Furia zilelor (jurnal 2012 – 2022)

2012

11. 2.
Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-i place omului.
Replica. E frumos ce ni se spune sau ni se sugerează la televizor că este frumos.

16. 2.
Sexul este o performanță fizică. Iubirea, una spirituală.
Un pericol al privitului la televizor. Ți se arată forme de viață inaccesibile pentru tine. Prin comparație, a ta începe să ți se pară derizorie. Ești tentat să reenunți. Depresie.
În fapt, forma ta de viață reală este tot ce ai la dispoziție.

19. 2.
Un clișeu din filmele americane. O chelneriță frumoasă se mărită cu un milionar. Aici este un adevăr psihologic. Când mănâncă, omul este în cea mai bună dispoziție posibilă. Ba chiar lasă garda în jos, devine vulnerabil.

26. 2.
Conștiința efemerității mărește intensitatea iubirii.
În relația mea cu V., actul sexual era un ingredient secundar. Contau mai ales prezența ei aducătoare de extaz și atingerea.

Continue reading

Mitologia cotidianului.

Voicu Bugariu
Mitologia cotidianului

 
1
 Inevitabilul mobil

 

 

Începând de prin 1960, istoricii mentalităţilor, sociologii vieţii cotidiene şi cercetătorii culturii populare adoptă premisa că vieţile şi faptele anonimilor nu sunt mai puţin semnificative decât cele ale elitelor. Consecinţa este apariţia unor cărţi despre obiceiurile culinare, practicile caritabile, sentimentul de frică, atitudinea în faţa morţii şi altele de acest fel. Asemenea teme de cercetare amintesc vag de preocupările tradiţionale ale istoriografiei.
O carte din categoria celor de mai sus ar urma să cerceteze socio-psihologia telefonului mobil în România de azi. (Un argument în favoarea scrierii ei ar fi faptul că preferinţa accentuată a românilor pentru telefonia fără fir este un semn de sincronizare la spiritul contemporan. Cei mai mari amatori de telefonie mobilă sunt civilizaţii locuitori ai ţărilor nordice). Autorul ar folosi, mai întâi, cercetări de sociologia comunicării. Acestea sunt numeroase (o prezentare sintetică a problemei şi o bibliografie, online: (http://www.cairn.info/revue-societes-2003-1-page-89.htm). Iată ce ar afla el, începând să se documenteze.
Continue reading

Borges si vertijul intelectual

Jorge Luis Borges est l’un des dix, peut être des cinq, auteurs modernes qu’il est essentiel d’avoir lus. Après l’avoir approché, nous ne sommes plus les mêmes. Notre vision des êtres et des choses a changé. Nous sommes plus intelligents. (Claude Mauriac)

Povestirile fantastice ale lui Borges au darul de a-i transforma pe mulţi cititori în fani necondiţionaţi. Aceştia, unii dintre ei supercalificaţi, precum Umberto Eco, se declară fascinaţi de modul cum eruditul Borges reuşeşte să combine ingenios teme şi motive literare într-un fel capabil să declanşeze în cititor stupoarea neliniştitor-delectabilă, vertijul intelectual. Literatura născută din literatură se dovedeşte a fi la fel de seducătoare precum cea derivată din realitatea nonverbală. Manierismul literar, cândva la modă, ulterior socotit mai degrabă  o formă de neputinţă creatoare, este astfel ridicat de Borges pe un piedestal foarte greu de demolat. Ceva asemănător s-a întâmplat în pictură, unde cerebral-combinativul Dali a reuşit să atingă celebritatea prin alăturări paradoxale de imagini prefabricate şi aluzii culturale. Continue reading

„Bot”

Doamna cu recenzia la cartea mea despre Ion Topolog îmi reproşează apartenenţa la "literatura de anticipaţie", faptul că aş avea nostalgii comuniste şi prietenia cu autorul respectiv.

Îndreptăţită este doar a treia aserţiune. Prin 1967, am scris o cărţulie împreună cu Ion Topolog. Recenzenta crapă de trufie când aminteşte sarcastic această carte şi în mod implicit tot ce am mai scris de-a lungul timpului. De ce, madam? Pe ce te bazezi, atunci când îmi priveşti textele de sus, de foarte sus, fără să fi citit tot ce am scris? Cumva pe propria inteligenţă? Hm… Mai bine te străduiai, încercai să faci măcar o singură referire la calitatea discursului critic şi nu te pierdeai în zadarnice detectări de şopârle politice şi excomunicări lipsite de argumente. Asta se aştepta de la matale.

Cât priveşte tonul dumitale lătrător, unul de parvenită deghizată în boieroaică… Înţeleg, eşti predestinată pentru o carieră de căţel păzitor al Elitei, de javră agasantă, dotată cu un bot plin de dinţişori, vizibili atunci când latri la cei străini de grupul dumitale literar. Un bot capabil şi de scâncete admirative, evident, atunci când vine vorba de cei "aleşi".  Frumos. Dar nu aşa, coană, nu aşa se procedează.

Într-o istorie literară, ai dreptul să-l trimiţi pe un autor la masa din bucătăria literaturii, cu slugile, în timp ce dumneata te lăfăi la masa de gală, în salon, împreună cu  "aleşii".

Asta fiindcă se presupune că i-ai citit toate cărţile, iar dacă emiţi o asemenea sentinţă de declasare literară, o faci pe barba dumitale. Când într-o recenzie te transformi într-un istoric literar dur, pus pe sentinţe definitive, ceva nu este în regulă cu profesionalismul dumitale.