În viață, dar și în literatură, plasarea pe o poziție intermediară este riscantă. Aceasta fiindcă simțul comun preferă situările clare, univoce. Când este vorba despre oameni ieșiți din anonimat, regula devine în mod special evidentă. ”Hibrizilor” li se face dreptate, în cele mai multe cazuri, doar de către posteritate. Excepțiile fericite nu lipsesc însă. Adrian Munteanu pare a fi una dintre ele. El a cultivat și cultivă în mod simultan poezia și teatrul, iar rezultatele demersului său temerar sunt remarcabile.
Cartea de față ține de memorialistică. Un volum asemănător ca manieră a fost publicat de poet în anul 2018: ”Povestea premiului NUX”. Aceste două cărți contrapunctează numeroasele volume de basme în versuri și sonete apărute începând cu anul 1999.
În ”Fereastra orbului” sunt evocate două etape distincte din viața autorului. Prima cuprinde anii adolescenței și ai tinereții, când pasiunea pentru teatru a căpătat intensitatea unei vocații acaparatoare. A doua rememorează o călătorie în Canada, în anul 2003, când poetul avea 55 de ani. Scopul acestei adevărate aventuri a fost realizarea unor spectacole de tipul one man show, produse în fața unor copii de origine română. Cu optimismul său fără margini, dar și cu o vitalitate ieșită din comun, poetul s-a aruncat în această expediție poetico-teatrală ca un conchistadcor neînfricat, înfruntând audiențe mai mult sau mai puțin prietenoase, dar și incertitudini stresante în legătură cu logistica periplului său. Însemnările legate de această călătorie sunt interesante; poetul discută cu ardoare despre prestațiile sale canadiene și despre ecourile acestora în conștiința sa, dar observă și caracteristicile psihologice ale românilor transplantați în Lumea Nouă.
Tonalitatea fundamentală a acestui volum de memorii este dramatizarea. Autorul reușește să prezinte prestațiile sale drept niște evenimente extrem de importante și, aspect aproape miraculos, cititorul înclină să îl creadă și admite că o înnobilare datorată aspirației devorante spre expresivitate transformă textul dintr-o relatare în stil jurnalistic într-o evocare poetică autentică.
Voicu Bugariu publică prima cronică la romanul meu-jurnal, “Fereastra Orbului. O intervenție timpurie și de bun augur, scrisă profesionist, succint și complet. Aceasta m-a susprins plăcut în primul rând. Nu sunt uitate elementele esențiale care țin de structura omului și a creatorului.
Mulțumesc cu o plecăciune pentru străduință și inedită interpretare.