Furia zilelor (jurnal 2012 – 2022)

2012

11. 2.
Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-i place omului.
Replica. E frumos ce ni se spune sau ni se sugerează la televizor că este frumos.

16. 2.
Sexul este o performanță fizică. Iubirea, una spirituală.
Un pericol al privitului la televizor. Ți se arată forme de viață inaccesibile pentru tine. Prin comparație, a ta începe să ți se pară derizorie. Ești tentat să reenunți. Depresie.
În fapt, forma ta de viață reală este tot ce ai la dispoziție.

19. 2.
Un clișeu din filmele americane. O chelneriță frumoasă se mărită cu un milionar. Aici este un adevăr psihologic. Când mănâncă, omul este în cea mai bună dispoziție posibilă. Ba chiar lasă garda în jos, devine vulnerabil.

26. 2.
Conștiința efemerității mărește intensitatea iubirii.
În relația mea cu V., actul sexual era un ingredient secundar. Contau mai ales prezența ei aducătoare de extaz și atingerea.

1. 3.
Nu mai am chef să scriu în acest jurnal. Notez totuși o întrebare. Voi putea oare să scriu Explicarea Curtezanei? Poate că da

12. 3.
Aseară am luat un somnifer nevinovat (cu valeriană). Drept urmare, azi mă simt bine. Am făcut gimnastică fără nici-o problemă, am idei în legătură cu cartea despre iubire.
Oamenii n-ar trebui să fie chiar deloc fuduli.
Ca stil, cartea despre iubire să fie o continuare a jurnalului?
Între timp, I. a reluat tonul amical, rezonabil. Sper să dureze.

23. 3.
Fac gimnastică. Am introdus și câteva exerciții de forță, cu moderație.
Citesc pentru cartea despre iubire. Bibliografia este imensă.
Am luat premiul Opera Omnia (500 lei!). Acesta se dă de către Asociația Scriitorilor din Brașov autorilor ajunși la o anumită vârstă. Asta-i situația.
A venit căldura. Caloriferele mele sunt fierbinți. Nu pot să le opresc. Cineva de la parter ține să aibă în casă de la 25° C în sus! Nu contează.


31. 3.
În urma politicii de descurajare dusă de bancă, am renunțat la ideea de a obține un împrumut ipotecar.
Cheful de a scrie jurnal îmi revine.
Oscilez între ideea unui eseu și cea de a unui roman-confesiune, unde eseistica să aibă loc. O idee aș avea. Problema este că nu prea reușesc să mă documentez asupra vieții cotidiene dintr-o lamaserie.
Frigul a revenit. Caloriferul este bun, din nou!
Cu un regim de austeritate alimentară (ca să nu zic de înfometare moderată) voi reuși să-mi instalez o centrală de apartament. Vânzarea pământului din Comloş ar fi providențială.

4. 4.
A venit căldura. Caloriferul merge…
I. are o perioadă de bunăvoință față de mine. I-am trimis jurnalul meu. Din acest text netrucat rezultă că am avut întotdeauna sentimente bune față de ea, dar mi-au displăcut  întreruperile abuzive ale corespondenței.
Mutarea mea la azil rămâne o resursă foarte serioasă. 
Fac zilnic gimnastică. Un program redus, dar destul de bun. Măresc cu moderație numărul de exerciții.
De V., aproape că am uitat. Asta este ceva nespus de trist.

13. 4.
Un scenariu nu tocmai utopic. Vând apartamentul, mă mut la azil și apoi fac o călătorie în Nepal, pe urmele personajului meu.

19. 4
În volumul al doilea, Cridan, în Nepal, scrie un eseu despre iubire. Acesta este intercalat ca text de sine stătător, după modelul Fiul din America. Datorită exercițiilor de rejuvenare, el a căpătat o memorie fenomenală. Își aduce aminte tot felul de lecturi ale sale.

20. 4.
Mă documentez în continuare. Nu am încă o formulă acceptabilă pentru carte.
A venit în Brașov H., fosta mea prietenă din București. Vinde ceva la un târg  al artizanilor. În 2009, când cu operația mea la ochi, s-a purtat destul de urât cu mine.
Schimb mesaje amabile cu I., fericita americană.

27. 4.
I. a venit în România. Ne vom vedea poimâine.
Primăvara este stăpână pe situație. Aferim!


6. 5.
Am dat greș cu proiectatul website. Un domn Ionescu m-a escrocat de 700 lei. Am dat 208 lei, alții, pentru a obține un domeniu pe Internet. Putea fi și mai rău.
Sunt cumplit de răcit.

8. 5.
Tușesc fără întrerupere. Mă simt rău. Iau antibiotice. Este ca şi cum relativ lunga mea perioadă se sănătate trebuie plătită. Şi anume cu vârf şi îndesat.
Va trebui să merg la farmacie. An nevoie de un act de voinţă pentru asta.
Pământul din Comloş va putea fi vândut doar într-un viitor incert.
Relaţia mea cu I. este definitiv bună. Nu mai este timp pentru deteriorări. O relaţie predominant telepatică.
Mă tot documentez (cu excepţia ultimelor zile) despre iubirea erotică. Există un ocean de interpretări şi teorii.
Mutarea mea la azil este stânjenită doar de mica bibliotecă înjghebată de când m-am întors la Braşov. Poate că merge donarea către biblioteca azilului.
În alt domeniu de activitate, poate că modul meu conştiincios ar fi dat roade.
Seara, adaug. Explicarea Curtezanei va fi un roman în roman, eseistic. Firul principal va relata cum evoluează cele două vieţi, în Nepal şi Bucureşti.

9. 5.
Timid, ideile pentru carte se precizează. În materie de iubire există nişte polarităţi, la fel ca în psihologia omului religios.
Rolul cuvintelor în iubire (Lacan despre juisanţă) ar trimite la relaţia iubire-literatură (trăită).
Mă gândesc la V., mai nou, ca la o entitate dintr-o altă sferă, principial incompatibilă cu a mea. De fapt, chiar aşa şi este. O reîntâlnire cu ea în intimitate este la fel de probabilă precum un mare câştig la loterie.

11. 5.
Boala mea nu se prea dă dusă. Tuşesc într-un mod înfricoşător. Noaptea trecută mi s-a părut că nu mai pot respira, la un moment dat, ca şi cum aş fi avut o criză de astmă. Vom vedea.
I., un mesaj glumeţ. Nu am nici un reproş pentru ea.
Poate că oamenii mă privesc ca pe o mortăciune fiindcă sunt realmente aşa ceva.
V., un nume citit într-o carte. O imagine tot mai ştearsă.

13. 5.
Noaptea trecută, din cauza tusei demenţial de interminabile, am ajuns la urgenţă. Câteva minute chiar m-am sufocat. Nu mai intra aer în plămânii mei. Horcăiam, ceva urât. Cu fiecare tuse, era tot mai rău. La spital, mi-au injectat cortizon. De abia am putut vorbi la telefon, la 112. Am luat un antibiotic derivat din eritromicină (la acesta din urmă ştiam că sunt alergic). Doctoriţa de familie a făcut o gafă. N-a ştiut respectiva filiaţie. 
Azi mă simt ceva mai bine.
Anul Dragonului nu-mi este prea favorabil.

19. 5.
S-ar spune că atacul meu alergic se atenuează. Accesele de tuse s-au rărit.

20. 5.
Cea mai bună formulă ar fi probabil continuarea jurnalului. Confesiune integrală.

26. 5.
Îmi revin cu greu. Doctoriţa de familie a vorbit despre o spitalizare. Vom vedea.

29. 5.
Tusea mea s-a rărit, dar nu trece.
Timp rece, cu ploaie fără sfârşit.
O perioadă de prelungite neplăceri, pentru mine.
Citesc pentru roman. Dacă nu obţin o stare de sănătate cât de cât aceptabilă, nu poate fi vorba de scris.
Miracolul cerut de mine a fost relaţia cu V. Poate că n-ar trebui să mai cer încă unul.
„Editorul”, cel cu exemplarele on demand, s-a supărat pe mine şi a reziliat contractul. Cele două cărţi ale mele nu se vând. Se pare că sunt expirat, ca autor. Asta-i situaţia.

3. 6.
Idei pentru carte. 1. Autorul explică romanul şi analizează trăirile personajului, din poziţia unui critic literar. 2. În Nepal (graţie şi unei hipermnezii induse de exerciţiile yoga), Victor Cridan îşi aminteşte ce a citit despre iubire şi sex. El scrie impresiile de lectură şi adaugă speculaţii proprii. Îşi aminteşte de Vanessa şi de alte iubite ale sale.
A doua variantă este mai atrăgătoare.
A treia posibilitate. Textul confesiv-eseistic al lui Cridan, scris la persoana întâi, apare ca un fir de sine stătător într-un roman al rejuvenării, cu schema stabilită (Vanessa se mărită în Bucureşti, are o fetiţă, Cridan face exerciţii şi meditaţii în Nepal, iar apoi revine în România). Eventual să existe sugestia că rejuvenarea se petrece de fapt doar în imaginaţia lui Cridan.
Cea mai bizară asociere cu putinţă. Să joci table, ascultând Mozart… Realitatea încape şi aşa ceva. Este ascultătorul lui Mozart superior unui tablagiu? În opinia mea, nu. Sunt preferinţe diferite. Atât.
Boala mea începe să treacă. După mai bine de trei săptămâni de la întreruperea tratamentului cu antibioticul alergen.

5. 6.
În ultimii doi ani n-am făcut decât să încerc, cu disperare, să-mi convertesc iubirea pentru V. în disponibilitate pentru literatură.
După aproape o lună, boala nu mi-a trecut, dar s-a domolit destul de mult.
Cred că am o formulă destul de acceăptabilă pentru roman. Eventual, Cridan să nu stea numai în Nepal.
Este destul să nu mă mai uit la televizor şi la calculator pentru ca proiectele mele literare să înceapă a deveni realizabile. Curioasă este o anumită lasitudine, indusă de cele două.

13. 6.
Boala nu mi-a trecut. S-a cronicizat? Aştept, sper. Nu mai pot lucra la carte.
Sper că nu este finalul.
Crizele de tuse înspăimântătoare par a fi revenit.
Am citit, într-un roman sau în mai multe, expresia „tuse de om bătrân”. Asta o fi.
Un miracol. Aceasta este singura mea resursă la ora actuală. Improbabil, dar nu imposibil.

16. 6.
Ieri m-am simţit rău. Azi mi-e mai bine. Tusea nu se dă dusă. Cf. „Fată dragă, nu fi tristă! / Dragostea-ntre noi persistă!”
Ideea de a scrie o carte de mărturisiri despreCurtezană… Ar fi cea mai uşoară soluţie. Scrierea unui roman cu dichis presupune o oarecare stare de sănătate. Nu am aşa ceva deocamdată.

20. 6.
Căldură mare.
Borges scrie că moartea este o excelentă resursă (sau ceva în acest gen). Are dreptate.
Poatre că voi scrie totuşi romanul, „împotriva cursului jocului” (această expresie, cu stângăcia celor două genitive consecutive, face parte din jargonul comentatorilor sportivi).

24. 6.
A murit Silviu Sarafolean, 65, vărul meu de-al doilea. Redevenit om bogat, a avut acest ghinion.
Fac gimnastică de vreo trei-patru zile. Mă simt mai bine. Accesele de tuse mi s-au mai rărit.

28. 6.
Fac gimnastică fără probleme. Un semn că boala (reacţia alergică) mi-a trecut în cea mai mare măsură este faptul că am din nou poftă de mâncare. Ba chiar trebuie să mă abţin de la „ciuguliri” între mese.
Între timp, vara se instalează tot mai temeinic, ameninţând în mod implicit cu venirea toamnei.

1. 7.
Am avut o mică tahicardie într-una dintre nopţile trecute, ca pe vremuri. Sper să fi fost ceva izolat.
Fac gimnastică.
Citesc pentru roman. Printre altele, Dialogurile lui Platon. Astfel de texte trebuiau citite cu patruzeci de ani în urmă. Nici acum nu este rău.

2. 7.
Fiindcă am acumulat ceva grăsime în jurul şoldurilor, am trecut la o anumită austeritate alimentară. Constat că omul este înclinat sau spre bulimie sau spre anorexie. Insul perfect echilibrat în această privinţă pare a fi o raritate.
Vine canicula.

6. 7.
Poate că voi reuşi să scriu romanul.
Canicula a venit, dar nu mă deranjează prea mult.
Gimnastica mea merge. Alergia mi-a trecut aproape în totalitate.
În mare, actuala mea perioadă de viaţă este mulţumitoare.

7. 7.
La 28°C în casă este destul de greu să faci literatură.
Nu am încă formula romanului. Se poate scrie orice, evident, dar meseria este meserie. Nu pot să simulez că scriu un roman.

8. 7.
N-am mai jucat şah şi table pe Internet de vreo 4 – 5 zile şi munca la schema romanului a început să fie productivă. Am lămurit o serie de lucruri.
Căldură destul de mare (32°C). Nu mă deranjează chiar deloc. În pofida ei, fac zilnic gimnastică şi plimbări.

9. 7.
Ascult Mozart şi citesc despre o lamaserie
Progrese cu planul romanului. Chiar şi fantazările trebuie să aibă verosimilitatea lor, adică să prezinte variante posibile.
Pendularea mea între cultura populară şi high culture  se va reflecta şi în roman.
Mai întâi, m-am uitat la snooker, apoi am citit din Cartea tibetană a morţilor. Un salt ciudat, probabil practicat şi de campionii culturii elitiste.

12. 7.
Partitura eseistică să fie în stil de jurnal, fără indicarea paginilor de unde sunt citatele. Cu titluri ale disociaţiilor de idei.

14. 7.
Ascult Mozart, citind Ortega y Gasset, Studii despre iubire. Sunt un ins norocos, nici vorbă.
De când nu mai joc şah şi table pe Internet dorm mai bine!?

17. 7.
Un citat din René Girard, Despre cele ascunse de la întemeierea lumii: „Există o logică a dorinţei şi ea este o logică a pariului. De la un anume grad de ghinion în sus, jucătorul ghinionist nu renunţă, ci mizează sume tot mai mari pe probabilităţi tot mai slabe. Subiectul va sfârşi totdeauna prin a găsi obstacolul insurmontabil, care poate să nu fie altceva decât vasta indiferenţă a lumii.” O traducere cam stângace. La drept vorbind, nu se preaînţelege unde bate. Am reţinut citatul pentru expresia "vasta indiferenţă a lumii".

19. 7,
Este cazul „să mă ambiţionez” cu acest roman? Cunoscând faptul că ar fi singura cale de-a dovedi că n-am murit deja, da.
Am vorbit ieri pe Skype cu I., fiica mea din America. Este un om cumsecade, cred. Are probleme cu anxietatea.
Este infinit mai uşor să citeşti cărţi bune decât să scrii literatură (bună!?).
Am o cenestezie rea. Sper să-mi treacă după ce scriu primele pagini ale romanului.
În mod comic, am început să mă îngraş de când nu mai joc şah!

22. 7.
Mă canonesc cu „schema” romanului. În Curtezana…am nişte semi-erori juridice în materie de succesiune. Le voi drege, într-o eventuală ediţie a doua.
O însemnare azi recuperată, referitoare la V. Şi alţii o vor iubi sau doar o vor avea, nici unul nu va mai scrie un roman despre ea. Sau va scrie?
Probleme cu demarajul. Poate că partida mea literară este deja încheiată? Spero di no.
Sólo para ti = doar pentru tine.
Una dintre chestiile caraghioase. Am adesea chef să merg la supermarket. Cumpărăturile sunt euforizante, se ştie.

23. 7.
Dacă Dumnezeu mă va ajuta să scriu   Explicarea Curtezanei, voi începe  Memorii vesele. Titlul acesta este o recunoaştere a faptului că după o vârstă omul vede lumea sub chipul unei vaste comedii.
Ori încep să scriu întins la roman, ori mă reapuc de şah.

24. 7.
Dumnezeu are grijă de mine. Am reuşit să scriu primele cuvinte ale Explicării…. Există un prag psihologic, atunci când premeditezi un roman, cel puţin pentru mine. Începutul este cel mai dificil. Nici încheierea nu este prea uşor de realizat, ce să zic…
Odată cu începerea romanului s-a pus în mişcare mecanismul cunoscut. Am un chef nebun să scriu în jurnal… Ştiuta dorinţă de autobruiere.

25. 7.
Munca la roman merge destul de bine. Am reînceput să joc şah şi table, intrând astfel într-un algoritm folosit şi la cărţile anterioare. S-a dovedit că aceasta aparentă batere de cuie în propria talpă (a bocancului cazon) este de fapt productivă. Mă ajută şi scrierea în acest jurnal.
Cred că am găsit tonalitatea primului fir narativ, fapt esenţial. Păţaniile Vanessei vor fi scrise la prezentul istoric.
Dacă vine sfârşitul lumii, îl voi întâmpina scriind cu mare plăcere un nou roman despre Vanessa şi nea Victor Cridan. Vreau să aranjez lucrurile astfel încât textul să poate fi înglobat într-o ediţie de mărime dublată a romanului Curtezana onestă şi astrologul.

29. 7.
Căldură mare, nu tocmai favorabilă pentru munca literară. În casă, 27-28°C.
Pentru mine, vara trece repede. Va veni destul de curând Sântă Mărie, iar toamna se va declanşa.

2. 8.
I. şi-a scos fierea. Acum se simte mai bine.
Dumnezeu mi-a limpezit un pic mintea şi cred că am găsit soluţia strategică pentru roman. Cridan nu mai scrie eseul despre iubire în Nepal. Această soluţie implica o serie de dificultăţi. Urma să recurg la nişte artificii destul de neverosimile. Eseul este deja scris atunci când Cridan pleacă în Nepal. Vanessa îl găseşte şi îl citeşte. Rămâne de stabilit cum vor fi inserate referirile la evoluţia lui Cridan după „resuscitarea” sa.

9. 8.
Am început să scriu la roman, dar inima îmi trimite nişte semne destul de neplăcute. Să vedem dacă Dumnezeu mă va mai păsui.
Marile călduri au trecut, se pare.
Doar un miracol ar mai putea schimba ceva, în ceea ce mă priveşte. Improbabil, dar nu imposibil.

10. 8.
Este corect să recunosc: posibilităţile mele literare se micşorează pe zi ce trece. Iau diferite neurotonice (gingko biloba, lecitină, guarana), dar nu ştiu zău dacă voi reuşi să închei acest roman. La „mansardă”, ceva se deteriorează destul de repede. Mă voi strădui în continuare.

13. 8.
Scriu la roman. Din nou, mă mir de situaţia curioasă a autorului de literatură. În cele din urmă, acesta este obligat să scrie cam ce îi trece prin cap în clipa respectivă. Face planuri minuţioase, dar nu le poate umple decât cu improvizaţii de moment. În situaţia mea, acest aspect este agravat. În mod obiectiv, nu prea am timp pentru ezitări şi reveniri.
Am jucat şah pe internet cu Max, nepotul meu. Nu este un Wunderkind în ale şahului. Deocamdată nu întrevede logica jocului. Să sperăm că o va descoperi.

15. 8.
Noaptea trecută, o criză scurtă de tahicardie. Spre dimineaţă, ceea ce nu este prea bine, cred eu. A reuşit să mă indispună.
Max, îmi scrie I., nu vrea de fapt să joace şah, ci să converseze cu mine. Foarte bine, sunt de acord.
Aforismul acestei dimineţi răcoroase modifică o dubioasă zicală americană. Ce nu te omoară te întăreşte, spun ei. Eu spun altfel. Ce nu te omoară te rablageşte.
Am vaga impresie că trebuie să mă grăbesc cu romanul. Nu este vorba atât de o ameninţare fizică. Simt că nu mai pot judeca tocmai clar.
Am nevoie de tot calmul de pe lume pentru a face faţă. Să sperăm că Dumnezeu mi-l va da.

18. 8.
Altă criză de tahicardie, scurtă. Voi merge la medic, spre a întreba dacă mai pot face gimnastică.
Crizele sunt precedate de o stare de sfârşeală. Pare logic.
Sunt nevoit să renunţ la ezitări, în privinţa romanului. Nu prea mai am timp pentru aşa ceva.

19. 8.
Azi am făcut o gimnastică mai mult simbolică. Sper ca astfel să evit tahicardiile.
Cred că am găsit formula potrivită pentru firul eseistic al romanului. Vor fi nişte scrisori către Vanessa. Astfel devin  posibile inserţiile în stil colocvial.

21. 8.
Scriu romanul. Probabila lui apariţie pe Internet este aducătoare de lasitudine stilistică, dacă pot spune aşa. La ce bun să fiu atât de atent la scriitură? se întreabă autorul.

26. 8.
Braşov: 38°C la umbră!  De mâine va fi mai bine şi voi putea să lucrez.

27. 8.
A venit răcoarea. Vivat!
Adevărul este că trebuie să trag de mine, pentru a scrie acest roman. Creierul meu se comportă ca un catâr necooperant. Poate că voi reuşi.

31. 8.
Ca şi altădată, fiecare frază este rezultatul unui efort de voinţă. Există însă o curioasă satisfacţie după aceste eforturi aparent penibile. Înfrângerea de sine sfârşeşte prin a fi plăcută. Masochism, poate.

2. 9.
Septembrie a venit implacabil, fără greş.
Inserez în roman nişte fragmente din acest jurnal. Cu trei decenii în urmă, stilul meu nu era cel mai elegant cu putinţă. Apăreau mici improprietăţi. Am plătit cu viaţa obţinerea unui stil acceptabil. Ciudat!

5. 9.
Dimineaţa, mintea mea este înceată şi relativ neputincioasă. O fi de vină tensiunea arterială scăzută. Pentru roman am nevoie de câteva mici perioade de maximă luciditate. Atunci aş putea rectifica platitudinile şi stângăciile.
Dacă prezenta mea vâscozitate intelectuală este ireversibilă, înseamnă că partida este încheiată.
Ascult Mozart, în neştire.

10. 9.
Sunt cam bolnav. Poate că sunt şi subnutrit. Consum prea puţine proteine superioare.

12.9.
Mica boală mi-a trecut. Azi am făcut gmnastică aproape ca de obicei. M-am tratat cu suc de lămâie.
Am reluat munca la roman. Probabil că va trebui să mă hrănesc mai bine, pentru a reuşi. Ieri am mâncat „ruladă de curcan”, iar azi mintea mea pare destul de sprintenă.
Din nou, am de adoptat decizii narative. Privite din afară, acestea par un joc lesnicios. În realitate, pot fi chinuitoare. Cel puţin pentru un cetăţean conştiincios, ca mine.

13. 9.
Ideea ca naratorul să fie omnipotentul Wagner. Astfel ar apărea poate o structură mai elastică.

14. 9.
Am structura romanului (bunicică), dar nu prea găsesc cheful de a lucra. Explicaţia este că nu mai sper decât vag s-o recuperez pe V. Când am scris Curtezana…aveam o asemenea nădejde nebunească (sau naivă, cum doriţi). Acum, în lipsa oricărei perspective de-a o regăsi pe V., noul roman mi se pare o prisosinţă.
Mă străduiesc totuşi să duc la bun sfârşit ce am început. Lucru curios, când scriu fără un impuls de felul celui amintit mai sus, frazele ies terne. Sunt necesare eforturi ulterioare de insolitare. Să vedem ce iese până la urmă.
Munca de schimbare a timpurilor verbale nu-mi displace.

18. 9.
Perspectiva suprarealistă de a scrie o nouă carte despre un autor slab. Cât de sărac sunt, nu m-aş mira să fac şi această mezalianţă literară. I-aş oferi banii preafrumoasei V.!
Bătrân nebun! Aşa va exclama vreun improbabil cititor al meu.
Mi-a revenit boala cea discretă, dar tenace. Nu ştiu ce am, dar nu pot lucra. Este ca o răceală incipientă.
Am de gând să mut jurnalul pe blog. Va fi o continuare la textul aflat deja pe net.

23. 9.
Boala mea cea insidioasă s-a retras, s-ar spune. Pot lucra la roman în mod mulţumitor. De asemenea, jocul meu de şah nu mai este catastrofal, ci doar mediocru, aşa cum se cuvine. Ascult Mozart şi treaba merge.
Doamna doctor P. m-a înşelat la banii obţinuţi în urma arendării, iar acum ar vrea ca şi pământul nostru de la Comloş să fie vândut în defavoarea mea. Atitudinea ei este uimitoare, incredibilă. Nu m-aş fi gândit s-o înşel la bani nici în zece vieţi. Nu sunt supărat, doar stupefiat.

24. 9.
Scriu romanul, dar trebuie să recunosc că o fac cam à contre-coeur. Poate că nu voi mai avea această senzaţie când mă voi apropia de finalul textului. De vină pare a fi lipsa unei certe perspective de publicare.
Nu se mai caută stilişti în ziua de azi, toată lumea ştie să scrie literatură şi chiar o face, pe bloguri. Competenţa literară a devenit ceva problematic, de fapt inexistent, în lipsa unor criterii clare. S-a produs o atomizare şi au apărut  nenumărate lumi literare. Scrii pentru grupul tău de prieteni? Este suficient pentru a fi omologat.

25. 9.
Azi mă simt ceva mai bine, dar scriu cu mari eforturi. Dintr-o prea lungă experienţă, ştiu că plăcerea de a scrie începe să apară după circa două ore, tocmai atunci când se iveşte şi oboseala, iar omul trebuie să se ridice de la masă. Este şi asta una dintre ironiile soartei.
Să zicem că am o scuză: faptul că alimentaţia mea este în mod cronic săracă în proteine de origine animală.

27. 9.
Lucrez cu destul spor la roman. De la o vreme, cred, apare o curioasă lăcomie de pagini scrise. Autorul este ca un avar. Are treizeci de galbeni, dar doreşte cu patimă să aibă trei sute.
Îi voi trimite fantasmaticei V. paginile scrise până acum. Va fi ca un mesaj d’outre tombe.
Mă simt bine. Ştiind că moartea oricui este precedată de o scurtă revenire a forţei vitale, nu mă bucur prea tare. Îl rog pe bunul Dumnezeu să-mi îngăduie să închei acest roman.

28. 9.
Am felicitat-o pe V. şi i-am trimis filele scrise până acum. Din întâmplare, ieri am dat peste o poză a ei în calculator. Aceste două episoade mi-au cam stricat buna dispoziţie. Când eşti părăsit, ar trebui să trăieşti o renunţare senină. Aşa ceva este însă foarte greu de realizat.

29. 9.
V. mi-a scris un mesaj aproape injurios, afirmând că nu mai vrea să audă de mine în nici un fel. Ar fi fost mai elegant dacă îmi mulţumea pentru felicitări. Se pare că doar acum s-a terminat relaţia noastră.
Romanul îl voi încheia totuşi, dacă Dumnezeu mă va ajuta, încercînd să nu mă las contaminat de ura arătată de V. Ura şi iubirea sunt molipsitoare. Voi scrie romanul în calitate de profesionist al literaturii. Nu-l voi privi pe Victor Cridan ca pe un alter ego al meu, dar ca pe un bătrân puţin nebun, demn totuşi de respect.

1. 10.
Aceasta este prima însemnare scrisă direct pe blog. Celelalte au fost  preluate din diverse documente.
I-am promis lui V. că îi voi voi trimite romanul. Nu prea pricep de ce este aşa de pornită împotriva mea. Se consideră jefuită, presupun. 
În roman voi încerca să lămuresc de ce unii oameni suportă greu faptul de a fi (fost) iubiţi. 

4. 10.
Genul proxim al iubirii este credinţa religioasă. În ambele cazuri, alternativele sunt fundamental diferite între ele, dar argumentabile în egală măsură. Între iubire şi lipsa iubirii există o antinomie desăvârşită. Mă întreb dacă personajul meu va conchide că a fost un prost sau un curajos demn de respect.
Ideea corectă de a scrie mai întâi în întregime partitura eseistică şi de abia apoi cea epică. Trecerea de la un registru la altul nu este productivă. 
Despre cum distrugerea unei iubiri este înfăptuită în bună parte de cuvinte. Certurile au darul de a se nutri din ele însele. Un banal schimb de cuvinte poate duce la o ruptură.

7. 10.
După ce V. s-a retras, am avut adesea vise unde pierdeam un tren. În "Curtezana…", am relatat unul dintre ele. În noaptea trecută, în vis, eram în Bucureşti şi urcam într-un tren, fără bilet. Apoi coboram şi încercam să procur un bilet, rătăcind prin clădiri cu multe etaje, lipsite de lift. În cele din urmă, mă întorceam la tren. Acesta tocmai se punea în mişcare. Reuşeam în ultima clipă să mă urc într-un vagon de marfă, aflat la urmă. Poate că este  semnul că frustrarea mea s-a estompat, chiar a dispărut.

11. 10.
S-a spus despre roman că este genul literar cel mai permisiv.  Într-adevăr, poţi pune în el orice fel de text. Lucrurile stau însă aşa doar aparent. În realitate, romanul are capacitatea misterioasă de a rejecta textele incompatibile cu natura lui profundă. Deşi s-ar spune că are un stomac de struţ, romanul nu poate totuşi digera chiar orice. Dacă autorul  nu simte până unde poate să meargă cu îndrăznelile sale, romanul său va fi pur şi simplu nerealizat, ca să nu spun prost.
Introducând partitura eseistică în "Explicarea Curtezanei", întâmpin dificultatea enunţată mai sus.Ideile sunt interesante, nici vorbă, dar sunt şi suportabile pentru ansamblu? 

23. 10.
În Cartea celor o mie şi una de nopţi aflăm povestea duhului închis într-un ulcior şi aruncat în mare. Deşi are mari puteri, el nu se poate salva singur. Trebuie ca o mână omenească să rupă pecetea magică. Un pescar o face, după mai multe veacuri. Reacţia duhului este neaşteptată. El îl anunţă pe pescar că-l va ucide. Cum să-ţi omori binefăcătorul? Pescarul nu poate înţelege aşa ceva. Duhul îi explică. În primele sute de ani, spune el, am fost hotărât să-l îmbogăţesc pe salvatorul meu. A venit însă o clipă când, nici eu nu ştiu de ce, am început să-l urăsc şi m-am hotărît să-l omor.  Această comutare de mentalitate este corectă sub raport psihologic. Comportându-se ca un om, duhul speră că singurătatea îi va fi întreruptă în cele din urmă. La un moment dat însă el îşi pierde răbdarea şi capătă resentimentul indistinct al celui otrăvit de lipsa contactelor cu alţi oameni. Începe să-i urască pe toţi şi pe toate, inclusiv pe el însuşi. Pentru oamenii reali ajunşi în situaţii analoage, singura soluţie pare a fi religiozitatea. Iubirea de Dumnezeu şi, în mod derivat, simpatia pentru toţi semenii săi. Pentru omul singur şi înstrăinat de Dumnezeu rămân veninul, invidia şi ura. 

26. 10.
Citesc Tratat de metafizică de Nae Ionescu. Cartea a fost editată în 1999, după o stenogramă realizată în 1937, la cursul profesorului. Îmi place ideea că simţul religios nu exprimă ţicneala sau ignoranţa, ci ţine de natura umană. Aşa am considerat întotdeauna şi eu. 
Scriind la roman, ascult providenţialul Radio Mozart, un post francez audibil pe Internet. O muzică minunată. Cândva, la Bucureşti, ascultarea ei m-a scos din depresie.
Am aflat că există nişte detractori îndârjiţi ai lui Mozart! Este posibil să nu-ţi placă această muzică dumnezeiesc de frumoasă?  Se pare că da. Există chiar nişte cluburi ai celor plictisiţi de Mozart! Pare clar că respectivii nu admit că există transcendent şi simţ religios înnăscut. 

26. 10.
Pe  National Geografic, un film documentar despre poliamor, o formă alternativă la monogamia tradiţională a spaţiului creştin. O femeie are doi soţi, pe faţă. Cei doi au şi relaţii homosexuale între ei! Acest trio are prieteni, bărbaţi şi femei, de asemenea deschişi unor acuplări ocazionale. În respectivul grup, oricine şi-o poate pune cu oricine, oricând, fără ca vreun partener anterior să se supere. Ei declară tot timpul, în stil american, că se iubesc unul pe celălalt. Se sărută fără încetare.
Un amănunt esenţial explică situaţia. Toţi membrii grupului respectiv sunt supraponderali, chiar obezi. Femeia poliandră este un monstru cu posterior de elefant. Este evident că libidoul acestor oameni sociabili este scăzut. Nu prea le arde lor de acte sexuale. Ei îşi găsesc fericirea în mâncare. Iubirea, în sensul discutat de mine în "Explicarea Curtezanei", adică alegerea pătimaşă, nu le este accesibilă unor asemenea oameni anesteziaţi afectiv. Ei sunt în esenţă nişte handicapaţi. Să fie sănătoşi! 

31. 10.
Mica mea "elaborare" se dezvoltă destul de bine. N-am motive să mă grăbesc.  Acest roman va fi rodul unei mezalianţe între sefeu şi literatura mare. Să vedem dacă nu cumva va muri la naştere. Ce este aceea literatură mare? Sunt textele semnificativ referitoare la condiţia umană.
Printre altele, mă refer la spusele lui Nae Ionescu despre trăirile omului religios. Este exact ce am trăit eu în relaţia cu V. Punct cu punct. Rău, bine? Derizoriu? Ridicol? Sublim? Blasfemie? Nu pun asemenea etichete. Am însă un respect intact pentru realitate. Aşa a fost.

2. 11.
Azi, mama mea ar fi împlinit 105 ani. Zilele trecute au trecut 7 ani de când a murit. I-am făcut parastas, cum cere datina. De acum înainte, uitarea va lucra şi mai spornic. Fotografiile ei vor ajunge poate în America sau se vor pierde pe aici.  Ar trebui să le pun pe Internet şi astfel vor rezista ceva mai mult.
Am de luptat cu o forţă internă, potrivnică muncii literare. Rămâne de văzut ce şanse am în această înfruntare cu mine însumi. 
Cuvintele prosteşti ale frumoasei V. mi-au picat greu la stomac. Le diger cu greu. 

10. 11. 
Enid Blyton scria 6000 de cuvinte zilnic, adică vreo 20 de pagini convenţionale. În acest fel, a reuşit să confecţioneze peste 600 de cărţi pentru copii. Sau chiar 800. Despre Stephen King se spune că scrie chiar 40 de pagini pe zi. Aceşti oameni sunt nişte forţe ale naturii. Spre a reuşi asemenea performanţe, trebuie în primul rând să fii perfect sănătos. Nu este nevoie să fii geniu. Este o chestiune de vitalitate, apoi. Cine se ocupă de aşa ceva ştie cât de dificilă este o asemenea performanţă. Simplul act de a scrie zeci de pagini zilnic este obositor. Darămite să le şi aduci din condei…
"Elaborarea" mea se dezvoltă lent. Va fi cel mai nonsefistic roman SF scris în limba română. 

13. 11.
În  August-decembrie (roman, 1990) fac teoria preaplinului, fără să fi citit măcar un singur rând scris sau vorbit de Nae Ionescu sau de vreun alt gânditor ţinând de Lebensphilosophie. Scriu acolo că existenţa omului este justificată doar de puţinele momente de preaplin trăite. Mai spun că există două tipuri de existenţe omeneşti: jurnalistice şi romaneşti. ÎnExplicarea Curtezanei nu am decât să preiau aceste idei. Iubirea ar fi caracteristică pentru oamenii înclinaţi spre trăirea unor romane, iar lipsa iubirii, pentru cei cu vocaţia de a realiza multe articole de ziar.
Textele de pe Internet alcătuiesc un ziar infinit de mare, incluzând nenumărate minciuni. Bloggerul este un jurnalist. Se pricepe la absolut orice şi n-are ezitări în a-şi da cu părerea. 

18. 11.
Visul meu  din noaptea trecută. Într-un staul se află o oaie şi un berbec. Femela este agresivă, încearcă să-l muşte pe colocatarul ei. Reuşeşte  să-i smulgă smocuri de lână  şi să-i facă nişte răni pe bot. Dinţii ei mici sunt potriviţi doar pentru păscut. Devine totuşi tot mai agresivă, iar privitorul, cu o strângere de inimă, simte că în cele urmă va reuşi să-l omoare. În ultima secvenţă, oaia  agresivă are un rânjet, arătând că  dinţii i s-au mărit şi seamănă cu a unui carnivor. Atitudinea berbecului, în ciuda tuturor realităţilor din oierit, este de resemnare totală. Nu face  nici un gest de apărare, ba chiar se aşază într-o rână, spre a putea fi atacat mai uşor. La scenă există şi un alt privitor uman, un bărbat necunoscut. Acesta îmi spune că oaia agresivă nu-l mai suportă pe berbec. Cum berbecul stă culcat pe o parte, necunoscutul se apropie de el şi-l mângâie, patern.
Simbolistica visului mi s-a părut foarte străvezie.  Cuplul ovin reprezintă o pereche de foşti îndrăgostiţi ajunşi în faza atroce când iubirea s-a transfomat în ură şi dorinţă de distrugere reciprocă. O mare ură nu poate ieşi decât dintr-o mare iubire. Aşa scrie în Mahabharata. O afirmaţie probabil corectă psihologic. Indiferenţa nu poate să nască decât indiferenţă.

25. 11.
Romanul meu  se dezvoltă lent. În nici un sefeu românesc nu s-au mai propus atâtea teoretizări. Şi încă despre iubire! Dacă reuşesc să închei textul, va urma o nouă odisee editorială.
A venit frigul, prefaţând un anotimp nu tocmai agreabil. Reuşesc gimnastica de dimineaţă. 

1. 12.
Jumătatea eseistică a textului meu este aproape gata. Am scris-o ascultând Mozart. Sunt un ins destul de norocos. 
Dacă Dumnezeu îmi va permite, cele circa 60.000 de cuvinte se vor adăuga romanului Curtezana onestă şi astrologul în chip de a doua parte. Va rezulta un roman destul de mare. Îmi voi ilustra teoria, propunând un sefeu suficient de literar pentru a nu mai fi un sefeu. 
Urmează vreo cinci luni de frig. Nici nu-i prea mult. 

5. 12.
Uneori mă gândesc că am intrat în aproape mortala poveste cu V.  doar pentru a obţine o bună temă de roman. Deci nu din disperare existenţială, cum ar fi rezonabil să credem, ci din disperare literară, un sentiment înrudit cu obsesia de exprimare a manieriştilor. 

12. 12.
Una este să bagi cizma în căcat şi alta să bagi căcatul în cizmă.  O zicală frustă, dar corectă. Impactul psihologic al actului sexual este mai mare la femei.  Feministele, fireşte, spun că nu este aşa.
Afară este un frig dezgustător. 
Romanul meu se apropie de jumătate.   Naratorul constată în cele din urmă că iubirea este o trăire inefabilă, ca şi credinţa religioasă.

21. 12.
Am trecut de jumătatea romanului. Am încheiat partea eseistică. Urmează acum cea epică.
Gerul persistă. Gimnastica mea merge bine. 
Mi-am făcut zilele acestea nişte analize medicale. Au ieşit perfect. Le-am repetat, la alt laborator, fiindcă nu-mi venea să cred. Bunele rezultate au fost confirmate. Am şi eu norocul meu.
Singura mea problemă este că nu mai pot să mă plimb, din cauza gerului.  

25. 12.
Partea a doua va fi oarecum o replică a primei. Romanul nu poate deveni unul al formării, în sens larg. Nu interesează cum devine Vanessa profesoară universitară, ci evoluţia ei ca virtuală curtezană. Sufletul ei de curtezană, iată ce analizează naratorul, bietul de el. Episoadele epice vor fi  legate de sexualitate şi de respingerea oricărui romantism.

27. 12.
O menţiune pentru Bogdan Artur (Arthur?), unul dintre strămoşii mei probabili. Nu ştiu dacă l-am mai amintit. Probabil că nu. Maică-mea mi-a povestit despre el. Acesta era administrator al Băilor Vâlcele pe la 1875, când s-a născut bunicul meu dinspre mamă. Era un maghiar destul de înstărit pentru a avea nişte ochelari cu rame de aur. El ar fi trăit cu străbunica mea, o femeie mărunţică şi în mod natural stilată, amintită de maică-mea în amintirile ei. Străbunicul meu legal, un om atât de bun la suflet încât îl suspectez de impotenţă, închidea ochii. Străbunica mea era femeie de serviciu la una sau mai multe dintre vilele din staţiune. După ce fiul ei a terminat şcoala elementară, Bogdan l-a trimis la liceu, în Sf. Gheorghe. Aşa ceva nu se mai pomenise în sat.  Astfel s-ar explica porecla de Bogdănel, adăugată în cele din urmă la numele bunicului şi în acte. O rog pe Măriuţica, străbunica, amanta prolifică, să primească felicitările mele sincere, acolo unde se află. Asta fiindcă bunicul, fiul ei, era un bărbat frumos, cu nişte trăsături de-a dreptul aristocratice. Nasul lui, în special, nu era defel plebeian.
Vrei să scrii roman fără probleme şi ideile să-ţi apară lesnicios? În acest caz,  trebuie să nu te uiţi deloc la televizor şi să nu-ţi citeşti emailurile.  În schimb, dacă vrei să te canoneşti cu fiecare frază, urmăreşte nişte seriale TV, deschide Yahoo mail şi intră pe Facebook, spre a fi la curent cu spusele amicilor tăi.

 

2013

3. 1.

Fără nici-o caznă, noul an s-a instalat. 
Micul meu roman se dezvoltă destul de bine.  Nu mai am probleme strategice, ca să spun aşa. Ca şi la şah însă o poziţie strategic câştigată poate fi pierdută, dacă pe om îl lasă nervii. 
Recitesc Shining de Stephen King, pentru a-mi aminti cum scrie un  autor prolific. În esenţă, el trage de fiecare secvenţă, spre a o lungi. Acolo unde un autor obişnuit ar încheia, el abia începe. La fel este şi în partidele de sex…

5. 1. 
Pe Internet a apărut Şahul real, o povestire publicată de mine în 1989, dacă nu cumva mă înşel, în almanahul dedicat jocului de şah, editat de bunul domn Uli Vălureanu, de la România Liberă, aflat actualmente în Israel. N-am păstrat o copie a textului şi n-am putut să-l includ în vreo culegere. Acum îl voi muta pe blog, poate. Îi mulţumesc dlui Raul Baz pentru postare (nume real, pseudonim?). Acest text face parte dintr-o etapă scripturală distinctă, a conciziei, situată dincolo de prolixitate (îmi place să cred asta). La rigoare, poate fi considerat şi o mică dovadă de disidenţă anticomunistă. Această povestire a apărut şi în traducere italiană.

8. 1.
Tribulaţiile mele de autor nu s-au schimbat, deşi încerc de câteva decenii să le depăşesc. Acum, lucrând laExplicarea Curtezanei, consum un efort de voinţă pentru a începe, iar pe măsură ce frazele se adună, confecţionarea literaturii îmi pare ceva tot mai lesnicios. După vreo două ore, încep să scriu cu uşurinţă. Tocmai atunci însă apare oboseala şi trebuie să mă opresc. 

15. 1.
Am visat un vers suficient de original pentru a fi reprodus: Căţele cu picioare reci. Pare a fi un reproş pentru V. , emis de subconştientul meu. Sunt tentat să-l folosesc ca titlu de capitol.
Pe plan conştient, V. a fost şi rămâne perfectă, pentru mine.
Cât priveşte micul meu roman, am atins viteza de croazieră şi de acum înainte nu mai am decât probleme de rutină. Ca şi un aeroplan de cursă lungă, voi avea anumite dificultăţi doar atunci când voi ateriza, adică voi face revizia finală a textului, căutând eventuale erori.
Fac gimnastică fără probleme. Aştept să treacă iarna.  

20. 1. 
Am redus programul de gimnastică. Voi lua o decizie în această privinţă, după ce voi merge la cardiolog. Doamna respectivă îmi va spune până unde pot dezvolta efortulul fizic.
Privitul la televizor îl deturnează pe om de la propriul sine. Treptat, telespectatorul începe să se intereseze de vedete (actori, sportivi, ştiriste, jurnalişti de tot felul, alţi oameni publici). Cei mai inocenţi dintre zeii minori ai televiziunii  par a fi animalele. Nici viaţa acestora nu-l priveşte însă pe telespectator  dincolo de o anumită limită. Din divertisment în divertisment, viaţa privitorului la televizor trece, iar insul respectiv se transformă într-un amator de fapte diverse, sfârşind prin a fi pasionat de cine ştie ce ciudăţenie. 
În roman arăt că această situaţie este un reflex al instinctului religios, grăbindu-mă să precizez că omul pasionat de echipa cutare nu este principial inferior unuia îndrăgostit de un profet. 
Romanul meu a ajuns la două treimi.  

29. 1.
Televizor, Internet, reţele de socializare – ferestruici către existenţe de vedete şi fapte diverse.  Pulverizat într-o mie de curiozităţi de moment, privitorul pierde accesul la  concentrare şi la iubire. Bine, rău? Nu ştiu.

6. 2.
Romanul va fi gata peste vreo lună de zile, dacă Dumnezeu va permite.
Mi-am amintit de o relatare a lui Gheorghe Pituţ, poet autentic, mort prea repede. Ne-a povestit în redacţie despre o vizită a lui în Maramureş. Acolo a dormit la o familie de oameni cumsecade. Conform unui obicei al locului, fata gazdei a venit la el noaptea, în semn de preţuire, bag-seamă. Au început ce se putea începe. Se pare că poetul, şubrezit de traiul la oraş şi de băutura de la Casa Scriitorilor, n-a avut o prestaţie prea grozavă. Drept urmare, fata a produs următoarea replică piramidală: "Da' fute-mă mai cu inimă, mă, că n-o fuţi pe mă-ta!"

10. 2.
Salut mărirea vizibilă a zilelor. 
Romanul se dezvoltă. Textul a căpătat o ciudată independenţă. Nu mai pot să scriu orice, nici măcar întregul adevăr. Textul cere să respect adevărul lui! Foarte curios. 
Ascult Mozart. Minunat. 

14. 2.
Romanul meu ar urma să fie un hibrid între sefeu şi literatură. Aşa ceva nu s-a mai încercat la noi, după câte ştiu. De regulă, metişii sunt biologic reuşiţi. Să vedem dacă şi în materie de text funcţionează această regulă.

16. 2.
Am scris 90% din paginile prescrise. Rămâne ca partea finală să nu fie  mai slab realizată, cum li se mai întâmplă uneori autorilor de romane. Mai am de găsit o soluţie acceptabilă în privinţa cronologiei. 
Mă întreb de ce Curtezana onestă şi astrologul nu s-a (prea) vândut. O explicaţie ar fi faptul că lectura sefistă este totuşi naivă, în esenţa ei. 
Fumatul este  o promisiune de eşec. Am produc acest modest aforism într-o conversaţie cu o prietenă. Din experienţa mea de vechi fumător renegat, pot spune că lucrurile stau chiar aşa. Actul de a fuma anulează ceva din energia vitală.

22. 2.
La ora actuală, ceea ce scriu este mai real pentru mine decât ceea ce trăiesc. Simt realitatea nonlingvistică drept ceva destul de îndoielnic. Poate este un semn de alienare mintală. 
Resimt uneori o curioasă repulsie faţă de textul aflat în lucru. Încheierea va fi poate "suptă din unghii", fără implicare emoţională. Oricum, romanul va fi caricatura sefistă a lui Faust. 
Pe de altă parte, venirea lunii martie mi se pare un mare succes al meu. 

 1. 3. 

Ulrike_von_Levetzow

În acel an a cunoscut-o Goethe. Ea avea 17 ani, iar el, 72. Doi ani mai târziu, a cerut-o de soţie, iar ea l-a refuzat. Rănit, Goethe a scris Marienbader Elegie. Ea nu s-a măritat niciodată şi a murit la 95 de ani, în 1899. El a murit în 1732, la 83 de ani.
Mă voi referi la această iubire discordantă în micul meu roman. Mi-a plăcut povestea şi fiindcă Ulrike seamănă oarecum cu iubita mea V. 

 

7. 3.

veronica_franco

Această curtezană şi poetă veneţiană moartă la 45 de ani este al doilea pattern cultural invocat în romanul meu. Scurta ei viaţă dovedeşte că imaginaţia puternică este periculoasă.
Jocul de table (tipic pentru mentalitatea orientală tradiţională) te învaţă că destinul n-are nimic personal cu tine şi că exprimă doar vasta indiferenţă a lumii.

10. 3.
Am scris ultimele cuvinte ale romanului. A trecut cam un an de când am început. Urmează o lectură, în vederea  "mântuirii" textului de lungimi şi platitudini. Mai bine zis, o încercare de a reuşi aşa ceva.
Stephen King ar bea o sticlă de Dom Pérignon, de bucurie. Nu cred că voi reuşi să-l imit. Nu că nu s-ar găsi la Braşo, but….

18. 3.
Rafistolarea romanului meu se apropie de sfârşit. În câteva zile voi avea nevoie de un nou proiect literar. 
O bună prietenă din Bucureşti (49 de ani) şi-a descoperit un cancer de sân în faza avansată. După aflarea ştirii, am fost foarte trist zile în şir.  

27. 3.
Am trimis unui editor textul romanului. Poate că va ieşi ceva bun din această tentativă.. 
Iarna nu se dă dusă.
Cred că am mai spus-o, titlul prezentelor însemnări  l-am visat. Prin demersuri literare conştiente nu cred că aş fi găsit vreodată o asemenea alăturare realmente frapantă. De curând am mai visat o sintagmă ciudată. Sper s-o folosesc în chip de titlu  al unui roman: Fantoma înmărmurită. 
Planul meu este ca după "curăţenia de primăvară"  (îmi va lua câteva zile), să încep lucrul la Pantocrator, vechiul meu proiect de sefeu.
Gimnastica mea merge strună. S-ar zice chiar că ciudatele exerciţii (imitate după cele practicate de personajul din romanul meu) îmi fac bine. 

4. 4. 
Editorul s-a arătat interesat de textul meu. Spune că-mi va trimite un contract, cartea urmând să apară la toamnă. Aferim!
Am început  să combin unele idei pentru noul roman. Am recitit nişte însemnări scrise pe vremea când mă gândeam la Zeul apatiei. Cred că ar putea să iasă ceva interesant. 
M-am gândit s-o botez Giovinezza pe mama copilului din roman. Apoi am ascultat imnul fascismului italian, cântat de Beniamino Gigli. N-am nici cea mai mică simpatie pentru fascism, dar  insolitarea cere soluţii şocante. 
Conflictele din mitologia greacă sunt interesante. Zeii se supărau pe oameni, dar se certau şi între ei. Ei erau de fapt nişte oameni nemuritori şi foarte puternici. Pentru mintea umană este de altfel foarte greu să imagineze fiinţe raţionale cu un mod de a vedea lumea complet diferit de cel al oamenilor. Astfel, autorii "realişti" atribuie agresivitatea şi dorinţa de dominare tuturor speciilor inteligente din univers. Ce-i drept, în literatură există şi extratereştri înţelepţi şi pacifici. Îi resimţim însă destul de contrafăcuţi. În această privinţă, voi încerca să vin cu ceva relativ inedit.

7. 4.
Iubirea pentru una şi aceeaşi femeie ar semăna nu numai cu o convertire religioasă, dar şi cu opţiunea pentru o dictatură. În toate aceste situaţii, insul înlocuieşte abordarea raţională prin trăirea unei înalte tensiuni emoţionale. Democraţia este practicată de oameni cugetaţi, fără ataşamente definitive.
Băiatul din roman a devenit fetiţa Eduarda. IQ 190. Iac-aşa!

13. 4.
O editură doreşte să reediteze Vocile vikingilor (1970). Revăd textul. Are multe stângăcii şi este în mod vădit neredactat în editură. Pe vremea aceea eram un naiv în materie de proză, mă aruncam în lac fără să ştiu să înot. Persoana de la editură ar fi putut să mă tragă de mânecă, să-mi spună că textul trebuie mult periat. Din incompetenţă sau din răutate, n-a zis nimic în acest sens. Acum, mica mea "crimă" împotriva literaturii este ispăşită, prin refacerea textului. 
Dacă editura va dori să publice varianta iniţială, voi refuza. Cine doreşte documente să meargă la bibliotecă, nu să consulte reeditări.
Ţinând cont de micile dimensiuni ale volumului, voi propune la editură să includă şi Sfera (1973) . Dacă vor accepta, va urma încă o rafistolare, iar munca mea laPantocrator va avea cam mult de aşteptat.
Gimnastica mea merge bine. Dumnezeu este îngăduitor.  

16. 4,
Îmi place literatura scrisă de mine (bună-proastă, cum este) fiindcă poate fi dreasă la nesfârşit, spre deosebire de propria existenţă. Gafele literare pot fi remediate, cele trăite, ba.  Arunc la coş serialul  din 1989, apărut înMagazin, dar nişte episoade reale îmi rămân în memorie. 
O idee de povestire: un ins călătoreşte în trecutul lui propriu pentru a-şi retuşa gafele. Are mult de lucru,nenorocitul! 

22. 4.
Rafistolez Vocile vikingilor (1970). Ideile sunt bune, scriitura – proastă. În schimb, Sfera (1973) sună surprinzător de bine. Se pare că bunul Victor Zednic, redactorul cărţii, mort la cutremurul din 1977, mi-a atras atenţia asupra unor stângăcii. Să vedem ce se va întâmpla cu reeditarea. Parcă văd că editura se va deroba, iar volumul Vocile… va apărea pe blogul meu. 

26. 4. 
Am încheiat remedierile. Textul sună bine. A fost o muncă destul de grea. 
În 17 mai voi zbura la Bologna şi de acolo M.  ma va duce la Forli. Când vremea este călduroasă, viaţa este plăcută.

31. 5.
M-am întors din Italia în 27 mai. Am suferit de frig, dar am avut privilegiul de a fi în preajma unei femei remarcabile. M. deţine o nobleţe naturală. Şi cele două fiice ale ei sunt nişte persoane de foarte bună calitate.
La Forli am început să rafistolez Sfera.  Textul, lăudat de mine într-o însemnare anterioară, are numeroase stângăcii. Ideea cărţii este însă bună. Citită azi, cartea pare inclusiv o frondă împotriva comunismului. Când am scris-o, nici măcar nu m-am gândit la aşa ceva, fiind doar obsedat de ficţiune, ca idee. Textul ar fi pretins şi o aranjare a timpurilor verbale, dar n-am încercat aşa ceva. N-ar fi fost corect. Ar fi însemnat să scriu o nouă carte.
Să vedem acum în ce măsură voi progresa cu romanulPantocrator. M. mi-a dat câteva idei de-a dreptul importante. Cea mai interesantă este simultaneitatea a două sisteme divine. Astfel, zeii greci coexistă cu divinitatea creştină, teoretic apărută ulterior, dar "în realitate" doar nedescoperită încă..  

6. 6.
Îmi plac tentativele cu mici şanse de reuşită, presupunând eforturi îndelungate. 
Acum, dându-le apă la moară condescendenţilor, tot mai numeroşi cu trecerea timpului, m-am apucat de limba italiană. Traduc un roman comercial, mă uit la Rai1 şi doar la el, studiez un manual. Să vedem dacă gloaba (creierul meu) mai vrea să tragă la căruţă. O voi afla peste câteva luni de zile.
Cartea de la Nemira ar urma să apară în scurt timp. Pentru ediţia a II-a  a Curtezanei… am promisiuni. Mi s-a spus că va apărea la toamnă.

14. 6.
Instalat în atmosfera limbii italiene, îi dau încă o dată dreptate lui Goethe. Acesta spunea, dacă nu cumva mă înşel, că satisfacţia este adusă de aprofundare. Traduc o carte stupidă (alta n-am găsit la anticariat, iar în librării nu există cărţi în italiană) şi constat că se  formează anumite conexiuni în mintea mea. Iniţial, treaba părea dificilă, acum se arată a fi "fezabilă". La fel par a evolua lucrurile şi în privinţa limbii vorbite. Uitându-mă în neştire la Rai1, am impresia că pricep tot mai bine ce se vorbeşte.

20.  6.
Cineva introduce pe net pictura lui Tintoretto alături de fotografiile mele. Îi mulţumesc călduros.
2. 7. 
Singura resursă este să nu mai joc şah pe Internet. Şi nici infamantele table… Astfel aş obţine un timp folosibil la reluarea muncii de autor. 
Studiul limbii italiene este foarte dificil, dar se pare că lucrurile se urnesc. Este o chestiune de perseverenţă. Iată o banalitate de neocolit. Ceva în genul lăsării de fumat. Cum ai putut să te laşi? Simplu, n-am mai aprins. Cel mai uşor îi pricep pe jurnaliştii italieni. Lexicul lor este limitat, iar la cei din televiziune, dicţia este impecabilă. Mai greu este cu filmele de ficţiune. Cel mai dificil de priceput sunt oamenii de pe stradă. 


7. 7.
Am dat întâmplător peste o recenzie a lui Mircea Opriţă la Curtezana onestă şi astrologul. Este favorabilă. Am avut cu Mircea Opriţă o oarecare polemică, începută de mine în Literaţi şi sefişti. A urmat o perioadă de câţiva ani, când relaţiile noastre amicale au intrat în hibernare. I-am trimis totuşi cartea. El a avut energia de-a o analiza în mod obiectiv, ca un critic adevărat. Zice că este celo mai bun lucru scris de mine şi cred că are dreptate. Îi mulţumesc şi îi trimit salutul meu prietenesc.

15. 7.
Aforismul dimineţii de azi. Credinţa şi iubirea pot fi contestate, dar nu şi considerate ridicole. 
Despre studiul limbii italiene. Încep să depăşesc şocul întâlnirii cu un ocean de consoane duble. Dacă nu cumva păţesc vreo "defecţiune", într-un an probabil că mă voi descurca binişor. Două luni au trecut. Poate că peste o vreme însemnările mele vor fi în această limbă. 

17. 7.
Lucrând la traducerea din italiană, ascult tangouri  şi întrevăd pentru o lungă clipă splendoarea desăvârşită a lumii.
"Petractările" mele cu editura teoretic interesată de cartea mea au ajuns în faza ridicolului. Urmează faza penibilului. De mâine, o să sondez alte posibilităţi. Merge şi online, la urma urmelor. Ce-am avut şi ce-am pierdut… O să discut cu un legător şi o să fac un exemplar pe hârtie pentru V.  Poate că peste treizeci de ani va putea să-l vândă cu bani grei. 

19. 7.
Reproducerea după Tintoretto stă de vreo două zile lângă fotografia mea. De regulă, dispare foarte repede. Îi mulţumesc încă o dată ocultului autor al intervenţiei respective. Sau este o autoare? Nu îndrăznesc să sper… Respectiva pictură îmi place foarte mult şi îmi dă un sentiment de siguranţă.
Am un manual de italiană mai bun, făcut cu cap. Precedentul, mult mai ieftin, era o fuşereală tristă şi conţinea un dezacord încă din titlu.  Italiana rapidă… Cum vine asta? Autorul a vrut să spună italiana în mod rapid, de bună seamă.
Să scriu acum laitmotivul acestui jurnal. Mi-a trecut răceala, am reluat gimnastica. Până să revin la viteza de croazieră, am nevoie de vreo zece zile. Nu pot să risc, exerciţiile vor fi înmulţite treptat.

22. 7.
Schimb mesaje cu o amica, 59, ajunsa la Londra. Are acolo un serviciu şi asta, alături de faptul că locuieşte într-un oraş prestigios, îi generează o stare de imensă satisfacţie. Ea mi-a amintit, curios lucru, de nişte neamuri ale mele trăitoare "pe plan local".  Aceştia, un cuplu fără copii, cu vârste situate în intervalul 63-70,  au un frumos apartament central, la parterul unei vile. Ei bine, delicioasa conştiinţă a faptului că au o asemenea locuinţă le structurează psihologiile. Cred că şi în somn savurează faptul de-a deţine aşa ceva. La amica mea este o situaţie analoagă. Ea se nutreşte din plăcerea de-a trăi la Londra şi a obţinut un persistent sentiment al propriei superiorităţi. Cred că respectiva trăire ţine de natura umană. La Bucureşti, am avut ocazia să cunosc oameni săraci lipiţi pământului, dar având locuinţe (adesea mizere) în centrul oraşului. Orgoliul de-a locui în Centru îi nutrea psihologic, precum un titlu de nobleţe. Constatăm că ţara de rezidenţă este resimţită ca o locuinţă. Dacă amica mea are şi o locuinţă frumoasă, înseamnă că trăieşte într-un orgasm intelectual perpetuu.
N-aş vrea să se înţeleagă cumva că-i ironizez pe aceşti oameni. În nici-un caz nu fac aşa ceva. Fiecare poate să-şi extragă stisfacţiile de unde vrea, cu condiţia să nu încalce codul penal. 

0_2180

Coperta unei cărţi în curs de apariţie.

3. 8.
Se pare că ediţia a II-a  "Curtezanei…" va apărea. Îi voi trimite un exemplar fantasmaticei V. , cu următoarea dedicaţie sibilinică: Literatura a invadat realitatea şi apoi s-a retras strategic, în paginile unui roman. 
Căldură mare, bună. Fac gimnastică de 15 zile, fără probleme. Am reintrodus flotarile şi am constatat că mi se par dificile. În câteva zile, sper să-mi revin şi să le fac fără probleme. 
Dacă autorul de literatură nu moare prea repede, ajunge fără să vrea la o oarecare notorietate. Sau este taman invers? 
N-am abandonat italiana. Probabil că în vreo 6 luni de zile voi putea spune: Parlo abbastanza bene. 

10. 8.
Mi s-a confirmat de la editură. Vocile vikingilor trebuie să vină de la tipografie, în aceste zile. Voi primi douăzeci de exemplare, ca pe vremuri… Iar în scenariul sublim, poate chiar şi ceva bani… 
Am scris prima mea scrisoare in italiană, cu unele greşeli inerente. Dacă mă ţine sănătatea, voi continua să învăţ această limbă.
Gimnastica mea merge bine. După doar câteva zile, flotările nu mai sunt o problemă. Se pare că muşchii au o memorie a lor. Îşi aduc aminte că au fost cândva puternici…
Prietena din Finlanda s-a supărat pe mine. O voi felicita de Anul Nou, precum şi de ziua ei. Ascendentul în Leu îi joacă feste, o face din cale afară de orgolioasă. 

15. 8.
Am văzut un exemplar din Vocile vikingilor. Nu se menţionează că este ediţia a doua. O ciudăţenie minoră,diciamo. Cartea arată bine. Va fi şi o lansare la Braşov, în luna viitoare. Dacă autorul de cărţi nu moare prea repede, am mai spus-o, începe să obţină anumite mici succese de stimă.
Gimnastica zilnică şi studiul limbii italiene – iată punctele mele de sprijin actualmente. 

27. 8.
Astăzi se împlinesc trei luni de când am început să învăt limba italiană. În câteva zile voi încheia traducerea  micii cărţi (vreo 35.000 cuvinte). Apoi mă voi axa doar pe manual şi pe memorarea unor cuvinte, prin repetări prozaice. Tentativa mea pare naivă, fără sorţi de izbândă. Vediamo.
Gimnastica merge bine. Ea mă ajută, printre altele, să privesc cu seninătate şi resemnare primele semne ale toamnei.

28. 8.
Am primit de la editură exemplarele cuvenite din Vocile vikingilor. O editare surprinzătoare, încheiată cu bine. 
Studiul limbii italiene trece printr-o măruntă criză. Am îndoieli, îmi spun că poate n-ar fi trebuit să încep aşa ceva. Asta nu înseamnă că renunţ. Îmi mai acord încă trei luni şi apoi voi face un nou bilanţ.

3. 9.
Loteria vieţii – titlu de roman. Mi-a fost sugerat de boala gravă a prietenei mele din Bucureşti. O asemenea suferinţă este un fel de mare câştig la loterie, cu minus. Ceva capabil să-ţi schimbe viaţa. 
Dacă nu intervenea idila mea cu limba italiană, aş fi progresat cu Pantocrator. Aşa a fost să fie.

7. 9.
A avut loc lansarea, un semi-fiasco, urmat însă de o reproducere pe net a micii mele intervenţii. N-a fost deci prea rău. Iată o acţiune încheiată. 
Acum mă gândesc să încep a lucra la Pantocrator, în paralel cu studiul limbii italiene.
Gimnastica mea merge bine. Uneori chiar am un mic frison de teamă, gândindu-mă că inima mea este aparent prea OK. Se ştie că înainte de-a o mierli, omul are o scurtă senzaţie de îmbunătăţire a cenesteziei sale. 
De faptul că femeile mă cataloghează în mod iremediabil drept un ins bătrân ar fi absurd să mă plâng. În această privinţă, ar schimba ceva doar un mare câştig la loterie (improbabil, dar nu imposibil). Orice-ar fi, la profesioniste nu recurg. Nu sunt disperat, ce naiba!

10. 9.
Nişte mici întâmplări agasante, cum ar fi o recenzie la cartea mea despre un prozator local sau o copertă cu Stalin apărută alături de poza mea pe net mă determină să reproduc deviza infailibilă a unchiului meu Ghiţă, din Vâlcele, Covasna:
Toate trec, toate se şterg, / Dă-i 'nainte Goldenberg!
Doamna cu recenzia la cartea mea despre Ion Topolog îmi reproşează apartenenţa la "literatura de anticipaţie", faptul că aş avea nostalgii comuniste şi prietenia cu autorul respectiv. Îndreptăţită este doar a treia aserţiune. Prin 1967, am scris o cărţulie împreună cu Ion Topolog. Recenzenta crapă de trufie când aminteşte sarcastic această carte şi în mod implicit tot ce am mai scris de-a lungul timpului. De ce, madam? Pe ce te bazezi, atunci când îmi priveşti textele de sus, de foarte sus, fără să fi citit tot ce am scris? Cumva pe propria inteligenţă? Hm… Mai bine te străduiai, încercai să faci măcar o singură referire la calitatea discursului critic şi nu te pierdeai în zadarnice detectări de şopârle politice şi excomunicări lipsite de argumente. Asta se aştepta de la matale. Cât priveşte tonul dumitale lătrător, unul de parvenită deghizată în boieroaică…  Înţeleg, eşti predestinată pentru o carieră de căţel păzitor al Elitei, de javră agasantă, dotată cu un bot plin de dinţişori, vizibili atunci când latri la cei străini de grupul dumitale literar. Un bot capabil şi de scâncete admirative, evident, atunci când vine vorba de cei "aleşi".  Frumos. Dar nu aşa, coană, nu aşa se procedează. Într-o istorie literară, ai dreptul să-l trimiţi pe un autor la masa din bucătăria literaturii, cu slugile, în timp ce dumneata te lăfăi la masa de gală, în salon, împreună cu  "aleşii". Asta fiindcă se presupune că i-ai citit toate cărţile, iar dacă emiţi o asemenea sentinţă de declasare literară, o faci pe barba dumitale. Când într-o recenzie te transformi într-un istoric literar dur, pus pe sentinţe definitive, ceva nu este în regulă cu profesionalismul dumitale.

Aş trimite textul de faţă la revista unde a apărut modesta recenzie, dar sunt convins că nu va apărea, fără explicaţii.  Îl voi publica pe blog, cu titlul "Bot".

12. 9.
Un aforism pentru începutul de toamnă. Femeia de proastă calitate îl dispreţuieşte pe cel îndrăgostit de ea.

28. 9.
Un gând pentru V., transformată pentru mine într-o fantomă privită cu indiferenţa binevoitoare cuvenită celor intangibili. Vanessa, personajul din romanul meu, mi se pare mult mai reală decât ea!
Studiez italiana, fără a face mult caz de faptul că memoria mea nu mai este tocmai ascuţită, dar nici de tot tocită. Amica mea din Italia nu-mi mai scrie, de când a aflat că îi învăţ limba de adopţie! O reacţie curioasă, dificil de explicat. Poate că astfel îmi ştirbesc statutul de vasal, atribuit de ea. 
Am mari probleme cu verbele. Substantivele le memorez relativ uşor, dar în oceanul de forme verbale plutesc precum un gâscan optimist, nu prea iute la minte de felul lui.
Gimnastica merge bine. 
Vor urma 6-7 luni de frig! Am nevoie de tot stoicismul disponibil la Braşov. Questa è la vita.

30. 10. 
Uite că a trecut o lună de zile fără însemnări în acest jurnal. Când scriam în caiete, nu se întâmpla aşa ceva. Explicaţia ar fi "lupta" mea cu limba italiană, mai grea decât aş fi crezut. Cu toate acestea, constat anumite progrese. Înţeleg tot mai bine ce se vorbeşte la Rai1, iar traducerea celei de a doua cărţi este în mod evident mai lesnicioasă. Probabil că mă voi orienta tot mai mult spre italiana scrisă. Nu am interlocutoare, purtroppo. În mod explicabil, cel mai bine îi pricep pe jurnaliştii angrenaţi în interminabile talk show-uri. Lexicul lor este limitat. În privinţa limbii scrise urmez o reţetă, cred, bună: verific orice formă  verbală unde am cel mai mic dubiu. La fel procedez şi în privinţa altor aspecte neclare, cum ar fi pronumele. 
Efectul cel mai bizar al studiilor mele este întreruperea oricărei legături cu viaţa publică din România. Ştiu foarte bine, invece, în ce fel evoluează lucrurile în Italia.
Pentru a mă odihni, mă documentez pentru proiectatul meu nou roman. Acum citesc "Despre îngeri", de Andrei Pleşu. Câteva sugestii folosibile am găsit. Va urma o carte despre kabbala.
Romanul meu  ar urma să apară peste câteva săptămâni, dacă nu intervine ceva.
În perioada de când nu am mai scris, gimnastica mea a mers strună. Doar de vreo două zile nu mă simt tocmai bine şi drept urmare am redus programul la circa o treime din cel normal. Ci vediamo.

1. 11.
Noiembrie a venit rapid şi implacabil. 
Micile puseuri de depresie, davvero un adevărat lux pentru un ins în situaţia mea, le depăşesc gândindu-mă la bunicii mei şi la felul cum munceau pe rupte.
În mod evident, mincinoşii sunt mai simpatizaţi decât paroliştii. Probabil pentru că relaţiile cu ei sunt mult mai comode.  Dacă el minte, cugetă omul, înseamnă că nici eu nu sunt chemat să mă ţin de cuvânt în mod riguros.
Gândul că pot scrie noul roman mă înviorează. 

26. 11.
Romanul meu nu prea va mai apărea. Editorul s-a supărat, se pare, când i-am spus că, în calitate de grafician improvizat, face coperte slabe! La fel cu doamna de la Nemira. Acesteia i-am spus că ideea de-a poci numele autorilor este nefericită şi, drept urmare, nici nu mi-a mai citit romanul! Ecce homo! Nu-i nimic, se mai întâmplă.
Frigul de afară, combinat cu durerile mele de spate (am întrerupt gimnastica de trei zile) mă obligă să recurg la verificatul leac în materie de dregere a propriului psihic. Acesta constă în scrierea formulei magice:
Toate trec, toate se şterg,
Dă-i 'nainte Goldenberg!

Da, dom'le!
Studiile mele de "italienist" merg destul de bine. 

13. 12.
M-am lămurit cu editorul meu de trei lulele. Mi-a tot promis marea cu sarea vreme de aproape opt luni de zile şi la urmă, când a considerat că nervii mei sunt suficient de întinşi, mi-a sugerat să-i plătesc editarea. O treabă destul de jegoasă.
Am scris altcuiva, în vederea unei editări electronice. Să vedem. Acesta are uneori nişte pase proaste, când nu răspunde la mesaje nici cu poliţia. O altă încercare nu mai fac. Voi pune romanul pe blog, în spiritul umilinţei creştine.
Am reluat gimnastica. Durerile de spate mi-au trecut în cea mai mare măsură. 
Studiez limba italiană în continuare.
Am făcut unele progrese cu "schema" romanului despre copilul clarvăzător. S-ar putea  să fie ceva interesant. Va fi tot o împletire de viaţă coridiană şi plutiri metafizice, la fel ca şi în "Curtezana…"
Ioana a tradus "Ucigaşul melcilor" şi va încerca să plaseze textul în America! Ar fi culmea ca aici să rămân cu manuscrisele în braţe, iar acolo să am un oarecare succes.

29. 12.
Durerile de spate s-au dovedit a fi prologul unei viroze agresive. Am stat în pat aproape o săptămână, am băut suc de lămâie şi mi-am făcut, învingând senzaţii de iminent leşin, ceaiuri medicinale. Mi-am amintit ce spunea maică-mea. De ce să mă însor? o întrebam. Are vreun rost? Ea: Ca să aibă cine să-ţi facă un ceai. 
Acum, aparent vindecat şi fără zgomote suspecte în plămâni, încerc să-mi refac programul, fără să uit că asemenea răceli te seacă literalmente de puteri. Am reluat traducerea. Peste câteva zile voi relua, cu mare sfială, gimnastica.
Bolind, m-am gândit la caracteristica esenţială a unei anumite etnii. Este lipsa totală de respect. Oamenii cu pricina nu-i respectă pe ceilalţi, dar nici pe ei înşişi. Aşa se explică ablutofobia, modul murdar de-a vorbi, dispreţul pentru propriul fizic. La antipodul acestei atitudini se află occidentalul european, cu un mod politicos de a fi şi un respect de sine evident. Prototipul omului respectuos este, pentru mine, germanul. 
Oarecum originală este constatarea că pentru a-i respecta pe alţii, trebuie în mod necesar să te respecţi pe tine însuţi. 

 

2014

26. 1. 
După viroză au urmat nişte zile bune şi apoi a venit o infecţie dentară, tratată cu antibiotice. Mi-a trecut şi asta. Din nou, a cine mai ştie câta oară, îmi refac programul de gimnastică, atent ca nu cumva să sar peste cal.
Cu italiana nu m-am oprit, dar resimt o repulsie incipientă. Această senzaţie ar proveni din faptul că am abordat studiul, cu opt luni în urmă, din motive strict emoţionale. Vom vedea. Dacă renunţ, voi avea timp pentru roman.
Editura mi-a luat banii (320 lei) şi mi-a cerut textul. Mi s-a spus că volumul va apărea prin aprilie. Aferim. 
De două zile a venit o iarnă dură. Ies din casă cu ezitări.

29. 1.
Încerc să lucrez la roman, fără a abandona studiul limbii italiene. Să vedem ce va ieşi. Azi am citit o carte de popularizare despre Kabbalah. Idei foarte sănătoase.Invece, nu mai pot juca şah. Nu am doi creieri.
Iarna cea severă s-a instalat pe deplin. 
M., amica mea din Italia, m-a sunat azi. Vocea ei îmi face literalmente bine. Este ceva obiectiv, în genul meloterapiei.

2. 2.
Am încheiat traducerea celei de a doua cărţi.  Şi aceasta face parte tot din categoria romanelor roz, bune pentru cititori nepretenţioşi şi doritori de încheieri fericite. Autoarea n-are nici-o veleitate de psiholog. Nu ţine să priceapă natura umană.
Literatura proastă prezintă o curioasă combinaţie de banalitate şi neverosimilitate.
Acum voi parcurge din nou manualul de italiană pentru începători şi apoi mă voi înscrie probabil la un curs, pentru a-mi exersa italiana vorbită. 
Iarna este în continuare severă, dar timpul curge în favoarea celor amatori de primăvară. Ziua  s-a măritdeja în chip sensibil.
Nu am încă ideea de roman, dar mă documentez foarte conştiincios. În nişte filme americane cu îngeri, lucrurile sunt foarte simple. Lecţii  despre cum se combină ingenios nişte clişee. Se porneşte de la dorinţa îngerilor  de a fi oameni cu simţuri, capabili să iubească carnal femei. Motivul este vechi. Într-un film francez apare însă un înger femeie, cu bune efecte de insolitare.

11. 2.
A putea sau a nu putea să scriu romanul fetiţei supradotate. Forse si.

12. 2.

Mă bătea gândul să abandonez studiul limbii italiene, dar aseară, uitându-mă din inerţie la L'eredità, am fost frapat, a suta oară, de frumuseţea acestei limbi. Nu dom'le, nu abandonez, mi-am spus. Voi parcurge din nou manualul şi apoi voi începe să traduc a treia carte, poate una mai puţin proastă, ca literatură, decât celelalte.
Prietena mea din Bucureşti se simte rău, sărăcuţa de ea. 
La Braşov, este o vreme de aprilie. Parcă văd că în martie, când toţi vor crede că s-a terminat, va veni revanşa. 

18. 2.
Prietena mea, Elena Şerban, 50, a murit 1n 12 februarie. Am fost în Bucureşti, la înmormântare, în 16. Dumnezeu s-o odihnească!

4. 3.
Spre sincera mea surprindere, "schema" romanului s-a precizat. Am scris primul episod şi n-ar fi exclus să reuşesc încă o carte.
Ediţia a II-a a "Curtezanei…" zace la o editură din Bucureşti şi se pare că este fără de noroc.
Între timp a mai murit o femeie cumsecade, personaj în trecutul meu. A trăit 87 de ani, mai mult decât meritoriu. 
Respectând tradiţia acestui jurnal, menţionez că gimnastica mea merge bine şi că vremea este în continuare călduroasă. Revanşa iernii pare din ce în ce mai improbabilă. 
Voi încerca să scriu pe blog un mic eseu despre murdăria corporală a unei anumite etnii. Este mai mult decât o carenţă culturală. Este un factor centripet şi manifestarea unei filozofii de viaţă (nu neapărat inferioară altora).

7. 3.
Factor centripet, în sensul că murdăria corporală joacă şi rolul unei centuri de castitate. Deşi multe dintre fetele respective sunt atrăgătoare, un bărbat obişnuit va avea mari ezitări atunci când va veni vorba despre atingeri. Cine le va face fericite pe respectivele? Bărbaţii murdari din etnia lor. Este simplu. 
Îmi amintesc o scenă din "Şatra" de Zaharia Stancu. Acolo, mai multe ţigănci se află în pericol de a fi violate de nişte soldaţi. O bătrână le indică strategia corectă. Se întorc toate cu spatele la soldaţi, îşi ridică poalele şi urinează! Bărbaţilor în uniformă le trece cheful de sex! Excelent! Fără nici-o îndoială, această etnie are geniul de a-şi păstra propria identitate.

10. 3.
Pe nesimţite, m-am pomenit că scriu la roman. N-am atins încă viteza de croazieră, dar simt că respectivul moment nu este prea departe. Faptul că sănătatea (somatică şi neuropsihică) îmi mai permite aşa ceva este semnul unui mare noroc. Poate că maică-mea mi-a transmis ceva din sănătatea ei de fier.
Gimnastica mea merge bine. N-am abandonat studiul limbii italiane, dar am adoptat un zel mai mic.

16. 3.
Tot pe nesimţite, a venit asupra mea un fel de gripă insidioasă, suficient de vivace pentru a mă obliga să trec la un fel de viaţă fără consum de energie. Nu: gimnastică, italiană, roman. Da: vitamine. Să vedem cât va dura.
Un episod ciudat, trăit de mine în ultimele săptămâni, incompatibil cu prezentul jurnal, mi-a arătat încă o dată cât de bizară este viaţa reală, atunci când ai curajul să ieşi puţin din şabloanele grupului tău social. Povestea s-ar preta unei prelucrări literare, cred. Ideea ar fi că un zeu stă pitit şi în cel mai declasat ins. Acest episod mi-a sugerat un mic aforism. Este josnic să-l dispreţuieşti pe un om pentru credinţa sa religioasă sau pentru că este îndrăgostit. 

21. 3. 
Ieri a venit primăvara, oficial. Bună treabă!
Mica mea boală a trecut, se pare. De azi am început să-mi refac programul. 
Mi-am făcut nişte analize medicale. Au ieşit bine, semn că Dumnezeu mă mai îngăduie pe lumea asta.
Unui prost nu poţi să-i reproşezi nimic.

1. 4.
Timp frumos, iarna a devenit o vorbă goală.
După aproape zece luni de studiu conştiincios, am renunţat total la limba italiană. Nu mă mai uit nici la Rai1, iar auzirea respectivei limbi nu mă mai delectează, dimpotrivă. S-a întâmplat aşa fiindcă "muza" mea a încetat să corespondeze cu mine, ba chiar mi-a semnalat pe căi inefabile că demersul meu lingvistic o agasează. 
Printre puţinele avantaje ale formei mele de viaţă se numără şi dreptul de a fi subiectiv. L-am folosit.
Rău este că personajele din romanul aflat în lucru sunt italieni românizaţi. O să văd ce se poate face în această privinţă.
Gimnastica mea merge bine. 

5. 4.
Am unele probleme cu romanul. Dacă scriu un text de literatură fără note sefistice, rămân cu el în braţe. Pecetea (stigmatul) de sefist pusă asupra mea nu mai poate fi ştearsă. Aş vrea să-i "aranjez" bunicului din roman o iubire crepusculară. Dar cum se leagă chestia asta cu zeii?!? Poate că ar trebui să renunţ la ideea unei schelării preliminare şi să scriu ce-mi vine în minte. Ce-am avut şi ce-am pierdut! Da dom'le!
Americanii au un mod brutal de a introduce supranaturalul. La ei, extraterestrul sună la uşă şi apoi ia masa cu pământenii. Aşa ceva am făcut şi eu, în "Curtezana…". Aş putea repeta mişcarea, la o adică.

18. 4.
"Curtezana…", ediţia a II-a, ar urma să apară în câteva zile. După ce aceasta "afacere" începută cu cinci ani în urmă se va încheia, voi lucra mai bine la romanul cel nou.
Cineva a pus din nou portretul lui Tintoretto pe Internet, alături de pozele cu mine. Îi mulţumesc călduros.
În ultimele două săptămâni a fost frig pe la Braşov. Nu poate să dureze prea mult, oricum.
Nu mai studiez italiană, după circa zece luni de conştiinciozitate. În mod ciudat, limba aceasta nu mă mai interesează.
Gimnastica mea merge bine.
Pornind de la episodul ciudat amintit în însemnarea precedentă, voi încerca poate o povestire intitulată "O apoteoză". 
Îi voi trimite romanul şi frumoasei V. Să vedem ce va zice şi cum mă va mai înjura. Dacă va mai izbucni în ireverenţe, nu va dovedi decât că este cam prostuţă, cel puţin în respectiva secvenţă. Cine va mai scrie pentru ea un roman (bun) de 476 de pagini?
Bunicul din romanul meu să spună, vorbind singur: "Nu sunt disperat. Poate sunt mort, dar disperat sigur nu sunt." 

6. 5.
Iată coperta ediţiei a doua.

converted PNM file 
Cartea poate fi procurată de la editură şi de la Elefant.ro. Va fi şi în unele librării, mi s-a spus.
Astfel se încheie episodul iubirii mele de senectute.

11. 5.
Am văzut întâmplător pe Internet un comentariu laudativ la "Curtezana.." Scria acolo că este probabil ultima mea carte. Iată un motiv în plus pentru a duce la bun sfârşit noul meu roman. 

16. 5.
Am avut o mică viroză. Se pare că mi-a trecut. Va urma acum refacerea programului de gimnastică, conform tipicului. 
Timpul rămâne urât la Braşov. N-am decât să sper că luna iunie va fi mai însorită.
Constat cu regret că editura mea nu se poate compara în materie de promovare cu Nemira. Oamenii sunt cumsecade, nici vorbă, dar n-au mijloace pentru a-şi face reclamă.

17. 5,
A avea suflet de slugă înseamnă a te simţi confortabil în umilinţă. Nietzsche vorbeşte despre aşa ceva, atunci când se referă la psihologia creştinului. 
Nu leg umilinţa numai de creştinism, precum amicul meu Ghiţă Novac, filozof omologat. Poate că ea este o constantă a naturii umane. Unii admit cu seninătate (cu plăcere?) orgoliul altora.

18. 5.
Frumoasa V. nu mi-a mulţumit pentru carte, adoptând stilul mahalalei natale. Să fie sănătoasă! N-am nici-un reproş la adresa ei. Îi urez ca propriul ei creier să nu-i mai joace nici-o festă.
Într-un mijloc de transport urban, l-am întâlnit pe  un intelectual local. Îl  cunosc  de vreo patruzeci de ani. Jurnalist locvace, cu ambiţii caraghioase de a deveni un lider de opinie, proiliescian plin de aplomb şi candidat la un post în diplomaţie, prezent la posturile locale de televiziune cu păreri despre absolut orice, arătând nesănătoasa agilitate de spirit a unuia priceput la toate şi la nimic, omul a publicat şi nişte cărţi de literatură. N-am avut nimic de împărţit cu el de-a lungul timpului, i-am nutrit o indiferenţă binevoitoare. În ultimii ani, el mi-a arătat însă o vie antipatie. În autobuzul amintit mai sus, mi-a aruncat o privire plină de ură. Nici vorbă să mă salute, deşi sunt mai bătrân decât el cu vreo zece ani. Cu vreo trei luni în urmă, la lansarea unei cărţi, unde a spus nişte platitudini desăvârşite, după cum era de aşteptat, s-a făcut că nu mă cunoaşte. De ce dom'le? Mi-am amintit de "Omul resentimentului" cartea clasică a lui Max Scheler. Acolo se spune că "resentimentul este o autointoxicare sufletească". Adevărul este că expresia facială a omului cu pricina, atunci când nu se ştie privit, numai seninătate nu exprimă. Îl munceşte demonul ambiţiei? Ce naiba, ar trebui să ştie până acum că nu poţi să le faci pe toate bine. Iar dacă altul este literat profesionist, de ce să te superi pe el? 
De fapt, voiam doar să descriu marea mea mirare în faţa unor antipatii nemotivate. A ieşit o referire la acel ins bine aranjat material, dar ros de pizmă.

21. 5.
Cândva în jurul anului 1985, bunul Uli Vălureanu m-a invitat să  răspund unor întrebări referitoare la jocul de şah. Textul meu a apărut într-unul dintre almanahurile şahiste îngrijite de el. Nu am păstrat copii după nenumăratele articole publicate de mine în acei ani, dar câteva au supravieţuit, din pură întâmplare. Printre ele se află şi răspunsurile amintite mai sus. Unul dintre acestea îmi place şi îl voi reproduce mai jos.
"Voi relata una dintre cele mai vechi amintiri şahiste ale mele. Este vorba despre o perioadă foarte îndepărtată, pe când eram doar un copil de şase ani. Întâmplarea s-a petrecut în Comloşu Mare, sat al bunicilor mei dinspre tată. Războiul se terminase şi, după expresia lui Marin Preda, timpul avea deocamdată o  nesfârşită răbdare cu oamenii. Bunicii mei locuiau într-o casă mare, în formă de L. În unghiul închipuit de cele două laturi ale acesteia se afla o grădiniţă, un fel de mic rai, cu pomi fructiferi, viţă de vie, flori. În mijloc, grădiniţa avea o filigorie (de atunci n-am mai întâlnit niciodată acest cuvând, nici rostit şi nici scris; mă întreb dacă nu cumva l-am inventat), nişte stâlpi de lemn uniţi între ei prin droturi (sârme) capabile să susţină viţa de vie. Un spaţiu intermediar, nici umbră nici lumină.  Razele soarelui pătrundeau capricios, printre frunzele stropite cu piatră vânătă. Acolo se afla o masă şi două bănci. 
În filigorie am asistat pentru prima oară la nişte partide de şah jucate de doi adulţi: tatăl meu şi fratele lui. Până atunci cunoscusem şahul într-un fel unilateral, numai sub forma unor partide jucate de mine cu tatăl meu, un jucător modest. După vreo trei luni de la momentul când mă iniţiase, nu mai reuşea să-mi ia vreo partidă decât foarte rar." 
"În acea vreme, unchiul meu era un bărbat tânăr şi foarte fălos; întreaga lui atitudine exprima o interesantă trufie naturală, apărută parcă  spontan şi persistând în mod autonom. Îmi amintesc, muta piesele cu nişte mişcări ample ale braţului drept, pe buze i se zbătea aproape fără întrerupere un zâmbet de superioritate. Bietul taică-meu nu reuşea să-i facă faţă. Pierdea partidă după partidă, prilejuindu-i causticului său frate tot felul de consideraţii ironice.
Impetuosul avocat din Timişoara a fost apoi invitat să joace o partidă şi cu mine. A acceptat şi astfel s-a întâmplat să obţin prima victorie de palmares din mediocra mea carieră şahistă. Nu voi uita niciodată mirarea nemaipomenită lăţită peste trăsăturile de bărbat frumos ale unchiului. <Mă, muceo! Tu să mă baţi pe mine, mă!?> nu mai contenea el să zică. În schimb, taică-meu radia, socotindu-se pe deplin răzbunat. Mă, fişcal nenorocit, te bat copiii, repeta el, plesnind de satisfacţie."
"Să fi fost o partidă aranjată, vopsită, cum spuneau cândva jucătorii din Cişmigiu? Să se fi lăsat învins unchiul meu Aurel doar pentru a-i procura o plăcere unui copil? Noi voi şti niciodată."

25. 5.
Deosebirea dintre o carte confecţionată şi una ivită parcă în mod miraculos, fără nici-un efort din partea autorului. "Curtezana onestă…" a ilustrat a doua posibilitate. Au apărut niscaiva  probleme doar atunci când am avut de ales între mai multe formule narative. Acum, în schimb, am de luptat cu o temă străină. 
Autorul standard de sefeuri nu are asemenea probleme. El are nevoie de o idee şi apoi intervine rutina. Nu are mize existenţiale. Astfel se explică prolificitatea.
Aşa stând lucrurile, trebuie să fac din confecţionare o acţiune cât mai perfecţionată posibil. Haute couture şi nu croitorie.

2. 6.
Luna iunie a venit, dar nu şi căldura. Ploi fără de sfârşit.
Romanul meu a început să se scrie singur, dacă pot spune aşa. Trebuie să recunosc însă că nu prea este tema mea. Un alt plan încearcă să mi se precizeze. Vom vedea ce va permite Dumnezeu din toate acestea.  

7. 6.


Un citat de pe cutia mea de cafea:
"Having a taste for quality is having a taste for life." Semnează Zino Davidoff.
Este corect. Oamenii cu bani sunt mai vii decât cei săraci, în ciuda moraliştilor. Asta fiindcă au acces la lucruri de bună calitate, în sens larg. Un exemplu ultramodest. Cafeaua Davidoff nu-mi produce dureri de stomac; cafeaua obisnuită, de două-trei ori mai ieftină, da!
Pe aici a venit căldura. N-am cuvinte pentru a spune cât de mult mă aranjează  situaţia aceasta.

20. 6.
Multe zile în şir a plouat şi a fost răcoare. Acum urmează, precupun, o caniculă dură.
Definitivez cu caznă scheletul romanului ("schema"). Voi apela la nişte soluţii mai puţin sofisticate, potrivite cu imaginaţia unui copil.
Se pare că  noua variantă a "Curtezanei…" este mai degrabă un act simbolic decât o editare adevărată. Practic, nu există difuzare, iar numărul exemplarelor tipărite pare să fie de ordinul zecilor. Acum se lămureşte pe deplin magnanimitatea aparentă a editorilor. Nici nu puteam să le cer mai mult pentru 320 lei. Ei sunt nişte oameni cumsecade, iar dacă varianta a doua are un destin bun, cineva o va reedita ca lumea.

22. 6.
De fiecare dată când lucrez la un roman, constat latura terapeutică a acestei îndeletniciri. Autorul este obligat să ia decizii, înfrângându-şi ezitările şi lipsa de încredere în sine. Dacă nu este capabil să îndrăznească, este bine să renunţe şi să înceapă o activitate unde rutina joacă rolul principal. De exemplu, să se apuce de pescuit.
Amica mea din UK nu s-a supărat pe mine, cum părea. Mă bucur. 
Micul meu aforism, produs cu ocazia solstiţiului de vară. În afara unor evenimente ţinând de pura întâmplare, destinul fiecăruia este determinat de relaţiile sale umane. 

4. 7.
"Schema" micului mei roman este destul de bine precizată. După cine mai ştie câte ezitări şi renunţări la variante aparent plauzibile, am găsit cum poate funcţiona motorul narativ, ca să spun aşa. Acum mai rămâne să ating viteza de croazieră şi să nu păţesc vreo defecţiune majoră de sănătate în următoareşle câteva luni de zile. Deşi am văzut-o doar în fotografii şi probabil  n-o s-o văd niciodată în carne şi oase, muza mea este Anna (Anouk), nepoata mea din  America. Iată avantajele posturii de bunic.

12. 8.
Din Jacques Attali, Scurtă istorie a viitorului (trad. rom. 2007): "Lumea nu va mai fi decât o juxtapunere de singurătăţi, iar iubirea – o juxtapunere de masturbări." Este şi concluzia mea din romanul "Curtezana onestă şi astrologul". Citesc abia acum cartea lui Attali. Era bine să ştiu ideile ei înainte de a scrie completarea la "Curtezana…".
De abia acum a venit canicula, la spartul târgului… 

19. 8.
De vreo trei săptămâni, lucrez cu înjurături  doar gândite la transcrierea digitală a romanului "Zeul apatiei" (1998). O muncă dificilă. Constat că textul n-a fost redactat şi nici corectat în editură, înainte de tipărire.  
Cartea tipărită îşi trăieşte crepusculul în aceşti ani. Un simptom curios al acestui proces este faptul că editurile nu mai respectă în mod deosebit obiectele muncii lor.  Nu mai există corectură şi nici redactare, se merge mecanic pe textul trimis de autor. 
În textul cărţii mele sunt destule greşeli şi stângăcii, ecou al insecurităţii mele materiale din 1997. Este greu să faci artă pentru artă, când n-ai după ce bea apă… Acum dreg ce este de dres, sperând că ediţia a II-a va apărea. 

26. 8.
Am încheiat revizuirea romanului şi am expediat  variantă digitală a textului. În opinia mea, "Zeul apatiei" sună acum aproape impecabil.
Mă reîntorc la romanul fetiţei supradotate şi la povestirea cu subiect atât de promiţător.
A venit toamna. Peste vreo opt luni de zile, va fi din nou timp frumos. Gimnastica mea merge, iar mentalitatea stoică îmi reuşeşte destul de bine.

29. 8.
Este nedrept să scriu că timpul frumos este de domeniul trecutului. Zilele sunt răcoroase, dar toamna are hazul ei.
Întrebarea este dacă mai sunt în stare să realizez un roman ca lumea. Scrierea unei cărţi de cel puţin 100.000 de cuvinte presupune, în primul rând, o performanţă fizică şi de abia apoi una intelectuală. Planul meu este bun, cred. A intervenit însă povestea cu "Zeul apatiei" şi am consumat aproape o lună de zile. S-a ivit şi proiectul unei povestiri de sine stătătoare, iar din acesta a derivat, în mod curios, posibilitatea unei povestiri naive, pentru copii. Nu pot să lucrez la roman până nu concretizez cele două texte mai mici.
Vom vedea. Hegel ar fi spus că voinţa nu este decât omul în stare să voiască. Aşa pare a fi. 

9. 9.
Romanul meu stagnează. Mi s-a insinuat în minte o idee de povestire-nuvelă şi încerc s-o dezvolt. Am avut probleme cu extrema stranietate, dar acum s-ar părea că lucrurile au fost lămurite. Principiul de funcţionare al textului, ca să zic aşa, a fost clarificat.
Timpul este splendid, ca o femeie frumoasă, la 45 de ani.  
Fac plimbări lungi, în zone intens circulate. În cursul acestor deplasări agreabile, îmi apar în minte soluţiile narative! Mă stimulează gazele de eşapament, probabil.

12. 9.
Povestirea mea se dezvoltă. Va fi un text de vreo 5000 de cuvinte. Un Stephen King ar fi scris-o într-o dimineaţă. Mie îmi va lua vreo săptămână, în cazul fericit.
Ideea lui Schopenhauer şi desigur nu numai a lui (oamenii nu se schimbă în esenţa lor) este justificată de fapte. Am reformulat-o cam aşa: dacă un om ţi-a făcut o porcărie, fii sigur că ţi-o va face şi pe a doua. Astfel se explică şi una dintre dramele clasice ale iubirii. Un partener încearcă să-l schimbe pe celălalt. Nimic mai imposibil.
Reţelele de socializare sunt o metodă de a-l obliga pe omul cumsecade să ia cunoştinţă de fapte cu totul neinteresante pentru el. Din politeţe sau dintr-o carenţă de personalitate, respectivul se trezeşte că trec anii şi el ştie tot felul de prostii despre amicii lui. Vorba ceea:Par délicatesse / J’ai perdu ma vie.

22. 9.
N-am încheiat povestirea. În schimb, am reuşit s-o complic într-un mod satisfăcător. Să vedem ce va ieşi.
Spre a fi în nota însemnărilor mele din ultimii 42 de ani, voi spune că gimnastica merge bine, iar plimbările lungi, de asemenea.  

23. 9.
Dintr-o emisiune de ştiinţă popularizată am aflat că senzaţia de durere scade, dacă omul înjură! Asta lămureşte întrucâtva lucrurile în privinţa maladiei Gilles de la Tourette. Înseamnă că oamenii apelează la înjurături şi obscenităţi nu fiindcă ar fi nişte brute pline de energie, ci fiindcă suferă, inclusiv moralmente! Limbile sărace în înjurături (nu este cazul românei) ar fi deci folosite de oameni confortabil instalaţi în ei înşişi. 

1. 10.
Iacătă că a venit şi luna lui octombrie, fără nici-un fel de probleme.
Am parcurs mici aventuri intelectuale legate de povestire. N-a plăcut unei cititoare cu opinii importante pentru mine şi m-am apucat s-o modific, în sensul scoaterii unor "crudităţi". Ce folos! Textul a început să sune plat (dacă mi se permite o asemenea exprimare curioasă). Corect este să mă bazez pe intuiţia iniţială. Atât am putut, atât am scris. Nu mai umblu cu ajustări.
Problema mea este că nu pot scrie sefeuri unde adevărurile despre natura umană sunt absente. Am nevoie de realism psihologic.
Gimnastica mea merge bine.

10. 10.
Am încheiat povestirea. Aştept părerea unui editor.
Cu scrierea ei şi cu rafistolarea ediţiei a doua din "Zeul apatiei", au trecut trei luni de zile. Acum încerc să reintru în atmosfeta romanului. Să vedem dacă voi reuşi să închei acest text.
Mici probleme de sănătate (dentară) m-au obligat azi să fac doar jumătate din programul de gimnastică.
M-am gândit în ultima vreme la deosebitile dintre confortul material şi confortul emoţional. S-ar părea că al doilea nu decurge în mod necesar din primul. Uite cazul familiilor sărace, binecuvântate cu mulţi copii. Dacă au ce să mănânce, sunt de-adreptul fericite. Copiii din astfel de familii sunt, de regulă, normali la minte şi devin nişte oameni harnici. În schimb, odraslele de oameni bogaţi nu rareaori fac tot felul de prostii. 

31. 10.
Trecu şi octombrie,
Povestirea amintită va apărea pe Internet, într-o formă interesantă. Citirea ei, după câte am înţeles, presupune achitarea unei sume mici. Să vedem ce va ieşi.
Lucrez la roman, cu nişte cunoscute dificultăţi de "decolare". Lucrez pe muzică de Mozart şi mă pot considera un om norocos. 
Când voi atinge viteza de croazieră, va fi mult mai simplu. La cărţile anterioare, acest moment a apărut cam atunci când a fost atinsă pagina 80.
Mi s-a spus de la editură că romanul "Curtezana onestă şi astrologul", ediţia a II-a, va apărea şi în format digital. Editorii, nişte oameni cumsecade, nu sunt nişte profesionişti, dar  îşi dau silinţa să facă  un ban. 
Este o toamnă destul de rece. Gimnastica mea merge foarte bine. Iată genul de ştiri produse de un om serios. 

9. 11.
Nu renunţ la metafora cu aeroplanul şi zic. La 10.000 de cuvinte scrise, eşti încă pe pista aeroportului. Ambalezi motoarele, stând pe loc. La 20.000, începi să rulezi, iar la 30.000 decolezi. Dacă totul merge bine, ajungi la viteza de croazieră atunci când ai atins 40.000 de cuvinte scrise.   
O doamnă aflată actualmente în Franţa a exclamat cândva: "Ce umilinţă!". O rog să-mi scrie.
O toamnă călduroasă, încurajatoare pentru friguroşi. 
Modestia animalelor. Ele nu vor decât să-şi joace rolul lor, n-au nimic de demonstrat, nimănui. Ideea, foarte pe placul meu, a fost emisă de un îmblânzitor de şoimi, la televizor.

23. 11.
Mă uit la filme despre animale, încercând s-o înţeleg mai bine pe Paloma, unul dintre personajele din romanul meu. Cu siguranţă,ea nu suferă de boala demonică: fascinaţia de sine. Nu se crede buricul pământului. Este amorală, dar în acelaşi timp are infinita nevinovăţie a unui animal, amintită de Borges într-o formulare perfectă. Din modestie şi nevinovăţie decurge forţa ei de fascinaţie.
Frigul a cam venit. Nu mă deranjează prea tare. Îl consider un stimulent.
Gimnastica mea merge bine. În schimb, plimbările devin treptat relativ dificile. Nu mă deranjează frigul, dar  vasele sangvine se îngustează şi riscurile apar. 

25. 11.
A putea sau a nu putea să scrii un roman plauzibil. Gândindu-mă la şansele mele în această privinţă, mi-am amintit de C. M., un om cumsecade, mort mai an, la o vârstă nu prea avansată. Pe vremuri, când lucram la revista "Astra", el se retrăgea în sala de festivităţi de la ziarul "Drum Nou", pentru a scrie un articol. Peste vreo două ore, mă duceam să văd cum stă cu scrisul. Constatam că fumase foarte mult, dar nu trecuse de titlu! Foarte ciudat.
Afară este -5 grade Celsius. Plimbarea mea de dimineaţă devine problematică.

10. 12.
Aeroplanul meu narativ a început să ruleze pe pistă. Când vor fi scrise încă vreo 9.000 de cuvinte, va decola.
Paloma şi-a găsit locul în roman. Să vedem dacă în cele din urmă povestea ei va fi tolerată sau respinsă de text. Înclin să cred că va fi o grefă reuşită. Realitatea este întotdeauna inatacabilă. 
Gimnastica mea este OK.
A murit un vecin, bolnav de ciroză. În perioada terminală, faciesul lui mă impresiona prin asemănarea cu acela al tatălui meu, mort de aceeaşi boală.

14. 12.
Într-o povestire de Silvina Ocampo, "Fluturele", este menţionată "Cartea răsplăţilor şi a pedepselor", o scriere chineză poate inventată de autoare, în stilul lui Borges. Iată un citat din acea carte veche: "Cel care primeşte o pedeapsă nemeritată rămâne cu o ură în suflet." Psihologic, pare corect. Se ştie că nedreptăţile şi abuzurile suferite în copilărie şi adolescenţă produc oameni înclinaţi spre ură şi resentiment.

22. 12.
În aceeaşi săptămână au murit două verişoare primare ale mele, doamne de 85, respectiv 87 de ani. Am mai rămas trei veri primari, din unsprezece câţi au existat cândva. Iac-aşa.
Eu nu fac mare caz de demodata mea profesie, dar bag de seamă totuşi că poate fi amuzantă. Azi, mergând pe stradă, mi-a apărut în minte ideea unei evadări. Un ins cultivat abandonează viaţa confortabilă a  unui citadin normal şi intră, plin de umilinţă, într-o existenţă aproape animalieră, laolaltă cu oamenii aflaţi poate cel mai jos dintre toţi, căutătorii prin gunoaie. O asemenea secvenţa va apărea in romanul meu, dacă Dumnezeu va permite.

28. 12.
După ce în octombrie au fost nişte zile geroase, iar apoi a urmat o vreme primăvăratică, după Crăciun a venit o iarnă ţeapănă. 
Micul meu roman se dezvoltă lent. Episodul evadării unui ins din civilizaţie pare destul de interesant. Scriindu-l, mi-am amintit de romanul "El hablador" de Mario Vargas Llosa, tradus în româneşte ca "Povestaşul". Acolo se petrece ceva asemănător, dar fără conotaţii amoroase. O asemenea evadare mi se pare mai plauzibilă atunci când lucrează resortul cel mai puternic, iubirea. De altfel, părăsirea propriului mediu social din amor pentru cineva este ceva uzual în orice perioadă.  Neobişnuită, dar nu imposibilă, este doar renunţarea la avantajeşle civilizaţiei.

 

 

2015

 

4. 1.

Obositoarea perioadă a sărbătorilor a trecut. 
Aeroplanul meu narativ este pe punctul de a decola. Poate chiar astăzi se va întâmpla. 
Actul de a scrie literatură are totuşi ceva trudnic, 
à contre coeur. Natural este să trăieşti, nu să scrii.
Văd că am început însemnările din noul an prin nişte banalităţi. Nu le şterg. Asta-i situaţia. 
Gimnastica mea merge foarte bine. Nu cred că există vreo fiinţă interesată de această informaţie, aşa că o trimit în Cosmos, nimănui.

27. 1.

N-am mai scris în jurnal fiindcă au intervenit nişte mici defecţiuni. Mai întâi, o răceala banală, capabilă totuşi să mă transforme într-un privitor la televizor. Scrierea romanelor presupune vitalitate. De altfel, după câte am constatat, autorii prolifici sunt nişte oameni energici, în nici-un caz nişte clorotici. Dacă eşti vreun plăpând, nu te apuci de romane groase. Sau te apuci, dar nu reuşeşti să le duci la capăt. Frumuseţea este că până şi un roman execrabil ca performanţă literară este greu de scris. Trebuie Sitzfleisch. 
După boală a venit cererea unui amic. Am scris pentru revista lui un nou episod din Mitologia cotidianului. Comutarea la stilul eseistic a cerut niscaiva eforturi. 
În încheiere, cea mai importantă informaţie. După o întrerupere de circa o săptămână, am reluat gimnastica. Merge bine.

19. 2.
O altă pauză, asemănătoare celei menţionate în însemnarea anterioară. Constat iarăşi, a mia oară, că viaţa cotidiană, reală, nu are nici-o legătură cu literatura. 
Comutarea de la una la cealaltă nu este tocmai comodă, cere eforturi uneori chinuitoare.
Apropierea primăverii este reconfortantă. Pe de altă parte, această perioadă a anului este cea mai favorabilă gripelor.
Cu o curiozitate probabil nu tocmai normală, îmi urmăresc încercările de-a trăi şi de-a scrie la fel de uşor ca acum zece ani.

12. 3.
Din motive necunoscute, în ultima vreme nu prea mai am chef să scriu în acest jurnal. Poate este vorba despre o economisire a cuvintelor, dusă la extrem. Le păstrez pe toate pentru roman.  
A murit doamna P., o prietenă a mea din Germania. Amintirile mele legate de ea sunt nenumărate, plăcute şi neplăcute. Dumnezeu s-o ierte!
Romanul meu se dezvoltă lent. Dacă doresc să-l duc la bun sfârşit, nu mai este loc pentru ezitări şi pentru întrebări legate de preferinţele unui grup de cititori sau ale altuia. Trebuie să scriu ce am în cap, fără prea multe tribulaţii de atelier literar. 
Am răsfoit zilele trecute cartea de ficţiune scrisă de un autor foarte bătrân. Omul este lucid, fără îndoială, dar textul lui nu este OK. Asta ca să nu zic mai mult. Concluzia este că după o vârstă autorul îşi asumă nişte riscuri, atunci când nu scrie memorii.
Primăvara se apropie, iar gimnastica mea merge bine. Deocamdată, horoscopul meu este confirmat. Am un final reuşit.

16. 3.
Nu renunt la metafora cu aeroplanul narativ şi zic:  au fost atinse altitudinea şi viteza de croazieră. De acum înainte va interveni rutina şi romanul se va scrie singur. Până la solstiţiul de vară s-ar putea să ajung acolo de unde încep lungile manevre de aterizare.
Balzac sau altcineva spune că doar nebunii şi fanaticii nu iubesc luxul. Cred că este menţionată şi o a treia categorie, dar nu mi-o amintesc. Acest adevăr psihologic evident este confirmat în mod neaşteptat de o cercetare de tip ştiinţific. Nişte jurnalişti specializaţi în ştiinţă îi invită pe trecători să guste din două torturi. Unul este mai scump de trei ori decât celălalt. Toţi degustătorii spun că mult mai savuros este cel scump. La urmă, în mod previzibil, aflăm că cele două torturi sunt absolut identice, ca mod de preparare şi conţinut. Respectivul mecanism ne ajută să înţelegem de ce o femeie elegantă este mai dezirabilă, în principiu, decât una modest îmbrăcată, de ce o haină scumpă ne oferă senzaţii tactile mai plăcute etc.

1. 4.
Recitesc romanul "Misery" de Stephen King, ca de fiecare dată când lucrez la un roman. Partitura horror ţine în mod strict de literatura comercială, dar tribulaţiile de atelier literar sunt autentice.
La televizor, am văzut un cercetător interesat de plăcerea estetică indusă de muzică. Ce se petrece în creier? Nu a găsit încă răspunsul. Adevărul este că respectiva emoţie este cât se poate de enigmatică.
În aceeaşi emisiune, ideea că inteligenţa presupune viteză a proceselor din creier, iar creativitatea, dimpotrivă, iese dintr-o anumită lentoare. 
Primăvara a venit, dar tot răcoare este.

23. 4.
Răcoarea amintită în însemnarea trecută a tot persistat, exasperându-l pe omul cinstit. De azi, cică, se va face mai cald. Aferim!
Sunt instalat în dreptul unui hublou al aeroplanului meu narativ. Văd valurile oceanului şi norii. Oceanul ar fi limba română, iar norii, slăbiciunile din creierul meu. Ceva în acest gen.
Citesc alternativ "Timpul dezarticulat" de Philip K. Dick şi "Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter" de Matei Călinescu. Între aceşti poli gravitează mica mea "elaborare". Împrietenirea marii literaturi cu literatura populară nu este o vorbă goală. Fără aroganţă, cele două încearcă să se apropie una de cealaltă. Este ca şi cum o mare doamnă se trezeşte atrasă de o prostituată. Cele două devin amante şi bagă de seamă că se înţeleg bine. Lipsa aroganţei aduce multe surprize plăcute.
Tradiţia mă obligă să spun că gimnastica mea merge foarte bine. Noroc în ultima parte a vieţii, zicehoroscopul meu. Aşa o fi, nene.

3. 5.
Un personaj de roman încearcă să-şi lămurească natura bătăii de joc. El înţelege unele aspecte. De exemplu, faptul că o atitudine ironică se extinde şi asupra propriei persoane. Apoi, esenţa agresivă a bătăii de joc. La antipodul bătăii de joc s-ar afla respectul, demnitatea, onoarea, atitudinea de fair play, dar şi simţul umorului (acesta este o atitudine  de complicitate intelectuală, fără consecinţe practice; bătaia de joc doreşte să distrugă pe căi psihice). În mod neaşteptat, personajul se dumireşte după ce vede la televizor un film despre încoronarea reginei Elizabeth II.
Bătaia de joc tinde să iasă din tipologia comicului. De fapt, pare a fi dincolo de ironie şi de sarcasm. Este mai degrabă o atitudine de umilire sistematică a cuiva. Voi reciti cartea lui Escarpit despre umor.
Abolirea bătăii de joc s-ar petrece într-o lume unde oamenii ar căpăta indiferenţa naturii şi nu s-ar mai ocupa de umilirea semenilor lor. Ei şi-ar canaliza agresivitatea în alte forme. 

8. 5.
Călătorind cu aeroplanul meu narativ, (re)citesc. Acum a ajuns la rând "A Scanner Darkly" de Philip K. Dick ( "Substanţa M", traducere de Ana-Veronica Mircea). O carte foarte atractivă datorită intuiţiilor de psiholog ale autorului. După cum am mai scris într-un articol (spre regret, nu mai ştiu când şi unde a apărut respectivul text), decăderea toxicomanilor este în mod minuţios analoagă celei suferite de oamenii bătrâni. Este vorba despre o îmbătrânire accelerată în mod dramatic. Autorul îşi dă seama de asta şi o spune. Privită astfel, dependenţa de droguri este efectul unei dorinţe de a înteţi lucrurile. Drept urmare, toxicomanii au diferite scuze, fiind desigur blamabili pentru refuzul de a participa la jocul social al supravieţuirii colective.
În mod deocamdată confuz, personajul meu îşi dă seama că modul de a trăi al cocălarilor (folosesc acest cuvânt pentru a-i desemna pe ţiganii căutători prin gunoaie) seamănă cu acela al unei comunităţi de drogaţi. Rămâne să se lămurească.
Bătaia de joc este de fapt băşcălia. Sintagma "mlaştina băşcăliei ţigăneşti", găsită pe Internet, îmi foloseşte. Într-adevăr, bătaia de joc este stagnantă, nonconstructivă. Desigur, băşcălia nu este practicată doar de ţigani. Un exemplu ar fi cea practicată de adolescenţi la adresa adulţilor. Ar fi o caracteristică a marginalilor?

21. 5.
A scrie à contre-cœur este una dintre părţile neplăcute ale meseriei de autor. Ideal ar fi să scrii doar atunci când ai realmente chef, dar aşa ceva pare posibil doar în cazul poeţilor. Autorul de romane trebuie să scrie zilnic, dacă nu vrea să-şi bată cuie în talpă (vorba infanteristului). Dacă nu scrii zilnic, ieşi din atmosferă şi de fiecare dată trebuie s-o iei de la capăt. Trebuie deci să treci cu bravură peste zilele când de fapt nu eşti în stare să scrii literatură, dar o faci totuşi. Neputinţă chemată să poată.

27. 5.
Întâmplător, căutând pe net referiri la unchiul meu Vicenţiu Bugariu (4 aprilie 1908 – 29 martie 1932), am dat peste un text memorialistic semnat de G. G. Ni se aminteşte că Eugen Jebeleanu (autor fără merite literare reale) avea o masă rezervată la Casa Scriitorilor din Bucureşti, fiind singurul cu un asemenea privilegiu. 
Într-adevăr, aşa a fost. L-am văzut de mai multe ori pe respectivul poet (estetic nesemnificativ) tronând acolo. (Era totuşi o dominaţie caricaturală, la drept vorbind.) Iar într-o seară l-am văzut pe memorialistul acid de azi stând într-o impecabilă poziţie de drepti în faţa mesei cu pricina şi vorbindu-i nespus de deferent influentului Jebe. Ce să-i faci!? Se mai întâmplă. La memorialistul nostru este deci vorba despre un dispreţ exclusiv postdecembrist, tipic. 

4. 6.
"Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă." Instalat nu foarte comod în avionul meu narativ, am apelat azi la acest proverb judicios. 
A venit căldura. Vreo patru luni nu mai am probleme.
În rest, nimic deosebit. Mă gândesc la un text pentru "Mitologia cotidianului". Ar fi vorba despre psihologia omului drogat. Nu numai consumatorii de droguri dure acuză aşa ceva. O regăsim şi acolo unde n-ai zice că este posibil să existe.

8. 6.
P., dispărută în primăvara acestui an, ar fi împlinit azi 68 de ani. Cândva, strălucea de vitalitate. Privind-o, ai fi zis că moartea este doar pentru alţii.
Am reluat "Mitologia cotidianului". Noul text poate fi citit în continuarea celor deja cunoscute. Voi mai adăuga nişte mici eseuri. Acum ar urma cel cu numărul 25.
Să nu uit a spune în roman, în legătură cu personajul Paloma, că abrutizarea este o întoarcere la animalitate, dar nu implică regăsirea nevinovăţiei infinite a animalelor. Din abrutizare rezultă o animalitate murdărită şi perversă.
Ceva aproape comic. În perioadele când nu joc şah, încep să mă îngraş! Explicaţia ar fi faptul că practicarea jocului de şah este consumptivă, ca o boală grea. 

27. 6.
Am trecut de jumătatea drumului. Motorul aeroplanului meu narativ pare a merge bine, iar turbulenţe nu se simt.
Scrierea unui roman de mari dimensiuni este şi un act de umilinţă. Autorul le arată tuturor eventualilor cititori ce are în cap. Nu poţi truca vocea naratorului în proze lungi. Pericolul cel mai mare pare a fi banalitatea. Nici eventualele semne de prostie (pur şi simplu) nu sunt de neglijat. Nu cred că pot fi ascunse.
În situaţia dată, mă consolez cu ideea că o anumită naivitate auctorială este scuzabilă. 
În Braşov este destul de frig. Parcă văd că o s-o tot ţină aşa şi o să mă trezesc că vine septembrie, iar vara va fi o amintire.
Gimnastica mea merge bine.
O informaţie amuzantă, pentru încheiere. Inhalând ulei de rozmarin înaintea partidelor, am jucat şah mai bine şi mi-am mărit coeficientul cu vreo 150 de unităţi!

7. 7.
Unele evenimente par de necrezut, dar sunt cât se poate de reale. 
Omul se întreabă, cu naivitate: "Cum, mi s-a întâmplat mie una ca asta? A fost posibil să împlinesc o asemenea vârstă?" Radio Erevan răspunde: "Da, a fost posibil."
Pe de altă parte, constat că a venit canicula. Nu mă deranjează prea mult.

9. 7.
Pe stradă, feţele femeilor fără copii ajunse la o anumită vârstă îmi vorbesc despre absenţa blândeţii, au o certă expresie de duritate. Doamnele cu mulţi bani ştiu că frumuseţea lor din tinereţe se pierde repede dacă nu nasc. Rareori rămân fără copii. Nu este vorba doar despre metabolismul mai bun al mamelor, ci şi despre nişte componente abisale, capabile să transforme frumuseţea din tinereţe într-un substitut convenabil.
Ideea de mai sus, nu ştiu cât de corectă, mi-a fost sugerată de faţa aproape hidoasă a unei femei cândva foarte frumoasă. Cum să explic altfel expresia de nemulţumire brutală, lipsa oricărei armonii a resemnării senine?

9. 8.
Am citit doar acum "Jucătorii de pe Titan", roman de Philip K. Dick, editat de Nemira. Traducerea românească, semnată de Cristina şi Ştefan Ghidoveanu a apărut în 2009, iar originalul ("The Game Players of Titan") în 1963. În calitate de admirator al lui Philp K. Dick, mă declar dezamăgit. Textul este din cale afară de fuşerit. Magnifica imaginaţie a autorului funcţionează, dar realizarea literară este neaşteptat de modestă. Textul m-a indispus şi fiindcă am recunoscut una dintre ideile din romanul meu aflat în lucru. Ideile narative din genul respectiv nu sunt însă infinit de multe, iar cititorii din viitor vor ţine cont de asta.
Oricum, în romanul meu va fi o referire foarte clară la cartea lui Dick. Unul dintre personaje va constata probabil că viaţa imită literatura.
Pe neaşteptate, omul cinstit constată că sărbătoarea Sfintei Maria este peste câteva zile, iar toamna se apropie. Deocamdată este foarte cald, plăcut. 

10. 8.
Într-un comentariu de pe net sunt numit "scriitorul covăsnean". Este cea mai pertinentă caracterizare formulată până acum despre mine. 

11. 8.
N-am mai scris în ultima vreme despre avionul meu narativ. Este OK. Zboară cu viteza de croazieră şi a parcurs circa două treimi din distanţă. Să sperăm că va ateriza cu bine peste vreo trei luni de zile.
În slăbuţul roman numit "Jucătorii de pe Titan" se află o formulare preţioasă pentru mine. Se aduce vorba despre "zeflemeaua schizoidă". Este o importantă legare a înclinaţiei spre băşcălie cu o anumită dominantă psihică. În nici-o sursă de specialitate n-am găsit ceva asemănător, dar observaţiile mele empirice ar putea fi favorabile tezei respective. Omul interesat în mod excesiv de el însuşi ar putea avea în mod automat o părere nu prea bună despre semenii lui. Un exemplu ar fi prototipul real al personajului Lelu Herzovi, din romanul meu "August-Decembrie". Omul ăsta îşi bătea joc de toţi şi avea despre el însuşi o părere superlativă. Nu era vreun idiot, dimpotrivă. Era inteligent, avea studii superioare etc. Numai că bătaia de joc ieşea din el ca o sudoare, în mod constant, dovedindu-se o funcţie naturală a creierului său.

30. 8. 
Recitesc "Ursule Mirouët" şi admir tehnicile narative balzaciene. Atunci când încerci să scrii un roman, este necesar ca în mod periodic să-ţi aminteşti de faptul că nu este loc şi timp pentru ezitări. Ai dreptul la digresiuni şi la aparente diluări. De asemenea, îţi aminteşti că nu poţi să trişezi în privinţa propriei tale personalităţi. Orice ai face, cititorul te va "citi", va înţelege cum eşti şi ce ai în cap. Cred că ideea aceasta am mai scris-o în acest jurnal, dar nu strică s-o repet.
A revenit canicula, deşi acum ar trebui să fie o toamnă incipientă. Nu-i rău.
În roman ar urma să fie înglobată o fenomenologie a bătăii de joc, axată pe personajul Paloma. Practicanţii băşcăliei sunt interesanţi. Probabil că va fi un dialog prelungit pe această temă. Balzac nu s-ar fi sfiit şi ar fi apelat la vocea naratorului, pe zeci de pagini.

24. 9.
O răceală mi-a dat peste cap, cu nonşalanţă, toate programele. Fără avioane narative, fără gimnastică, fără plimbări. Cu accese interminabile de tuse şi strănuturi zguduitoare. (Aşa ceva nu se scrie într-un jurnal literar? Iacătă că eu scriu.)
Încerc să înţeleg ce se întâmplă în Europa şi mă gândesc să introduc în roman o discuţie despre migranţi. Tendinţa unei substituiri etnice (genetice, în cele din urmă) este indiscutabilă. Întrebarea este cât se vor schimba instituţiile. Ţiganii, reprezentanţi în romanul meu de bizara Paloma, oferă un model de substituire a etniei gazdă. 
Este posibil ca în societatea omenească să funcţioneze nişte mecanisme esenţial diferite faţă de cele din natură? Dacă da, atunci toleranţa fără margini ese justificată. Oricum, mentalitatea derivată din creştinism se află acum la apogeul său. 
De fapt, întrebarea esenţială este dacă plăcerea berbecului mâncat de leu este reală sau este doar o vorbă goală. În psihologie am putea găsi nişte argumente în favoarea unui răspuns afirmativ. Masochismul face poate din natura umană. Din extrapolarea lui obţinem o posibilă cale de înţelegere.
Îl invoc pe Nietzsche şi-l întreb: Ce spui despre toate astea, domnule profesor?

28. 9.
Un gând bun pentru V., dispăruta de de reţelele de socializare, cu adresa de email şi numărul de telefon schimbate. După şase ani, pot spune că sub raport estetic relaţia noastră a fost perfectă.
Pot veni cu nişte ştiri despre avionul meu narativ. A reînceput să zboare, după ce vreo săptămână a încremenit pe cerul ficţiunii. Peste vreo lună de zile,diciamo, vor începe manevrele de aterizare.
A venit toamna, plouă interminabil. Peste vreo şapte luni va fi din nou vreme frumoasă.
Romanul meu încearcă, printre altele, să ilustreze conceptul de naivitate creditabilă. 

6. 10.
Într-o ediţie ulterioară a "Curtezanei…" voi menţiona şi părerea lui Noica despre iubire. În "Şase maladii ale spiritului contemporan" (1978) spune: "… ceea ce este cu adevărat iubit se dovedeşte până la urmă a fi generalul. <Orice dragoste adevărată este dragoste de Dumnezeu> spunea Max Scheler […] iubim în fond doar generalul […] nu iubim fiinţa frumoasă pentru ea însăşi, ci în interesul speciei, al generalului." Se cam contrazice şi omite să menţioneze că Schopenhauer a spus acelaşi lucru referitor la slujirea speciei, dar zice bine.
Mozart, Andante/Adagio, Concertul nr. 21 pentru pian. Minunata temă devenită populară după ce a înnobilat filmul "Elvira Madigan (1967), regizat de Bo Widerberg, este folosită în aceste zile la o reclamă pentru fidea.
O opinie a lui Victor Eftimiu din "Vorbe… vorbe… vorbe…!" (f. a.) : "Oricât ne-am strădui, nu putem ajunge în ironie, spirit de negaţiune şi ştiinţă de-a batjocori, – pe ţigan." Paloma, personajul meu, confirmă că aşa stau lucrurile.
Două precizări prozaice. 1. Gimnastica mea merge din nou bine. 2. A venit frigul. 

15. 10.
Documentându-mă pentru eseul despre bătaia de joc, scris de unul dintre personajele mele, am citit un text semnat de poeta Ana Blandiana: "Băşcălia la români de la salvare la sinucidere" (în România literară, nr. 12, 2007). Unele observaţii de psihologie sunt exacte şi le aplaud.
Obiecţia de esenţă are în vedere faptul că românul autoarei este un resentimental de slabă calitate morală. Cred că băşcălia nu derivă doar din cusururile de mai sus, ci poate fi şi un semn de vitalitate şi de plăcere a folosirii propriei inteligenţe, al bucuriei de a trăi, în cele din urmă. 
Autoarea foloseşte retorica propriei măreţii. Nu ai îndreptăpţirea să cerţi un popor decât dacă tu însuţi eşti situat în afara lui, mult deasupra, într-un Olimp al perfecţiunii morale.
Unele nuanţe ale textului arată că autoarea se jenează de originea sa etnică, sugerându-ne că ar fi fost minunat dacă s-ar fi născut la Paris sau la Berlin, în sânul unor popoare superioare de la plecare. Acest bovarism geopolitic, ca să spun aşa, este de slabă calitate intelectuală.

21. 10.
În "Spiritul românesc în cumpătul vremii. Şase maladii ale spiritului contemporan" (1978), Constantin Noica discută despre zeflemeaua la români (p. 152). Este boala celui caracterizat prin expresia "n-are nimic sfânt". Noica nu atribuie respectiva maladie (acatholie) întregului popor român şi nici nu vede vreo legătură semnificativă între suferinţa respectivă şi practica socială. El pledează în favoarea românilor, iar argumentaţia sa denotă nobleţe de spirit şi scrupulozitate ştiinţifică. 
În schimb, în eseul semnat de poeta Ana Blandiana, menţionat de noi în însemnarea anterioară, se ajunge destul de repede la bârfa jurnalieră, la nivelul "filozofic" al autorului de editoriale, pururi aflat în căutarea unor exprimări frapante.

31. 10.
N-am mai scris despre aeroplanul meu narativ. Ei bine, el continuă să zboare şi secvenţa de aterizare va începe peste nu multă vreme.
Între timp, am găsit un nou subiect de roman. Această menţiune nu este vreun semn de hybris, o fac cu toată modestia. Prin urmare, zeii n-au de ce să se supere pe mine. Dacă va fi să fie, voi avea la dispoziţie un subiect foarte interesant. 
Este o vreme frumoasă, dar fragilă precum uiltimele pâlpâiri de şarm ale unei femei de o anumită vârstă.

3. 11.
Când scrii literatură de ficţiune, îţi dai seama la un moment dat că hârtia suportă orice. În primii ani de practicare ai respectivei îndeletniciri, scrii ca şi cum nişte cenzori nemiloşi ar fi tot timpul cu ochii pe textul tău. Apoi, destul de târziu, realizezi că nimănui nu-i pasă de ce scrii, cu excepţia bunului Dumnezeu. Scrisul trudnic devine o chestiune de performanţă fizică. Atitudinea perfecţionistă te obligă să rămâi la un anumit nivel, dar teama de-a nu mai fi pe placul unor anumiţi cititori dispare.
Sintagma "oameni simpli", folosită la TV, înseamnă de fapt "oameni săraci".
Posturile de televiziune de la noi prezintă ore şi zile în şir tragedia de la clubul din Bucureşti. Numeroase declaraţii repetate la nesfârşit. Ocean de cuvinte. Cred că explicaţia esenţială a nefericitului eveniment este mentalitatea sintetizată de expresia "Las' că merge şi-aşa!".

15. 11.
După masacrul de la Paris şi exodul musulmanilor spre Europa, un personaj cârcotaş a formulat câteva întrebări. Le citez. Democraţia fără margini practicată azi în Europa este un sistem viabil sau o utopie? Valorile creştine pot naşte o filozofie politică adecvată lumii de azi? Omul are realmente vocaţia libertăţii?
Competenţa profesională a politicianului şi cea a jurnalistului sunt la fel de enigmatice.

2. 12.
Anul în curs de apropie de sfârşit cu o repeziciune nemiloasă.
Metafora avionului narativ a început să mă plictisească. O folosesc pentru ultima oară şi spun că respectiva aeronavă a aterizat, dar  motoarele n-au fost încă oprite. În câteva săptămâni sper să închei şi apoi să încep neplăcuta acţiune de contactare a unor edituri.
Titlu de eseu: Elogiu simţului tactil. Acest simţ este cel mai terestru dintre toate, iar văzul este cel mai spiritual.

10. 12.
Sefeul ca băşcălie implicită la adresa literaturii. Este ceva analog cu băşcălia civilizată a liberului cugetător faţă de omului credincios, capabil de o fervoare nu neapărat aţintită spre o divinitate anume.
Ideea de mai sus este sugerată de abundenţa unor texte româneşti de gen unde naratorii probează în primul rând faptul că au simţul umorului. Fiind vorba despre asamblarea unor clişee, această atitudine este justificată, pe de altă parte.
Simţul umorului este bun în sens existenţial, dar nu tocmai grozav atunci când facem literatură. Cu alte cuvinte, literatură validă în sens tradiţional pot reuşi doar oamenii cu simţ religios, adică în stare de fervoare. Pentru aceştia Literatura este un fel de divinitate. Lucrurile se schimbă însă şi nimeni nu se supără.
Ideea că diferitele forme de alienare mintală pot fi provocate de alieni puşi pe glume proaste. Cei vechi vorbeau despre ceva asemănător, atunci când se refereau la oameni posedaţi de demoni. 

 

2016

1. 1.
Mă felicit pentru că am reuşit să ajung în anul 2016. 
Ultimele două săptămâni ale fiecărui an seamănă cu o scară având trepte inegal de înalte. Omul le urcă, dar curând se simte vag agasat. În preajma revelionului, el recunoaşte în mare secret că sărbătorile încep să-l plictisească.
Romanul meu a fost încheiat. Rămâne de văzut ce soartă editorială va avea. Acum mă gândesc la o carte pornită de la personajul Paloma, ivit în povestirea "Sob şi Paloma". O fiinţă în egală măsură abjectă şi nevinovată, dacă se poate imagina aşa ceva. 

6. 1.
Citesc cel mai gros roman SF românesc (dintre cele într-un singur volum). Nu mă pronunţ încă, fiindcă nu l-am terminat, dar vin cu un mic aforism (sau ce-o fi). Proza autentică are personaje angrenate în acţiuni, cea de serie mare are acţiuni dotate cu personaje. Menţionez că şi vocea naratorului este un personaj.

 

10. 6.

Jurnalul meu se reia aici. O lungă perioadă n-am mai scris fiindcă blogul s-a „defectat” şi au început să diapară mari fragmente de text. Acum scriu pe un document „intern”, urmând ca blogul să fie renovat şi textul de faţă să fie înglobat în el.

În „Addenda la Literaţi şi sefişti” vor figura şi cele de mai jos. Aşa îmi scrie un insolent într-un mesaj! Ce porcărie! Totuşi, fiindcă stilul insului este destul de bun, voi insera aici spusele lui.

Decalogul sefistului român.

  1. Fii complezent în faţa oricărui text SF&F.
  2. Priveşte à la légère  performanţele literare ale autorilor de gen.
  3. Nu cere literaritate, ci aliniere la canoanele genului.
  4. Acceptă şi propagă mitul fondator al genului (scrierile SF&F sunt pură şi simplă literatură).
  5. Simulează ocazional interesul pentru literatura „main stream”.
  6. Nu refuza niciodată să scrii o prefaţă sau un text pentru coperta a patra, nici chiar atunci când este vorba despre o carte execrabilă sub raport literar.
  7. Admite în mod tacit principiul mediocrităţii vitale, dar nu înceta să declari că textele de gen trebuie să fie excelente sub raport literar. Nu uita că rămânerea unui text în sfera genului presupune mediocritatea sub raport literar.
  8. Savurează în mod vicios actul de a minţi în legătură cu textele SF&F.
  9. Nu admite niciodată, nici măcar în sinea ta, precaritatea intelectuală funciară a textelor de gen.
  10. Admiră-i fără rezerve pe consacraţii genului, în ciuda faptului că performanţele literare ale acestora sunt de fapt modeste.

Legile genului SF&F

  1. Dominanta textelor este umorul involuntar.
  2. Absolvenţii de filologie sunt doar toleraţi în sistem. „Convertirea” acestora nu este niciodată deplină şi este însoţită de un persistent disconfort existenţial.
  3. Sistemul este perfect confortabil pentru absolvenţii unor facultăţi nonumaniste.
  4. Sistemul nu admite existenţa unor maeştri și nici clasicizarea. După o anumită vârstă, autorii sunt consideraţi în mod tacit expiraţi.
  5. Talentul literar este socotit o prejudecată.

 

14. 6.

Toleranţa fără margini duce, în mod neaşteptat, la indiferenţă. Nu mai există ură, nu mai există nici iubire.

Banalitatea este o armă redutabilă pentru anumiţi inşi. Aceştia reuşesc să emită şiruri de banalităţi fără să clipească şi unii dintre ascultători îi găsesc interesanţi.

(Nu reuşesc să evit spaţiul dintre paragrafe.)

Romanul meu a fost refuzat în mod tacit şi inelegant de Editura Nemira. L-am trimis la o altă editură, unde am dat peste o altă doamnă cumsecade. Să vedem ce va fi. Parcă văd că-l voi edita în regie proprie.

Mă gândesc la un roman-eseu unde să fie vorba pe larg despre bătaia de joc. Deocamdată citesc cartea lui Bergson despre râs (în traducere) şi constat că ideea mea cu privire la comicul genului SF este corectă. Şi acolo mecanicul (artificialul) vine peste viu.

 

4. 7.

Un prieten mă va ajuta să-mi refac blogul. Poate că voi scrie mai mult.

„Monolog sub pat” este în curs de apariţie la o editură locală, pe banii mei. Unele pasaje mi se par amuzante. Probabil că „Jocul zeilor” va apărea tot în acest fel. Ce-am avut şi ce-am pierdut!?

Relaţia mea epistolară cu Ioana revine treptat la ce-a fost acum opt ani, pe când scriam „Monolog…”. Adică încetează. O fi vorba despre nişte cicluri.

„Clocesc” ideea unui roman axat pe bătaia de joc. Ar fi un text eseistic, dar şi memorialistic. Aş relata întâlnirile mele cu reprezentantele unei anumite etnii. O relaţie interesantă şi uneori paradoxală.

 

12. 7.

Speranţa de viaţa a bărbaţilor din România ar fi în jur de 70 ani (în sus sau în jos, după diverse surse). Hm! Atât pot să spun.

„Las Fierbinţi”, jalnicul serial de la ProTV, este ideal pentru cine studiază bătaia de joc. De altfel, după câte am impresia, personajele ilustrează mai degrabă etosul ţigănesc şi mai puţin cel românesc. Întrebarea este în ce măsură bătaia de joc (băşcălia, zeflemeaua, miştoul) părăsesc limbajul şi invadează comportamentul cotidian. În serialul cu pricina, primii miştocari sunt scenariştii şi regizorul. Personajele se manifestă ca nişte oligofreni, n-au nimic sfânt, îşi bat joc de tot şi în primul rând de ele însele.  Proşti capabili de mişto, o aparentă contradicţie, dizolvată dacă admitem că există băşcălie implicită, neconştientizată, copiată de la alţii şi devenită formă de viaţă.

19. 7.

Am citit "3 eseuri" de Gabriel Liiceanu. Foarte frumos, foarte exact. M-a interesat în mod special eseul "Despre iubire", ude se ajunge la o concluizie întrezărită şi de mine în "Curtezana onestă şi astrologul". Mijloacele male au fost mult mai modeste, dar intuiţia a fost bună. Geniul manifestat în eros rămâne "între patru pereţi", nu poate fi transmis şi altora, precum diversele opere ale unor genii din alte domenii.

31. 7.

Cu cât religia lor este mai veche, cu atât credincioşii sunt mai toleranţi. La fel se manifestă bătrânii deveniţi cât de cât înţelepţi. În schimb, membrii unei congregaţii religioase relativ recent apărute, precum şi adulţii, în general, arată, de regulă, intoleranţa implicită a unor neofiţi.

8. 8.

Citesc „Omul resentimentului” de Max Scheler. Deşi a apărut cu un veac în urmă, cartea este foarte atrăgătoare. Asta fiindcă adevărurile psihologice fundamentale se schimbă cu mare greutate.

La categoriile de oameni resentimentari din carte aş adăuga şi femeile urâte sau şterse. Ele sunt cele mai inaccesibile, deşi la prima vedere lucrurile ar trebui să stea tocmai pe dos. De ce? Fiindcă respectivele au un dinte împotriva celor frumoase şi asta le picură în suflete otrava resentimentului. Treptat, ele încep să-i antipatizeze şi pe bărbaţi. Unii adolescenţi şi tineri bărbaţi nu ştiu cele de mai sus şi ezită să abordeze femeile frumoase, deşi în faţa acestora ar avea cele mai mari şanse.

9. 8.

Cuvintele lui Max Scheler despre morala creştină pot fi folosite într-o analiză a Europei de azi, pătrunsă de migranţi. M. S. Scrie despre vocaţia creştinului de a se „apleca” asupra celui inferior, despre „pierderea de sine” a acestuia, inerentă formei lui de iubire orientată de sus în jos. Prozaic spus, azi europeanul se ridică din fotoliul lui şi îi dă locul său celui venit de aiurea.

11. 8.

Citesc texte referitoare la postumanism, o orientare pornită de la ideea unui egalitarism dus la extrem. Este posibilă o lume unde toate categoriile defavorizate azi, inclusiv animalele, capătă statut de deplină egalitate cu cei aflaţi deocamdată pe un palier superior în materie de decizii (bărbaţii din anumite etnii)? Natura umană permite aşa ceva?  Europa occidentală încearcă să demonstreze că metisarea etnică este favorabilă democraţiei, amintindu-ne de spusa referitoare la satisfacţia paradoxală a berbecului mâncat de leu. Vom vedea cu cât succes.

15. 8.

Aceste însemnări par damnate să sufere din diferite cauze tehnice. Din nou, n-am putut să scriu vreo câteva săptămâni. Cele de mai sus au fost scrise în altă parte şi abia azi au fost copiate aici. Poate că de acum înainte, treaba va merge mai bine.

Am publicat romanul "Monolog sub pat", pe banii mei. Partitura câinelui (el monologhează) mă amuză în continuare.

17. 9.

O nuntă fără fiţe în blocul meu. Nuntaşii au încins o horă în parcare, lângă maşini, în soarele puternic. Buna lor dispoziţie mi s-a părut autentică. Muzica: un clarinet şi un acordeon. Aceeaşi melodie se aude în asemenea împrejurări. Totul mi s-a părut foarte simpatic. Elitiştii de orice fel au de regulă o digestie proastă şi degeaba îşi dau ifose. Indispoziţia lor bine ascunsă este iremediabilă.

22. 9.

Referitor la "Viaţa şi faptele haicudului Tănase Văsia" (2015), roman de Dănuţ Ungureanu, mintea mi-a fătat cele de mai jos, în chip de epilog posibil.

Învăţătură

Sunt multe lucruri ciudate pe lumea asta, Ucenicule, nici cu gândul nu gândeşti câte sunt. Unele dintre ele sunt nefolositoare pentru oamenii de felul nostru şi mă întreb dacă sunt de folos pentru cineva. Uite, nu ţi-am spus până acum, eu nu m-am fofilat întotdeauna, poteraşii au mai reuşit să mă lege de câteva ori şi să pună la popreală. Aşa l-am cunoscut pe Nicu State, profesor de felul lui, de literatură. Ăsta le-a făcut felul la doi oameni, nevastă-sa, Alina şi un iubăreţ, cum l-o fi chemat. I-am prins în pat şi am văzut roşu în faţa ochilor, aşa mi-a spus.

Nicu ăsta mi-a spus că este unii oameni care se ţin de literatură, scriu cărţi şi le vinde la librărie. Omul le cumpără şi le citeşte. Tot n-aveam ce face aşa că l-am tot ascultat. Am ciulit urechea atunci când a zis că o carte seamănă cu o mâncare. Acolo unde eram noi doi nu ne înfometau, dar nici nu ne dădeau mâncare bună. Aşa că pricepi de ce am fost atent când s-a apucat să spună cum se deosebeşte o mâncare cu adevărat bună de una aşa şi-aşa. Neică Vlăsie, a zis el, că este de loc din  Glina, când guşti ceva bun, îţi râde mustaţa, dar şi sufletul. Ai, aşa, o bucurie. Pricepi? Da, mă, Nicule, pricep. Ei bine, a zis el mai departe, la fel este atunci când citeşti o carte cu adevărat bună. Chiar aşa? Da, taman aşa. Uite, de-o pildă, să luăm cartea scrisă de unul din Bucureşti, Dănuţ Ungureanu îl cheamă. Ăsta a scris despre dumneata şi despre Neluţu Borangic. Şi ce bine a scris, cât de savuroasă este cartea lui! Cum scris despre mine, mă? m-am crucit eu. De unde naiba ştie despre mine? Ştie, neică, ştie. Când ieşi de aici, să citeşti şi-o să vezi cum stă socoteala. Ce-i aia, savuroasă? Adică plăcută le gust? l-am întrebat. Mai mult decât atât, a zis Nicu al meu, prins de un fel de tulburare. Este o chestie inefabilă, adică nu poate fi prinsă în vorbe. (Al dracului, Nicu, de unde le mai scotea!?) Este ca atunci când te uiţi la un copil care fuge sau la o pasăre care zboară. Simţi o plăcere că pasărea şi copilul sunt vii. Înţelegi? Hm, ce era să zic!? Ceva, ceva, pricepeam eu, că doar nu-s bătut în cap.

Oricum ar fi fost, când am ieşit de acolo, am căutat cartea şi am citit-o. Mă ştii, nu le am cu cititul, dar mi-am amintit ce am învăţat demult în clasele alea ale mele şi am citit. M-am gândit la spusele lui Nicu, la vorba aia, savuroasă. Cred c-a avut dreptate. Am simţit a mare plăcere citind cartea cu pricina. Am simţit că trăiesc! Tu eşti băiat deştept şi pricepi multe chestii. Aşa că o să mă înţelegi când îţi zic că în viaţa asta contează să simţi că trăieşti din plin, să nu fi o mortăciune încă înainte de a intra în groapă. 

19. 10

Citesc "Derapaj", roman de Ion Manolescu. L-am cumpărat cu eforturi, în urma unui anunţ de pe net. Un monument de prolixitate. Autorul construieşte un antierou, în stilul lui Céline. Scrie bine, diluând la infinit textul. Sunt damnat să citesc acest roman, fiindcă o eseistă din generaţia autorului spune că acest roman este eminamente postumanist. Vom vedea.

9. 11

Alegerile din America îmi confirmă dubiile exprimate în precedentele mele însemnări. Nu cumva democraţia şi libertatea individului sunt nişte utopii? Nu cumva dorinţa de libertate aparent consubstanţială naturii umane este un ingredient artificial?

18. 11.

Neputinţă chemată să poată. Este momentul să amintesc această zicere.

Romanul "Jocul zeilor" va apărea la Timişoara, urmare a unei întâmplări favorabile. Corectez printul şi nu prea ştiu ce să zic. Pe coperta a IV-a voi insera un elogiu al naivităţii. Citind cărţi ale unor autori români, în legătură cu postumanismul, m-am cam săturat de retorica propriei inteligenţe. Uite că vor apărea nişte naratori naivi, defel atotştiutori.

27. 11

(De azi, am reînceput să scriu acest jurnal în caiete. Ulterior, am transcris textul aici.)

Scrisul de mână poate fi terapeutic.

Citesc Francis Fukuyama, "Viitorul nostru postuman. Consecinţele revoluţiei biotehnologice" (2002, traducere în limba română, 2004). Sunt interesante analizele referitoare la natura umană. Conceptul respectiv este alunecos, nu se lasă definit. Dacă nu ştim prea bine ce înseamnă uman, nu vom putea înţelege ce va să zică postuman.

F. F. face o referire la literatura populară   : "Plăcerea pe care o obţinem din citirea unui roman de proastă calitate tipărit pe o hârtie ieftină diferă de plăcerea citirii romanelor <Război şi pace> sau <Doamna Bovary> prin avantajul experienţelor de viaţă de tipul celor abordate de aceste două cărţi." Ce fel de avantaj?

28. 11.

Dana, verişoara mea primară, îmi sugerează să scriu o carte despre adevărurile bătrâneţii, cu grijă ascunse. Propun un titlu: "Adevărul despre bătrâneţe".

Ideea a apărut atunci când i-am spus că există o anesteziere afectivă a bătrânilor.

29. 11

Am regăsit plăcerea scrisului de mână după ce i-am trimis două scrisori olografe fiicei mele din America.

Coperta romanului "Jocul zeilor", sugerată de mine, este destul de bizară. Uneşte trei sfere cum nu se poate mai diferite între ele: sfinţenia, inocenţa şi abjecţia.

În anii trecuţi mă temeam puţin de perioada sărbătorilor de iarnă, când prăvăliile se închid şi autobuzele urbane circulă mai rar. acum ştiu că şi respectivele zile vor trece cu aceeaşi nemiloasă iuţeală ca şi cele obişnuite. Nu va fi nici-o problemă ca 2017 să vină repede.

30. 11.

Bătaia de joc este exprimată şi prin minciună. Resortul său esenţial sa este lipsa de respect.

1. 12.

Un fel de psihodramă cu actori doar deductibili s-a petrecut nu departe de blocul meu, într-un loc viran. Acolo s-au depozitat în mod ilicit gunoaie, vreme de ani. Cineva a instalat o cruce inscripţionată cu "Muritorule, nu pângări creaţia Lui!". O vreme, a funcţionat, locul a rămas curat. Apoi, într-o bună zi, cineva a depopzitat acolo un munte de crengi tăiate. După ridicarea acestora, partea orizontală a crucii a dispărut şi a rămas doar stinghia verticală, anonimă. Gunoaiele au reapărut. Am văzut în acest episod modest un eşec al creştinismului.

A venit iarna, iar sursele de plictiseală s-au înmulţit. Cu atât mai rău pentru iarnă.

Tradiţia acestui jurnal început în 1972 cere să scriu despre programul meu de gimnastică. Ei bine, treaba merge fără probleme. Să vedem cum se va manifesta prima răceală sezonieră. Deocamdată am fost scutit de aşa ceva.

5. 12.

Neputinţă chemată să poată. Spre regret, această butadă începe să fie pentru mine ceva trăit. Mă ajut cu o altă zicere. Poate sunt mort, dar în mod sigur nu sunt dispercop1at.

 

 

 

 

 

 

 

 

Iată coperta cărţii mele.

7. 12.

Coperta de mai sus nu le place unor amici de pe net. Mie îmi place, asta este suficient.

Se confirmă încă o dată principiul mediocrităţii vitale, valabil în lumea sefiştilor români. Ieşi din banalitatea convenabilă, eşti repudiat.

eseurile despre postumanism şi băşcălie ar putea să intre într-o carte, alături de cele din ciclul "Mitologia cotidianului". Ele ţin de exercitarea narcisistă a simţului religios.

S-a instalat iarna. De data aceasta, după şapte ani de locuit într-un apartament neîncălzit. am căldură şi sper că voi fi ocolit de răceli.

Dacă vrei să scrii un eseu cât de cât valid, trebuie să te deconectezi de la sursele de cultură populară (televizor, facebook, jocuri online).

Citesc Nietzsche, "Dincolo de bine şi de rău", documentându-mă pentru eseul despre postumanism. Apologia inegalităţii între oameni sună ciudat. Voi continua cu "Genealogia moralei". Cele două eseuri menţionate mai sus ar urma să fie mai lungi.

8. 12.

Proiectul meu de roman este destul de ceţos deocamdată. Mă tentează un text scris în nume propriu, dar aşa ceva ar ieşi poate din categoria literaturii de ficţiune. Aş descrie actuala mea societate, atât de modestă şi de abisală în acelaşi timp.

Relatarea la persoana întâi este cea mai lesnicioasă. Nu am însă un conflict şi nici un scop narativ, ca să zic aşa. Ceva din tema respectivă apare în "Jocul zeilor". Acolo are loc o luptă între două culturi incompatibile între ele, în cheie tragicomică.

Cred că romanul se va numi "Bătaia de joc". Acest concept este cel mai iradiant pentru mine în aceşti ani. Ar urma să fie un fel de reluare a aventurii lui Innocentius Ionescu, cel din "Jocul zeilor". Personajul va trăi în compania unor oameni specializaţi în practicarea băşcăliei şi va scrie un eseu despre respectiva atitudine morală / existenţială.

12. 1.

Citesc Nietzsche, "Dincolo de bine şi de rău". Într-adevăr, poate fi considerat un ideolog avant la lettre al fascismului şi al comunismului. Pentru eseul despre postumanism, voi citit şi "Genealogia moralei".

Se va observa faptul că nu scriu "recitesc". Aşa a fost să fie. Îmi este dat să-l cunosc direct pe acest fascinant autor doar acum.

13. 12.

Dacă ar vedea cum sunt folosite astăzi telefoanele mobile, Nietzsche ar spune, încă o dată, că nu puţini oameni au vocaţia de a fi sclavi. Coabitarea cvasipatologică a omului  cu respectiva sculă este foarte umilitoare.

14. 12.

-19 grade Celsius în noaptea trecută.

Nietzsche a avut succes şi fiindcă pledoariile lui sunt logice. El este un antidemocrat cu argumente ce invocă natura umană. Iubirea este o formă sclavaj, zice. Prin urmare, stăpânii sunt dincol0o de ea şi de credinţă, dar au nevoie de supuşi credincioşi şi iubitori. Aici este slăbiciunea sistemului.

15. 12.

Într-un mod fascinant, Nietzsche întoarce pe dos toate argumentele democraţiei de tip american. Cititorul se întreacă care dintre cele două variante sunt mai conforme cu natura umană.

Uimitoare pledoarii sexiste, totalmente anacronice astăzi.

N. propune segregarea pe faţă. În lumea de azi, segregarea există, dar în moduri camuflate, "pudice".

Teoreticienii postumanismului îl invocă pe N., dar n-.au curaj să schiţeze scenarii postdemocratice, altele decât cele brutal-dictatoriale.

Postumanismul – o autoflaterie narcisistă?

16. 12.

Când îi scriam, acum opt ani, lui V. despre aristocraţi şi plebei, nu citisem încă "Dincolo de…". Invewntam totuşi nişte criterii plauzibile. N-o s_o mai văd probabil niciodată pe V., cea creditată de mine cu suflet aristocratic. Timpul a mărit nemăsurat distanţa dintre noi. Aş fi curios să aflu dacă a evoluat înspre aristocratica eleganţă xau, dimpotrivă, spre vreo eficacitate plebee.

17. 12.

Nietzsche este un mare psiholog, în ciuda unor afirmaţii fantasmagorice. El propune negativul unei fotografii familiare pentru europeanul cultivat de azi.

Vreme friguroasă. Am ajuns să fac gimnastică precum într-un vis, totul merge parcă de la sine. Rezultatul notabil este o cenestezie acceptabilă. În plus, eventuial, un mers de om antrenat.

Aş putea scrie nişte completări la textele din "Mitologia cotidianului". Addenda? Reluări ale tuturor textelor? Nu prea merge.

Cum am mai sugerat, sistemul lui N. presupune un sclavaj fără compensaţiile oferite perdanţilor de către democraţie. Dezvoltarea tehnologică sare însă nevoie de oameni mai "blând" striviţi de către stăpâni. Sclavii autentici au dispărut fiindcă lucrau prost, trişau, nu erau motivaţi să depăşească (sub)mediocritatea.

În ultima vreme eu trăiesc un roman. Poate îăl voi transforma într-un roman format din cuvinte.

19. 12.

Dialog bun şi într-un film american. Tânărul întreabă: "Cum merge viaţa omului?" Bătrânul răspunde: "Uite, aşa. Umbli vesel pe o stradă frumoasă, sub un cer senin. Şi dintr-o dată te trezeşti Îngropat în căcat până sub ochi. Aşa merge viaţa."

Dacă aş avea abilitatea zadarnică cerută de gen, aş scrie "Rondelul centralei termice", elogiind căldura dintr-un apartament.

20. 12.

La hipermarket, oameni avizi. I-am creditat cu o disperare amestecată cu blazare/abrutizare. Ar trebui să scriu o anexă la eseul intitulat "Demonul îmbuibării". Ar fi cazul să mă refer şi la efectul euforizant al actului de a cumpăra.

Gândindu-mă la eseul despre postumanism, a apărut ideea că religiozitatea este relativ incompatibilă cu protezarea. Religiozitatea la cel mai înalt nivel ar aparţine unui om fără "anexe" aduse de tehnologie. Cyborgul ar fi laicul prin excelenţă, lipsit de orice legătură cu simţul religios, un afon religios.

21. 12.

A venit sostiţiul de iarnă. Excelent! Zilele vor fi tot mai lungi, iar omul capătă un scop în viaţă: să apuce, pentru început, echinoxul de primăvară.

22. 12.

Averea lui Tata Lae, bunicul meu dinspre tată, s-a transformat în nimic, arătând că omul nu trebuie să fie prea mândru de sine însuşi. Ultima bucată de pământ a fost vândută, iar lucrurile au revenit în stadiul iniţial, când bunicul şi nevasta sa erau săraci lipiţi pământului şi locuiau într-un bordei.

Nu cred că trebuie să-mi reproşez ceva. Aşa a fost să fie. În definitiv, orice construcţie sfârşeşte prin a deveni o ruină şi prin a dispărea în neant.

25. 12.

În aceste zile de armistiţiu social, înţeleg din nou că unora le este dat să fie optimişti, iar altora să vadă în neştire partea rea a lucrurilor. Sunt norocos, fac parte din prima categorie.

Pe de altă parte, corect este să recunosc: folosesc anumite euforizante benigne. Gimnastica zilnică, plimbările, privitul unor documentare TV despre viaţa animalelor, vizitarea unor hipermarketuri. Cu aceste ingrediente, ciorba mea existenţială este destul de acceptabilă.

Am primit exemplare din romanul editat la Timişoara. Condiţiile tehnice mai degrabă proaste accentuează caracterul de parodie al acestei editări. Mi s-a promis că îmi vor mai face zece exemplare tipărite cum trebuie. O treabă jalnică, aşa cum sunt de regulă cele plătite cu bani puţini.

În marile oraşe, sărbătorile de felul Crăciunului sunt oarecum împotriva naturii. Asta din cauza vieţii standardizate. La ţară, unde gospodăriile erau practic autonome, păreau normale. Par şi azi, într-o oarecare măsură.

O curioasă discordanţă între impresia făcută de un om vârstnic celor din alte generaţii şi modul în care respectivul se vede pe sine însuşi. Aparent intrat în "coma" senectuţii şi tratat ca un muribund, omul se simte de fapt destul de bine.

27. 12.

Isprăvile prezentate de pop culture sunt fizice. În high culture este vorba despre performanţe spirituale. Aceste două sfere sunt la fel de justificate. În lumea de azi are loc o anumită întrepătrundere a lor.

Eforturile curioase făcute de oamenii din lumea civilizată cu prilejul Crăciunului arată şi absurditatea patetică a condiţiei umane.

Literatura populară generează o eseistică populară, precum şi o critică literară populară. În cazul sefeului, complezenţa necesară şi lipsa criteriului estetic sunt înlesniri importante. Oricine poate deveni rapid un comentator.

29. 12.

Citesc Nietzsche, "Aşa grăit-a Zarathustra". Spune că stomacul este părintele melancoliei! Excelent! Stilul arhaizant îmi place.

Am bănuiala că stadiul de supraom nu poate fi atins prin tehnologie, ci printr-o mutaţie psihică de tipul convertirii religioase.

                              2017

1. 1.

Într-o asemenea zi, citesc cartea menţionată mai sus. N-o fac pe grozavul, aşa s-a nimerit. N. scrie minunat, dar mai şi greşeşte. Cine ştie ce defecţiune de virilitate o fi avut. Oricum, descrierea şi elogierea unui scenariu anticreştin sunt interesante ca performanţă intelectuală în sine. Totuşi, întotdeauna am crezut că actul de a nega este inferior celui de a afirma, este mai ieftin.

Realitatea este irepetabilă. Imaginile obţinute prin tehnologie se repetă într-un mod dezgustător.

3. 1.

Colosala risipă de energie cerută de sărbători arată că preaplinul este totuşi ţelul profund iraţional al omului. Într-o societate raţionalizată, oamenii nu s-ar bucura toţi în acelaşi timp, ci pe rând.

În perioada de timp tocmai încheiată am urmărit cum se manifestă dorinţa sfâşietoare de a fi în rând cu oamenii, dorinţa de conformare.

Nu mă simt bine şi am întrerupt gimnastica. Să vedem dacă îmi mai revin încă o dată. Fără glumă, ar fi apoteotic să mor datorită unei boli cu transmitere sexuală.

4. 1.

Nietzsche şi cultura populară. N. ţine de c. p. în măsura în care exaltă performanţele fizice ale supraomului. Ţelurile creştine, batjocorite de el, sunt spirituale.

Se sting ultimele ecouri ale freneziei dictate de forţa ocultă a sărbătorilor. Se reia rutina vitală.

5. 1.

Am mai scris că negaţia este mai ieftină decât afirmaţia. Aşa pare a fi. Discursul lui N. se nutreşte din negaţii şi din acest motiv N. nu este de fapt un filozof.

Vin nişte zile foarte geroase. Nu prea voi mai putea ieşi din casă.

Mica mea boală, constatată zilele trecute, a dispărut. Mai aştept 2-3 zile şi încep să-mi refac (a suta oară) programul de pregătire fizică.

Fără milă, luma ianuarie a început să se consume. Indiferenţa lumii, cea a cosmosului. Dure mai sunt!

6. 1.

Pe canalul BBC Earth se vede ce-i preocupă pe occidentalii de azi. Să învingă obezitatea, să trăiască o sută de ani, să-şi găsească rapid un partener (parteneră) potrivit. Toate acestea se pot rezolva, aşa rezultă. Prin metode ştiinţifice.

Nietzsche repetă că omul trebuie depăşit, creaţia lui Dumnezeu este nereuşită, sugerează el. Acreala lui de moralist ateu este fără de sfârşit. Ca şi în cazul lui Cioran, nu este deloc sigur că  a crezut ce a scris şi nu doar a practicat o retorică şocantă.

10. 1.

În noaptea trecută, minus 27 de grade Celsius la Braşov. Pare să fi fost apogeul gerului, în zilele următoare va fi mai bine.

Citesc despre coabitarea omului de azi cu tehnologia. Autoarea spune că simbioza merge până la osmoza de tip erotic. În textul premeditat, voi descrie acest fenomen în termeni psihiatrici. Interesează doar trăirile unui om sănătos mintal şi psihic în relaţiile sale cu tehnologia. Doar acestea contează.

În cartea respectivă se caută cu o anumită disperare difuză echivalente tehnoculturale ale viului şi ale trăirii. O curioasă tentativă deicidă, în cele din urmă. Prin cuvinte, se încearcă o echivalare a viului, o creare a unui simulacru plauzibil de viaţă. Este o eseistică SF.

Ateismul ca dependenţă de negarea religiozităţii (dacă are o dominantă afectivă).

13. 1.

Tiptil, dar inexorabil, luna ianuarie se consumă. Gerul a trecut. Gimnastica mea este OK, dar încă n-am ajuns nivelul anterior îmbolnăvirii.

Epidemie de gripă. Se va vedea dacă am fost bine inspirat când m-am vaccinat.

Cartea despre postumanism îmi stârneşte o curioasă senzaţie de scârbă. Să fie acel feeling of strangeness în faţa inanimatului cu formă umană?

14. 1.

În jargonul ei adesea agasant, autoarea amintită anterior argumentează teza egalităţii între real şi virtual. Virtualul ar avea materialitate. Ea citează o autoare din America, la fel de hazardată în opinii ca şi ea. Eseistică SF, nimic mai mult. Dacă nu mai este vorba de protezare, ci de osmoză, omul poate deveni un cyborg "cu acte".

16. 1.

Când mă conving că pe un anumit om nu se poate conta, respectivul îmi devine simpatic. Poate fiindcă îmi dau seama că nu-i datorez absolut nimic.

Ideea de efemeritate este mult mai indigestă decât cea de moarte.

19. 4.

Omul credincios este obedient din fire şi deci mai uşor de guvernat. Atunci când devine fanatic însă nu mai acceptă altă autoritate decât cea a zeului său şi se transformă într-un rebel. Ultimul caz este şi cel al unor musulmani practicanţi, ajunşi în Europa.

21. 1.

Amintirile despre oameni cândva vii sunt destul de ciudate. Mă gândesc, de pildă, la H., defuncta mea prietenă şi am unele îndoieli cu privire la adevărul amintirilor mele espre ea. Nu cumva mi-am imaginat totul? De la moartea ei prematură se vor împlini curând trei ani, dacă nu cumva doar doi.

23. 1.

Presupun că voi reuşi să scriu eseul despre postumanism şi sentimentul religios. Întrebarea este dacă într-adevăr omul are o vocaţie religioasă, cum spune Mircea Eliade, sau doar unii au o asemenea aplecare cvasinevrotică.

Iarna se arată a fi stăpână pe situaţie, dar timpul se scurge în defavoarea ei.

Grafia mea, cu mici semne parkinsoniene, se datorează poate faptului că scriu pe genunchi, stând într-un fotoliu (şi apoi transcriu aici).

26. 1.

Performanţa spirituală pare a fi mai accesibilă oamenilor neevoluaţi, de felul ţiganilor cocălari (căutători prin gunoaie). Voi explica cândva acest paradox. Cultura tehnologică a zilelor noastre aduce multe informaţii, dar debilitează spiritul, s-ar zice.

După vreo două eclipse, datorate unor mici răceli, programul meu de pregătire fizică este refăcut şi aflat aproape de nivelul socotit optim. Durează vreo 35 de minute şi trebuie să ajungă la 40 – 45 minute.

29. 1.

La BBC Earth, afirmaţia că bacteriile, viruşii şi paraziţii sunt cele mai de succes organismel vii. Probabil că parazitismul, în nenumăratele lui forme, este foarte eficace şi în societatea umană. Cazul izbitor este cel al ţiganilor de la noi. Cu tupeu şi viclenie elementară, ei reuşesc mai mult decât numeroşi dintre cei corecţi.

S-a încheiat Australian Open, cu vitoria lui Federer. Sunt atât de emotivi aceşti jucători multimilionari! S-ar zice că banii măresc sensibilitatea. Ce frumos!

31. 1.

Gaston Bachelard ar fi spus că primul navigator a fost moartea. Obscur, dar frumos. Probabil că este vorba despre vechi rituri funerare.

2. 2.

"Cercetările" mele de sociopsihologie m-au adus în faţa insondabilei abrutizări. Cum am mai scris, nu este vorba despre o regăsire a inocenţei animaliere, ci despre o ştergere a unora dintre carcteristicile umane. Locul gol, ivit astfel, este un abis al absenţei. Aceste fete, subiecţii mei, reuşesc să mă sperie uneori.

Am fost în stare să scriu o parte din eseul despre postumanism. Textul va fi inserabil în ciclul "Mitologia cotidianului".

Despre psihologia de om fericit a omului privitor de reclame la televizor, am scris. Poate că ar mai fi de adăugat câteva idei. 

Revenind la abrutizare, ar fi foarte bine să citesc nişte cărţi despre evul mediu. Oamenii de rând de atunci nu aveau asistenţă medicală şi nu respectau reguli de igienă. Speranţa lor de viaţă era sub 50 de ani, dacă nu cumva chiar sub 40. Ce fel de cenestezie aveau ei? Iată întrebarea.

4. 2.

Protestele populare din aceste zile reflectă sensibilitatea românilor în faţa ideii strămoşeşti de hoţie. Este de presupus că guvernanţii vor pierde respectiva partidă. S-ar putea chiar ca, într-un fel sau altul, PSD să piardă avantajul obţinut în urma alegerilor. Într-o asemenea situaţie, dl. Dragnea ar dovedi că nu este chiar atât de deştept cum părea la un moment dat. Dacă Victor Ciorbea, avocatul poporului, a sesizat CCR, înseamnă că a considerat că are şanse bune de a câştiga. Să vedem cât de buni sunt avocaţii PSD-ului.

7. 7.

Am ascultat azi "Bolero" de Ravel şi mi-am amintit de perfectele mele întâlniri cu V. A fost apogeul vieţii mele.

Subiecţii "cercetărilor" mele psihosociologice sunt nişte fete foarte previzibile, comportamentul lor este stereotip. Cum o fi să trăieşti aşa, rob al unor deprinderi, să nu aduci nici-o schimbare, niciodată?

8. 2.

Întrevăd o temă de roman. Ar fi o minune să reuşesc această carte. Întâmplarea, dar şi curajul meu mi-au trimis această temă. O lume mizerabilă, dar fascinantă mi se arată.

Eseul despre postumanism va fi gata curând. Va fi un text corect, având poate câteva idei interesante.

Iarna se manifestă, dar pierde teren.

12. 2.

Literatura de ficţiune este de proastă calitate atunci când cititorul se simte tras pe sfoară în privinţa adevărului estetic.

16. 2.

Celebrarea şi protejarea diversităţii sunt proiecte frumoase, dar realitatea cere să existe sacrificaţi şi câştigători.

18. 2.

Esenţa înţelepciunii pare a fi intuirea efemerităţii.

23. 2.

Situată dincolo de castitate, luxură, fidelitate, cinste, trădare şi alte (non)valori, abrutizarea este un neant insondabil.

1. 3.

În romanul meu trăit, un episod excelent – literar vorbind. Nu-l descriu aici şi-l păstrez pentru proiectatul roman.

Am fost răcit vreo cinci zile. Acum voi încerca refacerea programului de pregătire fizică.

Primăvara, cu promisiunile ei, se apropie.

Revenind la episodul amintit mai sus, precizez că a fost o foarte autentică intruziune a animalităţii în viaţa unor oameni civilizaţi.

15. 3.

Diverse peripeţii legate de starea mea de sănătate mi-au dereglat un pic programul tocmai refăcut. S-ar părea că nu stau prea rău în respectiva privinţă, dacă este să mă iau după rezultaele unor analize.

Sper să închei cu bine eseul despre postumanism. Cel despre băraia de joc va fi mai "ofertant", În viaţa cotidiană, bdj este o prezenţă constantă. Ce-i drept, "coabitarea" omului cu tehnologia este de asemenea detectabilă în mod empiric, dar tema respectivă are, cel puţin pentru mine, o răceală dezagreabilă.

16. 3.

O poezie scrisă de mine pe o foaie de hârtie destinată gunoiului şi salvată în ultima clipă.

Furia zilelor

Ani, decenii, o viaţă,

am aşteptat un miracol.

Nu s-a produs.

Pot zilele să devină furioase?

Da, ale mele arată furia rece a sinucigaşului.

Se grăbesc să dispară în neant.

Acest pesimism îmi este străin. Probabil că era o zi noroasă, când am scris acest text. De fapt, zilele se perindă aşa cum trebuie, cinstit.

Combinaţia de nevinovăţie animalică şi abjecţie, vizibilă la unele personaje ale romanului meu trăit. Mi se pare autentică şi deci atrăgătoare.

17. 3.

La dentist, probe costisitoare ale faptului că miza occidentalilor de azi este confortul individului. Durerea este inconfortabilă? Cu orice preţ, o vom elimina. Să piară planeta, dar individul plătitor să nu sufere.

18. 3.

Poate că am mai scris despre efectul de bumerang al bătăii de joc. Lipsa de respect începe să se manifeste şi în privinţa propriei persoane. Cazul ţiganilor certaţi cu igiena corporală şi alimentară. Speranţa lor de viaţă este semnificativ mică decât aceea a oamenilor mai civilizaţi. Lipsa de respect (şi dispreţul inerent acesteia) invadează fiinţa practicantului.

Nietzsche elogiază râsul şi asbsenţa seriozităţii. Implicit, laudă bătaia de joc (bdj). Ţiganii mei pun în practică preceptele lui, n-au nimic sfânt, deşi au calităţile tribale necesare pentru păstrarea idfentităţii.

20. 3.

Nietzsche – un spectacol al autenticităţii. Modul lui de a combate morala creştină este pătimaş şi arată că ateul înverşunat este de fapt un idolatru al propriei inteligenţe (intuiţii). N. credea, fără dubiu, că el este Supraomul. Paranoia? Delir de grandoare? Delir mistic?

22. 3.

Omul nu trebuie să fie prea fălos. Cum aveam dificultăşi cu eseul despre postumanism, mi-am cumpărat acid folic cu vitamina B complex. După a doua pastilă, căruţa mea eseistică s-a pus în mişcare. Prozaic, dar real.

23. 3.

La "revelaţiile" avute în ultimul deceniu trebuie s-o adaug şi pe cea referitoare la modul optimn de a judeca valorile umane. Am considerat că a judeca în diferenţe şi nu în superiorităţi este mai productiv ca performanţă intelectuală. Lumea celui dispus să judece în superiorităţi şi inferiorităţi mi se pare mai săracă decât a celuilalt. În viaţa cotidiană observăm, de altfel, că performerii stabilirii rapide a unor superiorităţi nu sunt, de regulă, prea inteligenţi. De menţionat şi faptul că ironicii şi spiritualii cu orice preţ fac parte tot din categoria celor aflaţi în posesia unor criterii clare de stabilire a superiorităţilor.

25. 3.

Îndeplinirea unei doriţe vine adesea atunci când omul a renunţat să mai spere. O afirmaţie fără logică, justificată de multe episoade din viaţa mea.

27. 3.

Izgonirea din paradis ar fi încheierea copilăriei. În acest caz, alunecarea în demenţa senilă ar fi o încercare de recucerire a fericirii edenice.

Am încheiat, trudnic, eseul despre postumanism. Acum ar urma cel despre bătaia de joc. Tema este mult mai puţin indigestă.

29. 3.

Ateul încrâncenat este un pasionat religios cu semnul schimbat. Dacă este aşa, înseamnă că el are o religie, el însuşi fiind zeul. Am scris ceva asemănător referitor la Nietzsche.

În fiecare an, repet următorul modest panseu. Văd venirea primăverii ca pe un succes personal, al meu.

30. 3.

Se poate trăi fără dulciouri, inclusiv în sens metaforic. Întrebarea este dacă savoarea vieţii (elogiată de Max Scheler) mai poate fi obţinută în asemenea condiţii.

Chinuri moderate la dentist. Venirea primăverii anulează asemenea neplăceri sau, oricum, le miniaturizează.

A murit Bogdan Ciucăşel, 54, fiul verişoarei mele primare, Olimpia. A fost un om extrem de inteligent, cu vocaţie de rebel.

2. 4.

Luna aprilie a venit implacabil, precum strânsoarea unui şarpe boa. Reversul euforiei aduse de primăvară. Pomii sunt înfloriţi, dar timpul trece tot de la mine.

Un personaj dintr-un roman al meu, astrolog destul de avizat, spune cam aşa: "Decenii la rând le-am criticat pe femeile din zodia Vărsătorului pentru presupusa lor lipsă de vocaţie pentru pat. Acum îmi este dat să cunosc o asemenea femeie şi s-o găsesc divină. Ce e viaţa! Nespus de ciudată şi plină de surprize plăcute."

Cam banal, acest ins fictiv. Probabil că orice femeie este divină, în felul ei. Asta, apropo de religia implicită…

Il n'y a que le provisoire qui dure.

Despre bătaia de joc nu este prea uşor să scrii. Deocamdată nu îmi este foarte clar ce este bdj. Ştiu destul de bine doar ce nu este. În primul rând, nu este expresia respectului şi nici a seriozităţii.

4. 4.

B. O. R. îşi dă măsura mai ales la înmormântări. Respectivele ceremonii dramatizate par a fi cele mai reuşite din tot repertoriul. Explicaţia ar fi emoţia specială a omului în faţa morţii. Doar în faţa morţii, omul obişnuit se uită în abis şi este în mod special dispus să admită existenţa unui mediator divin.

Micile mele peripeţii la dentist îmi amintesc că oamenii extrem de amabili sunt suspecţi. Printre ei sunt mulţi escroci şi incompetenţi. Să sperăm că am noroc şi am dat peste o excepţie.

6. 4.

Televiziunile n-ar trebui să prezinte cu atâtea amănunte obsesiv repetate atentatele teroriste ale unor sinucigaşi. Oamenii sunt făpturi imitative şi nu este exclus ca şi alţi tineri mai puţin echilibraţi psihic să se molipsească.

13. 4.

Tot mai des, întâlnesc oameni cu feţele atinse de grimase gerontofobice. Este ceva instinctiv, la ei, n-are nicio legătură cu morala. O ciudăţenie în plus, fără importanţă.

Pe măsură ce reclamele de la TV sunt repetate, agresivitatea lor implicită creşte.

16. 4.

Pământul lui Tata Lae mi-a oferit un an "sabatic". Mi-a permis câteva mici insurgenţe reuşite, inaccesibile, în principiu, unui scriitor român devenit pensionar. Acum nu am decât să-mi reiau proiectele literare. Am o idee de roman. De asemenea, o idee de eseu în legătură cu bătaia de joc, ca stil existenţial al unora.

17. 4.

Ideea unui roman unde personajul central este un amnezic. În definitiv, vârsta a treia aduce ceva asemănător cu amnezia lacunară.

Feromonii emişi de omul nespălat se pierd la cel curat şi "tratat" cu un deodorant.

Amnezicul meu uită deprinderi şi amintiri depuse asupra lui de civilizaţie. El se animalizează întrucâtva. Pierderile lui sunt însă compensate de ascuţirea simţurilor sale, în special a simţului tactil.

18. 4.

Practicarea minciunii alterează caracterul, în mod evident. Mult mai enigmatică este, în schimb, situarea existenţială a mincinosului faţă de el însuşi. Probabil că este un om al resentimentului, precum şi un infractor potenţial. Minciuna este forma predilectă de concretizare a bdj.

Eseul despăre bdj se va sprijini şi pe minunata carte a lui Noica despre cele şase maladii ale spiritului contemporan, anume pe eseul despre acatholie (refuzul generalului).

Va fi amintită şi cartea lui Andrei Pleşu, Despre îngeri (alt text excelent), unde vine vorba despre "boala demonică" dată de "fascinaţia de sine". Ipoteza mea este că bdj este manifestarea unei religii implicite, unde zeul este individul însuşi. Acesta nu mai are nimic sfânt, în sensul că nu se mai poate ridica la contemplarea şi asumarea unui sens supraindividual, cum ar fi divinitatea. Paradoxala combinaţie între viaţă în promiscuitate şi inocenţă există în realitate.

21. 4.

Unele dintre personajele mele sunt ca nişte cireşe minunate căzute îm căcat. Ca să le mănânci, trebuie să cotrobăieşti în prealabil prin scârnă.

A revenit iarna. Ca să vezi!

Teroriştii îi lovesc pe occidentali în punctul cel mai sensibil: dorinţa de comoditate.

O zicală românească ieşită din uz de când cu political correctness: Pe cine nu-l laşi să moară nu te lasă să trăieşti.

Cu regret, am abandonat jocul de şah, pentru o perioadă nedeterminată. Este prea "consumptiv". Cuvântul citat l-am aflat de la o doctoriţă cardiolog, nu prea pricepută, dar cu tarife enorme. Uitându-mă în dicţionar, bag de seamă că şahul este un fel de "boală"! Ha, ha!

Oceanul ipocriziei este insondabil.

24. 4.

Înainte de a mă culca, ascult pe canalul Mezzo muzică simfonică. Aseară am dat peste valsul din Simfonia fantastică. Am avut mult noroc.

1. 5.

A venit şi luna mai, fără nicio ezitare. (Se pare că mai nou se recomandă nicio şi nu nici-o. Ciudată excepţie.)

Să vedem dacă voi lămuri ce înseamnă bdj. Ar trebui să citesc un tratat de etică, pentru a afla ce înseamnă respectul.

2. 5.

Un studiu încurajator citat pe net spune că nevoia imperioasă de socializare nu semnalează o mare inteligenţă. Omul foarte deştept, se spune acolo, îşli vede de treaba lui. Sunt de acord.

Mă întreb ce sinte un om moral, atunci când întâmpină imoralitatea. Dezgust, poate? Indignare? Eu sunt doar uimit, uneori uluit, nu mai mult. În nici-un caz, indignat. Poate că receptez minciuna ca pe o dovadă de ingeniozitate artizanală, ca pe o performanţă.

Minciuna ca bdj implicită.

3. 5.

Citesc, în fine, "Genealogia moralei" şi încerc să deduc psihologia celui pus pe negare. Bolnavul Nietzsche, demolatorul, pare mult rău situat ca cenestezie în comparaţie cu un preot de ţară, senin în sufletul lui. Probabil că practicarea negării nu este confortabilă de felul ei.

4. 5.

Rău cu rău, dar mai rău fără rău. O zicală românească suficient de ambiguă. Poate vrea să spună că binele neîntrerupt este plictisitor şi aducător de amorţire.

Vreme bună, însorită. Mă aflu într-o etapă nu prea grozavă în privinţa gimnasticii. Am un program redus, aproape simbolic. Să vedem ce va urma, în această privinţă.

Citesc alternativ "Genealogia moralei" şi nişte sefeuri modeste. "Doctrina" mea despre necesitatea de a judeca lumea doar în diferenţe şi nu în superiorităţi / inferiorităţi  se cam clatină… Totuşi, nu renunţ la ea.

Nietzsche a avut intuiţii psihologice foarte exacte. De pildă, vorbeşte despre confortul psihic al sclavului. Într-una dintre puţinele sale însemnări, tatăl meu amintea confortul anonimatului. Şi nu greşea. Anonimul nu este sclav, dar n-are de luat decizii majore. Stă în tribună şi se uită la jocul altora.

7, 5,

Un defect cronic al sefeurilor româneşti sunt dialogurile neconcordante. Dacă un ins trăitor peste 9500 de ani vorbeşte ca unul de azi, de pe la noi, efectul este în mod necesar comic. Autorii caută exprimări colorate, dar astfel efectul de parodie este întărit.

A murit Ermioni Cucu, 82, buna soţie a vărului meu primar, mort şi el cu opt ani în urmă. Dumnezeu s-o ierte!

Dacă va fi să scriu romanul despre abjecţie şi nevinovăţie, voi aminti valsul nr. 2 de Şostakovici. Această piesă mi se pare un fel de cale intuitivă spre adevărul ultim. Ascultând-o, un om ar putea avea o revelaţie atât de intensă încât şi-ar pierde minţile. Doamne păzeşte!

Romanul… Un autor are relaţii doar cu fiinţe decăzute şi crede că acestea deţin adevărul metafizic despre viaţa omului.

Practicarea jocului de şah presupune un mare consum de energie. De când nu mai joc, am început să scriu şi să citesc mai mult.

Declinul creştinismului se vede şi din schimbrea urării "Dumnezeu s-o ierte!" în "Dumnezeu s-o odihnească!" Rolul divinităţii este mult micşorat.

"Tupeul borfaşului" – o expresie reuşită şi pătrunzătoare.

"Facere de bine – futere de mamă." Altă zicere corectă prihologic. Recunoiştinţa pare a ţine de morală şi mai puţin de natura umană. Cu toate acestea, printre mamifere există ceva asemănător.

Timp ploios şi răcoros.

Un personaj constată că din afacerile cu ţigani nu poţi să ieşi decât în pierdere. Este subiectiv, poate. Cunosc un cuplu mixt foarte reuşit, de succes.

11. 5.

Critica literară practicată de sefiştii de la noi este o chinuitoare şi prelungită îmcercare de a legitima literatura proastă, prezentând-o drept bună. Uimitoare realitate culturală!

Am mai spus, întrebarea este ce simte practicantul băşcăliei (bdj). Este vorba despre o compensaţie a unor eşecuri, asta pare evident, dar nu cumva mai sunt şi alte resorturi? O plăcere de tip sadic? Bdj este uneori practicată în chip gratuit? Se vorbeşte despre oameni răutăcioşi fără motive aparente. În cazul lor, să fie o înclinare pur subiectivă, fără motive exterioare?

14. 5.

Un amic apare în chip de one man show şi respectivele realizări îl nutresc şi îi dau un scop în viaţă. N-o face pentru bani, doreşte doar să fie cunoscut. Această sete de notorietate o au şi cei de pe reţelele de socializare. Aviditatea lor este evidentă şi mă fascinează, cu atât mai mult cu cât îmi este complet străină. Probabil că acestor oameni sunetul propriilor lor voci li se pare divin, aducător de extaz. La fel, cuvintele scrise pentru a fi citite de cât mai multă lume. Fără îndoială, aceşti oameni scriu pentru ei înşişi, în primul rând. Facebook – o jurnalistică generalizată.

16. 5.

Citesc Dumitru Drăghicescu, "Din psihologia poporului român" (1907). Îi critică rău de tot pe români şi reuşeşte să mă indispună. Nu mă mir că această carte nu este menţionată în multe lucrări ulterioare de etnopsihologie. În acest context, aş aminti zicala "Adevărul supără pe om".

Drăghicescu s-a sinucis la 70 de ani. Probabil, din amor, ilustrând o criză de senectute clasică. Sau poate fiindcă era un depresiv şi vedea lumea în negru. Oricum, generalizările din această carte nu pot fi OK din punct de vedere ştiinţific. Şi asta nu numai datorită schimbării de paradigmă.

Dintre trăirile omuluii informatizat, tind să dispară introspecţia şi reveria.

Succesul de azi al homosexualităţii se explică în principal prin dorinţa de comoditate a occidentalului. Dintr-o lovitură, sunt eliminate toate dezagrementele legate de reproducere.

17. 5.

Copmponenta masochistă a nomofobiei pare evidentă. Ea iese în evidenţă, de exemplu, atunci când respectivii adoră să vorbească la telefon în situaţii vădit neprielnice pentru aşa ceva.

Aventurile mele la dentist continuă. Mizeria vieţii erupe periodic, precum vulcanii noroioşi.

D. Drăghicescu o drege până la urmă şi spune că românii sunt nişte victime ale istoriei şi nu sunt vinovaţi pentru carenţele lor de caracter. În condiţiile globalizării, metoda lui ce cercetre este din ce în ce mai inadecvată.

18. 5.

În mod curios, portretul moral al ţăranului român propus de Drăghicescu li se potriveşte foarte bine ţiganilor de azi, de la noi. Ce scuze au aceştia din urmă? Cea standard este că au fost segregaţi. Oricum, nu se grăbesc să se integreze şi să adopta regulile din societăţile civilizate.

Eseul despre bdj se reliefează. Bdj este mai degrabă nonverbală. Concretizată prin vorbe, poate adesea să fie percepută drept o formă "benignă" de ironie, în funcţie de susceptibilitatea şi inteligenţa respectivului receptor.

Oamenii ar fi inventat ideea de apocalipsă fiindcă nenorocirile prevăzute ar fi mai uşor de suportat decât cele produse pe neaşteptate.

21. 5.

Estetica/retorica clipurilor publicitare – un domeniu misterios. Aceste produse mă fascinează. Efemeritatea lor, lipsa unor autori expliciţi! Ilustrează parcă destinul artei în ziua de azi, rarefierea şi dizolvarea artei în societatea de consum.

Nietzsche tot vorbeşte despre omul nobil, dar nu precizează dacă nobleţea este de stirpe sau de spirit. Probabil, de spirit, pentru ca astfel să se includă şi pe sine însuşi în respectiva categorie.

Am avut nevoie de o viaţă pentru a afla şi a admite câteva adevăruri simple. Mai întâi: realitatea este întotdeauna logică şi perfect admisibilă (cf. Hegel). Apoi: cea mai mare prostie este să încerci să-l schimbi pe un om, să-i modifici felul de a fi; poate să existe unele excepţii în cazil copiilor mici, deşi mă îndoiesc. Şi încă: după cum spune Goldenberg, eroul lui nenea Ghiţă, unchiul meu prin alianţă, citat de mine pe parcursul acestui jurnal, lucrurile omeneşti sunt efemere şi trebuie tratate ca atare.

Gimnastica mea merge bine. O lungesc treptat şi sper să nu fiu prea curând obligat s-o scurtez.

23. 5.

Dacă Nietzsche ar învia, ar vedea cum este când se renunţă la morala creştină. Scriu asta după un atentat terorist din Anglia.

27. 5,

"Genealogia…" suferă de verbozitate, chiar de prolixitate, dar are formulări de neuitat. Un exemplu: "naivitatea fără semăn a inimii puternice", cu referire la Vechiul Testament. Pe de altă parte, cititorul observă, o dată în plus, că orice retorică a negării are un fel de infirmitate bine ascunsă.

Să nu uit de "castitatea sufletului", atribuită de narator personajelor sale atinse de abrutizare şi de luxură.

29. 5.

 

Dacă este mai deştept de felul lui, autorul de literatură comercială înţelege că el însuşi, de fapt, îşi bate joc de literatura adevărată şi de cititorii lui. Apare în această situaţie o legitimare a bdj, a parodiei. Bdj apare în raportarea băşcălioasă la ideea demodată că literatura autentică are o componentă miraculoasă, cvasidivină, fiind prin urmare un organism cvasiviu.

Poate că practicarea bdj nu este doar compensatoare în sens psihologic, ci şi euforizantă, precum o substanţă psihotropă.

Un fir narativ să conţină însemnările personajului despre bdj, cu menţionarea unor referiri academice, dar şi a unor observaţii empirice, realizate în viaţa cotidiană.

Cu mulţi ani în urmă, am citit (cred că în Baltasar Gracián) următorul sfat de moralist: Fă în fiecare zi ceva dezagreabil, spre a fi pregătit pentru marile încercări ale vieţii. Felul meu de-a fi s-a dovedit compatibil cu această reţetă, iar acum pot spune că metoda merită a fi urmată.

Într-un film de artă, un înţelept compară femeia cu dulciurile. Spune că fără dulciuri poţi să trăieşti, ba chiar şi să afli o formă de viaţă aducătoare de seninătate.

Luarea de mită în formă continuată se pedepseşte penal, minciuna, nu. Personajele mele mint în mod firesc, aşa cum respiră. Legătura cu păracticarea bdj este evidentă. Minciuna denotă lipsă de respect. La fel, hoţia şi alte delicte minore.

3. 6.

Luna iunie a venit fără nici-o ezitare.

Cine nu mă iubeşte nu mă merită. O vorbă de folos în anumnite situaţii.

Meciurile de tenis de la TV sunt interesante, dar numai pentru cei implicaţi, nu şi pentru bieţii privitori în mod artificial ambalaţi.

4. 6.

Am avut un succes ridicol, consemnat pe Facebook. Povestea respectivă este foarte ieftină, dar umană şi deci scuzabilă. Genul acesta de succese fictive îi ajută pe mulţi să-şi suporte frustrările.

O variantă localizată a unui citat apocrif, în stil Hemingway ("Taurul era mort, dar nu ştia că este mort."): "Omul era în căcat până sub ochi, dar nu ştia că situaţia lui era de căcat."

Facebook – o cacofonie de monologuri.

Uimitoarea automatizare a comentatorilor sportivi (de tenis). Respectivii repetă banalităţi cu aerul că fac constatări esenţiale. Apare umorul involuntar.

8. 6.

A putea sau a nu putea să scriu eseul despre bdj? Există critici culturali în stare să scrie tot ce le trece prin minte în momentul respectiv. Fericiţi indivizi! În schimb, frica mea de prolixitate nu-mi permite să procedez ca ei.

Să nu uit a preciza că vara s-a instalat. Bună treabă!

Într-un film horror, bunicii le fac zile grele nepoţilor. Explicaţia: sunt cam nebuni. Iar nepoata, o adolescentă isteaţă, a fost cândva rău de tot supărată de către tatăl ei biologic. Concluzia mea: este greu de trăit cu nebunii, dar nici cu proştii nu este uşor.

9. 6.

Vremea s-a răcit din nou.

Din "Le rire" de Bergson, reţin că râsul presupune o suspendare a afectivităţii şi a empatiei. Înţeleg de ce în lumea de azi se râde atât de mult, iar sentimentele, inclusiv cel religios, sunt socotite un balast menit să perturbe instalarea în comoditate.

O lume perfect tolerantă va fi o lume perfect indiferentă. O dată cu antipatia, dispare şi simpatia.

"Râsul nu are un duşman mai mare decât emoţia." (Bergson) Am fost să mă plimb şi am văzut doi adolescenţi (băiat şi fată) sărutându-se. S-au îndepărtat apoi unul de celălalt, râzând în hohote. Aferim, copii!

Reţelele de socializare îi transformă în jurnalişti pe toţi cei alfabetizaţi.

Trăiesc ceva ciudat în unele dimineţi, când simt că nu sunt în stare să-mi îndeplinesc programul de gimnastică, deşi nu sunt bolnav. Atunci execut mişcările respective à contre coeur (scris mai nou contrecoeur). Trăirea respectivă nu este prea plăcută. Şahiştii de la ITB numeau asta, pe vremuri, "a trage de voinţă".

Pars servitutis – o parte din înrobire. Cu referire la preluarea unor obiceiuri ale cuceritorilor de către cei cuceriţi.

16. 6.

Când o persoană adultă îi cere bătrânului său tată să-şi probeze paternitatea prin analiză a ADN, înseamnă că în sufletul său doreşte un rezultat negativ. că ar prefera să scape de balastul emoţional al unui tată.

Poate că fiecare om evoluează spre postura de vedetă sau spre cea de fan. În caz afirmativ,  democraţia s-ar dovedi, încă o dată, utopică. Cele două ipostaze ar reprezenta relaţia stăpân-sclav. Cel aflat între cele două poziţii ar fi în mod necesar un rebel depresiv. Această ipoteză o voi putea relua atunci când mă voi referi la cultul vedetei, studiat în sociologia de azi.

19. 6.

Unii spun online că nu le place divinul Mozart, confirmând un adevăr trist: frumosul nu are o existenţă obiectivă. Dacă este aşa, înseamnă că nici sentimentul religios nu este inerent naturii umane.

După tribulaţii vecine cu depresia, s-ar părea că am urnit eseu despre bdj dintr-un jenant punct mort. Mai multe săptămâni la rând am avut impresia neplăcută că "mansarda" mea s-a deteriorat ireversibil.

Vara este ceva minunat, dar peste câteva zile  vom trece peste solstiţiu şi ne vom îndrepta, pe furiş, către toamnă. Nu-i rău!

Binele şi răul sunt înlocuite tot mai mult de oportunul şi inoportunul.

Bizara senzaţie de comoditate indusă de relaţiile cu oameni mincinoşi.

Îmi amintesc de R. W., prietena mea din anii '80. Era parolismul întruchipat, ca şi mine, de altfel. Am învăţat să mă ţin de cuvând de la tatăl meu, cunoscător fanatic de bun al limbii germane. Poate că această limbă favorizează disciplina, inclusiv cea de domeniul moralei.

În lumea de azi, bazată pe credit, mincinosul alunecă în mod necesar către delincvenţă. Întrebarea este dacă acest proces este valabil şi în cazul mincinoşilor patologici.

21. 6.

Solstiţiul de vară a venit. Problema trecerii dezgustător de rapide a timpului este în mod radical rezolvată.

În preajma morţii sale, omul îşi aduce aminte de momentele de maximă intensitate emoţională. Numai aşa poate să fie. Unii spun însă că şi o viaţă fără emoţii puternice poate fi acceptabilă.

Cei optimişti de felul lor găsesc imediat reversul pozitiv al propriilor lor eşecuri şi ghinioane.

26. 6.

N-am jucat şah vreo lună, în ideea de a-mi păstra forţele pentru eseul despre bdj. Treaba n-a prea mers. Ieri, plictisit de postura celui rezonabil, am jucat câteva partide. În mod curios, ideile despre bdj mi s-au limpezit.

Vreme călduroasă. Gimnastica mea este OK.

Mă uit la filme documentare despre animale. Se mănâncă între ele, la nesfârşit. Oamenii încearcă să arate că se poate şi altfel.

Poate că ghinionul este molipsitor, cum spune moralistul spaniol. Ar trebui să ne ferim de anumiţi oameni.

28. 6.

Mi-am amintit în această dimineaţă de un motănel avut de mine pe când locuiam într-o căsuţă de tip rural dintr-o mahala a Iaşiului (Tătăraşi?), prin 1963. Motanul avea trei nume: Filtreş, Întretimp, al treilea l-am uitat. Îl strigam "Întretimpe!" şi apărea. Simpatic foc. Când m-am mutat de acolo, l-am dat unei colege de facultate, ieşeancă. Motanul a intrat într-o centrală termică, într-un subsol şi n-a reuşit să iasă când a fost aprins focul. Tempi passati…

Se prevede căldură mare.

29. 6.

Anunţând tot felul de nenorociri, ştiriştii de la TV literalmente înfloresc de satisfacţie conţinută. Se nutresc din noutăţile proaste.

Ideea că bdj  implicită ar putea fi numitorul comun al lumii de azi, când onoarea pare ceva desuet. Câtă minciună, atâta bdj. Totuşi, afacerile licite nu pot funcţiona, dacă partenerii se mint. Oricum, ideea că minciuna este o bdj implicită pare valabilă.

1. 7.

Se pare că numitorul comun al reclamelor este exagerarea aflată la graniţa cu minciuna. Asta îmi confirmă o observaţie mai veche: mincinosul exagerează, iar adevărul se află sub dubii.

Psihologia minciunii ajută la înţelegerea bdj. Mincinosul înşală aşteptările şi astfel produce bdj. S-ar putea însă ca importanţa acordată de mine minciunii să fie un ecou al moralei creştine. Locul minciunii în alte spaţii culturale este poate mai puţin important.

Practicarea minciunii poate fi înţeleasă ca o dependenţă? S-ar spune că da, atunci când a devenit patologică. Ar fi cazul firii isterice, în clasificarea lui Karl Leonhard.

2. 7.

"Oricât ne-am strădui, nu-l putem ajnge în ironie, spirit de negaţiune şi ştiinţă de-a batjocori, – pe ţigan." (Victor Eftimiu, Vorbe… vorbe… vorbe…!, f. a., p. 130) Să ne fi molipsit, noi, românii, de la ţigani?. Eftimiu are dreptate. Ţiganii cunoscuţi de mine practicau bdj parcă din instinct, fără a avea ceva personal cu cineva. Minţind în mod reflex, aceste persoane se plasează într-o realitate socială şi existenţialîă misterioasă, pentru mine.

Nietzsche recomandă bdj, spune că doar sclavii sunt serioşi! Deci ţiganii ar fi din rasa stăpânilor? Aşa ar cam fi, dacă ne gândim la faptul că parazitează. (Mă grăbesc să precizez: Nu toţi, unii lucrează etc.)

3. 7.

A trecut canicula. Slavă Domnului!

Nu m-am mai canonit în acest hal cu un text teoretic de când scriam, cu 11 ani în urmă, despre literaţi şi sefişti. Bătaia de joc se dovedeşte a fi un concept alunecos, greu de definit. Încerc să scriu despre el, fiindcă românbii de azi îl amintesc foarte des. Poate este vorba despre imitaţie. Oricum ar fi, bdj poate fi considerată o cheie a relaţiilor dintre oameni. Asta dacă adopţi poziţia unui moralist, pesimist prin natura lui.

O carte din 1983, tradusă la noi în 2002, s-ar putea să-mi lămurească natura bdj: M. Scott Peck, Psihologia minciunii. Speranţa de a vindeca răul uman. Minciuna ar fi o formă a răului. Bdj se exprimă de regulă prin minciună. Deci bdj este o formă a răului.

Adevărul este că relaţiile cu oameni mincinoşi sunt nu numai păguboase, dar şi foarte obositoare, nespus de incomode. Suferitorul  minciunii trebuie să dea în permanenţă dovadă de supleţea mintală a unui avocat aflat într-un proces cu însuşi diavolul.

Practicarea minciunii ar duce la consolidarea unui iad interior, în sufletul mincinosului. O afirmaţie plauzibilă.

6. 7.

Spre regret, cartea menţionată ieri de mine este foarte diluată. Autorul avea nevoie de un text lung. Oricum, ideile sunt interesante. Puteau fi însă spuse pe 15-20 de pagini. Autorii fericiţi nu se feresc de lungimi.

Ni se spune că oamenii răi sunt lipsiţi de empatie. Înseamnă că sunt de fapt nişte psihopaţi de un fel mai special, încă neclasificaţi de psihiatrie?

Tipologia oamenilor răi seamănă până la identificarecu aceea a practicanţilor bătăii de joc .

Orice minciună spusă de cineva în viaţa cotidiană ese o mică escrocherie. Minciuna este ceva omniprezent în lume.

7. 7.

De ziua mea, am primit un cadou autentic, abject şi savuros. Înţelegeţi ce vreţi din această formulare.

Totul este OK cu gimnastica mea. Azi am făcut încă un mic pas către nivelul optim, periodic pierdut din cauza diferitelor probleme de sănătate.

În dimineţile când mă simt aproape 100% bine, mă gândesc, cu un microscopic frison repede trecător, la faptul că momentul final al vieţii cuiva este precedat de o scurtă înviorare, de o înşelătoare senzaţie de revenire a puterilor. "Toate trec, toate se şterg. / Dă-i 'nainte, Goldenberg!"

Repetarea înnebunitoare a unor clipuri publicitare este coşmarul privitorilor la televizor.

8. 7.

Psihiatrii caută să-i determine pe pacienţii lor să nu mai mintă, să le spună adevărul. Încearcă să-i scape de obiceiul de a (se) minţi.

Sper să aflu din cartea lui M. Scott Peck şi câte ceva despre cei aflaţi între cei răi şi cei buni. Cei incvapabili de iubire, dar absolut corecţi în respectarea legii morale.

Poate că mincinoşii cred că toţi oamenii sunt ca ei şi nu se aşteaptă să li se spună adevăruri.. Neîncrederea lor în semeni este poate totală. Aşa este şi în lumea delincvenţilor, dacă este să mă iau după filme de gen.

Documentându-mă atât de mult despre bdj, am pierdut cu totul dezinvoltura stilistică a jurnalistului cu aplomb.

10. 7.

Cine practică bdj este şi mincinos. Aşa ar cam trebui să se întâmple, aşa ar fi logic.

M. Scott Peck defineşte sănătatea mintală  ca fiind "un proces neîntrerupt de devotament faţă de realitate, cu orice preţ". Traducerea este dubioasă, dar se înţelege ce trebuie. Mă bucur să aflu că mica mea filozofie de viaţă are o confirmare autorizată. Am crezut întotdeauna că realitatea este perfectă.

Bdj are uneori o componentă verbală, dar are întotdeauna urmări practice, fie şi numai în psihicul batjocoritului.

13. 7.

Cum se mai schimbă vremurile! În serialul de comedie "Las Fierbinţi", unde personajele sunt nişte retardaţi, apare un cuplu de homosexuali, simpatiozat de toată lumea.

Este o eroare încercarea de a face critică literară referitoare la sefeuri. Acestea pretind un alt fel de comentarii, cer texte promoţionale. Intuitiv, sefiştii au descoperit de multă vreme acest adevăr şi au scris în consecinţă.

În ianuarie 1941, în zilele rebeliunii legionare, părinţii mei l-au ascuns în apartamentul lor, pentru câteva zile, pe doctorul Iancu, un medic pediatru evreu, om cumsecade. Ulterior, acesta a rămas medicul ostru "de familie". Venea pe la noi, pe strada Valeriu Branişte 54, şi scria reţete pentru copil, cu un stilou gros, cu peniţă de aur, mult admirat de mine. Îmi recomanda prontozil şi desigur alte medicamente.

17. 7.

Scriam că oamenii încearcă să nu se "mănânce" între ei, ca animale. În schimb, sunt "mâncaţii" de viruşi şi bacterii. Par a fi prădători, dar sunt de fapt "ierbivore" lipsite de apărare.

Probabil că motivaţiile şi psihologia oamenilor batjocoritori sunt mai interesante decât trăirile celor agresaţi de aceştia.

20. 7.

Minciuna este prostia morală. Mincinosul nu pricepe că încurcă funcţionarea lumii, deci este prost. De aici se poate conchide că prostia este regina lumii. Asta fiindcă toţi oamenii mint, într-un fel sau altul.

Ştiu de multă vreme că oamenii nu pot fi schimbaţi. Cu toate acestea, mi-e greu să admit acest adevăr elementar. Îl uit, mai bine zis. Probabil că asemenea tentative inutile de schimbare consumă o emormă energie în lume. Ele merită totuşi să fie iniţiate, fie şi numai pentru o reuşită dintr-o mie.

Din când în când, aflăm că s-a sinucis un om bogat şi nu bătrân. I s-a urât cu binele, după cum spune românul.

Vorbăria nesfârşită de pe reţelele de socializare consumă multă energie şi este sterilă. Excepţie fac autorii cu scopuri şi reuşite lucrative.

Opusul naivului este neîncrezătorul, bănuitorul. În mintea naivului există există o viziune utopică asupra semenilor săi.

23. 7.

Refluxul creştinismului se vede şi în cultul mâncării, tot mai vădit. Dorinţa de spiritualizare este înlocuită cu dorinţa de senzaţii plăcute. Bucătarul devine oficiantul noului cult, iar noul lui nume, mult mai titirit, este chef. În acest context se potriveşte una dintre cele două zicale favorite ale bunicii mele dinspre mamă, Maica, femeie de o bunătate îngerească: "Cum e, aşa e bine." Subscriu.

Scenele isteoide realizate de antrenori în timpul meciurilor de fotbal ţin de rol. Respectivii trebuie să-i convingă pe finanţatori că îşi merită salariile grase.

Unii oameni reacţionează pe dos la binefacerile primite. Încep să-şi urască donatorul sau măcar să-l dispreţuiască. Nu prea reuşesc să explic această atitudine. Max Scheler ar putea s-o facă. El ar spune că respectivul nonrecunoscător are deja un resentiment definitiv. Sau ar zice că poziţia de beneficiar al unor acte filantropice este umilitoare, indiferent de context.

Mulţimea de pietoni cu telefoanele în mâini îmi vorbeşte despre vocaţia de sclav a unor oameni. Nietzsche ştia ceva.

25. 7.

Nişte analize medicale mi-au ieşit bine. Să conchid că norocul nu m-a părăsit încă? Vom vedea.

26. 7.

Am nimerit azi peste ultima parte din "Pastorala", pe Mezzo (singurul post neatins de cultura populară). Frumos, nene! Această simfonie este preferata mea. Elogiul ei adus naturalului, deci lui Dumnezeu! Frumos! Sublimul nu există în artă, ci doar în natură. Aici a fost eroarea regretatului Cornel Robu. Beethoven a evocat frumos sublimul naturii.

Pare evident că între simţul religios şi cel muzical există o relaţie strânsă. Omul muzical percepe armonia lumii, iar ideea de Dumnezeu i se pare tangibilă. Cel fără "organ" ascultă în muzică o seamă de zgomote, presupun.

Un ateu cunoscut de mine, om instruit, declară că muzica nu-i spune nimic. Alt ateu, om licenţiat şi inteligent, preferă nişte varietăţi cacofonice de muzică populară.

Telefoanele cu touchscreen sunt perverse, fiindcă manevrarea lor este foarte uşoară şi rapidă. Ele se transformă pe nesimţite în nişte proteze. Cele cu taste sunt doar instrumente.

Nefericitul acesta de scenarist de la "Las Fierbinţi" a făcut un film unde personajele au etosul ţiganilor căutători prin gunoaiele oraşului.

28. 7.

Lucrările literare nu trebuie lălăite (tergiversate), fiindcă vine un moment când propriul tău text ţi se pare ceva străin, pus de cineva pe masa ta şi aşteptând retuşurile tale. Din autor, te transformi în redactor plictisit.

Am luat încă o dată premiul "Opera omnia". Este o premieră comică în literatura română, dar dl. Adrian Lesenciuc, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Braşov, spune că totul este în ordine. Tant mieux. Banii pică bine, aşa puţini cum sunt. Scriind cele de mai sus într-un text publicat pe net, arăt că am sesizat faptul că am mai luat acest premiu în 2012 sau 2013, dar oficialul Uniunii Scriitorilor a considerat că totul este OK.

Un aforism frust: Moartea este balega cosmică. Dacă nu-i place cuiva, îl rog pe respectivul să-mi scrie.

Câte spune, atâtea minte. Aşa zicea mama mea despre o mincinoasă patologică.

1. 8.

Luna lui august a venit fără nicio problemă.

Luciditate înseamnă  şi capacitatea de a aprecia propria ta poziţie în lumea reală. Încerc să fiu lucid şi mă întreb dacă voi mai avea energie pentru a-mi scrie memoriile. În esenţă, ar fi povestea unui ins nimerit în literatură din îmtâmplare. Un fel de căsătorie fără iubire, ajunsă însă la un respect cu greu dobândit. Da, literatura merită respect, dar numai dacă sugerează fervoarea cvasireligioasă a autorului.

Am citit că practicarea şahului are un cert efect anafrodiziac. Şahiştii fervenţi urmează să se pronunţe. Sau, şi mai bine, nevestele lor.

Zile călduroase, pe placul meu. Iarna pare o invenţie a unei minţi răutăcioase, ceva fictiv.

2. 8.

Poate că în fiecare om zace o vedetă sau un fan. Sunt posibile ambele tipuri de personalitate, în acelaşi om?

După cum merg lucrurile, următorul meu volum editat va fi acest "tronson" de jurnal început în 2012.

Pentru azi, sunt anunţate 35 de grade la Braşov. Asta înseamnă ceva, aici.

Vremea – furios de capricioasă. Zeul caniculei. Implorarea soarelui redevine actuală.

Descopăr că bdj este produsă de persoane suferind de sociopatie într-o formă uşoară, ca să spun aşa. Respectiva deviere de la normal este o descoperire relativ recentă, în psihiatrie. Este un nume dat narcisismului maligm, menţionat de M. Scott Peck, dar menţionat prima dată de Erich Fromm.

3. 8.

Divertismentul este tartorul televiziunii. Faţă de el, reclamele sunt un diavol minor, dar de asemenea eficient în acţiunea de spălare a creierelor. Repetarea lor este diabolică.

Am dat pe Facebook peste M. A., fosta mea prietenă (şi actuala, ca idee) din Bucureşti. Remarcabilă femeie! Mignonă, redutabilă, autentică, fără inhibiţii.

4. 8.

O formă de nefericire este strădania amatoristică de a deveni o vedetă. Oceanul de intervenţii de pe Facebook şi alte reţele de socializare aşa ceva semnifică. Anonimul doreşte să devină "cel mai popular" din grupul său şi să-şi transforme cunoscuţii în fani ai săi. Omul norocos, în schimb, nu este nici vedetă şi nici fan. El îşi vede de treburile lui, atât. 

Când nu te interesează ceva în mod special, te interesează totul. Şi atunci devii un telespectator devotat sau un robit telefonului mobil.

Canicula din aceste zile pare totuşi o luptă de ariergardă dusă de vară. Toamna nu este departe.

Poate că un om foarte sărac minte pentru a-şi da importanţă. Ar porni mecanismul compensatoriu al bdj, în cazul lui.

Partida de şah nu poate fi "rescrisă" decât post festum, la analiză. Eseul, în schimb, poate fi refăcut. Morala: dacă esti perfecţionist, scrii eseuri şi nu joci şah.

8. 8.

Ideile lui M. Scott Peck despre minciună pot fi prelungite. Astfel, succesul psihanalizei, dar şi cel al spovedaniei creştine s-ar explica prin confortul psihic apărut după spunerea adevărului. Minciuna aduce o plăcută dominare a celorlalţi, dar ar fi şi inconfortabilă.

9. 8.

 

Eseul meu despre bătaia de joc se apropie de sfârşit. Tema este extrem de dificilă, aşa că am o scuză pentru prelungirea lucrurilor peste limitele acceptabile.

11. 8.

Bdj este temă pentru o carte. Am avut nevoie de mult timp pentru a o înţelege şi fiindcă este o componentă importantă a naturii umane. Se râte mult în ziua de azi, iar batjocura se află la îndemâna oricui are o inteligenţă normală.

Titlul propus pentru volumul de eseuri: Mitologia cotidianului. Eseuri adnotate.

Bdj este interesantă  fiindcă are un ingredient aproape inexplicabil: maliţiozitatea. Se pare că opusă iubirii nu este ura, ci bdj. Totuşi înlocuirea iubirii prin ură este un fapt în relaţiile amoroase (în unele dintre ele).

13. 8.

Discuţia despre prezenţa răului în lume trimite gândul la succesul creştinismului. La antipodul omului rău s-ar afla omul iubitor şi/sau capabil de empatie.

15. 8.

Disperatele eforturi de autopromovare depuse de unii autori de literatură se explică. Cine face aşa foloseşte literatura pentru a obţine succes, o consideră un mijloc. Cine o consideră un scop stă calm şi scrie. Evident, cele două atitudini sunt la fel de valide şi de legitime. Este o chestiune de gust şi de structură psihică.

16. 8.

Am convenit că bdj are nevoie de ingredientul răutăţii, pentru a exista ca atare. Pare adevărat. Doar astfel o putem diferenţia  faţă de alte manifestări asemănătoare. Totuşi, bdj rămâne dificil de descris.

19. 8.

Am terminat textul despre bătaia de joc. Ca documentare, am citit mai multe cărţi interesante. Probabil că aceste lecturi au fost mai importante decât scrisul, pentru mine.

Au venit nişte zile călduroase, dar partida este pierdută, pentru vară.

Gimnastica mea merge bine.

Acum o să văd dacă pot face un volum din textele despe mitologia cotidianului.

Am impresia că minciuna devine un viciu pentru unii. Extrapolând teoria lui M. Scott Peck, cred că respectivii devin nişte oameni răi, pe această cale. Deci nu doar răutatea generează minciună, ci şi invers. Să fie o potenţare repciprocă?

22. 8.

Eseul despre bătaia de joc a ajuns pe net. Acum am de gând să recenzez nişte sefeuri. Cred că acest tip de literatură populară se îndepărtează tot mai mult de literatura artistică. Sefeul pretinde o abordare sociologică. Decenii în şir, unii au încercat să-l legitimeze ca literatură artistică. Un efort zadarnic. În materie de SF contează agentul literar şi nu criticul literar. Un soi de agent literar este şi promotorul. Criticul este în plus, textele lui nu interesează pe nimeni, la drept vorbind. "Un capitol de istorie literară" este o exprimare improprie. S-ar fi cerut "Un capitol de sociologie literară".

23. 8.

În discuţia despre minciună, pornită de la morala creştină, există multă ipocrizie. Minciuna face parte din viaţa oamenilor. Cine n-o foloseşte? Cine nu se minte măcar pe sine însuşii?

Vara duce o luptă de ariergardă, războiul ei este pierdut. În noaptea trecută, temperatura a fost sub zece grade. Ei bine, ne vom acomoda cu noul stăpân, toamna.

Citesc cu stoicism un roman SF şi încerc să estimez cât de vandabil este. Dacă l-aş privi ca literatură, ar însemna să fac o confuzie a punctelor de vedere.

Un personaj dintr-un roman al meu zice: "Am ajuns ca un câine bătrân. Stau sub masă şi aştept să mi se arunce un os." Cam pesimist.

24. 8.

Bătaia de joc ar avea centrul de greutate în suferinţa ţintei. În schimb, băşcălia îl afectează mai mult pe autorul ei.

Textul meu despre bdj este bunicel şi conţine premisele unei cărţi. Ar trebui să fac planul acestei cărţi acum, când ideile sunt proaspete în mintea mea. Dacă admitem că bdj este opusul iubirii, cartea ar fi o replică la "Curtezana onestă şi astrologul", ediţia a doua, unde se dezbate iubirea.

Sefeul citit de mine în aceste zile este, fără îndoială, un gunoi estetic. Îl respect însă pentru că este real. Mă îântreb ce voi putea scrie despre el. Doar nu mă voi apuca să spun că este literatură proastă! Anumiţi cititori preferă acest text. Aceasta este ideea.

26. 8.

Rectific. Sefeul menţionat mai sus nu este un gunoi estetic. El ilustrează estetica manieristă. Este o ciorbă cu multe ingrediente interesante, iar autorul are merite de chef cuisinier. Voi putea scrie o recenzie decentă, fără ironii. Este o manieră, are un public.

27. 8.

Cu vreun an în urmă i-am făcut cadou lui Cătălin Badea Gheracostea fişele (câteva sute) folosite de mine la "Literaţi şi sefişti". Aseară, cel numit mai sus m-a sunat din Scoţia (sau Irlanda) şi mi-a spus că va scrie o carte, folosind respectivele fişe. Mi-a promis că va menţiona sursa acestora. N-am nimic împotrivă. Numai să se ţină de cuvânt.

Unul dintre secretele vieţii cotidiene este să nu consumi mai multă energie decât merită diferitele acţiuni. Dozajul pare a ţine de vocaţia supravieţuirii.

Oamenii sunt mult mai imitativi decât s-ar crede. În curând vom vedea că se înmulţesc cuplurile de tipul celui ilustrat de Macron, le président.

Cred că mă repet, în cele ce urmează. Credinciosul şi ateul se legitimează prin intensitatea emoţională trăită de fiecare dintre ei. Sunt asemănători între ei. Sociopatul, în schimb, este un indiferent, în cele două privinţe.

Am în vedere câteva eseuri despre narcisismul benign.

Revenind la bdj, ar trebuii să scriu o completare în legătură cu trăirile batjocoritorului. Ce ascunde, de exemplu, expresia "satisfacţie diabolică"? Natura acestei satisfacţii este necunoscută, de fapt. Apoi, "râs diabolic". Să fie vorba despre ceva asemănător trăirilor legate de sacrificiu? Ţapul ispăşitor murea, iar sacrificatorii erau foarte satisfăcuţi?

29. 8.

Am anumite probleme de sănătate. Să vedem ce va fi.

Pentru sefişti, textul este un adjuvant. Pentru literaţi, un scop în sine. Evident, mă refer la nişte reprezentanţi ideali ai respectivelor categorii de autori. În realitate, probabil că există nişte nuanţe intermediare.

Un şofer de taxi vorbea despre bătaia de joc! I-am comunicat teoria lui M. Scott Peck. Legătura dintre minciună şi răutate. Spunea că minciuna este ceva frecvent în ziua de azi. Deci şi răutatea? Un şofer filozof.

Câtă vreme nu practică retorica propriei măreţii, un autor de jurnal intim, precum subsemnatul, poate fi interesant sau banal. Oricum, el merită respect, pentru că scoate la iveală adevărul despre sine însuşi.

30. 8.

Centrala termică a apartamentului meu a fost plătită din banii obţinuţi din vânzarea unor "lanţe" de pământ din Banat. Azi, în timp ce făceam duş, m-am gândit că bunicul meu dinspre tată, Tata Lae, de pe lumea cealaltă, are nevoie de mult simţ al umorului atunci când se uită la nimicurile cumpărate de mine cu banii obţinuţi pe pământul lui. M-ar putea scuza, doar dacă ar admite că încercarea mea stăruitoare de a scrie literatură bună este o justificare suficientă pentru o viaţă. El a acumulat, eu am încercat să mă perfecţionez. Una dintre formule este mai bună decât cealaltă? Nu cred. Sunt la fel de omeneşti.

3. 9.

Septembrie este o luină aducătoare de melancolie incipientă. Toamna ne induce o oarecare tristeţe fiindcă este resimţită a o distrugătoare a verii. Iarna, în schimb, nu distruge nimic, ea însăşi este nimicul. Ea exprimă ceva asemănător cu veselia nemotivată şi de fapt disperată a bătrânilor.

Citesc sefeuri şi le recenzez. Lecturile respective sunt bune lecţii de stoicism.

4. 9.

Proprietatea privată este bună şi fiindcă omul nu-şi bate joc de ceea ce este al lui. Ţiganii îşi bat joc de tot, fiindcă au dobândit bunuri prin parazitism, realizând o proprietate dubioasă. N-au muncit pentru lucrurile respective.

Sefeul ca bătaie de joc la adresa literaturii. O teză argumentabilă. De exemplu, în cartea citită de mine în aceste zile, personaje din anul 2300 vorbesc şi se comportă exact ca nişte tineri din clasa de mijloc, români de azi. Autorul nu este vreun prost, aşa că îşi bate joc de verosimilitate, face parodie.

Scriam despre anumite probleme de sănătate. A reieşit că nu am nimic grav. Doar nişte dezagremente inerente.

Gimnastica mea zilnică merge bine. Să vedem dacă reuşesc din nou să ajung la nivelul socotit optim.

Mizeria intelectuală a comentatorilor sportivi, dar şi a privitorilor respectivi este probată de exclamaţia "Incredibil!", repetată în neştire. Menţionez că şi eu mă uit la spectacole sportive, nu sunt mai breaz decât alţii.

Se spune că septembrie va fi o lună relativ călduroasă. Nu văd cum aş putea comenta această afirmaţie.

11. 9.

Ideea cu eseurile adnotate nu este chiar atât de rea cum pare. În definitiv, oricum va ieşi un simulacru de carte. Nu vor exista decât câteva zeci de exemplare, iar difuzare nu va fi. Un joc de-a editarea. Nimic rău în asta, fireşte. Cândva am avut 30.000 de exemplare, acum am 80. Lucrurile se schimbă.

Citesc o carte din genul Fantasy, compusă din aluviuni livreşti şi cinematografice. Partea originală pare a fi un sadism latent al autorului. La acesta se adaugă nişte semne de infantofobie şi de irodism. Dacă reuşesc s-o citesc până la capăt, voi dovedi stoicism.

12. 9.

Prezenteismul celor conectaţi maniacal la social media. Ei practică, în fond, un soi de jurnalism.

Minciuna – act de socializare. Cei nonmincinşi sunt antipatizaţi. Relaţiile cu ei necesită anumite eforturi de sincronizare. Este cunoscută carisma lichelelor. Oamenii ştiu că mint, dar îi simpatizează, pe respectivii.

13. 9.

Punctualitatea este politeţea regilor. Ar fi spus-o Ludovic al XVIII-lea. Nu puţini oameni de azi consideră punctualitatea un semn de slăbiciune. Se pare că greşesc. Dacă prin punctualitate nu le arăţi respect celorlalţi, sfârşeşti prin a-ţi bate joc şi de tine însuţi.

14. 9.

În adnotările la "Despre bătaia de joc" să amintesc o zicală românească. "Adevărul supără pe om." Corect. Minciuna este mult mai confortabilă, cere mai puţin efort. Paroliştii şi cei corecţi sunt nişte inşi cu multă energie, pare-se.

O lună septembrie frumoasă ca o femeie la 50 de ani. O strălucire amestecată cu decrepitudine incipientă. O fezandare estetică, dacă mi se permite această alăturare barbară.

Înţeleg treptat că sefeul este o parodie a literaturii şi o bătaie de joc la adresa ei. Asta dacă admitem că literatura este o referire autentică la condiţia umană. (O exagerare.)

Cuvintele facile din social media indică o rarefiere a profesionalismului scriptural. Se dovedeşte că orice ins alfabetizat este un jurnalist pasabil, cu opinii bunicele. Bieţii amatori de texte elaborate sunt din ce în ce mai anacronici. Nu contează faptul că fiecare îşi citeşte mai ales  propriile texte, iar peste celelalte trece grăbit. S-a născut o vorbărie colosală, îmbogăţită şi de convorbirile telefonice. Şi acestea din urmă ţin, în bună măsură, de social media.

Oare vorbăria poate fi inclusă printre păcate? Legământul tăcerii este făcut de anumiţi penitenţi.

În legătură cu bdj, trebuie lămurită şi poziţia omului incapabil de respect. Acesta ar genera bdj în mod natural, spontan.

Există nişte atitudini conexe. Minciună – bdj – nonrespect – dispreţ – nonempatie – sociopatie – delincvenţă.

16. 9.

Emoţiile şi apoi amintirea lor sunt singura cale de a lupta împotriva efemerităţii. Legătura dintre emoţii şi sentimentul religios mi se pare certă, deşi n-am încă nişte argumente raţionale.

Septembrie. În continuare, este timp frumos. Această prelungire a verii arată ca un cadou nesperat, cu atât mai plăcut.

Amintesc cu întârziere (te pomeneşti că am scris deja despre asta!) de moartea lui Vasilică, un frumos motan castrat, aciuat pe lângă blocul unde locuiesc. Ca şi unii mari viziri, el arăta că testosteronul nu este o condiţie a inteligenţei. Frumos şi deştept. L-au omorât, aşa mi-a spus o vecină. Vasilică (Vasi) apare în romanul "Jocul zeilor". Acesta este necrologul lui.

Noroc înseamnă şi să ai relaţii cu oameni de bună calitate morală şi intelectuală. Ce te faci însă dacă dai peste inşi rebutaţi? Îi ocoleşti, aceasta este regula de aur. Un cunoscut al meu a respectat-o şi a ajuns foarte bine. Eu am avut curiozitatea să nu renunţ imediat la asemenea relaţii. Sunt interesante, nici vorbă, dar primejdioase.

Un personaj produce un aforism: "Dacă o femeie arată ca o curvă, înseamnă că este o curvă." O spune şi  GracIán: "Omul este ceea ce pare."

Insul mincinos are ceva animalic. El trăieşte în prezent. Trecutul său este falsificat, iar viitorul său este la voia întâmplării.

20. 9.

Din respect pentru acest jurnal, aduc nişte explicaţii referitoare la gimnastica mea. Repetarea poate plictisitoare a unor a unor informări cu privire la aceasta este justificată. Pregătirea fizică a fost esenţială pentru mine. Fără ea, este de presupus că aş fi stat mai rău cu inima, dar şi cu psihicul. Am o dependenţă faţă de aceste exerciţii zilnice. Asta-i situaţia.

În actuala mea etapă de viaţă, mă miră în special trecerea sadic de rapidă a timpului. Celelalte mirări ale mele sunt estompate de o anesteziere afectivă inerentă.

Forţa de joc a şahistului este o expresie a vitalităţii? Joc uneori cu oameni total străini de cultura şahistă, dar capabili de realizări bunicele.

23. 9.

Cine are tribulaţii existenţiale poate să le depăşească, privind filme despre univers, unde duratele sunt de ordinul miliardelor de ani. Respectivul îşi va da astfel seama că frământările lui , atât de justificate subiectiv, sunt şi ridicole. Privitul la TV are şi părţi bune, deci.

Dintr-un roman de Stephen King am aflat că scrierea (unor texte literare) ar fi o activitate autoerotică. O afirmaţie destul de enigmatică, devenită plauzibilă atunci când citeşti ce scriu oamenii pe Facebook. Ei scriu pentru ei înşişi, în primul rând. Se satisfac astfel. Deci King, pe urmele vreunui psihanalist, are dreptate.

28. 9.

"Cu uşurare, cu umilinţă, cu groază", am înţeles că nu sunt în stare să citesc un sefeu monstruos de prolix. Aşa că, pentru moment, am încheiat etapa recenziilor şi am început să lucrez la "Mitologia cotidianului". Textele sună bine, iar ideea adnotării lor, cum am mai spus, mi se pare acceptabilă.

Vreme însorită, dar destul de rece.

Un eseu ar trebui să urmărească ideea de religie alternativă. Când a apărut oare? Probabil este veche. Am dat peste ea, de exemplu, la Gustave Le Bon.

Cuvintele citate la începutul însemnărilor pe ziua de azi sunt din povestirea "Ruinurile circulare" de Borges.

Se întâmplă uneori ca un aparent eşec să ascundă un noroc. Am păţit de câteva ori aşa ceva. De unde şi optimista zicală: Tot răul spre bine.

30. 9.

Din nişte motive rămase în culise şi păstrate pentru un viitor roman, mă simt ca un elev intrat în vacanţă. Bună treabă! Vorba ceea: E rău cu rău, da-i mai rău fără rău.

4. 10.

Ţipetele scoase de jucătoarele de tenis în timpul partidelor arată că "ridicol" nu mai are ce căuta în dicţionare altfel decât ca arhaism.

4. 10.

Femeile specializate în refuzuri nu au mulţi prieteni la bătrâneţe. Această idee corectă apare în romanul lui Tomasi di Lampedusa, Ghepardul: "(avusese cu ea o scurtă legătură cu treizeci de ani în urmă, şi exista între ei acea intimitate de neînlocuit pe care o dau câteva ore petrecute în aceleaşi cearşafuri)". Oamenii bogaţi ştiu asta şi se împerechează pe rupte între ei. Obţin astfel relaţii bune. Îmi amintesc serialul "Dallas". În cele din urmă, bărbaţii au avut legături cu toate femeile şi invers. Se pare că fidelitatea le este rezervată oamenilor sărmani.

6. 10.

Implicarea în legăturile interumane facile de azi duce la o scădere a trăirilor nemijlocite. Chiar când se produc, acestea din urmă sunt mai superficiale. Ca şi îngerii, oamenii informatizaţi se dispensează de simţul tactil  şi de cel auditiv. Sunt numai ochi şi urechi.

11. 10.

Azi se împlinesc 12 ani de la moartea mamei mele. La vida es sueño.

L-am felicitat, cu ocazia zilei sale de naştere, pe fiul prietenului meu Mircea Bercan, mort în 1996, la 58 de ani.

Viaţa este un vis, dar unul fascinant şi minunat.

Jucând şah pe net, observ că jucătorii cei mai avizi de noi şi noi partide sunt cei slabi, lipsitţi de cultură şahistă şi forţă de joc. Ei prezintă semnele  unor personalităţi adictive. Deduc că acest tip de personalitate nu se asociază cu nivele ridicate de inteligenţă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns