei, să ne ofere analize și mai interesante.

Niciun comentariu

Rodica Bretin, Amurgul elkilor (2021)

  de

Cartea de față reia anumite texte din ”Lumea lui Hind” (1998) și face parte din categoria reeditărilor revizuite. În perioada scursă de la prima editare, autoarea și-a rafinat stilul, în sensul consolidării unei maniere distincte. Scriitura tinde spre perfecțiune formală, iar eleganța caligrafică a relatării este frapantă. Cartea poate fi asemănată cu un vas superb, realizat de un artist orfevrier, cu migală și atenție pentru amănunte.
Ce se află în splendidul vas? În maniera consacrată a autoarei, întâmplări atroce dintr-o epocă foarte îndepărtată, fantezistă, cu elemente ținând simultan de epoca pietrei, dar și de epocile bronzului și a fierului. Personajele de prim plan ale povestirilor sunt femei războinice și dețin, de regulă, calități speciale, menite să le asigure poziții de conducere. Bărbații sunt, de regulă, niște inhibați, dacă nu cumva chiar niște estropiați. Femeile preferă parteneri neobișnuiți: un delfin, o primată cu aparența unei gorile, o reptilă fioroasă, dar capabilă de gesturi gingașe. Au loc numeroase scene sângeroase, victorioase fiind femeile.
Originalitatea cărții și farmecul ei se nasc din coabitarea improbabilă între o scriitură elegantă, bogată în metafore și o colecție de episoade atroce, capabile să-i satisfacă pe amatorii de senzațional.

Niciun comentariu

Alexandru Lamba: Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte (2022)

  de

O prefață promoțională lipsită de orice rezervă critică, semnată de Liviu G. Stan, ne înfățișează meritele tehnice ale autorului, incontestabile, de altfel. Cu o anumită smerenie subiacentă, criticul își asumă rolul onorabil al unui agent de vânzări. Până cu nu prea multă vreme în urmă, criticul român se pronunța după apariția primei ediții a unei cărți antume, iar textele promoționale, scurte, apăreau eventual pe coperta a patra. Lucrurile s-au schimbat și noua realitate trebuie respectată.
Vom încerca să completăm judicioasa prefață cu o seamă de mici precizări, unele ținând de sociologia literară.
Cartea de față se află la granița dintre literatura de divertisment și cea preocupată de aspecte puțin spectaculoase, dar mai relevante pentru condiția umană. (Conceptele de popular literature și high literature, folosite până nu demult, nu ne sunt de folos, în acest context. Nu este trendy și nici politically correct să sugerezi că unele cărți sunt situate la un etaj valoric superior. Correct este să stabilești dacă o carte este reușită în genul ei, nu mai mult.)
”Șapte virtuți…” ține de literatura menită să ridice pulsul cititorilor, dar în același timp are și o dimensiune ”plictisitoare”, de felul celei din romanul lui Camus, L’Étranger. Contaminat de dorința absorbantă de a vinde cât mai multe exemplare din cartea sa, autorul imaginează episoade sângeroase și le etalează metodic. Ideea este ca romanul să nu fie lăsat din mână de cititorii avizi de aventuri fizice, unde personajele sunt ucise sau participă la încăierări. Este realizată o etalare sistematică a unor acte de agresivitate. Divertismentul astfel obținut este la mare căutare, probă fiind succesul filmelor de gen. Autorul nostru încearcă și pe alte căi să-și asigure succesul comercial. Astfel, este înscenată operațiunea de răscumpărare a unei prostituate de lux, de la un proxenet rus, precum în antrenantul film The Equalizer (2014), cu Denzel Washington. Un episod senzațional, cu niște cranii umane crăpate prin lovituri de topor, îi sugerează cititorului că autorul este subiectiv în materie de opinii politice.
Romanul conține și o polemică lipsită de orice legătură cu literatura de divertisment. Personajul central are o idiosincrazie față de doctrina creștină, este un necredincios practicant, dacă putem spune așa. Prima dovadă este titlul romanului. Nici oficianții BOR nu-i sunt simpatici, corporatistului Horia. Acesta are ocazia să vadă cum un preot îl lovește pe un orfan și să constate că atmosfera dintr-un așezământ caritabil al Bisericii este una lamentabil de necreștinească. Un climax al antipatiei este atins atunci când personajul își bate joc de simbolurile creștinismului, prin picturi blasfematorii.
Deviza autorului pare a fi ”Totul pentru atragerea cumpărătorilor, totul pentru vânzarea cărții!” Romanul este însă contradictoriu. Diversele episoade de violență fizică, bine scrise, îi lasă cititorului impresia de lucru cunoscut. Tribulațiile antireligioase ale personajului, în schimb, par autentice și tind să scoată romanul din zona literaturii de divertisment. Autentică este și soluția finală aleasă de personaj. El se sinucide și comite astfel un păcat, dar actul lui apare ca o paradoxală formă de convertire religioasă.
Încercând să caracterizăm complexitatea cărții, apelăm la metafora organicității, dar și la recuzita literaturii SF. Romanul lui Alexandru Lamba seamănă cu un android foarte bine construit, aflat pe punctul de a se transforma într-un om viu.
Ne hazardăm și spunem că pe autorul nostru îl așteaptă un destin literar semnificativ.

Un comentariu

Rodica Bretin, Michael Haulică, Alexandru Lamba: 3. 3 (2016)

  de

Citind o antologie cu doar trei autori, precum cea de față, recenzentul este tentat să ierarhizeze textele. Nu voi ceda acestei tentații, din două motive. Mai întâi, fiindcă autorii de sefeuri fac parte din genus irritabile vatum (o persoană din respectiva categorie mi-a cerut să scot de pe net câteva recenzii; ceea ce am și făcut, gândindu-mă, cu o efemeră tristețe, la precaritatea actuală a jocului literar), apoi, fiindcă astăzi este deplasat să discuți în public despre valoarea literară a unor sefeuri, dar nu și despre vandabilitatea acestora. Prin urmare, voi prezenta cele trei texte fără a le compara.
Rodica Bretin excelează prin scriitura nemaipomenit de elaborată, amintindu-ne de parnasieni, dar și prin preferința pentru scene sângeroase, menite să-i sperie pe cititori și să-i determine să doarmă cu lumina aprinsă. Alăturarea acestor două orientări este șocantă și mărește vandabilitatea, presupun. O altă caracteristică a textelor sale este documentarea foarte conștiincioasă. Specializată în medii exotice, această autoare vine cu amănunte minuțios etalate. Cine nu preferă textele fușerite la repezeală, jurnalistic, apreciază această atitudine de profesionist serios.
În Omul de nisip, o jurnalistă aflată în căutarea surorii sale își descoperă o vocație de asasină. Ea are o personalitate ascunsă, fantastică, ieșită la iveală în lumea tuaregilor, în Sahara. Ea ucide mai mulți bărbați și iubește mai multe femei. Cum în societatea tuaregilor domnește o formă de matriarhat, nu este de mirare că se întâmplă așa. Androfobia acestui personaj sângeros este evidentă, iar proza pare foarte actuală, în contextul orientării occidentale spre protejarea minorităților, inclusiv a celor sexuale.
Meritul principal al autoarei este realizarea unei scriituri nespus de elaborate, cu multe metafore reușite, vădind o atenție demnă de respect pentru amănunte. Citindu-i povestirea, unii cititori își iau doza de atrocități, iar alții, renunțând la căutarea vreunei urme de verosimilitate, se delectează cu muzicalitatea cuvintelor bine alăturate.
În Vremea zăpușelii, Michael Haulică dovedește abilitățile unui prozator manierist stăpân pe mijloacele sale scripturale. Vocea auctorială, împrumutată și personajului principal,  îi aparține unui ins jucăuș, ajuns în fericita etapă a tinereții veșnice. Remarcabilă dezinvoltură!
Personajul central este un tânăr dintr-o lume a viitorului. El este blogger și aspiră să devine scriitor, autor al unor cărți tradiționale, tipărite pe hârtie. Tribulațiile sale sunt interesante și se nutresc din suferințele clasice ale veleitarilor literari mai vechi sau mai noi, de nenumărate ori intrate în literatură. Constatăm că sursele livrești pot fi la fel de interesante precum experiențele nemijlocite ale autorilor. În povestire există aluzii la o pictură de Salvador Dali, la o carte de Vladimir Nabokov și la o carte datorată unui autor român. Un autor transformat într-un zeu laic este William Gibson. Interesante sunt și referirile la propria persoană, atribuite personajului din viitor. Rezultă că autorul povestirii va fi un viitor un clasic idolatrizat de tinerii veleitari literari. Această procedare ține de moda autopromovării. Amuzant, nimic de zis.
În fine, din delicatesa literară preparată cu abilitate de master chef, nu lipsește o scenă atroce. Din senin, un ucigaș de profesie îl decapitează pe inocentul blogger, iar apoi îndeplinește un act sexual cu o prostituată, în prezența cadavrului.
În totul, povestirea este o glumiță literară agreabilă, anticipată în Transfer (2012), unde apare o recuzită livrescă asemănătoare.
Un autor din altă generație, Alexandru Lamba, este prezent în antologie cu povestirea Copiii întunericului, un sefeu sută la sută, unde înclinarea spre scene horror, prezentă la mulți autori români de azi, nu apare. Este imaginată o lume postapocaliptică, unde puținii oameni rămași pe Terra după un mare cataclism trăiesc sub pământ. Autorul acumulează cu profesionalism diferite amănunte tehnice despre soluțiile adoptate de pământeni după ce Soarele și-a pierdut forța, aerul și apa au dispărut de pe suprafața Terrei, iar dispariția câmpului magnetic a lăsat planeta vulnerabilă la radiațiile cosmice.
Dincolo de acest scenariu desigur interesant, mi s-a părut remarcabilă tentativa autorului de a depăși limitele literaturii populare, de pur divertisment, prin imaginarea unor personaje complexe, preocupate de niște dileme de tip antinomic. Este sistemul nostru solar geocentric sau heliocentric? A fost cândva Terra locuibilă la suprafață sau nu? Bărbatul este, prin structura sa psihică, monogam sau poligam? Afectivitatea este de dorit în relația dintre bărbat și femeie sau este un ingredient psihic mai degrabă inutil? Asemenea dileme nu par naive în contextul gândit de autor și ne aduc aminte că literatura de bună calitate trimite gândul, într-un fel sau altul, la condiția umană.
O povestire remarcabilă, memorabilă și datorită unei încheieri de o poezie sumbră.

Niciun comentariu

Furia zilelor (jurnal 2021 – 2030)

  de

2021

1. 1.

Mă felicit pentru că am apucat un nou an. S-ar spune că, deocamdată, norocul nu mi s-a terminat.

8. 1.

Într-unul dintre sutele de filme americane axate pe sărbătorirea Crăciunului, o frumoasă fată iese din marea casă a înstăritei sale familii și dansează prin prima ninsoare a acelei ierni, cuprinsă de extaz. Wie schön! O fată dintr-o familie săracă admiră ninsoarea cu rezerve. Se gândește că nu mai au lemne de foc și nici mâncare destulă. Marxismul este o doctrină imposibil de contestat în totalitate. Evident, în filmul amintit mai sus nu apare nicio fată săracă și nici vreun homeless din milioanele existente.

Pe canalul TV Epic Drama se reiau la nesfârșit episoade din niște seriale polițiste. Privitorul se abrutizează, dar încearcă să înțelegă vorbele personajelor. Sunt lecții silnice de limba engleză.

17. 1.

Finis coronat opus. Dictonul se aplică și rezistentului din timpul ocupației Covid. Acesta trebuie să aibă noroc până la capăt.

Romanul meu se va amplifica, dacă mă ține norocul și mintea. Anumite căderi în materie de performanță șahistă ar putea să mă neliniștească. Deocamdată, se produc doar seara. În dimineața următoare, îmi revin. Performanța literară nu este prea deosebită de cea șahistă, în esență. 

20. 1.

La învestirea lui Joe Biden, artiștii prezenți au fost doar vedete ale culturii populare.

22. 1.

La drept vorbind, de zece luni experimentez condiția deținutului. N-am gardieni în uniforme, dar frica este cel mai bun gardian. Ea mă ține în captivitate.

În mod tradițional, românii spuneau ”Dumnezeu s-o ierte!”.  Acum spun ”Dumnezeu s-o odihnească!”, imitându-i pe vorbitorii de limbă engleză. Servilism neplăcut și abandonare implicită a ortodoxiei. 

29. 1.

Când se întâmplă câte o catastrofă, mass media își arată fața dezgustătoare. Vine cu amănunte numeroase, știristele și reporterii înfloresc. Scârbos. Din când în când, relatările despre nenorocire sunt întrerupte de reclame euforizante. Privitorii constată cât de norocoși sunt ei.

Realitatea a inspirat toate jocurile. Nu există joc fără învingător. Democrația occidentală promite un joc unde nu câștigă nimeni în dauna altuia. Așa ceva nu este realist, nici posibil.

Am mâncat carne câteva zile la rând. Drept urmare, am câștigat câteva frumoase partide de șah. Prozaic.

8. 2.

Pandemia (o variantă asimetrică/hibridă de război mondial) exprimă esența conflictuală a universului. Pacea este o utopie, cea mai frumoasă dintre toate.

Cele mai vechi profesii: 1. Prostituția, 2. Hoția. Ideea apare într-un serial de știință popularizată. O ipoteză ce spune multe despre natura umană.

10. 2.

O pană de curent electric îmi spune cât de protezat este omul civilizat contemporan. Cândva, am stat la bunicii mei dinspre mamă, fără electricitate. De atunci, mirosul de gaz lampant ars îmi place. L-am simțit din nou în anii ’80, când în București se oprea curentul, iar eu îmi continuam munca de romancier la lumina galbenă a unei lămpi cu gaz. Situația mi se părea mai degrabă amuzantă, nu mă indignam.

În anul Boului, tocmai început, zodiacul chinezesc nu are predicții prea bune pentru cei din zodia mea. Spune că va fi un an ”aspru și neîndurător” și că voi pierde pe cineva apropiat (sper să fie o pierdere limitată la relațiile sociale și nu altceva). Dacă nu mă strânge Cel de Sus, voi experimenta și o asemenea perioadă.

Dintr-un sistem de caracterologie (Eneagrama) am aflat că există oameni fricoși, capabili la un moment dat de veritabile acte de curaj. Cred că ipoteza aceasta se confirmă în realitate. Prin analogie, ne amintim de persoane foarte orgolioase, dar în același timp umile, în anumite împrejurări.

16. 2.

Oamenii înțeleg că investițiile afective sunt riscante, după ce trăiesc diferite decepții. Ideal este să nu aștepți nimic de la nimeni, în materie de sentimente.

Ideea strategică este să nu aștepți nimic cu tot dinadinsul.

19. 2.

Citesc diferite texte despre Noua Ordine Mondială. Instalarea acesteia ar duce la reducerea drastică a interesului pentru individ și pentru drepturile acestuia. Ar deveni dominantă o idee marxistă: preeminența interesului de grup. Consumerismul ar fi abolit, suveranitățile locale, ale diferitelor entități regionale, ar dispărea. Terra ar deveni o imensă colonie, locuită de oameni disciplinați.

Dintr-un documentar despre Japonia contemporană, aflăm că instituția căsătoriei este în declin. O tânără de 20 ani apelează la o nuntă simbolică. Își închiriază o rochie de mireasă și apoi își face fotografii, pentru rețelele sociale. Declară că  n-are de gând să se căsătorească, este prea ocupată cu serviciul . În Japonia, idealul este să fii angajatul permanent al unei corporații . Fata declară că lucrează din greu, pentru a avea o bătrânețe liniștită. Nu va avea pensie, trebuie să strângă bani din timp. O lume veselă!

23. 2.

După ce am văzut numeroase filme documentare pe canalul TV Digi World, conchid că ar fi necesară o mutație de mentalitate la nivel mondial. În plus, oamenii ar trebui să devină mai inteligenți. Astfel, ar avea o șansă în încercarea lor de a rezolva problemele planetei. Realitatea arată deocamdată că numărul celor răi și/sau proști este enorm. Ar fi necesară o responsabilizare colectivă.

25. 2.

Propun un modest aforism, apropo de apropiata împlinire a unui an de detenție covid. Să mori este simplu, să trăiești nu este deloc simplu.

Un film documentar, unde reporterul este o nevăzătoare. Impresionant. Pare să fie vorba despre o ducere a moralei creștine la cel mai înalt nivel posibil. Minoritarii sunt protejați. În România de azi este cam altfel. Un bătrân nu reușește să obțină vaccin, dar  tinerii sportivi și profesori, da.

Political correctness instituționalizează ipocrizia. Omul spune doar ce se prescrie, dar gândește ce vrea.

28. 2.

Se recomandă să le atribuim cunoscuților noștri doar intenții bune. Așa este mai comod pentru noi. Pe de altă parte, mă întreb dacă nu cumva trăirea resentimentului oferă niște delicii necunoscute de ființele banale și binevoitoare, ca mine.

4. 3.

Lucrez la o parte a romanului, menită să umple unul dintre ”sertare”. Apelez la episoade trăite de mine și textul capătă viață. Cel puțin, așa am impresia.

Ascult Mozart. Cum am mai scris, pare-mi-se, unii recomandă să fie scos din programe, fiindcă susține ”supremația albilor”.

Citesc noi comentarii despre Marea Resetare. Nimeni nu știe însă cine și cum va conduce acest război de cucerire. În ”Sfera” (1973), am un scenariu de acest fel. Sunt influențate toate mințile oamenilor, simultan.

Cuvântul ”tulpină” devine odios.

7. 3.

În fiecare dimineață, mănânc câteva nuci. Fără excepții, îmi amintesc de evenimentele din decembrie 1989. Se produc niște asociații, în mintea mea. Mai întâi, ipoteza că tovarășa Elena prefera miezul de nucă rămas intact. Este greu să cureți nuca pentru a obține așa ceva, dar nu imposibil. Apoi, îmi vine în minte abominabila scenă de la Televiziunea Română, unde un jurnalist îl pălmuiește pe Nicu Ceaușescu. Respectivul jurnalist beneficiase din plin de avantaje în vremea lui Ceaușescu, dar schimbase brusc foaia. Acest gest de ingratitudine m-a impresionat foarte mult. Îl menționez în acest jurnal, fiindcă a  aruncat o scurtă lumină asupra nimicniciei umane,  a materializat acest concept. Dacă Borges ar fi fost contemporan cu scena amintită mai sus, ar fi inclus-o în ”Istoria universală a infamiei”.

Principala virtute a samuraiului este răbdarea, zice-se. Nu sunt samurai, dar am nevoie de răbdarea unuia.

8. 3.

Numeroase informații confirmă faptul că Europa se predă de bunăvoie populațiilor venite din lumea musulmană. Probabil că ciclul ei istoric se încheie astfel. Este o carență de vitalitate tot mai evidentă. Se petrece ceva similar cu agresiunea demografică practicată de țiganii de la noi.

 Am scris circa 20.000 de cuvinte din roman și încep să cred că îl voi putea termina. Am ajuns la acel punct unde autorul nu știe cum se vor încheia lucrurile și este curios să afle.

În esență, Europa aplică preceptele creștine. În viața reală însă cineva câștigă și altcineva pierde. Creștinismul are în vedere o lume unde toți câștigă.

 Pe canalul TV Cinemax, filme noncomerciale despre lumea de azi. Sentimentele vor deveni un lux, pare-se. Opoziția dintre drepturile individuale și cele colective pare a genera dilema lumii de azi.

9. 3.

Într-un spital din Sibiu, unor bătrâni bolnavi de Covid li s-ar fi dat sedative și ar fi fost lăsați să moară. Ar fi fost și legați de paturi. Dacă este adevărat, se anticipează un viitor deductibil. Doar societățile relativ bogate își permit luxul de a-i hrăni și îngriji pe oamenii neproductivi.

14. 3.

Pe lângă noroc, am nevoie și de un psihic relativ bun. Drept urmare, practic un soi de autopsihoterapie. Spiritul motivează psihicul, îl încurajează să nu cedeze, să nu se predea. Astfel, sunt propriul meu antrenor.

18. 3.

Oamenilor din neolitic le plăcea să mănânce împreună, să participe la ospețe. Arheologii au stabilit-o. Se pare că respectiva preferință s-a păstrat intactă până astăzi. Iată de ce frecventarea restaurantelor și cea a diferitelor ospețe private (nunți, botezuri, aniversări etc.) sunt atât de importante. Pandemia lovește tocmai în aceste ritualuri laice.

22. 3. ”Rău cu rău, dar mai rău fără rău.” Zicala este utilă când încercăm să înțelegem dorința de comoditate a occidentalilor de azi și la refuzul austerității.

Citesc aproape zilnic câte o povestire de Borges. Astăzi, ”Nemuritorul”, unde este amintit ”templul închinat zeilor iraționali, care stăpânesc lumea și despre care nu știm nimic, în afara faptului că seamănă cu oamenii.” Chiar și atunci când ne apar sub forma unor oameni foarte bogați sau politic foarte puternici, zeii nu conduc lumea după regulile rațiunii. Sunt capricioși și impulsivi.

28. 3.

O neașteptată referire la bătaia de joc se află în povestirea ”Teologii” de Borges, apărută inițial în volumul ”El Aleph” (1949/1952). Este amintită o sectă derivată din creștinism, ”histrionii”: ”Toate erau defăimătoare; nu-l defăimau doar pe Dumnezeul creștin, ci chiar și pe divinitățile din propriul lor panteon.” Respectivii își băteau joc inclusiv de ei înșiși, ca persoane. Se automutilau etc. Se pare că secta respectivă este o invenție a lui Borges. În aceeași povestire se află câteva sugestii referitoare la psihologia omului resentimental.

Preferința pentru literatura (cultura) populară se poate transforma într-un viciu viager. Teza că un om suficient de inteligent poate prefera simultan  pop culture și high culture pare a fi falsă. Așa ceva nu prea este posibil. În textele mele, am încercat o conciliere între cele două culturi, dar nu cred că am reușit cine știe ce. Spre norocul meu, există totuși câteva excepții, unde aparența de literatură populară lasă să se vadă ”literatura adevărată”.

4. 4.

A murit vărul meu primar Adrian Cașaș, 77. A fost un om bun la suflet și generos. I-am dedicat povestirea ”Cvartet”, editată doar pe Internet. Întâmplările din acel text au fost trăite de el. Tempi passati!

Întreruperea tacită a unei amiciții este cea mai reușită, în ziua de azi. Cineva nu îi mai dă telefon unui amic sau unei amice. Simplu. Eine saubere Sache. Nice and clean.

6. 4.

Repet o idee valoroasă. Omul deștept practică indiferența  amabilă, față de semenii săi. El este politicos și corect.

Constat că între opiniile mele și cele ale vocii auctoriale din acest jurnal există anumite deosebiri.

Sunt la modă discuțiile despre ineficacitatea și chiar periculozitatea vaccinului. Legalistul din mine respinge asemenea alegații.

12. 4.

 ”Dacă importă alimente esențiale, o țară este săracă.” Nu este vorba despre  mofturi dispensabile – condimente, fructe exotice etc. Ipoteza nu este valabilă în cazul unor țări puternic industrializate, precum Elveția. Va deveni tot mai corectă, dacă pandemia nu se va încheia, iar virusul va deveni mai periculos. Autarhia va reveni la modă.

Nu am calificare de economist, dar cred că este necesară o ajustare. Afirm deci că țara săracă importă alimente plătind cu bani împrumutați sau exploatându-și resursele naturale (materii prime) și trimițând forță de muncă puțin calificată în alte țări. Cazul României de azi pare potrivit pentru a ilustra o asemenea situație. Constatăm că țara săracă are o condiție asemănătoare cu aceea a coloniei.

23. 4.

Industrializarea relațiilor interumane. Se poate vorbi despre așa ceva. În ceea ce mă privește, se cere standardizarea anumitor relații. Constat că afectele, cu obositoarele lor variații între antipatie și simpatie, trebuie excluse. Se cere a fi cultivată politețea și clarificarea preliminară a aspectelor financiare.

O primăvară ezitantă, dar infinit mai bună decât iarna. 

”Fiară sălbatică e limba, dacă apuci a o slobozi, foarte anevoie o pui iarăși în fiare.” (Baltasar Gracián)

24. 4.

Aș vrea să citesc o carte despre sociologia alimentației. În ziua de azi, atenția acordată de mass media actului de a găti este enormă. Fericirea trece prin stomac. Frustratul  om occidental de azi își găsește  o alinare în actul de a mânca. Fără a mă declara un moralist, prefer etosul oamenilor din societățile sărace. Organizează și aceștia ospețe, dar în rest mănâncă pentru a supraviețui, nu fac din actul de a mânca bine un scop în viață.

Am văzut un film unde niște lesbiene vlolează o fată. Dizgrațios. Pe de altă parte, diferitele perversiuni sexuale sunt bune, fiindcă respectivii nu procreează și nu participă la suprapopularea planetei.

Dintr-un  serial de pe Digi World, ”Socializarea pe Internet”, aflu că știrile false circulă mai ușor decât cele adevărate. Precum și că o persoană poate contacta indiferent ce altă persoană de pe planetă prin șase conexiuni (oameni). A venit vorba și despre caracterul molipsitor al mentalităților și al obiceiurilor. De exemplu, obezitatea este ”molipsitoare”. Plauzibil. Actualmente am asista la propagarea unui cult al actului de a mânca.

39. 4.

Recitesc ”Oracolul manual și arta prudenței” de Baltasar Gracián, traducere de Sorin Mărculescu, 1975. Am citit prima oară această carte când eram student la Iași. Printr-un miracol, am dat peste traducerea din 1944, semnată de Sandi Constantinescu, într-o ladă cu vechituri, aflată în bojdeuca unde am stat în gazdă o vreme. Cred că lectura respectivă mi-a influențat viața. Gracián știa multe despre natura umană. Poate că lectura respectivă mi-a determinat și gustul pentru caracterologie.

2. 5.

Un clișeu tiranic, apărut în 9 din 10 filme americane cu pretenții de artă. Copilul se supără pe tatăl său pentru că acesta n-a fost prezent la un eveniment public, unde copilul a fost vizibil.

Patetica dependență de tehnologie a omului  occiental de azi. Bună, rea? Nu știu.

9. 5.

Perioada actuală vine cu o curioasă blazare a oamenilor în fața amenințării Covid. Va fi și un rapel a rapelului, se spune. Pentru a contracara noile tulpni. Ei și? Această ”tranziție ” de mentalitate pare a nu fi favorabilă muncii literare. Se trece de la disperare bine ascunsă, la indiferență. Disperarea era mai ”bună”  pentru  romanul meu.

Un mic eseu despre  bătaia de joc și opusul acesteia, respectul. L-aș intercala în roman. Ar veni vorba și despre minciună – formă a bătăii de joc și marcă a răutății umane.

Efortul de a fi bun și sincer. Comoditatea oferită de practicarea minciunii.

11. 5.

Un serial TV sud-coreean, Giuvaerul palatului (2003), are acțiunea plasată în secolul al XVI-lea și se axează pe obiceiurile alimentare ale epocii. Aflu de pe net că figura centrală este o femeie medic. Observăm că asiaticii acordau o mare atenție alimentației încă de pe atunci. În titlu, este poate vorba despre peretele superior al cavității bucale și nu despre o clădire somptuoasă.

Dorința de a trăi mult ar indica și o dispariție a credinței în viața de apoi.

Personajul meu ar urma să aibă o atitudine stoică față de actul de a mânca. Mă întreb ce spunea Marcus Aurelius despre mâncare.

Documentarele despre animale sunt minunate. Privind animalele, îi înțelegem mai bine pe oameni. Un exemplu. Broaștele dintr-o anumită specie se mănâncă reciproc și doar cele mai dure și mai nemiloase ajunbg să se reproducă. Acest comportament are ecouri în jungla urbană. ”Competitivitatea brutală din lumea reală.” Afirmația se referă la lumea animalelor. În lumea oamenilor, ipocrizia fardează lucrurile, ba chiar le schimbă prin ceva asemănător unei serii de operații estetice.

11. 5.

Poți cunoaște mai bine un om atunci când vorbești cu el la telefon. Dacă nu este un citadin rutinat, își va trăda mai ușor opinia despre tine decât atunci când îți vorbește nemijlocit. Iată de ce relațiile întreținuteprin mesaje scrise sunt de preferat. Iluziile rămân intacte.

În existențele oamenilor fericiți nu prea intervine neprevăzutul. (”Popoarele fericite nu au istorie.”) Fictivi sau chiar reali, acești oameni nu cunosc însă adevărata splendoare a vieții reale, adusă de întâmplările neașteptate.

28. 5.

Teza din însemnarea anterioară este justificată de etosul tribal, exprimat astăzi de inși dintr-o anumită etnie. Ideea de corectitudine, în sensul occidental al conceptului, le este străină, respectivilor. Existențele lor sunt însă savuroase sau măcar așa par. Existențele unor asemenea oameni par a fi dictate de fatalitate, precum cele ale bacteriilor.

Pe canalul TV Cinemax pot fi văzute filme realizate în 2019 și 2020. Acestea te ajută să înțelegi lumea occidentală de azi. Personajele caută satisfacția proprie cu o disperare bine ascunsă.

31. 5.

”Am fost, sunt, voi fi”, film germano-francez din 2019. Iubirea dintre un imigrant kurd și o indigenă bolnavă de cancer. Fiecare îi dă celuilalt ce are. Ea îi oferă civilizație, el, trăiri. Globalizarea este un fenomen ciudat. Nimeni nu pierde, s-ar zice. Evoluții fără precedent în trecutul omenirii. Se naște un imperiu, cuceriții sunt din ce în ce mai fericiți. O ciudățenie confirmată de film: în Germania contemporanîă, imigranții sunt discriminați pozitiv. Ideea strategică a acestui film realist este că în lumea de azi afectivitatea este o mare piedică în calea globalizării. Recunoscându-mi limitele intelectuale, afirm că globalizarea democrată este o utopie.

4. 5.

Am aflat doar astăzi de experimentul lui  John B. Calhoun (1917 – 1995), numit ”Utopia șobolanilor” și desfășurat între 1968 și 1972. Accesul nelimitat la alimente și lipsa amenințărilor au dus  la dispariția populației. Asemănările cu evoluția occidentalilor sunt frapante. În cele din urmă, șobolanii nu s-au mai reprodus. Cei din lumea occidentală de azi nu sunt pândiți de așa ceva. Oamenii din lumea a treia năvălesc peste ei și sunt prolifici. Va trece o vreme până când consumerismul îi va steriliza psihic și pe aceștia. 

Cel mai mult m-a frapat apariția unei categorii de șobolani asemănători cu oamenii atinși de narcisism.

Ce s-ar întâmpla dacă toți oamenii ar fi mincinoși? În primul rând, ar dispărea ideea de credit. Cuvântul încredere ar fi scos din dicționare.

22. 6.

Vara a venit. Unii ar putea să creadă că salturile climatice sunt un fel de răfuială declanșată de o forță malefică. S-ar înșela. Lumea este indiferența însăși.

26. 6.

UE îi încurajează pe români să facă agricultură. Ideea nu este nouă. Pe vremea lui Hrușciov a apărut sub o altă formă, mai brutală. Se recomanda o specializare a României în acest sens.

În emisiunile de ştiri ale posturilor TV sunt preferate mai ales informaţii despre accidente mortale şi alte nenorociri de tot felul. Dezgustător. Se mizează pe necrofilia descrisă de Erich Fromm. Pe de altă parte, privitorul mai slab de înger capătă un persistent sentiment de insecuritate. Presupun că respectivul cumpără mai mult. Acesta ar fi deci subtextul strategic.

29. 6.

După ce am scris cam o treime dintr-un nou roman, îmi amintesc spusa unui croitor. Acesta a transformat un pardesiu al tatălui meu într-un sacou pentru mine. Este mult mai greu să refaci, decât să croieşti, a zis. Avea dreptate şi  în privinţa literaturii. Textul meu poate fi dres, dar operaţia respectivă este dezagreabilă. Poate că ar trebui să scriu totuşi un roman à tiroirs, cum am început. Cui i-ar păsa? Ar fi şi un document despre felul cum scrie un autor foarte bătrân. Ar merge. Nu poţi să te superi pe un vârstnic, îi treci multe cu vederea. O paranteză. Naratorul meu constată că scrierea unui roman tradiţional este un act pueril!

2. 7.

Numeroase filme occidentale contemporane au drept personaje centrale oameni din diferite categorii de minoritari. Toţi sunt nişte nedreptăţiţí. Cei mai mulţi dintre aceştia, în mod logic, fac parte dintre  migranţii ajunşi în Europa occidentală de azi. Societatea de consum se luptă să-i asimileze.

La TV un motivational speaker din America. Totul este simplu, poţi obţine orice vrei, spune acesta. Povesteşte şi cum a fost împuşcat de nişte tâlhari. Glonţul a ricoşat din spatele lui… Omul pare a avea mult succes. Chiar atât de proşti să fie unii? Să creadă nişte banale variaţiuni pe tema autosugestiei?

Un reality show. Zece inşi de ambe sexe stau un an izolaţi în pădure, pe o insulă. Problema lor principală pare a fi faptul că unii dintre ei mint. Iniţial au fost 23, dar 13 n-au rezistat. Suferă toţi, fiindcă nu au divertismente. Au apărut şi nişte probleme din cauza unor tachinerii transformate în certuri.

Teribila efemeritate a postărilor de pe Facebook. Prezenteismul este un simptom al disperării, cred. Poate un om aflat în posesia înlesnirilor oferite de tehnologie să fie disperat? S-ar spună că da.

11. 7. 

Un articol convingător despre slăbiciunile Statelor Unite ale Americii, azi. Sună ciudat, într-un peisaj mediatic unde modul de viaţă american este sosotit nec plus ultra. Obsesia occidentalilor pentru libertăţile individului pare din ce în ce mai ciudată. La polul opus se află chinezii, preocupaţi de evoluţiile unor categorii sociale, cum ar fi tinerii.

Telefonul mobil are atât de multe funcţii şi subtilităţi, încât nu mă mir că unii petrec mult timp studiindu-l şi asumându-şi, în cele din urmă, condiţia de sclavi ai lui.

14. 7.

Filme din țările nordice arată nonstoicismul fundamental al  occidentalilor de azi. Nu neapărat hedonismul, dar ceva complet străin de stoicism.

Unii adolescenți se trezesc noaptea, pentru a vedea eventualele noi mesaje. Nimic nou. Unii alcoolici dorm cu sticla lângă par și se trezesc din când în când, pentru a mai trage câte o dușcă. Am avut și eu o perioadă când luam o înghițitură din sticla de țuică imediat după ce mă trezeam din somn, dimineața. Noroc că m-am revoltat la timp împotriva condiției de sclav.

Conflictele între state nu lipsesc în lumea de azi, dar sunt purtate cu arme neconvenționale. În ”războiul” globalizării, mass media nu se mai referă la patrioți, dar nici la colaboraționiști.

18. 7.

Un instructiv documentar despre China de azi, pe canalul TV Digi World. Chinezii par să fie stoici (austeri) în mod natural, fără efort. Un verb sintetizează doctrina stoică: a răbda.

23. 7.

Documentându-mă despre virus, am ajuns să-mi pun întrebări în legătură cu mass media și cu frecvența minciunii în prestațiile acesteia. Încerc să-mi lămuresc și natura exagerărilor (în rău) practicate aproape automat de către jurnaliști. Audiența crește la știrile despre dezastre și primejdii. Aceasta ar fi o explicație. O alta ar fi nevoia jurnaliștilor de a-și depăși condiția, de a deveni niște influencers.

Convins că aude că aude multe minciuni și exagerări, omul obișnuit se află într-o poziție ingrată. Are nevoie de un filtru pentru noianul de informații. Să nu cred nimic? se întreabă el. Să-l cred doar pe cutare comentator? Să evit emisiunile unde se face referire la viața reală de azi? Să mă uit doar la filme de ficțiune cu subiecte plasate acum o sută de ani?

9. 8.

O regulă pare a funcționa în mass media: exagerarea știrilor proaste. În timpul dictaturii era exact pe dos, la noi cel puțin. Cine încearcă să înțeleagă lumea de azi trebuie să țină seama de  o permanentă distorsionare a adevărului. Mass media păare a fi o lentilă capabilă să înnegrească sau să albească lucrurile.

Din argoul de azi: ”Cutare vrea să te facă.” Înseamnă că respectivul vrea să te înșele, să te tragă pe sfoară.

15. 8.

De Sfânta Maria, aflăm că talibanii au preluat puterea în Afganistan. Americanii au dovedit că modul lor de a concepe guvernarea nu este singurul posibil și nici neapărat cel mai bun cu putință. Împreună cu aliații lor, au consumat imense resurse materiale, precum și vieți omenești. Europa va primi mii de colaboraționiști fugiți din Afganistan, de frica talibanilor. Aceștia din urmă au argumentat teza că sunt reprezentanții legitimi ai poporului afgan. Oricât ar suci-o, americanii, exportatori de democrație, au fost și vor fi priviți de către afgani ca niște ocupanți străini.

Mă întreb de ce Afganistanul a fost și este considerat atât de important. Probabil că deține zăcăminte de metale rare.

Strategii de supraviețuire. Cu excepția sinucigașilor, fiecare om are una.

28. 8.

Pe fețele femeilor din societățile neevoluate citim o resemnare deplină. În mod aparent ciudat, copiii născuți de aceste femei sunt mai sănătoși, genetic vorbind, decât cei ai femeilor emancipate.

Vladimir Bukovsky compară UE cu Uniunea Sovietică. Spune că mijloacele imperialiste ale UE sunt economice, spre deosebire de cele militare, ale US. La același autor, o idee interesantă: colapsul imperiilor începe atunci când expansiunea nu mai este posibilă.

Aflăm dintr-un film documentar că în China de azi autoritatea (guvernul) și familia controlează individul. În lumea oocidentală, lucrurile stau taman pe dos.

1. 9.

Cine se uită la emisiunile de știri de la noi conchide că lumea este un coșmar. Omul trebuie să reziste, n-are încotro.

Filmele englezești cu oameni bogați arată că avuția dă o persistentă stare de euforie, dar promite și dezechilibre păsihice. Într-un serial documentar despre România, comentatorul (de limbă engleză) bagă o strâmbă. Spune că, în lume, Transilvania este considerată o țară de sine stătătoare. Îl bag în mă-sa.

21. 9.

Uite că vine echinocțiul de toamnă, iar numărul infectaților dovediți crește repede. Se doboară recorduri în materie de covizi.

Transformarea României într-o loterie a supravieúirii devine tot mai evidentă. Este un război atipic. Omul trebuie să se adapteze, să accepte ideea că insecuritatera sa face parte din joc.

23. 9.

Modestul aforism al zilei. Mai bine un om tuns rău, dar viu, decât un mort tuns impecabil. Comentez astfel faptul că de vreun an şi jumătate mă tund singur, cu maşina folosită înainte pentru aranjatul mustăţii.

La TVR1, un documentar despre consumatorii minori de droguri din România. Înseamnă că problema există. Încă una dintre binefacerile aduse de colonizatorii României. Societatea de consum este, într-adevăr, ceva dezgustător.

Personajul de tip raisonneur din romanul meu ar trebui să cugete şi asupra filantropiei. Este aceasta un act moral şi profund uman? Capitalismul îl include, îl consideră un ingredient esenţial al politicilor sociale. Medicina ţine de filantropie? Nu, la prima vedere. F. este exclusiv actul ajutării celui sărac de către cel bogat.

Cine ţi-a făcut o porcărie, spune Schopenhauer, ţi-o va face şi a doua oară. O opinie pesimistă. Spre regret, sunt nevoit să admit că lucrurile stau chiar aşa. Strategia este să întrerupi respectiva relaţie doar când este vorba despre o porcărie, dar nu şi atunci când este vorba despre o porcărioară. Micile mizerii trebuie “absorbite”, precum nişte îmbrâncituri într-o  înghesuială.

26. 9.

Tradiția acestui jurnal cere unele referiri la romanul ”aflat pe masa de lucru” (expresie cretină. folosită de un jurnalist interesat de activitatea mea literară). Ei bine, ar urma să fie un pseudoroman, unde fragmentarismul este fățiș. Să vedem dacă bunul Dumnezeu îmi va permite să-l realizez.

28. 9.

Se oferă GRATIS o medalie de oțel, la 140 de ani de monarhie în România. Se pare că nu prea sunt amatori, anunțul este repetat de vreo două săptămâni, la televizor. Românilor le trece prin minți ideea incomodă că nu sunt în stare să se conducă singuri. O idee demodată, fără îndoială. În mod curios, Ungaria oferă poziția contrară. Nu știu câtă dreptate are, dar consecvența, în general vorbind, merită respect. Un autor Sf ar putea imagina un roman unde românii din Transilvania ar fi atrași de ideea unei administrații ungurești! Frisonant. În mod corelativ, ar fi mai puțin atrași de ideea de a fi supușii unui imperiu european!

29. 9.

În această pandemie am experimentat îndelung traiul auster. Omul se poate lipsi de mâncăruri savuroase și de divertismente. În actualitate, tocmai acestea par a fi compensațiile oferite celor frustrați de industrializarea și tehnologizarea existențelor. 

30. 9.

Ideea momentului, nerostită, dar gândită de tot mai mulți oameni din România: bătrânii pot fi sacrificați. Acest aspect pare a ține de logica evenimentelor. Intervin regulile din medicina de dezastru, când amenințările sunt mai mari decât posibilitățile de răspuns. În acest caz, unii nu sunt tratați, ci lăsați să moară.

11. 10.

Cu ceva noroc, voi scrie romanul  început cu vreun an în urmă. I-am acordat naratorului  mai multe libertăți. Ar urma să fie un text unde servituțile literaturii populare n-ar fi respectate. Un experiment. Nu cred că-i va păsa cuiva de textul meu.

Pandemia – această invazie venită din infinitul mic – nu dă semne că ar avea de gând să se încheie. Virusul capătă statutul unui animal de casă. Face parte din familia oamenilor, din viața cotidiană a planetei. În textul meu va fi descrisă noua normalitate. Acum se vorbește despre așa ceva, dar lumea face eforturi de a rămâne în vechea normalitate. Va renunța doar dacă va fi constrânsă s-o facă.

”Nu plânge că s-au dus zilele luminoase, zâmbește că ele au existat.” (Confucius)  V. a împlinit zilele trecute 32 de ani. Îi transmit felicitări și citatul de mai sus, as a gift. Anul când ne întâlneam a fost ”aspru și neîndurător”, conform zodfiacului chinezesc, dar și nesfârșit de savuros.

19. 10.

Mi-am făcut a treia doză de vaccin, am obținut astfel o stare psihică mai bună.

Un personaj din romanul meu va constata existența unui impuls nefericit: oamenii  se străduiesc să colporteze știri proaste.  Pe vremuri, în emisiunile de știri se ocoleau noutățile rele, acum acestea se colecționează și se amplifică. O justificare ar fi, azi, stimularea opțiunii pentru vaccinare.

23. 10.

Spectacolul toamnei, derulat lent și rapid. Îl văd pe fereastră.  Frunzele își schimbă culoarea. Primii îngălbeniți au fost performerii în materie de înfrunzit, în trecuta primăvară. Niște salcâmi, foarte leneși astă-primăvară, sunt încă verzi. Interesant fenomen, probabil vizibil și la oameni. Uite cazul elevilor eminenți. Destul de mulți dintre ei nu fac ulterior mare scofală.

26. 10. 

Românii au început să se vaccineze în masă, cu mare întârziere. Să deduc de aici că românii sunt proști, cum spun unii? Nu. O explicație certă nu există. Aleg varianta că sunt curajoși de felul lor, civilizația de tip occidental nu i-a muiat încă.

31. 10.

Colonizatorii de azi sunt nemaipomenit de egalitarieni. Ei salvează aparențele cu virtuozitate. Cei călăriți sunt tratați foarte bine. Nu este vorba despre o referire la homosexualitate. Ideea este că un cal este călărit de stăpânul său. Calul își iubește stăpânul și probabil că se simte împlinit. A fost cândva unb cal liber, dar prin  îmblânzire și dresaj a devenit un cal docil și chiar unul iubitor de stăpân.

3. 11.

US Open, Australian Open, dar nu Romanian Open, ci Transylvania Open. Turneul de tenis de la Cluj-Napoca nici măcar nu s-a numit Transilvania, adică pe românește. Un simptom, printre altele.

7. 11.

Un personaj afectat psihic de mass media. În final, omul se sinucide.

Admir vitalitatea știristelor de la TV. Acestea transmit doar știri proaste și sunt din ce în ce mai senine. Într-un fel misterios, știrile despre morți, crime și dezastre le fortifică, le înfrumusețează chiar. Ceva asemănător se întâmplă, presupun, cu oamenii lipsiți de empatie. Nenorocirile semenilor lor nu-i ating absolut deloc. Intră în discuție și reacția clasică a participanților la înmormântări. O anumită înviorare este trăită de aceștia. Se bucură pentru că nu sunt în locul mortului.

8. 11.

Cine îmi garantează că azi nu este 8 noiembrie 2020? Nimeni. Probabil că nebunia începe cu asemenea întrebări.

O carte de memorii sub forma unei enciclopedii onomastice. Numele oamenilor evocați ar apărea în ordine alfabetică.

21. 11.

Din când în când, am motive să mă întreb ce simte batjocoritorul, ce nuanță de satisfacție. Este o victorie simbolică asupra batjocoritului? O întrebare asemănătoare poate fi pusă în legătură cu mincinoșii patologici. Aceștia ocolesc din principiu adevărul. Mici enigme.

30. 11.

Dintre posibilele definiții ale luxului, o prefer pe aceea referitoare la servitori. Cine este servit în mod nemijlocit de mai mulți alți oameni trăiește în lux.

1. 12.

Sunt româncă pentru că îmi plac plăcintele cu prune, muzica populară și straiele tradiționale românești. Genială este această afirmație a unei fetițe de vreo zece ani, la TV. Nici o vagă referire, fie și naivă, la statalitatea României. Opinia fetiței inocente sugerează fără voie un viitor apropiat, când românii vor fi doar o etnie trăitoare într-un imperiu.

8. 12.

Un documentar despre viața cotidiană dintr-un mare oraș indian indică vocația pentru haos a acelor oameni bine dispuși. Asemănarea dintre indienii de rând și țiganii de la noi este vădită. Pare a fi vorba despre o repulsie înnăscută pentru civilizația occidentală. Evident, nu discut despre țiganii civilizați. Dacă lucrurile ar evolua precum în romanul ”Zeul apatiei” (1998), Muntenia și Oltenia ar semăna tot mai mult cu India.

Scriind la romanul meu à tiroirs, constat că apelez cu greu la trucurile meseriei. Am ezitări mai ales atunci când produc ”sosul”, adică dialogurile.

Anul Boului, spune zodiacul chinezesc, se va încheia la 2 februarie 2022. Aferim! Anul următor, al Tigrului de Apă, îmi rezervă, spune respectivul zodiac, anumite certuri cu urmări juridice (!?). Sunt sfătuir, nu fără un anumit umor involuntar, să fiu foarte atent.

În treacăt fie spus, astrologii de la televizor îți cam taie cheful de astrologie. O transformă în ceva ieftin.

9. 12.

Problema oamenilor foarte bogați pare a fi limtarea în materie de satisfacere a unor dorințe. Ei pot cumpăra orice, dar au doar un corp și o minte. Pot obține orice senzație, dar posibilitățile lor în materie de trăiri sunt limitate. Iatîă de ce mulți dintre ei apelează la droguri. Alta pare a fi situația celor puțin ineresați de senzații și de trăiri alimentate de simțuri. Savurrea puterii sau cea a propriei aroganțe pot dura o viață.

12. 12.

Lăcomia pare a fi viciul fundamental al omului. Personajul meu, filozof stoic fără operă, o definește ca lipsă de respect pentru semeni și, în cele din urmă, pentru planeta Pământ.

În noaptea trecută, am avut un vis agreabil. Se făcea că un sfătuitor invizibil mă îndruma, îmi sugera cum să dezvolt romanul. Nu rețin amănuntele, nu mai știu ce anume mi se recomanda. Am rămas cu plăcuta impresie că îi pasă cuiva de ”elaborarea” mea. Celebrarea actului de a mânca bine este evidentă la toate păsturile de televiziune. Sunt acte promoționale, dar și semne de decadență.

13. 12. 

Într-un interviu din anul 2000, economistul Anghel Rugină vorbește despre Oculta Mondială, o instituție capabilă să dicteze cursul istoriei. Nu există dovezi, iar funcționarea practică a acestei entități  rămâne imposibil de aflat. Credința în așa ceva amintește de religiile politeiste. Ni se cere să credem, fără dovezi. Economistul rerspectiv era născut în zodia Gemenilor, zodia marilor fabulatori. 

15. 12.

Conceptul de etnie intră într-o eclipsă tot mai deplină. Testele ADN și cercetările computerizate asupra arborilor genealogici arată din ce regiune erau strămoșii, fără a indica vreo etnie. Despre un trăitor într-o altă țară decât cea de baștină, se spune că s-a născut în țara Cutare, dar nu se precizează etnia lui. Excepție fac evreii. La ei, regula aceasta nu funcționează.

18. 12.

Lumea occidentală de azi este axată pe drepturile individului. Două consecințe ale acestei orientări sunt infracționalitatea/criminalitatea și industria sănătății. Dezvoltarea acesteia din urmă este enormă. Câteva realități: înmulțirea farmaciilor și a centrelor medicale, amploarea preocupărilor pentru o alimentație sănătoasă și o pregătire fizică adecvată. Scopurile occidentalului de azi sunt să trăiască mult și să fie sănătos. Se adaugă preocuparea pentru divertismente. Ideal ar fi ca ca obținerea confortului maxim pentru individ să nu afecteze planeta. Deocamată, așa ceva nu se întrevede.

O dezbatere la TVR1. Doar o percepție emoțională conchide că interesul național este lezat de UE.

19. 12.

Preferința occidentalului de azi pentru animalele de companie sugerează că sub vocația pentru libertate a respectivului se ascunde nostalgia poziției de sclav. În realitate, omul este sclavul câinelui său și nu stăpânul acestuia.  Aceasta nu înseamnă că respectivele patrupede nu sunt simpatice. Omul acceptă sclavajul și primește în schimb confortul psihologic.

21. 12.

Tehnologia a micșorat doar în aparență diferențele dintre bogați și săraci. Săracii de azi au multe compensații, dar mănâncă prost, beau o apă rea și respiră un aer poluat. Accesul lor la asistența medicală de înalt nivel este practic nulă.

Planeta va deveni un justițiar implacabil. Bogații vor fi și ei loviți, în cele din urmă, de degradarea mediului. Viața normală va deveni un lux. Puțini și-o vor permite.

În pandemie, am avut prilejul să înțeleg  mai bine mass media, o realitate importantă a lumii de azi și o dimensiune a societății de consum. Modul ei de a prelucra adevărul mă fascinează. Vechea expresie ”hienă de presă” mi se pare clasicizată.

Un personaj din romanul meu primește un pachet cu alimente, cadou. El este un ins aflat la cel mai de jos nivel al clasei de mijloc, aproape sărac. El are o replică destul de amuzantă: ”Eu sunt un om modest, dar stomacul meu nu este modest, ci pretențios.” 

23. 12.

De ce calul câștigă în competiția cu tigrul, în materie de frumusețe? Fiindcă amintește de femeie. De altfel, unei femei frumoase i se poate spune ”iapă”, fără ca ea să se supere. I se poate spune și ”tigresă”, dar atunci se face aluzie la temperamentul ei, nu la înfățișare.

După ce un an întreg a prezentat lumea drept un iad, acum, pentru câteva zile, mass media o arată ca pe un rai al alimentelor savuroase, al peisajelor mirifice, al generozității și filantropiei.

Frumosul armistițiu al Crăciunului ne amintește că lumea se află într-un război perpetuu.

27. 12.

Actualul lider chinez a anunțat că țara sa merge pe un al treilea drum, nici comunist, nici capitalist. Este un sistem capabil să evite defectele capitalismului: infracționalitatea dezlănțuită, deteriorarea omului din pricina consumului devenit scop în sine.  Xi a amintit de viciile omului din societatea capitalistă. Sistemul său ar fi capabil să le asaneze.

După perioada  sărbătorilor, oamenii se vor simți istoviți de atâta distracție și relaxare.

30. 12.

Stoicul preferă datoria, epicurianul, plăcerea. Voi fi întrebat dacă prima opțiune nu este cumva potrivnică naturii umane. Se pare că nu.

 

2022

1. 1.

Am privilegiul să scriu cuvintele de față într-un nou an.

În 2 februarie va începe anul Tigrului și se spune că influența acestuia a început să se simtă de pe acum. Anul Boului, ”aspru și neîndurător” petru mine, va cădea în trecut.

În aceste jocuri intelectuale chinezești s-ar putea să se afle și anumite adevăruri. Cu 12 ani în urmă, tot într-un an al Boului, am avut relația cu V., savuroasă și distrugătoare.

3. 1.

Spre satisfacția diavolului, mass media a revenit la prezentarea obsesivă a unor evenimente cu urmări rele sau chiar funeste asupra unor oameni. Ideea unei planete-spital se impune. Pentru compensare, telespectatorii au parte de multe emisiuni pe teme culinare.

Mass media sugerează că europeanul de azi are o nevoie obsesivă de divertisment. Sper că în realitate lucrurile stau altfel.

5. 1.

Evoluția ”perversă” a pandemiei este uimitoare. Varianta Omicron duce lucrurile înapoi cu doi ani, ca și cum doar acum ar începe pandemia. Omul trebuie să se adapteze din nou.

Despărțirile tacite, precum aceea din filmul lui Antonioni, ”Eclipsa”, pare-mi-se, sunt cele mai naturale. Este ceva analog despărțirilor dintre unele mamifere, după copulație. Fără cuvinte.

8. 1.

Mass media din România o numește pe principesa Margareta, fiica fostului rege Mihai I, Majestate. Această formulă li se cuvine doar monarhilor. Românii se arată a fi niște slugarnici. Se poartă ca și cum principesa Margareta ar fi regina României.

Fă în fiecare zi ceva dezagreabil; astfel vei fi pregătit pentru marile încercări ale vieții. Nu știu dacă am mai amintit acest sfat în prezentul jurnal. Oricum, confirm că este bun, vital de bun chiar.

11. 1.

În mass media de la noi, sintagma ”corectitudine politică” a devenit ”corectitudine ideologică”. Aferim:

În Italia, numărul animalelor de companie îl depășește pe cel al oamenilor. Apelarea la animale de companie s-ar fi întețit datorită pandemiei. Asta îmi confirmă opinia că respectivii iubitori de animale au o slăbiciune psihică, ceva în genul unei depresii discrete. Asta dacă nu cumva sunt deja niște disperați învățați să se stăpânească. O idee mai blândă este aceea că animalele de companie ar fi niște surogate de copii.

14. 1.

Un comentariu de geopolitică vede lucrurile din punctul de vedere al Rusiei. Rezultă că americanii sunt cei expansioniști, iar rușii doar se apără. Autorul consideră că un război nuclear este aproape iminent. Interesantă este ideea atribuită lui Putin referitoare la sferele de influență. Rusia ar avea dreptul la așa ceva, la fel ca în perioada postbelică.

Marea întrebare este când ar interveni militar America. În mod sigur, ocuparea Ucrainei nu ar duce la așa ceva. Ocuparea României și a Poloniei? Înclin să cred că America n-ar interveni nici într-o asemenea situație. O eventuală ripostă a NATO, fără America, ar fi ridicolă.

 Nu cred că vreuna dintre cele două părți are mai multă dreptate decât cealaltă. Este vorba, în esență, despre agresivitate, o componentă importantă a condiției umane. Narațiunea socială a excepționalismului rusesc este axată pe patriotism. Este arma favorită a dictaturilor. Să nu uităm nici că dictaturile ajung mai devreme sau mai târziu la expansiune miliară sau doar economică. Al doilea caz este ilustrat de China.

20. 1.

Viețașii sunt niște deținuți fără speranța eliberării. Într-o lume stăpânită de virusul Covid 19, condiția respectivă devine  ceva uzual. Ideea de libertate este destul de șifonată. Pe de altă parte, dacă agresiunea mass media se domolește, oamenii se pot obișnui cu virușii respectiv, pot coabita cu ei. Englezii, avangardiști, au ridicat toate restricțiile și au intrat deja într-un asemenea scenariu. Unii vor muri, cei mai mulți vor scăpa. Este ceva asemănător cu traiul omului obișnuit sub o ocupație străină.

21. 1.

Mă consider un om norocos, dar am avut și un ghinion cronicizat. Mi-a fost dat să citesc multă  literatură proastă. Uneori bine scrisă, aceasta se distinge prin conflicte false sau/și formate din clișee comerciale.

23. 1.

În materie de Covid 19, trendul actual este spre renunțarea la restricții. Oamenii vor face ce-și doresc. Această strategie le convine tuturor personelor nepericlitate. Treptat, omenirea nu va mai avea resurse pentru a-i proteja pe cei bătrâni și/sau bolnavi. Nu este ceva imoral. În societățile sărace, o astfel de strategie este inerentă. Scapă cine poate, iată ideea.

Se vorbește despre riscul de sănătate. Oamenii sunt pe cont propriu.

Se spune că vremea națiunilor a trecut. Acad. Ioan Aurel Pop spune că o ideea greșită este aceea că distrugerea națiunilor este condiția succesului european. În același interviu, el le cere românilor să aibă mai multă demnitate.

27. 1.

”Toate trec, toate se șterg./ Dă-i ′nainte, Goldenberg!” Este momentul să citez din nou acest distih esențial, aflat de la nenea Ghiță, zis Manțoșu, zis Biju. Supraviețuitorul nu-și bate capul cu tot felul de mărunțișuri. Își vede de treaba lui.

Într-o carte despre Clubul Bilderberg, se sopune că tot ce se întâmplă important în lume a fost planificat de un grup de aleși. Îmi permit să cred că rolul întâmplării este mult mai mare, în această privință. Ideea valabilă este că lumea merge spre consolidarea unei sclavii sofisticate.

5. 2.

Voci autorizate (pe cât este posibil așa ceva) spun că vor urma și alte valuri ale pandemiei, iar oamenii trebuie să se obișnuiască, să digere această idee. Așa ceva spun eu în roman. Realitatea galopează pe urmele ficțiunii?

9. 2.

Dacă nu se poate, nu mai vreau, spuse înțeleptul. După o perioadă când mâ gândeam să renunț la scrierea romanului, consider acum că sunt totuși în stare să-l închei. Poate că terminarea anului nefast pentru mine (al Boului) este de bun augur. Vom vedea.

13. 2.

Protestul global, teoretizat de sociologi, devine o realitate. Se protestează împotriva restricțiilor sanitare. În lumea occidentală, divertismentul este vital. Oamenii cu anumite venituri au nevoie de petreceri.

În România, restricțiile se vor ridica atunci când autoritățile vor decide că transmiterea comunitară a virusului a încetat.

Modesta mea opinie este că Rusia va anexa Ucraina. Nu faci asemenea investiții uriașe în gol, în chip de exercițiu menit să intimideze. America și UE vor închide ochii, după o repriză de reproșuri. România va avea graniță cu Rusia, ca pe vremuri.

Monstruoasa banalitate a unor texte este greu de remediat.

15. 2.

Rusia face politică imperială prin mijloace clasice, UE, prin mijloace economice.

Se aude că Rusia își retrage trupele de la granițețe Ucrainei. Și-a permis luxul unei asemenea desfășurări de forțe doar pentru spectacol?  Pare neverosimil.

A transforma un text prost scris într-unul publicabil este un mic supliciu. Când autorul respectiv este și fudul, treaba devine și mai interesantă.

18. 2.

Se pare că nu m-am înșelat, iar Rusia va ataca Ucraina. Această variantă este singura logică. Să vedem cât de consecvenți sunt occidentalii. S-ar putea să renunțe la România, pur și simplu.

19. 2.

Pe canalul TV Digi Life, un minunat documentar despre un hotel de lux din Paris, Le Bristol. Este un hotel unde vin oameni din categoria ”Banii nu conterază”. Acolo, cei din clasa de mijloc nu au ce căuta. O cină unui rege și a celor patru invitați ai săi costă 17.000 euro. Consumerismul rezervat omului obișnuit nu intră în acest hotel.

Cum am mai spus, trăiesc în lux oamenii serviți de alți oameni. Documentarul este un mic argument în favoarea neomarxismului, doctrina viitorului.

Luxul mă fascinează și fiindcă se află la polul opus față de stoicism.

Trăirea luxului pare a fi suficientă pentru cineva. Respectivul nu mai are nevoie de alte trăiri. Le lasă oamenilor obișnuiți. În acest context, este interesant de stabilit ce simte omul trufaș.

20. 2.

Se pare că totuși nu m-am înșelat în privința invazei ruse. Se spune că este iminentă. Istoria se repetă și cred că Rusiei i se va permite să facă unele anexări de teritorii. Să sperăm că România nu va fi sacrificată.

În actualele condiții, strădaniile de autopromovare ale unor autori de literatură par niște acte de oameni disperați.

22. 2.

Numerologia constată că un număr format din aceeași cifră se va mai întâlni peste 200 de ani (22.02. 2222). Interesant!

Rusia a recunoscut republicile populare Donețk și Luhansk. Acum, Ucraina este transformată într-un agresor! Poate că această țară va deveni o parte a Rusiei, pe o cale sau alta. Sau un satelit al acesteia. Un geopolitican ar trebui să judece această situație prin analogie cu începutul celui de al doilea război mondial. Cât de departe va putea avansa Rusia, înainte ca Occidentul să intervină altfel decât prin sancțiuni economice?

Mass media nu prea mai dă știri despre pandemie. Situația reală a acesteia este necunoscută. Se pare că s-a ajuns la etapa ”Scapă cine poate”.

Revenind la Rusia, băgăm de seama că vârsta înaintată nu-l prea recomandă pe președintele acesteia pentru rolul de cuceritor belicos.

23. 2.

Statistica arată că româncele se mărită adesea cu străini. Numărul roânilor însurați cu străine este mult mai mic. Este logic să fie așa. Întotdeauna, popoarela învinse au furnizat neveste învingătorilor. Se pare că etnia noastră are o tendință suicidară. Nu moare nimeni, dar etnia se dizolvă.

24. 2.

Rusia a atacat militar Ucraina, după cum era de așteptat. Acțiunea ține de logica imperială și este relativ demodată. Agresiunea imperială modernă este economică. China ilustrează această variantă lipsită de violență fizică. Întrebarea este dacă NATO ar interveni în cazul unei agresiuni împotriva României. Istoria arată că dictatorii au tendința de a nu se opri în situații precum cea de față.

Prostul moare de grija altuia. Iată o zicală românească destul de cinică, dar realistă. În aceste zile, românii trebuie să și-o reamintească.

”Fragmente despre trecut”. Carte de memorii consonantă cu structura psihică a unui autor cu grupa sangvină zero.

28. 2.

Bunătatea și răutatea sunt la fel de abisale. Pot fi concepute doar intuitiv. Sau strict juridic, în funcție de cutumele epocii respective.

2. 3.

Întrearea este până unde pot să meargă rușii, cu războiul lor. Oricum, învingătorul ia totul și devine o entitate acceptabilă. Istoria prezintă numeroși dictatori deveniți eroi civilizatori. 

Războiul din Ucraina alimentează pesimismul unora. Respectivii cred că oamenii nu învață nimic din istorie și sunt damnați să repete niște scenarii funeste.

Cine face analiză geopolitică nu trebuie să caute adcevărul. El analizează șansele de victorie pe termen mediu și lung. În cazul Ucraina, Occidentul trebuie să se teamă de ”barbari”, precum romanii, cândva. Civilizația și traiul bun îi debilitează pe oameni. Să sperăm că avantajul tehnologic va salva Occidentul, de data aceasta.

5. 3.

Trei agresiuni: pandemia, războiul și mass media. La acestea se va adăuga criza de alimente, energie și medicamente.

În final, câștigătorul are dreptate.

Etniile cu vocația dispariției le furnizează altora neveste și prostituate.

Mass media nu spune adevărul. Omul obșnuit trebuie să îl deducă, dacă este în stare.

9. 3.

S-a încheiat starea de alertă. Guvernul a decretat încheierea pandemiei. Cifrele sunt promițătoare. Să sperăm că nu sunt măsluite. S-au gândit la psihicul oamenilor. Și pandemie și război… Deodată… Este prea mult.

Românii sunt atât de ospitalieri, încât în final își vor da și țara. Politic, fiindcă economic au dat-o deja. 

12. 3.

România este prea ”vocală” cu referire la războiul din Ucraina, în modesta mea opinie. Condamnarea Rusiei este justificată, dar nu ”lasă loc  de bună ziua”, taie toate punțile posibile. Se uită că America este departe, iar Rusia, peste gard. În viața cotidiană, dar și în geopolitică, nu este tocmai bine să te superi pe viață cu vecinii.

Într-un mod involuntar comic, posturile de televiziune nu mai spun absolut nimic despre pandemie. O amnintesc doar la trecut. Totuși, mor zilnic cam o sută de oameni. O atitudine bună, în cele din urmă. Ce nu este mediatizat nu există. O vorbă a lui Alvin Toffler, din ”Șocul viitorului” (1970).

14. 3.

Al treilea război mondial are o componentă clasică, predominantă fiind însă arma economică.

Pe de altă parte, în Ucraina pare a se coace  recurgerea la arme nucleare. Rezistența Ucrainei pare destul de enigmatică, dar fiind faptul evident că teritoriile rusofone vor fi oricum pierdute.

Oricum va fi, analizele geopolitice sunt neputincioase, iar viitorul, imposibil de anticipat.

Ce mai face romanul meu? Se dezvoltă. Va fi, printre altele, un eșec literar, un document despre neputința unui autor de a depăși stadiul preliminariilor.

17. 3.

Filozofia politică a lumii occidentale decurge din doctrina creștină, în esență. Dacă Occidentul pierde partida geopolitică, creștinismul va ajunge în etapa sa finală.

Asaltul psihologic practicat de canalele TV de știri este neîntrerupt. Cine se decide să îl suporte are nevoie de psihicul unui cosmonaut. Respectivul trebuie să îndure fără probleme fluxul nesfârșit de știri proaste. Mass media are un păcat originar: practicarea minciunii și a atitudinii părtinitoare, exprimată prin exagerări sistematice.

19. 3.

Dacă Rusia ar  folosi muniție nucleară tactică, NATO n-ar interveni. Așa spune un comentator american. Mă conving tot mai mult că rezistența Ucrainei se justifică mai ales emoțional.

Un scenariu urât. Rușii ocupă Ucraina, iar ucrainenii se stabilesc în România, pe locul lîăsat liber de românii plecați în Occident.

Fabuloasa realitate! O contemplu prin  prin mediocra noastră mass media și, alternativ, citesc ”Războiul” de Gaston Bouthoul.

20. 3.

Mass media este împotriva lui Putin și se arată a fi un adversar redutabil.

Vocația mea reală fiind cea de avocat, mă întreb ce se va întâmpla după ce Ucraina va fi distrusă sub raport material. Va obține o victorie morală, vecina noastră?

Susan Sontag a scris următoarea butadă: ”Rasa albă este cancerul umanității.” Mă întreb ce propunea, în schimb. De fapt, poziția ei a fost antiamericană și anticreștină.

În geopolitică, tot ce nu reușește este utopie.

”Războiul este un lux”, spune Gaston Boutrhoul.

22. 3.

Bătaia de joc – esențială în definirea condiției umane – se regăsește în cele mai neașteptate împrejurări. În serialele polițiste de pe canalul Epic Drama, dimineața personajele sunt tinere, seara au îmbătrânit cu zece ani, iar în ziua următoare sunt din nou tinere. Un mort reapare etc. Este o bulibășeală în materie de cronologie. Telespectatorul nu este respectat, adică este supus bătăii de joc.

27. 3.

Am de gând să scriu o povestire intitulatîă ”Evocarea unei fete”. Îmi voi aminti de Gabi Z., fata cu destin tragic, ucisă de amanta ei. Lesbienele sunt la modă.

Unii folosesc limba română ca niște patinatori aspiranți. Nu au proprietatea termenilor, nu alunecă, se poticnesc, cad.

”Estetica disonanței”. Titlu pentru un eseu despre o anumită varietate de literatură.

1. 4.

Rusia cere plata gazelor în ruble. S-ar putea ca în curând democrația să devină un lux, iar autarhia lui Ceaușescu să ni se pară un paradis pierdut.

Asistăm la un hibrid original de  război mondial.

3. 4.

Se împlinesc 50 de ani de când am început să scriu prezentul jurnal. Un mic record. Am alcătuit astfel un soi de roman al formării, un Bildungsroman. Am treeut prin multe. Ce să zic!?

În mare, predicțiile astrologice s-au adeverit. Este o cronică a luptei mele împotriva propriei ignoranțe.

Un film despre Internet. Știrile false se propagă mai repede decât cele corecte, ni se spune. Este o afirmație plauzibilă, cunoscut fiind faptul că mincinoșii sunt mai elocvenți decât purtătorii de știri adevărate. Ei sunt și mai carismatici. Satana are atuurile sale. Adevărul iese la iveală, în cele din urmă. Ce folos!?

4. 4.

În 4 aprilie 1944, mă plimbam cu tatăl meu, venit în permisie, pe Cheiul Gârlei. Era o zi însorită. Când au apărut bombardierele Liberator și au început să cadă bombe, ne-am întins amândoi pe spate, pe dalele ce mărgineau Dâmbovița. Am privit în voie la avioane. Semănau cu niște peștișori de argint.

10. 4.

De la ospitalitate la slugărnicie nu este decât un pas. (Aforism apocrif.)

Este o problemă cu progresul. Este minunat, dar devine distructiv. Asta fiindcă oamenii nu devin mai inteligenți suficient de repede pentru a salva planeta.

Am scris zilele acestea o povestire, pornind de la scurta viață a inginerei Gabi Z. Am pornit de la un episod foarte ciudat, petrecut cu peste 50 de ani în urmă.

14. 4.

Peripețiile din Bulgaria ale fostei ministrese ne arată latura mizerabilă a justiției de tip occidental. Omul bogat nu este atins de brațul legii, fiindcă avocații săi, plătiți regește, găsesc la nesfârșit chichițe juridice. În mod evident, democrația occidentală îi favorizează pe infractori.

În serialul de comedie ”Las Fierbinți” se aud niște fragmente din ”Vals nr. 2” de Șostakovici. Un sacrilegiu artistic. Mizerabilă bătaie de joc.

Pe Internet apar și justificări ale Rusiei. În cele din urmă, va avea dreptate câștigătorul.

Ipoteza că interesele Europei și cele ale Statelor Unite diferă.

17. 4. 

Ninge peste florile de corcoduș.

Societatea de consum instituționalizează minciuna.

Individului poate să-i pese de: 1. El însuși. 2. Familia lui. 3. Tribul lui (în sens larg). Exemplu: Coreligionarii săi. 4. Țara lui. 5. Imperiul unde se află fosta lui țară. 6. Întreaga planetă.  Ultima variantă este destul de utopică, dar optimă. Ea implică un nivel ridicat de inteligență și de abolire a agresivității inerente naturii umane.

19. 4.

Refac un capitol al romanului meu. Trec relatarea de la persoana a treia, la persoana întâi. Pe vremuri, la ”Luceafărul”, am rescris numeroase articole de adeziune la politica partidului. Autorii voiau bani, dar scriau execrabil. Cum se întâmplă uneori în viață, o acțiune neplăcută a devenit aproape plăcută. Era un perfecționism în acțiune. Eu nu semnam astfel de texte, dar moralmente eram autorul multora dintre ele. De atunci, se pare, nu-mi displace să refac texte prost scrise. Faptul că personajuilcentral din micul meu roman este ghost writer are deci o explicație psihologică.

20. 4.

”Ce ar fi dacă în <bine> s-ar afla un simptom de regres, ceva în genul unei primejdii, amăgiri, otrăvi, al unui narcotic prin care prezentul ar trăi pe socoteala viitorului?” (Nietzsche, Genealogia moralei) O afirmație straniu de ”ecologistă”. Un adversar al societății de consum avant la lettre. Menționez că în text nu este vorba despre latura materială a lucrurilor.

Anticreștinismul lui Nietzsche poate fi interesant ca speculație intelectuală, dar devine urât mirositor atunci când are loc un război, precum cel din Ucraina.

22. 4.

În romanul meu ar urma să vină vorba despre norocul istoric al României. Dacă războiul ne va atinge, va fi un semn că acest noroc apune. Unele etnii dispar, asta este realitatea.

Cu respect pentru formele de viață ale altora, spun că actul aprovizionării cu alimente pascale pare un semn de disperare bine ascunsă.

Dacă România va dona Ucrainei arme grele, cum se vorbește, nu va fi bine. Ungaria nu face o asemenea eroare.

23. 4.

Ortodoxia și alte religii încearcă să  ne umanizeze prin emoții. Tehnologia, prin inteligență. Nu știu dacă vreuna dintre acestea va avea succes.

24. 4.

Hristos a înviat!

28. 4.

Unii politicieni de la noi propun ca România să doneze arme grele, Ucrainei. O prostie, spune bunul simț, ceva dictat de impulsuri slugarnice.

30. 4.

Ideea de a renunța la romanul à tiroirs, în favoarea unui volum de povestiri. Așa ar fi mai bine. Tribulațiile unui autor nu interesează pe nimeni. Nici măcar pe autorul respectiv.

Narcisistul este bun pentru epoca actuală. Ar fi însă cazul ca el să fie atât de inteligent încât să nu fie doar un supraviețuitor, ci și un ecologist, preocupat de planeta lui. O performanță dificilă.

4. 5.

Se spune că Napoleon, înainte de a numi un nou general, îl întreba pe respectivul dacă este un om norocos.  L’empereur dădea astfel o nouă dovadă de inteligență. Cine nu admite rolul mare al norocul în viața omului nu este prea isteț de felul lui.

9. 5.

Munca mea de ghost writer îmi inspiră un mic aforism. Câtă incoerență, atâta fericire. Un om cu o excelentă cenestezie scrie literatură cu numeroase derapaje semantice. Poate că modul său de a scrie îi face bine la sănătate. (În trecut, am scris despre veselia  inerentă a amatorului și despre tristețea profesionistului.)

Discriminarea pozitivă a minorităților este una dintre inovațiile frapante ale lumii occidentale e astăzi.

12. 5.

Iată ce scria Nietzsche în 1887 despre moleșirea societăților civilizate: Justiția ”sfârșește prin a închide ochii pentru a-i lăsa pe cei insolvabili să scape, – ea sfârșește, ca orice lucru bun pe lumea asta, prin a se autoanula”. (Genealogia moralei) În categoria insolvenților el îi înglobează pe toți infractorii. Tot Nietzsche, cu afirmația că mila nu se potrivește naturii umane, îmi dă o posibilă explicație a preferinței pentru bătaia de joc. Cruzimea ține de natura umană, iar bdj este o formă de cruzime.

16. 5.

Divertismentul este miza (recompensa) omului de azi, după ce acesta a reușit să-și asigure hrana și locul de dormit. Săracii țintesc divertismentele ieftine, bogații, pe cele de lux.

Anumite hotărâri ale instanțelor juridice din România nu sunt respectate de instanțele din alte țări ale UE. Asta arată câtă suveranitate și cât prestigiu are România de azi.

18. 5.

Dacă există două activități antagonice, acelea sunt practicarea la nivel profesional a literaturii și a jocului de șah. Un scriitor profesionist nu trebuie să devină și un șahist de performanță. Eu tocmai asta am făcut. Mi-am bătut cuie în talpă, cum spune infanteristul. Am mărșăluit așa.

26. 5.

Rușii ar dori să producă foamete în țările sărace. Ar urma o migrație masivă în Europa. Țările occidentale ar fi astfel destabilizate. Diabolic. De pe acum sunt prea mulți migranți, dar acest fapt nu este recunoscut oficial.

30. 5.

Esența etosului țigănesc tradițional este lipsa respectului pentru  ceea ce nu ține de etnia respectivă, dar și pentru ideea de civilizație europeană. Un imobilism manifestat de secole. Respectivii nu evoluează decât în domenii colaterale, cum ar fi acceptarea unor înlesniri aduse de tehnologie.

În Statele Unite, o fetiță de zece ani cântă foarte frumos ”Nessun dorma”. Publicul din sală începe imediat s-o acompanieze cu strigătele de aprobare rezervate unui star pop-rock. Reculegerea în fața frumosului le este necunoscută acelor spectatori. Ei doresc să participe, să iasă cumva în evidență. Fetița cântă pe fondul unor urlete generalizate.

3. 6.

Șahul este interesant și iindcă sugerează niște strategii de supraviețuire. Și în viață există poziții tip. Acestea se repetă, iar omul învață să reacționeze în mod adecvat. Să nu intre în panică pentru toate nimicurile.

5. 6.

Țiganii ne-au schimbat destinul, inoculându-ne gustul pentru bătaia de joc și implicit disprețul față de ideea de respect. Ne batem joc și de noi înșine, imitându-i pe țigani.

De când cu pandemia, urmăresc evoluția minunat de lentă a unui măr din fața ferestrei mele. Două ramuri se luptă pentru ceva echivalent poziției de lider. Anul trecut, una dintre ele părea că a câștigat definitiv partida. Era de departe cea mai înaltă. Acum, a doua, derivată din ea, tinde să capete supremația. Este o uzurpatoare și arată multă vitalitate. Actualul lider, uzurpator la rândul său, a fost inițial o ramură derivată din trunchiul principal și nu o prelungire a acestuia. Și la plante, cineva pierde, iar altcineva câștigă.

Dintr-un minunat documentar, aflu că valoarea morală esențială a japonezilor este respectul. Japonia este țara cea mai tehnologizată, dar și cea mai periclitată în privința natalității. Mulți tineri sunt workaholics și nu au relații cu sexul opus. Și-ar putea rezolva problema aducând niște țigani de la noi.

7. 6.

Corectitudinea este un lux. Bogații sunt mai corecți decât săracii, fiindcă își permit să fie. Săracii corecți sunt niște oameni cu multă vitalitate sau niște asceți. Totuși, intră în discuție și tradiția culturală. Oricum, dependența corectitudinii de nivelul de trai pare un fapt. De altfel, regii sunt cei mai corecți. Mint și ei, dar la niveluri fără sens pentru omul obișnuit.

12. 6.

Numărul jurnaliștilor este foarte mare, dacă îi considerăm și pe cei prezenți în rețelele sociale. Jurnalistul este un emițător de informații și de opinii. Zeul tutelar al respectivei bresle este incompetența. Există și o minoritate mai stimabilă. Respectivii aduc informați nude și verificate.

Un titlu pentru un roman despre România de azi. ”Sindromul renegatului”.

29. 6.

Un documentar despre un hotel de lux din Paris, Hôtel de Crillon. O noapte într-un apartament costă 7000 de euro. Trăirea luxului este fascinantă. Toți sunt fericiți. O cameristă ia 1700 de euro pe lună și primește atenții de la conducerea hotelului. Ea se declară foarte mulțumită. Se numește Karima și este probabil maghrebiană. Condiția ei socială n-o deranjează absolut deloc. Hotelul este o fabrică de făcut bani. De pe Internet, aflu că proprietarul ei este, după nume, un arab.

9. 7.

Vine valul al șaselea al virusului Covid 19. Realitatea imită literatura.

Apocalipsa aduce o renunțare progresivă la practicarea luxului. Ceasul isroeiei va începe să meargă înapoi, în această privință.

Matthew effect. Bogații devin tot mai bogați, săracii, tot mai săraci.

12. 7.

Circulă ideea că pandemia nu se va încheia și va deveni o parte din viața cotidiană. Oamenii ar trebui să se adapteze.

Probabil că la bătaia de joc se ajunge în mod necesar, prin deteriorarea inerentă a unei relații umane. Prin uzură. Omul sfârșește prin a-și bate joc de alți oameni, de instituții, de simboluri etc. Stoparea unei asemenea evoluții cere multă energie, pare-se.

17. 7.

”Vacanță cu orice preț.” Formulare de la un post TV de știri. Pare corectă. Corporatiștii au această miză în viață.

Dacă în viitor, roboții vor face treaba, nevoia de divertisment va deveni demențială.

Succesul este obținut atunci când  perseverezi să faci  ceea ce nu-ți place. O zicală interesantă, poate chiar corectă. 

23. 7.

Un documentar despre o acțiune anti-Churcill. Cancel culture. Ni se spune că a fost rasist, iar statuile lui ar trebui să fie puse în muzee, nu în locuri publice.

În viitorul relativ apropiat, conceptul de rasă nu va mai avea acoperire în realitatea socială. Se va produce o metisare generală. În acest proces, rasa albă va dispărea prima. Trist, vesel? Nu știu.

1. 8.

Filmul ”Ducesa” (2008) prezintă scene cu aristocrați englezi de la sfârșitul secolului al 18-lea. A luar premiul Oscar pentru costume. Hainele acelor oameni erau cumplit de incomode. Fscinant! Idealul comodității nu apăruse încă, așa rezultă. La omul de azi, lucrurile stau taman pe dos. Acei aristocrați erau stoici fără s-o știe. Se revanșau, ce-i drept, în festinuri pantagruelice și prin trăirea aroganței. Savurau și faptul de-a avea mulți servitori.

5. 8.

Tensiunea dintre China și Taiwan s-ar putea datora naturii imitative a omului. Poate că și războaiele sunt molipsitoare. 

În modul său discret și implacabil, timpul verii se apropie de sfârșit. Se discută despre energia necesară la iarnă și despre noi variante ale virusului.

America este totuși destul de agasantă uneori, cu ambiția ei de a livra tipul său de democrație întregii lumi. Să nu cârtim, totuși! 

Am scris în acest jurnal despre condiția de deținut, experimentată de mine de doi ani și jumătate. A apărut o noutate. Anume că m-am adaptat bine la această situație. Pedeapsa cu închisoarea pentru criminali este prea blândă. Respectivii n-o duc prea rău în detenție. Se acomodează și devin niște filozofi. Cei vechi vedeau altfel lucrurile. Ei chiar pedepseau.

9.8.

Se discută despre iodura de potasiu, utilă după o explozie nucleară. Spre regret, atacul cu arme nucleare pare a fi în logica războiului din Ucraina.

Se apropie, din caniculă în caniculă, Sânta Maria, sfârșitul verii, în tradiția țăranului român. A treia iarnă de coabitare cu virusul Covid 19 nu va mai fi prea depare. Uite așa!

11.8.

Printr-o scamatorie, țiganii au încetat sămai existe în România

Firmele de servicii funebre au, de ceva timp,  vitrine cu ferestre mate.  Înainte erau vizibile numeroase coșciuge, unele dintre ele somptuoase, cu mânere și ornamentații. Totul pentru comoditatea cetățeanului. Nu cumva să-și strice starea de spirit. Ipocrizie.  În schimb, canalele TV de știri se întrec în a etala știri despre accidente. Știristele par pe deplin satisfăcute când accidentul s-a soldat și cu morți. Fluxul neîntrerupt de știri proaste pare a fi coloana vertebrală a respectivelor posturi. Cum am mai spus, în timpul dictaturii lucrurile stăteau taman pe dos. Ciudată răsturnare!

11. 8.

Printr-o scamatorie, țiganii au încetat să mai existe în România. Dacă ideea de etnie dispare, ”dispar” și etniile. Românii se diluează. Rămâne de văzut cât va mai exista România, ca stat de sine stătător. De pe acum, nu mai sunt date oficiale despre compoziția etnică a populației. Recentul recensământ n-a mai investigat acest aspect.

Diversele crize par a revigora însă ideea de patriotism.

Canalele TV de știri și acatholia (refuzul generalului) descrisă de Noica în ”Spiritul românesc în cumpătul vremii. Șase maladii ale spiritului  contemporan” (1978). Știrile sunt axate pe morțile unor indivizi, la nesfârșit. În cartea lui Noica există anticipări tulburătoare ale  vieții de astăzi. Da, oamenii de azi tind să nu mai aibă nimic sfânt.

13. 8.

Un studiu științific conchide că apa de ploaie de pe Terra nu este potabilă și va rămâne așa și în viitor. De vină ar fi plasticul și alte substanțe sintetice solubile în apă. Adevărul este că civilizația umană nu mai speră să salveze planeta, căutând să migreze spre alte planete locuibile. Rămâne de văzut dacă tehnologia va evolua suficient de repede, astfel încât cei foarte bogați să poată pleca pe alte planete sau în stații orbitale. Înconjurați de înlesniri tehnologice ieftine, cei săraci nu vor avea nicio șansă. Menționez că acest scenariu poate fi infirmat de falsificarea practicată din principiu de mass media, dar și de vârsta înaintată a comentatorului, teoretic incompatibilă cu deplina luciditate.

Nu se mai realizează filme americane de ficțiune unde  să nu apară și negri. S-a picat în situația inversă față de segregarea rasială. Cum oamenii imită filmele, cuplurile inter-rasiale se înmulțesc. Foarte bine, doamnelor și domnilor!

14. 8.

Ce fac bloggerii și vloggerii? Creează conținut. O expresie interesantă. Spre deosebire de autorii tradiționali, aceștia nu mai au treabă cu posteritatea.

Personajul meu caută o strategie de viață. Își dă singur un sfat: ”Nu intra în panică!” Apoi își mai dă unul, în stil arhaizant: ”Aibi noroc!”. Are dreptate. Cu astea două te descurci.

Privit din afară, turismul de maaă are ceva pathetic. (Cuvântul englez înseamnă jalnic.) Poate că percepția mea este aceea a unui ins obosit, bătrân. La TV, turiștii masați pe plajele de la Marea Neagră par fericiți. Good for them!

15. 8.

La TV ni se spune că este o secetă cumplită, foarte rea. Peste câteva ore, aflăm că vor veni ploi puternice, foarte rele. Automatizare.

Filozoful privește lumea așa cum este aceasta și încearcă s-o înțeleagă. Moralistul  este nemulțumit de lume și  în special de natura umană. Critică realitatea. Pe câ mă ține mintea, încerc să-l imit pe filozof.

Supertmarket-urile le fac reclamă produselor românești. Reclamele nu spun însă să profitul merge la investitorii din străinătate. ”Fermierii” români sunt niște slugi. Există și excepții, dar nu prea semnificative.

17. 8.

Și cei mai bogați oameni au nevoie de ceva noroc. Uite cazul lui Steve Jobs. Omul sărac, în schimb, are nevoie de noroc cu carul.

Războiul cibernetic este neîntrerupt, ni se spune. Hackerii fură și introduc haosul în lume. Sunt contracarați cu greu. Toate sistemele de supraviețuire din marile orașe pot fi distruse cu arme cibernetice. Chestia asta le dă apă la moară celor porniți împotriva tehnologiei. Aceștia spun că dezvoltarea ar trebui oprită, dar așa ceva nu se mai poate. .

20. 8.

Pot afirma că romanul meu este ”rezolvat”. Va fi un text preponderent eseistic.  Cum tirajul prezumat va fi confidențial, nimănui nu-i va păsa de această formulă, neuzuală la un sefist omologat. Mie îmi place textul și asta este suficient.

Gimnastica mea zilnică merge bine. Iată o afirmație banală, dar referitoare la ceva important pentru mine. Fără gimnastică, formula mea de viață începe să scârțâie.

Într-o însemnare din acest jurnal, am constatat că întreruperile tacite ale unor relații umane sunt cele mai reușite, chiar cele mai elegante. Actualmente trăiesc așa ceva. Am vut oare o premoniție? În legătură cu această întrerupere tacită, sunt din nou fascinat atunci când aflu că o persoană mă ura, dar ascundea acest sentiment chiar și față de ea însăși. Probabil că există oameni ai resentimentului, cum spunea Max Scheler. În ceea ce mă privește, beneficiez de o anumită tocire a sensibilității, inerentă. Dumnezeu le-a dat așa ceva oamenilor ajunși la vârste înaintate. Astfel, respectivii suportă relativ ușor despărțirile. Ei rămân singuri, dar nu suferă la fel de mult precum persoanele abandonate din filmele comerciale americane, proaste prin definiție (filmele, nu personajele).

22. 8.

Am aflat de existența lui Aleksandr Dughin, ideolog de dreapta rus. El motivează invazia din Ucraina și recomandă constituirea unui imperiu euroasiatic, capabil să se opună americanilor. El îmbină geopolitica germană cu panslavismul și mișcarea teosofică rusă. În geopolitică este invocat ”instinctul de expansiune”. O afirmație cu aparență realistă. Este adevărat, azi România este victima unui război economic, dar tot perdamtă este.

23. 8.

Vrând-nevrând, în timpul pandemiei m-au uitat mult la posturile TV de știri. Cred că această activitate poate să-i inducă omului o depresie psihică. Dar știristele? Cred că ele nici nu mai bagă de seamă ce spun. Pe de altă parte, pe fețele lor se citește strania satisfacție a datoriei împlinite. Se pare că așa este înțeleasă jurnalistica: o difuzare neîntreruptă de știri proaste.

Unul dintre personajele mele se întreabă dacă dezvoltarea tehnologică are un preț. El ar dori să afle natura și amploarea acestui preț.

Un serial cu temă științifică despre poluarea Pacificului cu plastic. Idealul occidental al confortului nu este OK. Așa rezultă. Milioane de tone de plastic pătrund  în oceane și devin toxice. S-ar zice că nu este nimic de făcut. Plasticul a ajuns și în Antarctica, ținutul teoretic cel mai curat. Sistemul comercial axat pe supermarket-uri presupune ambalarea în plastic a produselor. Ca și emisiunile de știri, aceste documentare despre deteriorarea planetei nu-i înveselesc pe privitori. Există totuși și o speranță: anumiți microbi descompun plasticul din apă.

Poluarea mediului este o formă a bătăii de joc. Nu este respectată planeta.

26. 8.

Lumea occidentală, cu toate înlesnirile și armele ei, este foarte fragilă. Războiul din Ucraina ne amintește acest fapt.

În aparență, deazvoltarea medicinii a creat o lume aproape invulnerabilă la boli. Nu este așa. Armele au asigurat pacea. Nu tocmai. Poate din cauza vârstei mele, intuiesc tragismul, dar și grandoarea condiției umane. 

Un promostic pentru Ucraina. Va ceda teritorii, iar Occidentul va accepta această situație. America i-a dat Ucrainei peste 10 miliarde de dolari fiindcă are mari interese în zonă. Aceste interese sunt deghizate într-o luptă de principii pentru democrație și echitate. 

O mărturisire prozaică. Sper că n-am mai scris-o. În timpul pandemiei, am mâncat, de departe, mai multă fasole decât în restul vieții mele.

Poate sub influența unor lecturi dinNietzsche, cred că actul filantropic are ceva împotriva naturii și se sfârșește prost. Am trăit numeroase împrejurări când beneficiarul actului filantropic ajungea să-și urscă binefăcătorul. Se pare că recunoștința cere un consum de energie. Ingratitudinea ar fi comodă, poate chiar savuroasă.
27. 8.
Lumina solară s-a schimbat. E cald, dar o moleșeală se simte în aer. Focoasa vară  s-a transformat într-o ”făptură” cu elanuri diminuate.

Într-adevăr, lichelele sunt întotdeauna niște oameni simpatici, nespus de comunicativi. Când ai o tranzacție de făcut, preferă-l pe omul posac. Vei avea astfel ceva mai multe șanse de a nu fi tras pe sfoară.
30. 8.
Filmul ”Once” (2007) arată valorile lumii occidentale de azi. Sugerează că am putea trăi într-o lume cu oameni buni și calmi. Filmele de acțiune, în schimb, îți spun că lumea este rea, iar oamenii sunt agresivi și violenți. Nici una dintre variante nu poate fi realistă. Oricum, pare evident că mentalitatea dominantă a omului occidental străin de culpele penale este derivată din morala creștină.

De semnalat un fapt interesant. Emisiunile de știri și filmele de acțiune (comerciale prin excelență) au un efect identic: induc depresie și anxietate.
31. 8.
Romanul meu se află pe la 50000 de cuvinte. Sper să aibă vreo 60000. Va fi un roman à tiroirs, cum am mai spus. Un capitol mi se pare în mod special reușit. Din el ar fi meritat să derive un roman de sine stătător, dar nu mă apuc de proiecte utopice. Mă străduiesc să atac doar ținte accesibile.

Un eseist român ne oferă o viziune sumbră asupra lumii de azi, găsită într-un text Purana, vechi de 2500 de ani. El adoptă postura unui moralist dezamăgit de natura umană. Aș fi preferat să-i aud părerea de filozof neutru asupra lumii de azi, așa cum aceasta este, mai presus de nemulțumirile cuiva. Să ne spună cine va câștiga partida acestui început de mileniu.

În Anglia, oamenii obișnuiți au început să renunțe la animalele lor de companie, micul lor lux.

Rusia + Europa versus America? Nu este exclus.
2. 9.
Drepturile individului nu erau o prioritate înainte de lansarea democrației   de tip american. Asta înseamnă că toți au greșit și doar americanii au avut dreptate? În principiu, da. Întrebarea este însă legată de costuri. Este viabilă pe termen lung cultura bazată pe drepturile individului?

Cred că ar trebui să primeze interesei plametei, nu cele ale individului. Problema este că nu există o instanță creditabilă, capabilă să stabilească aceste interese. Un dictator global ecologist. Acesta ar putea fi un extraterestru sau o ineligență artificială, creată de om. Acest scenariu nu este nou, numai că, de regulă, dictatorul nonuman începe prin a-i lichida fizic pe oameni…
4. 9.
Cei mai mulți oameni au nevoie de minciunile spuse de alții. Pentru confortul lor psihic. Nu au nevoie de minciuni doar cei absolut siguri de ceea ce doresc cu adevărat. Aceștia din urmă, presupun, au inteligențe peste medie. Observăm că oamenii civilizați și inteligenți seamănă cu cei primitivi, într-o privință. Cei dominați de instincte primare știu de asemenea ce vor: să mănânce bine și să se acupleze în modurile dorite. Inteligenții nu dau atenție minciunilor, primitivii le ignoră.

Îmi amintesc aproape zilnic de V., personaj principal în episodul-climax al existenței mele. Acum este o cucoană de 33 de ani. Timpul, nu nemilos, dar implacabil, a trecut. Mi-ar plăcea să știu cum s-a dezvoltat, dar nu am de gând să mă interesez. O voi revedea doar printr-un miracol, declanșat de hazard. Teoretic, așa ceva este posibil, dar improbabil.

Americanii ar fi provocat declanșarea războiului din Ucraina, fiindcă au dorit să epuizeze arsenalul rușilor, să-i lase fără arme moderne. O teorie interesantă, dar destul de șubredă. De ce ar fi făcut una ca asta? Cât timp au armament nuclear, rușii sunt intangibili.

Cred că am mai scris despre asemănarea virusurilor cu niște extraterești invadatori. Niște mutații agravante i-ar transforma în stăpânii planetei.
8. 9.
Legea consecințelor neintenționate. Existența ei este dovedită de multe evoluții istorice. ”Unde dai și unde crapă.” O zicală românească referitoare la aceeași idee. Cred că legea operează și în existențele indivizilor. Oricine poate să o descopere în lanțuri de mici evenimente din viața lui. În ceea ce mă privește, am constatat că sunt recomandabile relațiile amoroase cu partenere având același nivel în materie de educație.
9. 9.
A murit regina Elisabeth II, Queen of the United Kingdom. Am văzut oameni obișnuiți din Londra, foarte afectați. O rudă de-a mea spune că regii sunt resimțiți drept  niște făpturi cvasidivine: O idee plauzibilîă.

Revenind la legea consecințelor neintenționate, ne amintim că destinele oamenilor depind de cunoscuții și de rudele lor. Ai noroc să dai peste oameni favorabili, iese bine. Să nu uitîăm însă rolul norocului, în general. Este foarte important.

Moartea regală îmi amintește de existența incontestabilă a unei imense satisfacții trăite de subalternii cu vocație. Englezii suferă în calitate de supuși ai reginei.
11. 9.
România a fost transformată dintr-o țară industrializată,  într-o țară de consum. Asta spune un străin aclimatizat la noi. Are dreptate. Nu spune ”colonie”, dar o gândește.

Un istoric apune la TV că englezii sunt un popor capabil de respect. O idee importantă. Popoarele aplecate către bătaia de joc, adică spre lipsa de respect, nu au un destin bun. Istoricul spune și că popoarele foste imperiale păstrează ceva din vechea structură. De exemplu, au servicii de informații foarte bune.
13. 9.
Mă fascinează excelenta stare de spirit  diferiților slujitori din țările bogate. Aceștia sunt pur și simplu fericiți. Nici vorbă de resentimentul constatat de Nietzsche și Max Schcler. Ei tot sclavi sunt, în esență, dar distilatele semne de bunăvoință venite de la stăpâni îi fac fericiți. Trebuie să ținem cont și de faptul că sunt relativ bine plătiți. Teoretic, capitalismul îi face fericiți pe toți.

Idolatrizarea casei lor regale îi face pe englezi un popor interesant. În aceste zile de doliu, constatăm că brexit-ul n-a fost un accident, ci un semn de orgoliu. Englezii se poartă ca și cum ar fi încă un imperiu.

În relațiile dintre oameni, recomandabilă ar fi neutralitatea binevoitoare. Iubirea se transformă ușor în ură și resentiment, este fragilă. Dacă există și respect reciproc, este perfect. Iubirea să le fie rezervată copiilor, precum era în lumea rurală a bunicilor mei.
15. 9.
Recitesc ”Scurtă istorie a viitorului” de Jacques Attali. O carte instructivă, poate prea apodictică. Capitalismul ar fi o fatalitate, pentru oameni. Una dintre ideile strategice ale cărții este aceea  că evreii. cu vocația lor pentru comerț, au fost un motor al umanității.

Să nu aștepți nimic cu tot dinadinsul, de la semenii tăi. Asta, dacă nu vrei să suferi. Sună a zicere a lui Confucius.
17. 9.
După această detenție numită pandemie, înțeleg de ce unii deținuți politici au ieșit din închisori fortificați fizic și psihic. Austeritatea, fie și impusă, călește. Desigur, dacă respectivul n-o mierlește pe parcurs.

Longevitatea seamănă cu jocul de șah. Octogenarii o ”practică” în chip de amatori, nonagenarii, ca profesioniști. Centenarii ”joacă” la nivel de mari maeștri.

Mă repet. Latura mizerabilă a jurnalismului apare atunci când este depășit nivelul informației brute, iar ziariștii încep să-și spună opiniile.

Pesimismul se ”vinde” mai bine decât optimismul. Dovadă sunt distopiile, dar și știrile proaste. Asta înseamnă că majoritatea oamenilor sunt pesimiști? Dominarea știrilor proaste ar fi deci de înțeles. Este o chestiune comercială. Oricum, acestea nu trebuie luate prea în serios, nefiind în mod riguros exacte.
20. 9.
Cu riscul de a mă repeta encore une fois, voi constata că femeile sunt de două feluri, în funcție de reacția lor interioară la avansurile bărbaților. Unele se simt flatate (chiar dacă refuză), altele, ofensate.

”Idealul de libertate individuală” este valoarea supremă a Ordinii economice.” (Attali) Capacitatea de a primi imigranți este o condiție a succesului, spune același autor.
22. 9.
Într-adevăr, dificilă este doar rostirea primei minciuni. Următoarele apar mult mai ușor și devin o obișnuință. La fel pare a fi în privința infracțiunilor. Iată de ce pedeapsa cu închisoarea este ineficientă  în destul de multe cazuri.

În privința minciunilor, este interesant de stabilit unde se sfârșește domeniul celor inofensive, ținând de viața cotidiană.
24. 9.
”Cei patru șerpași” (2012), un documentar despre oameni aflați la antipodul idealului de comoditate al occidentalului. Șerpașii trăiesc în condiții extreme și arată că stoicismul nu este doar o speculație filozofică. Viețile lor arată că dezvoltarea tehnologică este bună doar până la un punct. Șerpașii au îmbrăcăminte modernă, telefoane mobile și ochelari de soare, dar cam atât. Sunt credincioși (budism) și contrazic tezele lui Jacques Attali despre robotizatea oamenilor.
27. 9.
Cu mulți ani în urmă, la Rupea, un cunoscut al tatălui meu a produs un aforism, cu referire la fidelitatea femeilor. ”Mai bine mănânci o prăjitură, împreună cu alții, decât să mănânci  un căcat, singur.” Rezon.
5. 10.
Apropo de cuvântul ”căcat”, folosit în însemnarea anterioară, evoc o zicală auzită pe vremuri la Vâlcele, satul meu de baștină. ”Lucrul amânat pute a căcat.” Rezon, iarăși.

Dacă nu închei curând micul meu roman, așa se va întâmpla. Se va simți, metaforic vorbind, mirosul respectiv. O încheiere ar fi și renunțarea la respectivul proiect.

Scrierea acestui roman îmi oferă o experiență interesantă. Constat că am revenit la atitudinea amatorului, trăită în urmă cu o jumătate de secol. Improvizez, lucrez fără un plan clar. Este de presupus că nu voi reuși un text prea bun. Cum am o scuză majoră, nimeni nu-mi va face vreun reproș.
8. 10.
Sper că n-am avut ”gura pocită” (expresie folosită la țară, cândva), atunci când am prezis folosirea loviturilor nucleare în Ucraina și nu se va întâmpla așa ceva.

Scrierea micului meu roman îmi oferă o situație inedită, pentru mine. Mă declar incapabil să refac textul în totalitate, cum ar fi poate necesar. Sunt ”condamnat” să închei folosind actuala formulă de roman în sertare.
10. 10.
Occidentalii europeni suportă foarte greu războiul și lipsurile aduse de cesta. Scopul lor în viață este confortul sau, după cum spune Jacques Attali, ”timpul plăcut”. Războiul este un timp cum nu se poate mai neplăcut. Popoarele cu foste regimuri politice comuniste sunt obișnuite cu timpul neplăcut și se adaptează mai  ușor la război.

Creștinismul și islamismul promit obținerea timpului plăcut după moarte.

Există oameni neparoliști din principiu. Relațiile cu ei cer o atitudine specială. Se poate relaționa cu acești oameni? Da, cu siguranță.  Am experimentat așa ceva. N-am renunțat la corectitudne, dar n-am mai cerut-o  și de la alții. (Această idee apare și în însemnările mele anterioare. Mă disculp, arătând că  și în simfonii se repetă  anumite teme. De altfel, comparația cu simfoniile nu este nici ea nouă…)
16. 10.
Recuperare identitară”. O expresie auzită la TV, cu referire la români. Se sugerează fără voie că identitatea a fost pierdută. Corect.

O întâmplare ciudată, de nemenționat  în acest jurnal, îmi confirmă părerea că viața mea este neobișnuită. În ultimii ani am cunoscut persoane aparent incompatibile cu grupul meu social. Am avut nevoie de o bună doză de curaj amestecat cu neconformism, pentru întreținerea acestor relații. Dacă aș avea vitalitatea din urmă cu 13 ani, aș putea scrie un roman de factura ”Curtezanei oneste…”. Spre regret, pot doar să mă gândesc la acest proiect narativ.

Viața într-un oraș mare este un proces de tip industrial. Iată de ce oamenii dau mare atenție mâncării și sexului. Respectivele activități sunt încă de tip artizanal.
18. 10.
Cel mai misterios aspect al războiului din Ucraina este, în opinia mea, eroismul soldaților ucrainieni. Pare a se alimenta dintr-o ură ancestrală față de ruși.

Recitesc fragmente din micul meu roman aflat în lucru, în vederea unor posibile adăugiri sau amputări. Naratorul și personajele au niște marote ideologice evidente. Asta este bine. Nu-mi plac oamenii cu opinii schimbătoare.

O idee strategică mi se impune. Cele mai reușite dintre textele publicate de mine sunt prozele scurte. Asta ar ține de ”structura melodică” a personalității mele, predestinată de grupa sangvină zero. Și unele fragmente de jurnal sunt reușite, din același motiv.

Repetările obsesive, interminabile, ale unor secvențe TV, de regulă comerciale, sunt agresive. Ai spune că sunt arme  într-un război psihologic.

Ideea unei reîntoarceri la sclavagism. Alte realități, același decalaj colosal între  bogați și săraci. Polarizarea bogăției este un fapt recunoscut. Acest fenomen se acentuează rapid. În sclavagism, mulți lucrează pentru puțini. Apropo, industria produselor de lux înflorește, după pandemie.

În zilele când nu mă simt prea bine,  gimnasticii mele i se potrivește un ”titlu” borgesian: ”Simulacrul simulacrului”.

În politică, nu trebuie să ai dreptate, ci să câștigi.
23. 10.
Oamenii find făpturi imitative, este de presupus că secvențele văzute la TV îi influențează. La o reclamă pentru prăjituri se aude un fragment din Simfonia a V-a de Beethoven. Bătaia de joc este evidentă.

Bătaia de joc  și practicarea sau visarea luxului sunt importante pentru oamenii de azi.  Nu au însă sens pentru un ins stoic, precum personajul central al micului meu roman.

Tenacitatea este bună, dar trebuie să fie cugetată. Fiecare obiectiv merită o anumită cantitate  de energie. Când omul stabilește că aceasta a fost consumată, este bine să-și oprească eforturile și să-și vadă de treabă. Asta dacă nu vrea să se transforme într-un Sisif și să adopte postura de damnat.
25. 10.
Lumea oamenilor foarte săraci este ocolită de scriitori. Cititorii de cărți nu doresc să-și perturbe digestia cu informații dizgrațioase despre oameni aflați în subsolurile societății. Li se par mai interesanți cei bogați, vedetele. Mă tentează scrierea unui roman pornit de la viața frumoasei L., o floare răsărită din solul imund al lumii din subteran. Printr-un miracol, aș putea regăsi energia necesară unei asemenea acțiuni dificile.

Pe vremuri, am întrebat-o pe o femeie ce simte când este destinatara unei intromisiuni de o anumită natură. ”Simt ca și cum ar intra în mine o coadă de mătură.” Franchețe și expresivitate. Adevărul este că deținea o frigiditate absolută, de mobilă.
28. 10.
Fotbalul ilustrează deja globalizarea. Jucîătorii sunt cetățeni ailumii. Ai bani, îl cumperi pe aproape oricare îți place. Mai există meciuri inter-țări, dar acestea sunt niște excepții,  undc se exersează un patriotism tot mai formal.

Cine este de vină pentru decăderea de facto a României? Politicienii sau destinul?
30. 10.
În Corteea de Sud, de Halloween, 151 de oameni au murit în  înghesuiala de pe o stradă îngustă. O dovadă că oamenii nu știu cum să-și gestioneze liberatea. Asiaticii cei sobri și-au dat în petic. s-au lăsat contaminați de gustul altora pentru agitația prostească.
1. 11.
Cum am mai spus, escrocii sunt întotdeauna niște oameni foarte agreabili, În general, omenii răi au ceva fascinant. De menționat cazul mincinoșilor. Relațiile cu ei au ceva aventuros, plin de suspans. Cinstiții, paroliștii, punctualii, corecții pot să pară plictisitori. Un alt exemplu semnificativ în context. Numeroase soții adultere sunt foarte conștiincioase în rolurile lor de neveste.

Ignoranța conferă inocență și impunitate. Expresia ”sfântă ignoranță” este întrucâtva justificată.

Personajul meu se gândește la un roman intitulat ”România castrată”. Mai degrabă aș propune ”România sterilizată”. Sună mai civilizat.

Un joc de cuvinte, nu știu cât de amuzant. Nu intru în panică. Intră panica în mine.
6. 11.
Cultul contemporan al diversității ascunde o anumităipoxcrizie. Conflictele nu sunt abolite, ci ”distilate” până la cote inimaginabile. Cultul libertății individuale este într-o situație asemănătoare. Sclavia soficticată este o realitate.

Orice adicție are ceva comic, înainte de a deveni tragică. Se vorbește (se vorbea) despre băutorii de dimineață (Morgentrinkers). Aceștia nu erau considerați OK. Pe vremuri, am avut, pentru o relativ scurtă perioadă de timp, probleme cu alcoolul. Am trăit periculos.
7. 11.
Știriștii și știristele de la un post TV dau vești foarte rele, iar în secvența următoare se arată a fi foarte veseli. Idioți? Sau doar anesteziați afectiv? Jurnalistul TV este un animal foarte ciudat, orice s-ar zice. Este unul dintre produsele bizare ale vremurilor noi.

De ce sunt atât de inaccesibile femeile urâte? Fiindcă lipsa cronică de interes a  bărbaților pentru ele le-a înrâit.
8. 11.
Pe vremuri, se spunea că bogat este omul fără datorii. Acum, într-o piramidă a puterii, la nivelul cel mai de jos sunt situați ”sclavii datornici”. Românii fac parte din această categorie. Am citit că dobânda plătită anual de statul român depășește 20 de miliarde. Pare plauzibil.
10. 11.
Experiențele mele ciudate  (dar nu LBBT) din ultima vreme mi-au confirmat teza că prostia omenească este ingredientul cel mai toxic din lumea de azi. Am mai observat, de asemenea, că proștii sunt norocoși, de regulă. Zicala românească (”Prost să fii, noroc să ai.”) se bazeaxă pe observații corecte. Amintesc și o altă zicală justificată: ”Decât cu prostul la câștig, mai bine cu deșteptul la pierdere.”

O toamnă periculos de blândă se derulează în aceste zile.

Revenind și probabil repetându-mă, constat că prostul devine și mai periculos atunci când  este un om activ.
11. 11.
O decizie surprinzătoare chiar și pentru autorul ei. În romanul meu, există un cuplu fericit, format dintr-un bărbat și o femeie. Ei bine, spre sfârșitul cărții, treburile se strică, aparent din senin. Cred că această decizie are și rațiuni comerciale. Oamenii fericiți nu sunt prea interesanți. Știrile proaste au o stranie valoare nutritivă pentru psihicul celui cu ochii la TV, potențial cititor al cărții.

Observațiile mele empirice îmi sugerează ideea că omul devine mai bun (rău) la suflet pe măsură ce înaintează în vârstă. Se fortifică o structură inițială. La cei educați, semnele sunt ascunse, deși evoluția are loc.
17. 11.
În discuția despre minciună trebuie introdus și comerțul – esența societății de consum. Obținerea profitului cu mijloace exclusiv oneste  este o utopie. Un exemplu. Practic, toate reclamele exagerează, în bine. Asta atunci când nu mint de-a dreptul.

Oamenii de caracter au o anumită rigiditate psihică. Nu cumva această rigiditate este un neajuns în lupta vieții?  Meduza cea gelatinoasă este, pare-se, cel mai de succes animal de pe Terra.

Păstrarea identității naționale este o problemă și pentru alte țări din Europa. Realizatorii unor documentare despre invazia africanilor conchid că este o situație complicată. Nici rea, nici bună. Diplomație.

Ideea că dezvoltarea devine toxică de la un anumit punct pare logică, deși contrazice mentalitatea dominantă de azi.
22. 11.
Viața este o cursă. Este o alergare către ceva, dar și o capcană.

Cei bogați văd lumea cu ochii lor, cei săraci, la televizor. O nică diferență.

Marii autori nu fac partizanat politic în scrierile lor. Le lasă această activitate jurnaliștilor deveniți prozatori de mâna a doua.

Optimiștii cred că artificialul va câștiga lupta cu naturalul, iar omenirea se va reconstrui cu succes.Pesimiștii nu cred așa ceva.

Religiile au și avantaje. Ele promit fericirea după moarte, iar credincioșii nu mai caută cu atâta disperare să fie îndestulați în lumea reală. Consumul este astfel temperat, iar planeta suferă mai puțin.
23. 11.
Lumea fotbalului este deja globalizată. Diferitele echipe de la CM sunt formate din etnii diferite, fără legături cu profilul tradițional al țărilor respective. Se intonează imnuri naționale, dar acestea sună bizar, atunci când îi privești pe jucători.

CM sugerează și nevoia disperată de idoli a oamenilor.

Sindromul jenei de a fi român. Fără patimă, constat că este ilustrat de nu puțini conaționali ai mei. Prenumele date copiilor sunt poate cea mai evidentă dovadă.
26. 11.
Indigenii pierd partida cu alogenii. Este o lege, pare-se. America și Australia sunt cele mai izbitoare exemple. Și români, ca etnie și statalitate, pățesc la fel.

În episoadele mai recente ale serialului ”Las Fierbinți” nu se mai fac atât de multe referiri la vocația (inventată) a românilor pentru hoție. Cineva l-a tras de mânecă pe scenarist, pare-se. Cretina bătaie de joc la adresa românilor s-a estompat. În schimb, sugestia că românii sunt de-o prostie rară funcționează încă.

În discuția despre alogenii de la noi este necesar să amintim zelul neofitului, sârguința arătată adeseori de oameni transplantați în țări străine.

Guvernul dă ajutoare oamenilor săraci, din bani împrumutați cu dobândă mare.

La noi , se menționează uneori încheierea pandemiei. De fapt, nu este așa. Molima continuă.
29. 11.
Omul liber în stil american este prizonierul nivelului său de trai.

Un oficial american a declarat că România este cel mai de nădejde partener strategic al țării sale. Se confirmnă vocația de vasal a României. Totul merge strună în parteneriatul strategic americano-român. Este necesar doar ca numărul militarilor americani de la noi să crească, să ajungă la nivelul zecilor de mii.
1. 12.
”Noi suntem români/ Noi suntem aici în veci stăpâni.” Așa sună versurile unui cunoscut cântec patriotic. Români suntem, nu și stăpâni.

Sindromul nemulțumirii de-a fi român este real.
4. 12.
Mass media de la noi nu mai amintește de Covid 19, deși acesta continuă să se manifeste într-o veselie. Se pare că la nivel european s-a emis o asemenea directivă. S-a considerat că strategia vaccinării și a purtării măștii trebuie abandonată. Scapă cine poate, ni se sugerează în mod tacit.

O vânzătoare dintr-un magazin chinezesc de la noi purta mască de protecție. Respecta politica ”Zero covid!”, aplicată în țara ei de baștină!
8. 12.
Un personaj din romanul meu îl admiră pe Petre Țuțea. L-am cunoscut personal pe Țuțea, la o masă din cantina (restaurantul) Uniunii Scriitorilor, pe Calea Victoriei. Era  un ins monologal, nici nu auzea replicile interlocutorilor săi. Îmi place la el gândirea contradictorie și renegările ideologice. Era un admirator al lui Ceaușescu. Dacă dictatorul ar fi făcut autostrăzi, ar fi fost mai reușit. Țuțea n-a emis această idee, dar ar fi putut s-o facă. Om sincer de felul lui, el a ilustrat faptul că ideologiile de stânga și cele de dreapta sunt la fel de argumentabile. Opțiunea ireductibilă pentru una dintre aceste două posibilități implică o doză de ipocrizie sau una de limitare intelectuală.
10. 12.
Opoziția Austriei față de intrarea României în spațiul Schengen a fost interpretată și ca un act de aroganță. Micuța Austrie  a păstrat ceva din mentalitatea imperială.

S-ar putea ca Europa să constate că  alianța sa cu Statele Unite nu este atât de reușită cum pare. Varianta aceasta este absurdă, la prima vedere, dar poate fi argumentată.

Citesc o carte de factură jurnalistico-filozofică despre o presupusă involuție a omului de azi. Ceva adevărat este, în această constatare a unei deteriorări morale. Un exemplu, minor dar real, este creșterea violenței în fotbalul românesc. Jucătorii se calcă reciproc pe picioare  și se lovesc cu coatele în capete. Cu nu mulți ani în urmă, aceste manifestări nu existau.
13. 12.
Cu vreo câteva săptămâni în urmă, am aflat că Aurel Dragoș Munteanu (n. 1942) a murit în 2005. Ani la rând, am crezut că a făcut carieră înAmerica. Un om interesant, aflat sub o umbrelă infailibilă. În redacția revistei Luceafărul, avea poziția celui de neatins. Uneori, plecam împreună de la redacție, prin Herestrău. Cu o asemenea ocazie, am schimbat două vorbe cu Ion Iliescu, viitorul președinte. Domnul Munteanu ne-a făcut cunoștință. Iliescu mi s-a părut un om agreabil. Cred că am relatat anterior amănuntele acestui episod.
17. 12.
Întâmplările ciudate îmi plac. Sunt savuroase. În aceste zile am citit un eseu unde autorul ajunge la concluzii asemănătoare cu opiniile personajului central din romanul meu aflat în lucru. Asta înseamnă că unele idei plutesc în aer. Der Zeitgeist.
19. 12.
Delirul argentinienilor după câștigarea Cupei Mondiale la fotbal are  legătură cu mentalitatea tribală. Dacă Franța, cu echipa ei de africani, ar fi câștigat, francezii s-ar fi bucurat cu mai multă moderație. Nu este o ipoteză rasistă. Trebuie însă să admitem că mentalitatea tribală nu poate fi înlocuită atât de repede pe cât și-ar dori-o globaliștii.

La TV se recomandă niște ”excursii culinare”. Actul de a mânca bine încearcă să combată depresia cronică a omului dependent de tehnologie.
20. 12.
Doar astăzi am aflat că politica ”zero covid” a fost abandonată de China. Ca urmare, s-a produs o explozie de infectări. Distopia din romanul meu este vizibilă în realitate? Sperăm că nu.
22. 12.
Un comitet format în Berlin cere ca Transilvania să devină independentă, în urma unui referendum. Realitatea imită literatura. Românii n-ar mai trebui să se plângă atât de mult în lergătură cu presupusele lor inferiorități. Ar fi bine să fie mai uniți.

Statele Unite înarmează ”la greu” Ucraina,. confirmând ideea că al treilea război mondial este în curs. Oricum, războiul economic este deja o realitate. Legile concurenței presupun escaladarea. În cele din urmă, se ajunge la război ”cald”, clasic.

La TV se vorbește în mod obsesiv despre mâncare. Sper că oamenii reali nu sunt atât de obsedați de masa de Crăciun. Fără a o face pe moralistul nemulțumit de condiția umană, nu pot să nu presupun o anumită disperare și un presentiment al catastrofei. Să sperăm că totul va fi OK, în sensul că nu va cădea bomba peste noi. Și nici șocul electromagnetic, capabil să provoace un blackout.
24. 12.
În China ar fi fost raportate 37 milioane de noi cazuri covid într-o zi. Pandemia devine ceva fără precedent în istoria cunoscută a umanității. Regula este ca mutațiile virusului să producă variante tot mai puțin periculoase. Dacă această direcție se va inversa, va fi neplăcut.

La atât de multe îmbolnăviri, nu mai poate fi vorba atât despre asistență medicală, cât de selecție naturală. S-ar zice că o forță ocultă dorește împuținarea oamenilor.

Aflu că există numeroase lucrări axate pe legătura dintre hedonism și disperare. Ambele manifestări ar fi legate de secularizarea lumii contemporane. Omul ar fi disperat la ideea că viața de apoi nu există și ar dori s-o trăiască cât mai intens pe cea existentă. Consumismul ar fi o formă de hedonism. Ca să vezi! Pe de altă parte, stoicismul respinge hedonismul pe criterii morale, nu religioase.
25. 12.
Vârsta filozofării este bătrânețea. Un personaj din romanul  meu ar trebui să amintească acest adevăr banal.

În ultimul deceniu am avut parte de întâmplări inaccesibile, în mod normal, celor din grupul meu social. Întâlnirea dintre culturi fundamental diferite între ele dă rezultate uimitoare. Iată de ce ”mezalianțele” (cu sau fără semnele citării) par a fi savuroase prin natura lor. Cuplurile interrasiale, azi la modă, de exemplu, par a fi în principiu niște promisiuni de succes. La fel, cele aparent dezastruoase între persoane din clase sociale mult diferite între ele ca standing.
27. 12.
În China, numărul infectaților cu Covid ar fi de peste 200 milioane. Sunt mulți morți, dar nu există date oficiale despre numărul lor. Pe tot globul virusul Covid a fost retrogradat, dar face victime în continuare.

Între epoca elenistică și cea actuală ar exista niște asemănări. Personajul meu, un filozof stoic de jucărie, face această constatare și  cere renunțarea la hedonism.

Urmărind produsele industriei americane de divertisment, am putea crede că în respectivul etos nu există aroganță și umilință, ci doar camaraderie și simț al umorului. Nu poate fi așa. Până și subsemnatul, participant (cu rol de bilă) la jocul de biliard al destinului, pot afirma că aroganța există în
America de azi.
30. 12.
Prioritatea acordată libertății individuale dezvoltă egoismul și pare incompatibilă cu viziunea ecologică asupra lumii.  Individul ar trebui să renunțe de bunăvoie la unele dintre avantajele sale, în favoarea planetei. Asta cere multă inteligență. Infracționalitatea și poluarea – iată cele două consecinățe rele ale libertății individuale. Jacques Attali așteaptă apariția unui supraom, capabil de altruism. Este realistă această așteptare? Sau este o utopie, printre altele?

Atitudinile cele mai umile le-am întâlnit la oamenii cei mai orgolioși. Nu este un paradox. Mincinosul exagerează, de regulă.

 

2023

1. 1.
Mă felicit, cu prilejul noului an. Puteam să fiu într-un loc liniștit, dar uite că sunt încă aici.

Un mic aforism, pentru ”seducătorii” începători. Câtă veselie și dezinvoltură, atâtea promisiuni de frigiditate. Comentariu. A nu se ocoli femeile interiorizate, fără haz, aparent triste. Pot fi niște mine de aur.

Un domeniu unde prostia în acțiune este didactic de clară: jurnalistica.

6. 1.
Un mic film despre viața cotidiană dinTibet mă ajută să îmi închei romanul. Acei oameni trăiesc la antipodul comodității, în condiții de neînțeles pentru occidentalii de azi. Stoicismul tibetanilor este natural, nu deprins din cărți. Ei se simt bine luptând clipă de clipă pentru supraviețuire. Minunat filmuleț!

Multe relații dintre oameni, dacă nu cumva chiar toate, ajung la bătaia de joc. La fel se întâmplă, pare-se, în relațile indivizilor cu diferite instituții. Respectul se erodează, se uzează, iar bătaia de joc este aria de final.

6. 1.
De la postul TV CGTN – China 24, aflăm că în țara respectivă acentul s-a mutat de la prevenția Covid la tratamentul acestuia. Se confirmă ideea rezonabilă că protejarea întregii populații este o utopie.

11. 1.
Cartea prințului Harry arată că structurile politice și sociale sunt demolate din interior. Prințul arată că nu deține  esprit de corps  și, în termeni populari, este o coadă de topor. Oricum, instituția regalității pare destul de șubrezită, în prezent.

De la tatăl meu, am moștenit vocația pentru corectitudine, de la mama mea, sistemul imunitar, stoicismul și disprețul binevoitor al țăranului  român tradițional pentru mofturile ”domnești”.

Dintr-un serial de comedie american, aflăm că femeile transformate în bărbați obțin organe genitale din teflon. Ca să vezi!

Marșul umanității spre artificialitatea deplină pare de neoprit. Se va încheia printr-o apocalipsă sau prin înlocuirea ființelor biologice prin inteligențe artificiale.

14. 1.
Cu vreo șaptezeci de ani în urmă, tatăl meu constata ”comoditatea anonimatului”. Avea dreptate, cred. Omul occidental de azi face eforturi de a părăsi anonimatul, de a deveni o vedetă. Cum scopul strategic al occidentalului este tocmai comoditatea, lucrurile se complică. O interpretare unificatoare ar fi următoarea. Omul caută incomoda notorietate și banii aduși de aceasta, pentru a obține comoditatea. maximă în viața sa privată.

Cu același prilej, tata mă sfătuia să nu citesc cărți proaste și să-i evit pe oamenii de slabă calitate. Întâmplarea a făcut însă să citesc, în calitate de sefist, foarte multe cărți proaste. De necrezut cât de multe. Nici în privința oamenilor nereușiți, n-am prea reușit să-i urmez sfatul. Se pare că succesul cere să ai relații doar cu oameni realizați, adică înstăriți și educați. A. D. Munteanu, fie iertat, era un exemplu în această privință. Îi ocolea pe oamenii nesemnificativi ca poziție socială. Mă întreb de ce se plimba în compania mea prin Herestrău. Făcea o derogare?

Autorul de literatură proastă poate avea mult aplomb scriptural, ca să zic așa. În acest fel, își salvează oarecum textele. Ceva asemănător se întâmplă cu femeile urâte, dar tupeiste. Unii bărbați le consideră atrăgătoare.

21. 1.

Numeroase comentarii, poate exagerate, semnalează colonizarea  atipică a Marii Britanii de către musulmani, în zilele noastre. Pe vremuri, englezii erau orgolioșii colonizatori. Azi, cu o stranie umilință,  fac tot ce pot pentru a nu-i supăra pe musulmani. Le dau și țara lor, numai să fie mulțumiți.  Eu văd în asemenea fenomene semnele unei apocalipse a creștinismului, dar și o inversare a istoriei.

Tot în aceste zile am aflat de islamofobie, orientare existentă în Suedia. Un politician de dreapta a dat foc unui exemplar din Coran, în mod public. Musulmanii au organizat proteste ample. Huntington a avut o bună intuiție. Societatea de consum nu reușește să  șteargă suficient de repede animozitățile stârnite de opțiunile religioase.

Nu este exclus ca Rusia să câștige războiul aflat în curs. Ar fi un faliment al democrației de tip american. Este posibil și ca Germania să constate că alianța cu Statele Unite nu este nemaipomenit de avantajoasă.

23. 1.

O femeie a fost ucisă de câinii maidanezi din București. Este exclusă lichidarea respectivilor câini. Creștinismul este o religie pentru hadâmbi, spun musulmanii. Nu ader la religia lor, dar le dau dreptate în legătură cu anumite aspecte.

Pe vremuri, alegam dis-de-dimineață prin parcul Moghioroș. Se lua după mine o haită hămăitoare, dar nu îndrăznea să mă atace. Se schimbă și mentalitatea câinilor. Îi imită pe oameni. Agresivitatea acestora din urmă crește, fiind favorizată de secularizarea accentuată a lumii de azi.

28. 1.

Mi-a dispărut blogul de pe Internet. Ca și cum n-ar fi fost. Nu mă bucur, dar trăiesc și o stare plăcută de perplexitate.  De ce? Fiindcă mi se oferă o mărturie despre extrema fragilitate a lucrurilor omenești. În acest fel, jurnalul meu de literat atinge perfecțiunea. Am constatat mai demult că jurnalul desăvârșit este cel efemer, șters în fiecare seară de autorul lui.  (Cu ajutorul unui prieten, situația s-a remediat în câteva ore și blogul a reapărut. Prozaic.).

30. 1.

Din motive comerciale, horoscoapele europene contemporane sunt din ce în ce mai complezente. Se consideră că destinatarii lor nu trebuie iritați. Aspectele nefavorabile sunt atenuate. Citirea (sau ascultarea) unui horoscop trebuie să fie confortabilă pentru toată lumea. Mai demult, horoscoapele erau mult mai dure. Unora li se spunea că au probleme mari. 

2. 2.

Multe acțiuni à contrecoeur mai duce omul la bun sfârșit! Altfel, ajunge rău. Renunțarea este bună pentru a fi înfățișată în literatură. Înfrângerea ei este bună în realitate. (Am scris aceste cuvinte despre renunțare în calitate de ghost writer ocazional.)

3. 2.

Serialul ”Doi bărbați și jumătate”, vizibil aparent pentru totdeauna pe canalul Comedy Central, este axat pe actul sexual. Personajele, cu un nivel de trai ridicat, își bat joc de acest act, dar îl și practică în mod frenetic. Conchid că la bătaia de joc se ajunge  din pricina sărăciei, dar și a bunăstării.

Iarna s-a instalat, dar fără prea multă convingere. A început să circule ideea că schimbărtile climatice accelerate sunt o găselniță jurnalistică, de felul pandemiei, adică un fals mediatizat.

Punctualitatea este politețea regilor, se spune. De acord, dar omului obișnuit nu-i este ușor să fie punctual. Este necesar un efort, iar unii nu sunt în stare să-l facă. Asta nu înseamnă că sunt niște oameni răi. De altfel, în viețilr celor obișnuiți, de rând, punctualitatea este privită poate cu respect, dar și cu o anumită neplăcere. Neglijența este considerată, pe bună dreptate, o trăsătură umanizatoare. Omul nu este un ceas elvețian. Rămâne în urmă.

6. 2. 

”Good Luck to You, Leo Grande” (2022) – un film instructiv, cu Emma Thompson. O văduvă trecută de 60 vrea sex, angajează un gigolo (acesta se numește pe sine sex worker) și are secvențe reușite în compania lui. Într-o lume secularizată, individul stoarce cât mai mult posibil  de la simțurile sale. Omul contemporan nu crede în lumea de apoi și speră ca tehnologia să-l facă nemuritor. 

Vreun ipocrit le va putea critica pe bătrânele doamne pofticioase. Eu le felicit, le urez să aibă orgasme fericite și bani pentru a-și plăti amanții.

În aceste zile geroase, mă gândesc că încălzirea globală  este rea, dar și mai rea ar fi răcirea globală.

8. 2.

Cu prilejul nefericitului cutremur din Turcia și Siria, mass media etalează în mod copios scene ale suferinței umane. Acești jurnaliști sunt dezgustători. Ei alimentează curiozitatea morbidă (necrofilia?) a unor spectatori.

10. 2.

O mierlă zăbovește pe o creangă a mărului desfrunzit. Mi-ar plăcea ca aceste vorbe să formeze un haiku.

În India, 14 februarie a fost denumită, oficial, Ziua îmbrățișării vacilor. Astfel, guvernul se opune stilului de viață occidental. Ca și indienii, nu cred că America deține adevărul absolut.

Deși este de presupus că tribulațiile mele de atelier literar nu interesează pe nimeni, declar că scriu foarte trudnic ultimele pagini ale romanului. meu. O explicație ar fi faptul că personajul central este un ins deloc entuziasmat de realitățile din România de azi. Spiritul epocii le cere românilor un servilism bine rafinat față de stăpânii reali ai țării.

12. 2.

Aflu că unele dintre blocurile prăbușite înTurcia aveau structura de rezistență slăbită de intervențiile unor inși doritori de profit. Oameni ticăloși și proști se găsesc în toate părțile, nu numai la noi.

Anumiți moraliști au afirmat că omul nu este o fință recunoscătoare, prin natura lui.  Câinele, da. Așa stând lucrurtile, filantropii nu sunt simpatizați. Beneficiarii așteaptă alte și alte danii. Așa se ajunge la o situație interesantă. Dacă nu-i dai nimic, cel aflat în impas te va privi cu indiferență. Dacă îi dai, dar apoi nu-i mai dai, își va bate joc de tine, te va disprețui. Românul are o vorbă pentru asemenea situații: ”Facere de bine, futere de mamă.”

18. 2.

Văd la TV numeroase fragmente din filme americane făcute în ultimii doi-trei ani. Prezența afro-americanilor și a problemelor acestora sunt  obsesive. Se produce o discretă segregare  caraghioasă a albilor.  Nu-i rău. În trei-patru generații, albii vor deveni rari, în America. Fenomen bizar și, desigur, demn de respect. De ce? Fiindcă este real.  (Cuplurile de homosexuali sunt formate, în filmele recente, dintr-un negru și un alb. Evident, fetița este albul. O mică metaforă.)

23. 2.

Personajul meu constată că omul de azi acceptă mărfuri și servicii (în sens larg) totalmente inutile, devenind apoi dependent de acestea. Aici este hiba capitalismului și a economiei de piață. Omul acceptă un noian de lucruri inutile și, în final, distrugătoare.

Gender fluid – o consecință a libertății individului.

Cei bogați (de azi) se gândesc la imortalitate. Ar fi realizarea supremă a omului liber. Ei aleg nemurirea pământească.

Cine dorește o vacanță fără stres poate alege să nu se mai uite la programele de știri de la TV.

25. 2.

Personajul meu va observa că marșul lumii de azi spre deplina artificialitate este tot mai rapid și devine vertiginos. Înlocuirea omului  de către inteligența artificială sau de către extratereștri pare de neocolit. Normalitatea biologică le rămâne sportivilor, înainte ca și aceștia să se protezeze cine mai știe cum. Și bogații, desigur, vor rămâne biologici, o vreme.

Dezvoltarea mijloacelor de transport pare azi o dimensiune esențială a evoluției umane. Se consideră că procesul va continua la fel de impetuos și va duce la colonizarea Universului. Nu cumva este o utopie această expansiune? Oricum, procesul nu poate fi oprit decât de un cataclism generat de natură sau de om însuși. 

26. 2.

Cu cât este mai evoluată tehnologic, o societate este mai aproape de sfârșitul său.

Fără supărare (No offence!), dar umorul standardizat din serialele americane de comedie, realizat de inși robotizați, agitați și adesea supraponderali, mă întristează.

Bogații vor pierde ultimii contactul nemijlocit cu naturalul . Sîracii, adicăa proape toți ceilalți oameni, vor vedea naturalul la televizor.

28. 2.

Printre cusururile societții de consum  se află și ideea că individul este buricul pământului.

Se pare că ne aflăm în al treilea război mondial. Occidentul ar fi datt Ucrainei armament în valoare de circa 100 miliarde dolari. Nota distinctivă a acestui război  ar fi aspectele economice, mai eficace  decât cele militare.

Cea mai importantă noutate trăită de omul bătrân nu este  propria deteriorare fizică și psihică, ci conștientizarea faptului că nimănui nu-i mai pasă de el. Așa consideră persoajul meu, cel puțin.

2. 3.

Celibatarii ajunși la o anumită vârstă se căsătoresc din ce în ce mai greu, fiindcă au tabieturi. Renunțarea la acestea devine din ce în ce mai dificilă.

Pe rețelele sociale, mulți oameni își publică panseurile, devenind niște autori. Ei riscă, fiindcă își scot la iveală anvergura intelectuală. Dacă tăceau, ar fi rămas niște promisiuni. Așa, mulți dintre ei își divulgă banalitatea. Și-o expun.

Gestionarea neputinței, O sintagmă  nimerită.

10. 3. 

Micul meu roman   va fi dus la bun sfârșit, sper. Probabil că personajul central este un pesimist, de felul lui. El crede că accelerarea dezvoltării nu este neapărat singura cale. Spusele lui sună destul de ridicol, recunosc. Ce să-i fac, dacă așa vede el lucrurile!?

Persoane importante din Europa se pronunță împotriva oamenilor longevivi. Sunt necesare politici de micșorare a șanselor acestora, spun respectivii. Longevivii sunt un balast nedorit. Political correctness are anumite limite, constatăm. În anumite țări occidentale, ultrademocrate de felul lor, se practică o  discretă discriminare a bătrânilor. Longevivii sunt mai reușiți dacă mor.

14. 3.

O oprire a alimentării cu apă ilustrează ideea că orașele sunt mașini de trăit. Se consideră că în viitor marea manoritate a oamenilor vor trăi în orașe. Acesta este cursul lucrurilor. Modul industrial de viață ia locul celui artizanal. Definitiv.

21. 3.

La ciudățeniile trăite de mine în ultima vreme se mai adaugă una.  Deschizând una dintre cărțile publicatge de mine, am constatat că textul mi se pare străin, de parcă l-aș fi văzut prima oară. Asta se numește deteriorare.

În istorie, observăm că, de regulă, alogenii câștigă partida. Japonezii știu asta și nu prea admit imigranți. În schimb, actualul occidental european dă semne că se va islamiza și va deveni  mulatru. Nimic rău în asta. Destin.

Dorește cineva să afle ce este bătaia de joc și ce înseamnă a nu avea nimic sfânt? Să se uite la serialele americane de comedie recente.

28. 3.

Profesionistul perfect este omul mort. el îndeplinește la perfecție acțiunea de a muri.

Azi, o recidivă bizară a iernii. Ninsoare, vânt tăios. Ce să-i faci?!

6. 4.

A trecut o jumătate de secol de la inițierea prezentului jurnal. O mică performanță? Întrebarea este pentru cine pare astfel. Eu nu sunt impresionat.

Omul rezistă destul de bine la necazuri. El preferă ca acestea să vină unul câte unul. Când sosesc mai multe deodată, treaba devine dificilă.

”Par délicatesse / J′ai perdu mai vie.” (Arthur Rimbaud)

8. 4.

Presupun că animalele au dureri mai mici decât oamenii, fiindcă nu-și verbalizează suferința. O suferință descrisă se mărește, s-ar zice.

În noianul de clișee din serialele de comedie amaricane apar din când în când sugestii realiste. Un om bun la suflet comite o răutate nonpenală. O pedepsește astfel pe fosta lui iubită. Pe fața respectivului  apare un rânjet de satisfacție remarcabil. Se sugerează astfel că trăirea actului de a face rău este intensă și insondabilă.

15. 4.

Sunt un om modest, dar stomacul meu nu este modest. Iată un panseu   meschin, inspirat de preferința mea pentru cafeaua Davidoff.

Un personaj al meu emite următorul aforism dubios. ”Bătrânul este un om cu o componentă spectrală.”

O suferință a occidentalului de azi pare a fi intoleranța la singurătate. De la trăirea acesteia și până la disperare nu este o mare distanță,  pentru el.

18. 4.

Numeroase personaje din filme americane se supără când o ființă iubită le moare înainte de vreme. Ajung să îl urască pe respectivul mort. De ce? Fiindcă le-a făcut lor o figură atât de urâtă. I-a părăsit.

27. 4.

În noul meu roman apare o idee interesantă. Cred că îmi aparține. Accelerarea dezvoltării duce la apropierea mai rapidă a sfârșitului.

Serialul de comedie ”Two and a Half Men” arată unde a ajuns civilizația americană, în marșul ei furibund către deplina artificializare a oamenilor. Acest serial pledează pentru cuplurile de homosexuali. Se sugerează că respectivii pot adopta și crește cu succes copii.

O povestire intitulată ”Mărul dintre blocuri”. Pomul îi dă lecții implicite de stoicism admiratorului său, un ins pândit de depresie.

3. 5.

Se vorbește despre ”categorii defavorizate”, dar nu se spune cine le defavorizează. Cumva  soarta? În realitate, sistemul.

Am consultat un medic din structura susținută de stat. Și-a bătut joc de mine. Apoi am fost la altul, cu plată. S-a purtat cu mănuși, dar mi-a recomandat niște analize inutile, extrem de scumpe. Mi-a spus să merg la un anumit laborator, nu la altul. Șansele omuluii sărac de a fi tratat corect în România de azi sunt minime.

Shell a realizar 9,6 miliarde dolari profit în primul trimestru al anului în curs. S-a vorbit de un ”profit obscen”. Deplasarea demențial de intensă cu diferite vehicule ține însă de spiritul epocii actuale.

Omul naiv nu este neapărat prost. El ignoră existența unor oameni structural răi.

10. 5.

Încrederea fără margini în tehnologie seamănă cu fanatismul religios. Se consideră că știința și tehnologia sunt infailibile. Teoretic, așa este. Problema este apariția unor efecte secundare ale progresului științific și tehnologic, imposibil de prevăzut.

Pasiunea omului contemporan pentru călătorii și, în general, deplasări are un echivalent în lumea animalelor. Nu puține necuvântătoare fac din nomadism un mod de viață. Nevoia de apă și de hrană le obligă la asta. Impulsul deplasării ar ține, prin urmare, de natura umană. Turismul de masă rămâne însă întrucâtva enigmatic.

Cu cât sunt promovate mai intens, cu atât un produs sau un serviciu promit să nu fie tocmai reușite.

19. 5.

În filmele americane contemporane, ura filială este un loc comun. Există așa ceva și în realitate? Probabil că da. Din cooditate, oamenii își învinovățesc părinții pentru propriile lor eșecuri.

Americanii au realizat impresionantul lor melting pot, dar cu prețul odiosului consumerism.

Panaceul există. Este timpul.

22. 5.

Din dicționarele occidentale au dispărut cuvintele ”rasă” și ”etnie”. La fel, din cele ale obsecvioșilor români. Asta nu înseamnă că lupta intraspecifică a oamenilor va dispărea. Vor apărea alte grupuri antagonice.

Cred că am găsit explicația unui ”etern” conflict, întrerupt de perioade de maximă simpatie. Periodicitatea acestor manisfestări, suportate de mine, s-ar explica prin existența unei tulburări ciclotimice. O suferință psihică minoră.

Se vorbește despre ironia soartei. Prefer să evoc umorul soartei, atunci când mă refer la situația unui autor desemnat de întâmplare să practice stoicismul  recomandat de unul dintre personajele sale.

Dacă nu aparțin unor copii sau unor adolescenți, zâmbetele nemotivate pot fi înfricoșătoare. Un exemplu sunt cele ale știristelor de la postul TV News.

25. 5.

Un film documentar englez despre relațiile dintre monarhie și poporul englez. Cum mass media este  în esență mincinoasă, este dificil de aproximat adevărul. Să fie englezii cu adevărat pasionați de ce face și drege familia lor regală? Este posibil, dar mie mi se pare de dcomeniul ficțiunii. Părerea mea nu este însă prea ușor de argumentat. Anglia este o țară bogată, de jefuitori. România este o țară de jefuiiți.

În China, un nou val de Covid 19. Peste puțin timp, se va ajunge la 65 milioane de infectări pe săptămână. Autoritățile și  populația dau dovadă de calm. În mod tacit, se recunoaște că nu există arme artificiale împotriva virusului. Nu se recunoaște încă inevitabilitatea folosirii, de către Rusia, a armelor nucleare tactice. Mass media de la noi, bine dresată, nu suflă o vorbă despre aceste două realități.

Cum am mai scris, sclavia soficticată suportată de oamenii de azi (nonbogați) presupune renunțarea deplină la aroganță din partea stăoânilor. Așa ceva se vede și în conportamentul familiilor regale.

Ideologia woke seamănă cu o religie intolerantă, conchide un filozof francez într-o carte din 2022. Sunt de acord și constat din nou că omul este o ființă religioasă. Vocația aceasta apare în forme diverse, cum ar fi ideea New Age referitoare la deificarea de sine, accesibilă oricui.

28. 5.

Nevroza specifică literatului se numește ”Aroganță/invidie” (de breaslă). M-am străduit s-o evit prin crearea unui mit personal, cel al omului nimerit din greșeală în meseria de literat. Cred că m-a ajutat.

”Despărțirea de natură”. Iată un titlu de eseu. Oamenii simt că această separare se va produce și reacționează. Iubirea pentru animale și hedonismul pătruns în viața cotidiană sunt două simptome și indică o anumită disperare. Idealul unei vieți din ce în ce mai comode pare OK, dar de fapt este dezastruos. Maxima conoditate va aparține unor marionete narcisiste și simplificate, nu unor zei.

Rusia declară că încă n-a epelat  la toate resursele sale militare. Treptat, se ajunge la armele nucleare tactice. Această variantă pare aproape obligatorie, din păcate.

Niciun comentariu

Anamaria Borlan: Marșul fantomelor (2019)

  de


Romanul de față face parte din seria ”România sub asediu” și are subtitlul ”Cristian”. Seria este inițiată și îngrijită de scriitorul Florin Purluca. (În lumea românească a celor interesați de SF&F, cuvântul ”scriitor” este atașat de numele autorului, la fel ca particula ”Dr.”, în mediul academic. Este probabil o distanțare voită față de tradiția literară autohtonă.) Deducem că este vorba despre un text pe o temă dată. Cineva s-a gândit că niște romane horror cu subiecte din realittea românească de azi s-ar vinde bine.
Autoarea cristoloveană (adică din Cristian) a acceptat să participe la proiect și a onorat ”comanda” cu fenomenală dezinvoltură scripturală și simț al umorului. Ea a imaginat o brutală intruziune a fantasticului în lumea banală a oamenilor obișnuiți din Cristian, o localitate de lângă Brașov, dar și în existențele lipsite de neprevăzut ale unor militari veniți din București și Brașov, pentru a soluționa misterul.

Anamaria Borlan este autoarea unui roman-fluviu, ”Aripile albastre”. Din acesta, au apărut deocamdată vreo sase sau șapte volume masive, dar în final vor fi zece. Nu știm dacă în literatura populară românească există o carte la fel de lungă. Probabil că nu. Este deci vorba despre un record. Pentru a scrie așa ceva, ai nevoie de o excelentă stare de sănătate, dar și de un optimism fenomenal, aflat la antipodul tribulațiilor de atelier, intens trăite de nu puțini autori de ficțiuni literare. ”Marșul fantomelor” dovedește din plin această fericită stare de spirit. Autoarea nu are ezitări, iar scriitura ei de persoană cu lecturi, dar și atentă la realitatea nonverbală, este dezarmant de dezinvoltă. Notăm și faptul că Anamaria Borlan nu se ferește de clișeele literaturii populare, dar atunci când le folosește, are grijă să se distanțeze de ele, prin niște accente ironice.

Interesantă este și depășirea granițelor convenționale ale literaturii de gen. După cum se știe, în literatura SF&F este cazul ca autorul să fie în mod special atent la detalierea unor acțiuni alerte, dominate de evenimente fizice. Dacă n-ar proceda așa, se presupune că ar produce texte plictisitoare pentru cititorii specializați. Autoarea noastră încalcă această regulă și imaginează o serie de personaje discret comice, provenite din lumea cazonă contemporană, dar și dintre cristolovenii obișnuiți.

O ieșire din universul consacrat al literaturii de gen este și imaginarea unui salt temporal în vremea imperiului roman. Fantomele aflate în marș prin Cristian, spre stupefacția privitorilor lor reali, sunt niște legionari romani ieșiți parcă dintr-un film istoric, iar edificiul subteran plin de schelete umane poate fi deschis doar prin aplicarea unui cifru scris în limba latină. Și de această dată, autoarea arată că este foarte interesată de anumite limbi ”exotice”. În romanul-fluviu menționat anterior, ea ne face dovada că este pasionată de limba japoneză și s-a documentat îndelung despre cultura respectivului popor. Referirile la romani și citatele în limba latină depășesc cu mult ceea ce ne-am aștepta să găsim într-un roman horror, unde ”baza” sunt cadavrele și atrocitățile.

În fine, o derogare de la cutumele genului horror, salutară din punctul nostru de vedere, este abandonarea după câteva zeci de pagini a dorinței de a-l îngrozi cu orice preț pe cititor. La începutul romanului, doi localnici sunt uciși într-un mod atroce, spre delectarea amatorilor de proză horror. De asemenea, apar din ce în ce mai multe schelete umane, capabile să-i sperie până și pe curajoșii militari veniți să lămurească lucrurile. Câțiva militari sunt prinși într-o capcană și masați lângă un grup de schelete, un adevărat osuar. Cititorul de gen, poate bântuit în mod discret de ceea ce Erich Fromm numea necrofilie, este însă dezamăgit în cele din urmă. În loc să asiste la un masacru dătător de frisoane, toată lumea scapă cu viață.

Faptul că textul capătă o turnură umoristică tot mai accentuată arată că autoarea are o anumită intuiție literară. Literatura pur horror, de natură să-i determine pe cititorii ei să doarmă cu lumina aprinsă și cu televizorul deschis, are cititorii ei, dar are cusurul că devine cumplit de plictisitoare de îndată ce este parcursă de cineva mai bine dotat la mansardă. Tonalitatea umoristică, adoptată de autoarea noastră, ocolește această primejdie. Drept urmare, cartea unde un câine aproape genial se exprimă în mod copios, în sute de prilejuri (”Mâhnâi, mâhne.”) este o agreabilă farsă, o ironie prelungită la nesfârșit, la adresa genului horror. Dialogurile sunt diluate peste toate diluările, dar asta nu mai contează. Cititorul binevoitor parcurge amuzat un text alert și ingenios.

Niciun comentariu

Constantin D. Pavel: Rangkook. O aventură a detectivului spațial Ray Garren deCase (2016)

  de

Romanul lui Constantin D. Pavel impresionează plăcut încă de la primele pagini, prin scriitura de o remarcabilă naturalețe. Autorul este un narator necomplexat și nu ezită atunci când este vorba să conducă o secvență oarecare, indiferent de natura acesteia. Drept urmare, aventurile personajelor se acumulează firesc, iar cititorul are satisfacția de a parcurge un text în același timp accesibil și misterios.

Întâmplările povestite în carte se petrec într-o epocă din viitor când colonizarea galaxiei de către pământeni s-a înfăptuit de multă vreme, iar planetele locuibile sunt numeroase. Ne sunt înfățișate aventurile unui detectiv pământean ajuns pe o planetă minunat de ospitalieră, unde niște vizitatori au dispărut. Împreună cu o frumoasă fată, Lolla (numită uneori Lollita, aceasta ne amintește de Lolita, personajul lui Nabokov), Ray pornește într-o expediție de căutare, ajungând în galeriile labirintice ale muntelui Rangkook. Acolo, în interiorul muntelui înalt de 20.000 metri, cei doi trec prin mari primejdii și află cu ce se ocupă indigenii de pe planeta Scierra. Ființe apatice, ghinioniștii locuitori nativi ai superbei planete, se află sub influența unei superinteligențe venite din spațiu. Aceasta are înfățișarea unui creier enorm, este dominată de curiozitate intelectuală și rătăcește prin galaxie, dornică de noi și noi cunoștințe. Practic nemuritoare, entitatea numită Rangkook a eșuat pe planeta Scierra. Cum acolo nu există vreun elevator gravitațional, ea nu poate călători mai departe. Planul ei de a-i folosi pe băștinași în scopul salvării sale este uimitor și denotă o mare inventivitate din partea autorului. Vreme de sute de ani, indigenii, dominați de ordinele telepatice venite de la Rangkook, înalță muntele, transformând în materie minerală, dură, o plantă frumos mirositoare. Cu prilejul transferului, ei își pierd viețile. Detectivul Ray și prietenii săi   reușesc să întrerupă acest ciclu funest. Supercreierul reușește să-și urmeze călătoria în spațiu, părăsind planeta, iar băștinașii, ni se sugerează, vor scăpa de blestemul lor secular. Este remarcabilă ideea unei cvasidivinități (de altfel, naratorul se referă la entitate folosind El, ca și cum ar fi vorba despre un zeu suprem) având scopuri și planuri ambigue, cu o indiferență rece când este vorba despre diferite populații de muritori.

Romanul lui Constantin D. Pavel este un agreabil basm galactic

Niciun comentariu

Constantin D. Pavel: Rangkook. O aventură a detectivului spațial Ray Garren deCase (2016)

  de

Romanul lui Constantin D. Pavel impresionează plăcut încă de la primele pagini, prin scriitura de o remarcabilă naturalețe. Autorul este un narator necomplexat și nu ezită atunci când este vorba să conducă o secvență oarecare, indiferent de natura acesteia. Drept urmare, aventurile personajelor se acumulează firesc, iar cititorul are satisfacția de a parcurge un text în același timp accesibil și misterios.
Întâmplările povestite în carte se petrec într-o epocă din viitor când colonizarea galaxiei de către pământeni s-a înfăptuit de multă vreme, iar planetele locuibile sunt numeroase. Ne sunt înfățișate aventurile unui detectiv pământean ajuns pe o planetă minunat de ospitalieră, unde niște vizitatori au dispărut. Împreună cu o frumoasă fată, Lolla (numită uneori Lollita, aceasta ne amintește de Lolita, personajul lui Nabokov), Ray pornește într-o expediție de căutare, ajungând în galeriile labirintice ale muntelui Rangkook. Acolo, în interiorul muntelui înalt de 20.000 metri, cei doi trec prin mari primejdii și află cu ce se ocupă indigenii de pe planeta Scierra. Ființe apatice, ghinioniștii locuitori nativi ai superbei planete, se află sub influența unei superinteligențe venite din spațiu. Aceasta are înfățișarea unui creier enorm, este dominată de curiozitate intelectuală și rătăcește prin galaxie, dornică de noi și noi cunoștințe. Practic nemuritoare, entitatea numită Rangkook a eșuat pe planeta Scierra. Cum acolo nu există vreun elevator gravitațional, ea nu poate călători mai departe. Planul ei de a-i folosi pe băștinași în scopul salvării sale este uimitor și denotă o mare inventivitate din partea autorului. Vreme de sute de ani, indigenii, dominați de ordinele telepatice venite de la Rangkook, înalță muntele, transformând în materie minerală, dură, o plantă frumos mirositoare. Cu prilejul transferului, ei își pierd viețile. Detectivul Ray și prietenii săi   reușesc să întrerupă acest ciclu funest. Supercreierul reușește să-și urmeze călătoria în spațiu, părăsind planeta, iar băștinașii, ni se sugerează, vor scăpa de blestemul lor secular. Este remarcabilă ideea unei cvasidivinități (de altfel, naratorul se referă la entitate folosind El, ca și cum ar fi vorba despre un zeu suprem) având scopuri și planuri ambigue, cu o indiferență rece când este vorba despre diferite populații de muritori.
Romanul lui Constantin D. Pavel este un agreabil basm galactic.
 

Niciun comentariu

Adrian Lesenciuc: Cimitirul eroilor (2017)

  de

Amatorul de romane univoce va trebui să-și  învingă comoditatea, atunci când citește romanul lui Adrian Lesenciuc. Aceasta fiindcă sunt posibile mai multe sisteme de lectură. Astfel, Bheristan, Țara Oilor, poate fi considerat un ținut fictiv, unde oamenii suportă conducători proști și abuzivi. Această țară pare a fi plasată undeva în Orient, este locuită de creștini cu nume sanscrite transcrise în caractere latine, are lamentabile moravuri balcanice și este bântuită de un blestem istoric al neputinței de a se ridica la nivelul națiunilor evoluate. (Să fie numele sanscrite o aluzie întortocheată la originea țiganilor și la dibăcia acestora în practicarea bătăii de joc?)  Un personaj, Ādam Ūrman, cu rol de raisonneur, înregistrează cu mâhnire și indignare această stare de lucruri. Opiniile lui se confundă cu acelea ale vocii auctoriale. Privit astfel, romanul este o distopie, o înscenare epică menită să arate dezavantajele unei anumite alcătuiri sociale, unde prostia și ticăloșia par a fi la ele acasă. Instituția armatei nu este prezentată în mod realist, ci prin îngroșări menite să sublinieze niște defecte specifice, mai mult sau mai puțin, naturii umane. Într-un fel analog este privită și instituția bisericii, o altă structură ierarhizată, unde totalitarismul se poate manifesta prin mijloace inaparente. Eseistica legată de  natura celor două instituții este remarcabilă.
Cimitirul eroilor poate fi citit și ca un roman politic pornit de la realități istorice. Există numeroase indicii și similitudini, menite să arate că ar putea fi de fapt vorba despre România de azi, cu diversele ei neajunsuri, datorate, spune naratorul, ”sistemului”, dar și unei mentalități păguboase. Cititorul mai pesimist de felul lui ajunge lesne la concluzia că poporul de oieri reciclați din Bheristan are niște catastrofale tendințe suicidare, dorește la drept vorbind să-și piardă identitatea și să se dizolve în neantul istoriei. Cum a apărut această nenorocită tendință? Negreșit, din cauza prestației inadecvate a politicienilor. Din fericire, ne sugerează naratorul și omologul său, Ādam Ūrman, dincolo de așa ceva se află vitalitatea de neînvins a celor anonimi. Cele câteva reconfortante considerații optimiste ne împiedică să înglobăm romanul în nefericita tendință contemporană a unor intelectuali români de azi de a-și denigra propriul popor.
În fine, romanul poate fi citit ca o elaborare foarte evoluată în materie de strategii narative. Exprimat de vocea naratorului și de personajul central, sentimentul de indignare conferă validitate întregului.

 

Niciun comentariu

Nic Dobre: Un polițist în spațiu (2017)

Imagine

  de

  
La un an de la promițătorul său debut editorial (”Căldura ghețarilor”, 2016), Nic Dobre este prezent cu un nou roman, unde experimentează alte modalități și teme consacrate de genul SF.  Cititorul constată că autorul face parte dintre cei imuni la virusul conformării și al imitației. Nu este vorba despre prefabricatele inerente genului SF. Acestea nu pot fi ocolite, iar o parte din satisfacția cititorilor provine tocmai din recunoașterea lor. Este vorba despre modul optimist de-a privi viața și literatura, credința că oamenii de azi și de mâine vor găsi resurse materiale și spirituale pentru a depăși divergențele dintre ei și a supraviețui împreună. Cum scriam și în comentariul la romanul de debut, pentru a aborda astfel literatura SF, trebuie să fii un optimist incurabil și să ai energia de-a risca reproșurile celor convinși că scenariile privind viitorul trebuie să fie neapărat catastrofice și negre.  
De data aceasta, Nic Dobre imaginează un viitor îndepărtat, când civilizația de pe Terra va fi doar una dintre cele existente pe numeroase alte planete. Un inspector de poliție spațială, pământean, aflat în slujba unei instituții galactice, este trimis să lămurească o crimă comisă pe o planetă dintr-un sistem solar îndepărtat, unde se poate ajunge doar printr-o ecluză de salt, capabilă să anuleze distanțe enorme. Ajuns pe planeta respectivă, unde atmosfera este respirabilă pentru el, Arun Semock găsește ființe cu înfățișare și moravuri umane. Pe două continente se află două  civilizații deosebite prin convingeri religioase, dar unite de producția unui  vin cu mari calități psihotrope. Prima dintre acestea aduce mult cu un stat islamic fundamentalist, a doua seamănă cu țările  occidentale contemporane, având în plus o seamă de perfecționări în materie de tehnologie și mentalități. Între aceste entități există un conflict cronic, iar inspectorului de poliție îi este dat să participe la un proces de conciliere, încheiat cu mult succes. Cu înțelepciune, conducătorii colaborează tot mai strâns și recunosc că spiritualizarea este la fel de importantă precum confortul material. Totul se termină cu bine.
Alături de optimismul funciar al naratorului, soluționarea expeditivă a conflictelor, precum și modul dezinvolt de depășire a unor eventuale dileme ținând de tehnologie întăresc impresia cititorului că se află în fața unui agreabil basm, plăcut la lectură și în același timp capabil să sugereze soluții la marile probleme ale vremurilor de azi.