Doina Roman, Fata cea mică a Timpului (2022)

Sub influența economiei de piață și a consumerismului, criteriile și considerentele criticii literare s-au schimbat. Câțiva nostalgici ai vechilor cutume deplâng această mutație. Fără îndreptățire. Realitatea trebuie respectată, iar critica sfârșește prin a accepta o alianță cu sociologia literară.
Într-adevăr, după cum scrie Adelina Pop în postfață, folosind un jargon adorabil de alambicat, cartea de față este foarte ofertantă și merită să fie cumpărată de grăbiții cititori contemporani. De ce? Iată câteva motive. Autoarea are un real talent în materie de insolitare. Personajele au parte doar de pățanii surprinzătoare, șocante. Amatorul de aventuri și de lumi imaginare nu este agasat cu analize și nici cu episoade trenante. Apar extratereștri având conformații realmente bizare, zei tereștri, plante miraculoase, omeni dotați cu calități paranormale, entități capabile de metamorfoze imprevizibile. Cititorul n-are prea mult timp să savureze o situație aducătoare de perplexitate, fiindcă o alta și o alta îi sunt înfățișate.
O altă calitate evidentă a autoarei este inventivitatea onomastică, mai ales cea toponimică. Locurile unde ajung personajele sunt numeroase, iar numele sau poreclele lor stârnesc o stupoare delectabilă. De menționat și introducerea unor ”porți” între o lume complet imaginară și una asemănătoare celei reale. În această privință, cea mai întrebuințată soluție narativă este plasarea unor personaje în mediul atât de permisiv al jurnalisticii moderne. Astfel, cineva poate fi în același timp un jurnalist prozaic și febril, dar și un mag cu mari puteri oculte.
În ceea ce ne privește, am admirat în mod special fenomenala dezinvoltură a vocii auctoriale. Nu există vreo ezitare în partitura sa. Cine scrie proză știe că o asemenea atitudine îl plasează pe autor în categoria fericiților, a celor străini de ezitările și îndoielile referitoare la propriile performanțe literare.
Cartea semnată de Doina Roman este realmente ofertantă.