Un amator de sefeuri tenebroase, cu nenorociri şi abjecţii în lanţ, îi va reproşa lui Nic Dobre optimismul şi înscenarea unor întâmplări cu final fericit.
Ar fi însă un reproş nejustificat, fiindcă autorul braşovean nu face decât să-şi urmeze felul său de-a fi, fără nici-o tentativă mediocră de a se alinia la vreo modă scripturală mai veche sau mai nouă.
Într-adevăr, pare demodat să scrii aşa. În realitate însă este meritoriu, iar ”Căldura gheţarilor” este o scriere atrăgătoare, capabilă să ofere o lectură plăcută, reconfortantă, educativă în sensul că îi sugerează cititorului o ipoteză feerică: lumea este un loc unde fericirea este posibilă, iar viitorul nu va fi neapărat o acumulare de atrocităţi şi catastrofe.
Pentru a produce frumosul său basm, Nic Dobre a avut nevoie de mult curaj. El a probat şi că deţine un caracter puternic, lucru important la începutul unei cariere literare.
Autorul nostru apelează la nişte motive cunoscute ale genului, dar o asemenea procedare este inerentă. Mai importantă este conformitatea autorului cu sine însuşi, precum şi calitatea sa de a nu se contrazice atunci când imaginează personaje şi conflicte.
O menţiune pentru răbdarea lui Nic Dobre atunci când acumulează detalii materiale şi înscenează dialoguri unde personajele vorbesc cu naturaleţea lipsită de pretenţii întâlnită în viaţa reală.
Atmosfera din primele două treimi ale romanului aminteşte de “The Stand” (în traducerea românească, “Apocalipsul”), romanul lui Stephen King. Nu este vorba de nimic reprobabil, în sens literar. Imaginând o atmosferă vag asemănătoare, Nic Dobre nu face decât să aducă un omagiu unui maestru.