Paradigma actuală în privinţa literaturii de ficţiune nu mai desparte în mod tranşant high literature de pop culture. Drept urmare, critica literară a fost înlocuită, în bună măsură, de discursul promoţional. Blogger-ul cu studii nonfilologice este perfect echipat pentru aşa ceva. Nu mai interesează valoarea, cândva stabilită de critică, ci vandabilitatea.
Această situaţie, evidentă şi în comunitatea sefiştilor români, nu este defel reprobabilă, câtă vreme este rodul unei evoluţii obiective. O menţionăm doar pentru a constata că împărţirea de mai sus, străină de orice reproş, are o valoare metodologică. Putem vorbi despre două moduri de a scrie literatură de ficţiune, fără să considerăm că unul este mai bun decât celălalt, căutând în mod neutru diferenţele. O asemenea grilă de lectură se dovedeşte încă productivă, cel puţin atât timp cât conceptul de literatură valoroasă estetic nu s-a demodat cu desăvârşire. Romanul Mineral, semnat de Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă, pare în mod special compatibil cu o astfel de lectură.
În această impresionantă carte, lirismul autentic alternează cu lungi episoade de literatură pur comercială, iar notaţiile psihologice valide, cu dialogurile semi-argotice, suburbane, purtate parcă de nişte şuţi de azi, în Piaţa Obor (aceste dialoguri, atribuite unor personaje dintr-un viitor îndepărtat, au un efect involuntar parodic), precum şi cu o seamă de conflicte confecţionate din prefabricate epice, pe gustul amatorilor de înfruntări fizice.
Contrastul este interesant, ba chiar dramatic, sugerând situaţia ambiguă a autorului de talent din ziua de azi. Pe de o parte, acesta simte impulsul de a se exprima pe sine însuşi cât mai fidel, pe de alta, doreşte să vândă cât mai multe exemplare din cartea sa şi lasă la o parte dorinţa de autenticitate.
Aşa stând lucrurile, Mineral îi satisface pe toţi. Pe amatorii de suspans şi de vulgarităţi denotând că avem de-a face cu nişte duri, dar şi pe amatorii de texte autentice. Aceştia din urmă aplaudă inventivitatea ieşită din comun a autorilor şi declară că imposibila coabitare dintre organic şi mineral este o metaforă cu largi reverberaţii filozofice şi lirice.