Niciun comentariu

Nic Dobre: Căldura gheţarilor (2016)

  de

Un amator de sefeuri tenebroase, cu nenorociri şi abjecţii în lanţ, îi va reproşa lui Nic Dobre optimismul şi înscenarea unor întâmplări cu final fericit.

Ar fi însă un reproş nejustificat, fiindcă autorul braşovean nu face decât să-şi urmeze felul său de-a fi, fără nici-o tentativă mediocră de a se alinia la vreo modă scripturală mai veche sau mai nouă.

Într-adevăr, pare demodat să scrii aşa. În  realitate însă este meritoriu, iar ”Căldura gheţarilor” este o scriere atrăgătoare, capabilă să ofere o lectură plăcută, reconfortantă, educativă în sensul că îi sugerează cititorului o ipoteză feerică: lumea este un loc unde fericirea este posibilă, iar viitorul nu va fi neapărat o acumulare de atrocităţi şi catastrofe.

Pentru a produce frumosul său basm, Nic Dobre a avut nevoie de mult curaj. El a probat şi că deţine un caracter puternic, lucru important la începutul unei cariere literare.

Autorul nostru apelează la nişte motive cunoscute ale genului, dar o asemenea procedare este inerentă. Mai importantă este conformitatea autorului cu sine însuşi, precum şi calitatea sa de a nu se contrazice atunci când imaginează personaje şi conflicte.

O menţiune pentru răbdarea lui Nic Dobre atunci când acumulează detalii materiale şi înscenează dialoguri unde personajele vorbesc cu naturaleţea lipsită de pretenţii întâlnită în viaţa reală.

Atmosfera din primele două treimi ale romanului aminteşte de “The Stand” (în traducerea românească, “Apocalipsul”), romanul lui Stephen King. Nu este vorba de nimic reprobabil, în sens literar. Imaginând o atmosferă vag asemănătoare, Nic Dobre nu face decât să aducă un omagiu unui maestru.

 

 

    

Niciun comentariu

Silvia Bugariu – Amintiri

  de

 

Silvia Bugariu

(1907- 2005)

 

 

AMINTIRI

 

I

 

Au apărut şi pentru mine nopţile albe, despre care ne-a vorbit mama mare, bunica dinspre tată.

Locuiam în aceeaşi casă. De fapt, în casa ei şi a moşului. Ei ocupau doar o cameră, iar restul îl dăduseră tatei, feciorului lor, după căsătoria acestuia cu maica (mama). Noi, nepoţii, cinci la număr, Lucreţia, Cornelia, Victoria, Silvia şi Iosif, ne petreceam timpul mai mult la ea şi asta pentru că era ca pâinea lui Dumnezeu de bună. Ne spunea poveşti şi întotdeauna avea ceva pus deoparte pentru noi, ba mere, ba pere, ba prune uscate, iarna, pere pepeşe (înmuiate) ascunse în lădoi sub câlţi. Câteodată, când nu se simţea bine, ne duduia (alunga) duios acasă:

"Duceţi-vă acasă, dragii mamii, că azi-noapte am avut o noapte albă."

Noi, miraţi, o întrebam:

"Ce-i aceea noapte albă, mamă mare?"

"Apoi ce să hie, dragii mamei? Când te culci şi nu poţi să dormi. Noa, aşa am păţit eu azi-noapte. M-am sucit, m-am zvârcolit, ba pe dreapta, ba pe stânga, ba pe-o parte, ba pe hailantă. Şi nicidecum n-am putut durmi. De-aia zic să vă duceţi la voi, că vreau să mă hodinesc o ţâră. Apoi veniţi voi iară."

Noi plecam oarecum nemulţumiţi, mai ales că ne promisese că ne va spune povestea cu Hi, Barna, că vine iarna.

"Da' când să venim, mamă mare?"

Continue reading

Niciun comentariu

Furia zilelor (jurnal 1972 – 2012)

  de

Furia zilelor

Jurnal adnotat (1972 – 2012)

 

I

2012

1. 2. Aş fi putut să subintitulez această carte “roman cu personaje reale”, asumându-mi o contradicţie   în termeni. Argumentul principal ar fi fost  faptul că, în jurnal, mulţi oameni nu sunt doar menţionaţi, ci şi analizaţi psihologic.

Un alt argument pentru plasarea jurnalului în sfera ficţiunii sunt multele proiecte literare ivite în text. Dacă admitem că acestea fac parte dintr-o categorie literară de sine stătătoare, încă neomologată academic, vom conchide că jurnalul tinde să iasă din sfera documentului.

Textul conţine destul de multe expresii în limbi străine. Am considerat că traducerea lor ar fi diminuat savoarea alăturărilor. Atunci când nu le cunosc, cititorii le vor deduce sensurile din context. Iar atunci când aşa ceva nu va fi posibil, vor binevoi să le traducă.

La textul iniţial, realizat între 1972 şi 2012, am adăugat adnotări, scrise exclusiv în 2012. Acestea apar cu caractere distincte şi sunt jalonate cu semnul #.

 

*

 

1972

7. 4. Nu se mai poate, trebuie să încep un jurnal aproape zilnic. Scopul lui ar fi să nu mai fac literatură şi totuşi să scriu. Un  fel de terapeutică, în genul homeopatiei.

Oamenii mari scriu în însemnările lor zilnice cu cine au luat masa sau cum a fost recepţia unde au participat. Nu ştiu de ce o fac. Eu, în schimb,  constat, cu o satisfacţie de natură neclară, că aceste rânduri nu sunt produse pentru a fi tipărite. Asta în ciuda faptului că orice text se poate transforma în literatură. Uite, chiar acum îmi trece prin minte că aceste însemnări pot deveni începutul unui roman scris la persoana întâi.

Se pare că jurnalul intim axat pe autoanalize şi pe filozofări mai mult sau mai puţin reuşite, o specie literară în cele din urmă,  este practicat de  neprofesionişti şi de veleitari. Profesioniştii nu-şi consumă gloanţele în vânt, ei trec autoanalizele în texte publicabile. Vorbesc foarte mult, în schimb, cu omologii lor.

Satisfacţia adusă de conversaţie este greu de explicat. Mulţi scriitori importanţi au fost nişte vorbitori foarte buni. Caragiale, de exemplu. Poate că în cazul lor apare şi plăcerea perversă a nimicirii unei literaturi potenţiale. Vorbind, distrugi ceea ce spui. Este un spectacol neronian.

Iar acum mă voi culca, celibatar confuz, aflat într-o jenantă ambiguitate filozofică. Sinistră creatură mai pot să fiu! În fiecare clipă îmi trece prin minte cum aceste însemnări pot fi folosite în romanul început în urmă cu vreo trei ani. Singurul lucru bun al său este titlul: „După-amiaza unui celibatar”. De ce nu, în definitiv?

Ce frumoasă activitate! Să scrii un jurnal intim unde nu se vorbeşte despre femei, deşi, în mod evident, numai despre acestea ai dori să relatezi!

Continue reading

Niciun comentariu

Furia zilelor (jurnal 2012 – 2020)

  de

2012

11. 2.
Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-i place omului.
Replica. E frumos ce ni se spune sau ni se sugerează la televizor că este frumos.

 

16. 2.
Sexul este o performanță fizică. Iubirea, una spirituală.
Un pericol al privitului la televizor. Ți se arată forme de viață inaccesibile pentru tine. Prin comparație, a ta începe să ți se pară derizorie. Ești tentat să renunți. Depresie.
În fapt, forma ta de viață reală este tot ce ai la dispoziție.

 

19. 2.
Un clișeu din filmele americane. O chelneriță frumoasă se mărită cu un milionar. Aici este un adevăr psihologic. Când mănâncă, omul este în cea mai bună dispoziție posibilă. Ba chiar lasă garda în jos, devine vulnerabil.

 

26. 2.
Conștiința efemerității mărește intensitatea iubirii.
În relația mea cu V., actul sexual era un ingredient secundar. Contau mai ales prezența ei aducătoare de extaz și atingerea. Continue reading

Niciun comentariu

Mitologia cotidianului.

  de
Voicu Bugariu
Mitologia cotidianului

 
1
 Inevitabilul mobil

 

 

Începând din al treilea deceniu al secolului trecut, istoricii mentalităţilor, sociologii vieţii cotidiene şi cercetătorii culturii populare adoptă premisa că vieţile şi faptele anonimilor nu sunt mai puţin semnificative decât cele ale elitelor. Consecinţa este apariţia unor cărţi despre obiceiurile culinare, practicile caritabile, sentimentul de frică, atitudinea în faţa morţii şi altele de acest fel. Asemenea teme de cercetare amintesc vag de preocupările tradiţionale ale istoriografiei.
O carte din categoria celor de mai sus ar urma să cerceteze socio-psihologia telefonului mobil în România de azi. (Un argument în favoarea scrierii ei ar fi faptul că preferinţa accentuată a românilor pentru telefonia fără fir este un semn de sincronizare la spiritul contemporan. Cei mai mari amatori de telefonie mobilă sunt civilizaţii locuitori ai ţărilor nordice). Autorul ar folosi, mai întâi, cercetări de sociologia comunicării. Acestea sunt numeroase (o prezentare sintetică a problemei şi o bibliografie, online: (http://www.cairn.info/revue-societes-2003-1-page-89.htm). Iată ce ar afla el, începând să se documenteze.
Continue reading