Silvia Bugariu
(1907- 2005)
AMINTIRI
I
Au apărut şi pentru mine nopţile albe, despre care ne-a vorbit mama mare, bunica dinspre tată.
Locuiam în aceeaşi casă. De fapt, în casa ei şi a moşului. Ei ocupau doar o cameră, iar restul îl dăduseră tatei, feciorului lor, după căsătoria acestuia cu maica (mama). Noi, nepoţii, cinci la număr, Lucreţia, Cornelia, Victoria, Silvia şi Iosif, ne petreceam timpul mai mult la ea şi asta pentru că era ca pâinea lui Dumnezeu de bună. Ne spunea poveşti şi întotdeauna avea ceva pus deoparte pentru noi, ba mere, ba pere, ba prune uscate, iarna, pere pepeşe (înmuiate) ascunse în lădoi sub câlţi. Câteodată, când nu se simţea bine, ne duduia (alunga) duios acasă:
"Duceţi-vă acasă, dragii mamii, că azi-noapte am avut o noapte albă."
Noi, miraţi, o întrebam:
"Ce-i aceea noapte albă, mamă mare?"
"Apoi ce să hie, dragii mamei? Când te culci şi nu poţi să dormi. Noa, aşa am păţit eu azi-noapte. M-am sucit, m-am zvârcolit, ba pe dreapta, ba pe stânga, ba pe-o parte, ba pe hailantă. Şi nicidecum n-am putut durmi. De-aia zic să vă duceţi la voi, că vreau să mă hodinesc o ţâră. Apoi veniţi voi iară."
Noi plecam oarecum nemulţumiţi, mai ales că ne promisese că ne va spune povestea cu Hi, Barna, că vine iarna.
"Da' când să venim, mamă mare?"