Rodica Bretin, Vikingii (2023)

 

     Cine urmărește rubrica de față a observat că multe comentarii se referă la cărți semnate de Rodica Bretin. Aceste texte ar fi fost și mai multe, dacă autoarea nu ne-ar fi rugat să retragem trei dintre ele. Această doleanță nu ni s-a părut deplasată, dat fiind faptul că în partea de lume literară românească unde ne exprimăm lucrurile sunt privite mai à la légère, fără dramatizările practicate de pontifii valorii estetice.

S-a întâmplat așa, fiindcă Rodica Bretin ne-a oferit noile sale cărți, iar alți autori, nu. Am devenit astfel criticul ”de casă” al autoarei, postură onorantă, în definitiv. 

Vikingii” este realizată, mai întâi, cu mijloacele jurnalistului dispus să se documenteze cu multă conștiinciozitate. Cartea este însă mai mult decât o compilație onestă. Unor personaje feminine li se adaugă trăsături fictive, imaginate de autoare. În această privință, cititorul rămâne cam nedumerit. Theodora Xanthopoulos, bizantina cu nume de împărăteasă, ajunsă în lumea vikingilor, a fost un personaj real? Opera ei, ”Cronica vieții (sic!) și faptelor unor războinici din Nord”, este reală? Dar Gudrun Ragnaldsdöttir, femeia războinică, născută dintr-un viking și o amerindiană? Aceste personaje, aparent fictive, de negăsit pe Google, sunt construite cu recunoscutul talent al autoarei. Partiturile lor adaugă o dimensiune epică relatărilor despre vikingi și peregrinările acestora. În acest fel, cartea capătă și virtuțile unui reușit roman istoric. De menționat, în fine, o dimensiune eseistică. Unele comentarii ale autoarei despre destinul vikingilor ca forță civilizatoare au o anvergură intelectuală situată dincilo de meritele jurnalistului conștiincios.

Autoarea pare a avea o afinitate structurală cu războnicii nordici, iar niște lecturi din Nietzsche o vor impresiona în mod plăcut. Aceasta, desigur, dacă surpriza nu s-a produs deja.

Cartea este o realizare demnă de tot respectul.         

Adaugă la favorite legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.